Contestație decizie de concediere. Decizia 4421/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.2378/20098

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.4421/

Ședința publică din data de 16 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

***************************

Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.725 din data de 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.30221/3/, în contradictoriu intimații REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI - "" și MINISTERUL CULTURII, cultelor ȘI NAȚIONAL (fost MINISTERUL CULTURII și CULTELOR) - având ca obiect"contestație decizie concediere".

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimata Regia Autonomă a Distribuției și "", prin consilier juridic, d-na, cu delegație atașată la fila 14 din dosarul de recurs și intimatul Ministerul Culturii, Cultelor și Național, prin consilier juridic, d-na, cu împuternicire de reprezentare juridică atașată la fila 15 din dosarul de recurs, lipsind recurentul-contestator .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimații "" și Ministerul Culturii, Cultelor și Național, prin reprezentanții lor, depun la dosar întâmpinări la motivele de recurs formulate în cauză, care sunt comunicate reciproc.

Curtea ia măsura lăsării cauzei la a doua strigare, pe de o parte, pentru a se face dovada calității de reprezentant pentru recurentul-contestator, iar, pe de altă parte, pentru ca intimații să ia cunoștință reciproc de conținutul apărărilor formulate pe cale de întâmpinare.

La reluarea pricinii la a doua strigare, se prezintă recurentul-contestator, prin apărătorul său ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 12 din dosarul de recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 05.05.2009 și intimații Regia Autonomă a Distribuției și "România ", prin consilier juridic, d-na, cu delegație atașată la fila 14 din dosarul de recurs și Ministerul Culturii, Cultelor și Național, prin consilier juridic, d-na, cu împuternicire de reprezentare juridică atașată la fila 15 din dosarul de recurs.

Curtea, în ședință publică, comunică recurentului-contestator, prin avocat, întâmpinările formulate în cauză de către intimați.

Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, arată că înțelege ca, în această fază procesuală, să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, în dovedirea motivelor de recurs, respectiv înscrisuri care emană de la intimați și anume: contractul individual de muncă, dispoziția nr.12/05.02.2002, referitoare la perioada de probă, ce emană din partea Ministerului Culturii și Cultelor, dispoziția nr.23/30.04.2002, referitoare la definitivarea postului, emisă de același minister, Ordinul nr.2461/18.07.2008 al Ministrului Culturii și Cultelor, precum și decizia de suspendare din funcție.

Curtea primește la dosar înscrisurile solicitate de către recurentul-contestator, prin avocat, ca probe în recurs, urmând ca valoarea lor probantă să fie analizată odată cu soluționarea fondului.

Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea, respectiv, combaterea, motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, conform dispozițiilor art. 312 alin.(1) teza I Cod proc. civilă, iar în baza art.312 alin.(2) și alin.(3) Cod proc. civilă, solicită modificarea, în tot, a hotărârii judecătorești atacate.

Pe fond, recurentul-contestator solicită admiterea acțiunii reclamantului, anularea deciziei și, respectiv, repunerea în funcția deținut, precum și plata despăgubirilor, de la data suspendării, până la efectiva reintegrare, cu o singură precizare și anume, solicită a se avea în vedere faptul că prima instanță, pronunțându-se pe excepție, în considerentele hotărârii, a antamat și fondul cauzei, legat de situația gravă a contestatorului.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimații - și Ministerul Culturii, Cultelor și Național, prin reprezentanți, având fiecare cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-contestator, ca nefondat, pentru motivele dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate, pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.725 din data de 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.30221/3/LM/2008, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii, Cultelor și Național.

Ca urmare, a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Național, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă a Distribuției și "" -

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele, în fapt și în drept:

Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul Ministerul Culturii, Cultelor și Național, a fost admisă de către prima instanță, în considerarea faptului că acest minister nu este parte în contractul individual de muncă, raporturile de muncă fiind stabilite cu Centrul Național al.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art.137 Cod proc. civilă, instanța a respins acțiunea formulată împotriva acestuia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr.12/05.02.2002, emisă de Centrul Național al, contestatorul a fost numit în funcția de director general al intimatei, încheind atât un contract individual de muncă, cât și un contract de performanță.

A mai reținut că, prin decizia nr.78/31.05.2007, emisa de intimată, contractul de muncă al acestuia a fost desfăcut, în temeiul dispozițiilot art.61 lit. "d" din Codul muncii, iar prin sentința civila nr.596/28.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a, rămasă irevocabilă, a fost anulată decizia de concediere si s-a dispus reintegrarea contestatorului, cu plata corespunzătoare a drepturilor salariale.

Prin decizia nr.107 J din data de 31.07.2008, emisă de aceeași intimată, contestatorul a fost reintegrat în funcția și postul de director general al ", începând cu data de 30.07.2008, însă contractul său individual de muncă a fost suspendat în conformitate cu dispozițiile art.49 alin.1, alin.2 și alin.4 și art.52 alin.1 lit. "c" din Codul muncii, datorită existenței unei plângeri penale formulate de intimata împotriva acestuia, înregistrată sub nr.15/P/2008 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Contestatorul a criticat măsurile luate prin decizia susmenționată, susținând că, mai întâi, ar fi trebuit să încheie un contract individual de muncă și să se emită un ordin al ministrului Culturii si Cultelor pentru reîncadrarea sa, iar, legat de suspendare, a afirmat că, pentru a putea fi suspendat, contractul său individual de muncă trebuia mai întâi să fie încheiat și, în același timp, trebuia încheiat și un contract de performanță, în considerarea dispozițiilor nr.OUG79/2008.

Față de criticile aduse, instanța de fond a reținut următoarele:

Ulterior numirii în funcția de director general, contestatorul a încheiat cu Centrul National al contractul individual de muncă nr.43/06.02.2002 și contractul de performanță din data de 01.03.2002.

Legat de susținerea contestatorului în sensul că intimata trebuia să încheie cu acesta un nou contract individual de muncă, instanța apreciază că acest demers nu era necesar.

Astfel, potrivit prevederilor art.1 din nr.HG530/01.08.1991 privind înființarea de regii autonome si societăți comerciale în domeniul cinematografiei, prin reorganizarea unităților de stat, se înființează două regii autonome - din care una a fost "", precum și trei societăți comerciale în domeniul cinematografiei, cu personalitate juridică și autonomie economică și financiară.

Potrivit prevederilor art.6 din aceeași hotărâre de Guvern, Centrul National al îndeplinește atribuțiile ministerului d e resort față de agenții economici nou înființați, directorul general al fiind numit prin dispoziție a Președintelui Centrului Național al - potrivit prevederilor art.23 din Regulamentul de organizare și funcționare a

Prin dispozițiile nr.OUG2 din 4 ianuarie 2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice - art. 12 alin.(3) - s-a dispus înființarea Centrului Național al

, ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, prin reorganizarea Oficiului Național al, care s-a desființat.

Ulterior, prin dispozițiile art.9 din nr.OUG64 din 28 iunie 2003, s-a statuat că se află sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor, iar prin dispozițiile art.66 din nr.OG39/2005 privind cinematografia, modificată, s-a prevăzut același lucru.

Prevederile nr.HG78 din 27 ianuarie 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor sunt în sensul că acest minister, în cadrul atribuțiilor pe care le are - la pct.13: "și controlează activitatea instituțiilor subordonate, numește și revocă, în condițiile legii, conducerile acestora", iar la punctul 25:"Aprobă strategia de dezvoltare a cinematografiei naționale, elaborată de Centrul Național al ".

Totodată, în Anexa II a acestui act normativ, referitoare la unitățile ce funcționează în subordinea /coordonarea Ministerului Culturii si Cultelor, se menționează în continuare Centrul Național al, ca unitate cu personalitate juridică, cu venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

Chiar dacă, la momentul de față, prin nr.HG9 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, Cultelor și Național a fost abrogată nr.HG 78 din 27 ianuarie 2005, atribuțiile Ministerului Culturii și Cultelor, care, actualmente a devenit Ministerului Culturii, Cultelor și Național, (), au rămas aceleași, iar instituțiile aflate în subordinea acestuia nu s-au desființat/schimbat.

Pe cale de consecință, contestatorul a încheiat contractul individual de muncă cu Centrul Național al, în calitate de angajator, instituție publică cu personalitate juridică, ce se afla în continuare în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, actualmente Ministerul Culturii, Cultelor și Național.

Inițial, contractul de muncă al acestuia a încetat datorită concedierii pentru motive disciplinare, însă, după anularea deciziei de concediere, de către instanța de fond, părțile au fost repuse în situația anterioară concedierii, astfel încât contractul inițial este în continuare valabil, nefiind necesară încheierea unui nou contract între angajator și salariat.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, are în continuare atribuții de coordonare și control a activității instituțiilor subordonate, numește și revocă, în condițiile legii, conducerile acestora.

În situația de față, împrejurarea că nu a emis, anterior reintegrării, un ordin pentru reîncadrarea sa, nu poate constitui un motiv de nelegalitate al deciziei de reintegrare. Acest ordin poate fi emis și ulterior reintegrării, la fel ca si in cazul contractului de performanta prevăzut de dispozițiile nr.OUG79/2008, întrucât nici o prevedere legală nu interzice sau nu limitează, în timp, numirea prin ordin.

În legătură cu neîncheierea contractului de performanță anterior emiterii deciziei de reintegrare, criticile au fost apreciate de către instanța de fond ca nepertinente, în condițiile în care nr.OUG79/2008, în art.9, prevede că acele contracte de performanță încheiate în temeiul nr.OUG79/2001 completată, încetează sau se modifică, după caz.

Legat de persoana care a semnat decizia de reîncadrare, numitul, salariatul a contestat calitatea acestuia de a dispune cu privire la reîncadrarea si suspendarea contractului sau individual de munca, insa, apreciat prima instanță si aceste susțineri sunt lipsite de fundament.

Prin mandatul nr.2629/18.07.2008 emis de ministrul Culturii și Cultelor(fila 188) au fost mandatați reprezentanții intereselor Statului în Consiliu de Administrație al, numiți în baza nr.2461/18.07.2008, să dispună cu privire la reintegrarea contestatorului și cu privire la incidența plângerilor penale formulate împotriva acestuia. În ședința extraordinară a Consiliului de Administrație al din data de 30.07.2008 s-a luat in discuție și problema conducerii executive a regiei, ocazie cu care a fost desemnată, prin vot, persoana care, în calitate de reprezentant al Consiliului de Administrație, va semna în numele Consiliului, decizia de reintegrare. Cu aceeași ocazie, s-a supus la vot și propunerea de suspendare a contestatorului din funcție, datorită plângerilor penale formulate împotriva acestuia, care sunt încă în faza de cercetare (procesul-verbal al sedinței - fila 189).

Ca urmare, a reținut prima instanță, prin decizia emisă la data de 30.07.2008 de Consiliul de Administrație al s-a desemnat ca mandatar al membrilor Consiliului de Adminuistrație numitul - Serviciu Juridic, pentru a se ocupa de formalitățile necesare reintegrării si suspendării contractului individual de munca al contestatorului (fila 196), iar prin mandatul nr.4717/31.07.2008 (fila 199) membrii consiliului de administrație au ratificat fiecare decizia prin care a fost desemnata aceasta persoana.

Întrucât instanța de fond a constatat că însăși persoana desemnată a întocmit decizia de reintegrare, având din punct de vedere legal un mandat valabil în acest sens, a apreciat că nu se impune anularea deciziei nr.107 J / 31.07.2008.

În privința legalității suspendării contractului de muncă, instanța de fond a constatat că, potrivit dispozițiilor art.52 alin.1 lit. "c" teza 1 din Codul muncii, angajatorul poate avea inițiativa suspendării contractului individual de munca, in cazul in care chiar acesta a formulat plângere penala împotriva salariatului sau.

Legat de aceasta ipoteză, au existat multiple controverse în doctrină, în sensul că, deși legea nu impune angajatorului suspendarea contractului într-un atare caz, ar trebui să reprezinte o obligație, ci nu doar o facultate, întrucât ar permite unui salariat să continue activitatea după ce a săvârșit fapte incompatibile cu funcția deținută, însemna a-i facilita și permite să comită în continuare asemenea fapte.

În situația de față, pe baza unor rapoarte de control efectuate de Autoritatea de Control a Guvernului, Comisia de Control a și de către Garda Financiară, intimata a formulat o serie de plângeri penale împotriva contestatorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, gestiune frauduloasă și înșelăciune, aflate în curs de cercetare, așa cum rezultă din adresele eliberate la data de 25.07.2008 și la data de 15.01.2009 de Parchetul de pe langa - (filele 11 și 222).

Întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv existenta unei plângeri penale depuse de către angajator, pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, prima instanță a apreciat că au fost respectate cerințele legale, iar măsura luată nu a fost discreționară sau abuzivă.

Chiar daca salariatului i s-ar aduce o vătămare, întrucât principalul efect al suspendării contractului de muncă este interzicerea temporară ca salariatul să-și exercite funcția și să primească salariul, măsura luată nu este nelegală și nici neconstituțională.

Curtea Constituționala a decis în acest sens că, printr-o asemenea măsura, nu se incalca prezumția de nevinovăție consacrată de Constituție, întrucât, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, este considerată nevinovată persoana căreia i s-a suspendat contractul de muncă.

Totodată, a stabilit că, luând această măsură, angajatorul nu se pronunță asupra vinovăției sau nevinovăției salariatului și nici asupra răspunderii sale penale, acesta solicitând doar autorităților competente soluționarea cazului, dacă deține date și indicii suficiente cu privire la săvârșirea de către acesta a unei fapte penale incompatibile cu funcția deținută.

Pe de alta parte, nu este afectat nici dreptul la muncă, garantat de Constituție, salariatul nefiind împiedicat să se încadreze în perioada spendarii contractului de muncă la o altă unitate sau în altă funcție, până la achitarea sa sau la încetarea procesului penal sau până la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare.

Nu este de neglijat nici ipoteza în care, după trimiterea în judecată, dacă salariatul este găsit nevinovat, el își poate relua activitatea anterioară, angajatorul fiind obligat să-i plătească o despăgubire egală cu salariul și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului său individual de muncă, potrivit dispozițiilor art.52 alin.2 din Codul muncii.

Pe cale de consecință, pentru argumentele mai sus reținute, instanța de fond a respins contestația, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-contestator arată că în mod greșit instanța de fond a considerat că Ministerul Culturii, Cultelor și Național nu are calitate procesuală pasivă, întrucât analiza acțiunii introductive, a probelor și susținerilor părților din acest conflict de muncă și a actelor normative incidente ar fi dat posibilitatea instanței de fond să nu admită o asemenea excepție.

Or, chiar instanța identifică că reclamantul ar avea raporturi juridice de muncă cu CENTRUL NAȚIONAL AL, numind ca element de argumentare - contractul individual de muncă nr. 43 /06.02.2002, constatare care ar fi impus introducerea în cauză a angajatorului identificat de instanță și ar fi soluționat cauza în favoarea reclamantului, deoarece toate actele anterioare și ulterioare, cu referire la Decizia nr. 107 J/31.07.2008 ce face obiectul dosarului de față, sunt emise de o altă entitate decât angajatorul identificat de chiar instanța de judecată.

Astfel, contractul de performanță, care ține de management, de criterii

economico - financiare de îndeplinit în fiecare an și care se perfectează între Directorul General și Consiliul de Administrație al Regiei Autonome, nu constituie element de incidență cu obiectul litigiului.

Considerentele, cât și dispozitivul sentinței atacate cu recursul de față sunt contrazise chiar de considerentele aceleași instanțe cuprinse în sentința nr. 596 din data de 28.01.2008, devenită irevocabilă prin decizia nr. 2408/R/16.06.2008 a Curții de Apel București, hotărâri care anulează o altă decizie de desfacere a contractului de muncă și anume, Decizia nr.78/31.05.2007.

În toate litigiile, ca și în cel de față rolul de angajator a fost asumat de MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, care a mandatat, cu nesocotirea legii, diferite organisme sau părți ale acestora să îl reprezinte în raporturile cu recurentul, ca salariat.

Prin prevederile art. 6 din nr.HG 530/1991 de înființare a REGIEI AUTONOME - ROMÂNIA se arată clar că: "Centrul Național al îndeplinește atribuțiile ministerului d e resort - - față de agenții economici înființați.".

Arată recurentul-contestator că prin nr.HG 78/2005 s-a adoptat Regulamentul de Organizare și Funcționare a Ministerului Culturii, iar prin prevederile art. 15 alin. 1 pct. 19 se dispune că:"numește și eliberează din funcție conducătorii instituțiilor publice care funcționează în subordinea ministerului, precum ȘI A ECONOMICI care funcționează sub autoritatea ministerului în condițiile legii.".

Implicarea ministerului și autoritatea de angajator este asumată, deci, în condițiile legii.

Așadar, chiar dacă nu ar fi angajator ministerul, calitatea procesuală pasivă este dată și de actele emise, premergătoare deciziei ce face obiectul dosarului de față și pentru opozabilitate, dat fiind calitatea de autoritate în domeniu. Or, organismul și persoana care și-a asumat toate actele materiale nu a reprezentat Centrul Național al, ci Ministerul Culturii.

Recurentul-contestator mai arată că la toate aceste argumente se adaugă și dispozițiile art.9 din nr.OUG 64/28.06.2003 și ale art. 66 din nr.OG 39/2005, care susțin suplimentar punctul nostru de vedere cu privire la calitatea procesuală a Ministerului Culturii și Cultelor ().

Un al motiv de recurs formulat de către recurentul-contestator se referă la faptul că sentința ar fi nelegală și din punctul de vedere al exercitării de către Consiliul de Administrație a manfatului nr. 2629/18.07.2008 dat de Ministerul Culturii, atât din punctul de vedere al condițiilor de formă, dar și de fond.

Cu privire la acesta, în primul rând se solicită instanței de recurs să observe că dacă Ministerul Culturii și Cultelor nu ar fi avut calitate procesuală, din Decizia nr. 107J/ 31.07. 2008 este lovită de nulitate, pentru că toate aceste acte juridice nu puteau fi emise decât de Centrul Național al.

În al doilea rând, se arată că, indiferent de persoana care avea calitatea de a mandata, mandatarul - în speță Consiliul de Administrație al - nu putea și nu poate emite acte decât în numele și pentru mandant, ci nu în nume propriu și nici în numele agentului economic în care Consiliul de Administrație respectiv își desfășoară activitatea. Cu alte cuvinte actul de dreptul muncii (decizia,dispoziția etc.) nu se poate emite decât de către angajator, chiar și în baza unui mandat. Aceasta întrucât, mandatul dă dreptul celui mandatat facă un fapt sau un act (în speță, de dreptul muncii) în numele și pentru mandant, ci nu în nume propriu.

Ca urmare, indiferent cine ar fi angajator, Decizia nr. 107J/ 31.07.2008 este lovită e nulitate, deoarece este manopera unei entități care lucrează clar în numele și pentru o aItă entitate și care nu are calitatea de angajator - -.

Recurentul mai susține că decizia în discuție este lovită de nulitate pentru că nesocotește chiar normele Codului muncii ( art. 52 alin. 1 lit. c), aplicabile în materie.

Reiterează că legea prevede că suspendarea poate fi dispusă numai din inițiativa angajatorului, iar plângerea penală la care se referă legea trebuie, de asemenea, să fie formulată de angajator.

Or, în speța de față, arată recurentul-contestator, este cert că plângerea penală este efectuată de către conducerea sindicatului în toamna anului 2006 (plângerea face obiectul dosarului penal nr. 298/P/2007), care, ulterior, formal, a retras-

Precizează că în luna ianuarie 2008, -, reprezentată prin Directorul General, dl. - acesta trebuia să plece pentru ca recurentul-contestator să fie reintegrat în funcție - a formulat o altă plângere penală, cu referire la un control din anul 2006, în urma acesteia formându-se dosarul penal nr. 15/P/2008.

Cele două dosare penale sus-menționate au fost conexate de către, fapt dovedit prin chiar comunicarea nr. 298/15.01.2009, înregistrată la sub nr. 973/19.01.2009.

Ca urmare, recurentul-contestator consideră că suspendarea nu poate fi legală dacă nu se dovedește"că faptele sunt penale",ceea ce nu este dovedit, dat fiind chiar faza premergătoare a cercetării. Arată că orice persoană cu pregătire juridică generală știe că "faptele sunt socotite penale, când sunt indicii temeinice" - iar aceasta se constată numai prin "începerea urmăririi penale printr-un act procesual penal distinct - Ordonanța.".

Faptele dovedite că sunt penale (ceea ce, în speță, nu există) trebuie să fie în legătură cu funcția deținută, iar acestea să fie incompatibile cu această funcție.

Or, aceste condiții de formă și de fond nu sunt respectate și nici dovedite, sarcina probei, în temeiul dispozițiilor art. 287 din Codul muncii revenind angajatorului, Ministerului Culturii și Cultelor () sau, după cum a reținut prima instanță, Centrului Național al ()

De asemenea, recurentul-contestator susține că măsura dispusă nu este în nici un fel motivată, chiar Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 596/2008 reținând că:"Procesul-verbal al ședinței Consiliului de Administrație ori decizii anterioare nu pot face corp comun cu decizia contestată, acoperind viciile (de formă și fond).".

Consideră că interpretarea dată de instanță art. 52 alin. 1 lit. c) din Codul muncii în lipsa oricărei analize este un precedent extrem de periculos, deoarece o astfel de practică este generatoare de grave abuzuri, ca cel de față. Cum definitivează etapa"actelor premergătoar"în ani de zile (în speță sunt mai mult de 2 ani), recurentul-contestator solicită Curții să aibă în vedere și situația creată, întrucât, practic, de la data de 31 mai 2007 recurentul-contestator nu are nici un drept (salariu, dreptul la asigurări sociale etc.).

Prin cel de-al treilea motiv de recurs formulat, recurentul-contestator susține că instanța a nesocotit norme procesuale care ar fi condus la înțelegerea poziției părților din proces, ar fi relevat reaua-credință a intimatelor, caracterul premeditat al actelor emise de acestea cu scopul de eludare a legii și de nesocotire a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel, consideră că instanța trebuia să analizeze speța sub imperiul obligației prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.

De asemenea, consideră că instanța trebuia să aibă în vedere că părțile au obligația să-și exercite drepturile procedurale cu bună-credință, așa cum obligă dispozițiile art. 723 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, ceea ce nu este cazul la nici una dintre intimate.

Astfel, susține recurentul-contestator, în condiții de total abuz și nelegalitate, intimatele au conlucrat și când au emis decizia nr.78/31.05.2007, prin care i-au desfăcut contractul de muncă, decizie ce a fost anulată de instanța de fond prin sentința civilă nr. 596/28.01.2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2408/R/l16.06.2008 a Curții de Apel București.

Arată că cel mai târziu la data comunicării, sentința menționată mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 289 din Codul muncii, ținând cont de termenele prevăzute de lege, a devenit executorie de drept, intimatele fiind sub incidența dispozițiilor art.277 și art. 278 din Codul muncii.

Cu toate acestea, intimatele au refuzat executarea sentinței mai sus arătate, motiv pentru recurentul-contestator le-a notificat pe ambele, la data de 05.02. 2008, exact la 9 zile după prima notificare formulându-se din nou plângere penală.

Pentru că și după judecarea recursului (la data de 16.06.2008), intimatele nu au executat sentința respectivă, s-a recurs la executarea silită, care s-a realizat la data de 14.07. 2008, ora 9.

La data de 17.07. 2008, Ministerul Culturii și Cultelor a luat cunoștință oficial de executarea silită, iar la data de 18.07.2008, a emis mandatul nr.2629 și, în aceeași zi și Ordinul nr. 2461, cu referire la reintegrare și la suspendarea concomitentă a recurentului-contestator

Prin prezenta cerere de recursm recurentul-contestator solicită proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul d e procedură civilă, pentru clarificarea, pe deplin, a criticilor formulate.

În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 299 și următoarele raportate la dispozițiile art. 3 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, precum și dispozițiile art. 290 și ale art. 291 din Codul muncii.

Prin întâmpinările formulate, atât intimata - (filele 16 - 19 din dosarul de recurs), cât și intimatul Ministerul Culturii, Cultelor și Național, fost Ministerul Culturii și Cultelor (filele 27 - 30) au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinări, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.304¹din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Întrucât recurentul-contestator nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, invocând doar generic dispozițiile art. 299 și următoarele raportate la dispozițiile art. 3 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza prezentul recurs prin prisma acestor temeiuri de drept.

Cât privește recursul, Curtea reține că,în primul rând, prin criticile aduse hotărârii fondului, recurentul-contestator își exprimă nemulțumirea față de soluția pe care prima instanță a dat-o excepției lipsei calității procesuale pasive, ce a fost invocată de intimatul Ministerul Culturii, Cultelor și Național. Așadar, recurentul-contestator este nemulțumit de faptul că excepția a fost admisă și, în consecință, a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu acest minister, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Curtea apreciază că, sub acest aspect, sunt nefondate criticile formulate de către recurentul-contestator, motiv pentru care le va înlătura ca atare, considerând că în mod justificat prima instanță a admis excepția sus-menționată, reținând corect că Ministerul Culturii, Cultelor și Național nu este parte în contractul individual de muncă al recurentului-contestator (nu are calitatea de angajator), întrucât raporturile juridice de muncă s-au încheiat între acest salariat și angajatorul Centrul Național al.

În sprijinul celor mai sus reținute, Curtea are în vedere faptul că, inițial, ca urmare a numirii sale în funcția de Director General, contestatorul a încheiase cu angajatorul Centrul Național al atât un contract individual de muncă - contractul nr.43/06.02.2002, cât și un contract de performanță - contractul din data de 01.03.2002.

Astfel, potrivit prevederilor art.1 din nr.HG530/01.08.1991 privind înființarea de regii autonome si societăți comerciale în domeniul cinematografiei, prin reorganizarea unităților de stat, s-au înființat două regii autonome - din care una a fost "", precum și trei societăți comerciale în domeniul cinematografiei, cu personalitate juridică și autonomie economică și financiară.

Prin prevederile art.6 din aceeași hotărâre de Guvern,s-a stabilit ca Centrul Național al să îndeplinească atribuțiile ministerului d e resort față de agenții economici nou înființați,Directorul General al urmând a fi numit prin dispoziție a Președintelui Centrului Național al - potrivit prevederilor art.23 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al

Centrul Național al, ca instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, s-a înființat ca urmare a intrării în vigoare a nr.OUG2 din 4 ianuarie 2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice - dispozițiile art. 12 alin. (3) - prin reorganizarea Oficiului Național al, care s-a desființat.

Ulterior, când a intrat în vigoare nr.OUG64 din 28 iunie 2003, prin dispozițiile art.9 din această ordonanță, s-a statuat că se află sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor, această prevedere fiind preluată și de dispozițiile art.66 din nr.OG39/2005 privind cinematografia, modificată.

În Anexa II a actui normativ sus-menționat, se prevede că Centrul Național al este unitate cu personalitate juridică, cu venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor.

Prin prevederile nr.HG9 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, Cultelor și Național () a fost abrogată nr.HG 78 din 27 ianuarie 2005, cu consecința preluării de către ministerul nou înființat a atribuțiilor fostului Minister al Culturii și Cultelor. Ca urmare, atribuțiile s-au păstrat, iar instituțiile aflate în subordinea fostului Minister al Culturii și Cultelor nu s-au desființat/schimbat, fiind preluate în subordinea nou înființatului

Așadar, este evident că, așa cum s-a arătat anterior,contestatorul a încheiat contractul individual de muncă cu angajatorul Centrul Național al - instituție publică cu personalitate juridică, care se află în prezent în subordinea Ministerul Culturii, Cultelor și Național (fost Ministerul Culturii și Cultelor), ci nu cu ministerul, care nu este parte în respectivul contract.

Referitor la criticile formulate de contestator, în sensul că instanța de fond nu a ținut seama de susținerea sa, în sensul că angajatorul trebuia să încheie cu el un nou contract individual de muncă, Curtea apreciază că și aceste critici sunt nefondate.

În acest sens, Curtea reține următoarele:

Contractul individual de muncă al recurentului-contestator - contractul înregistrat la nr.43 din data de 06.02.2002 (fila 61 din dosarul de fond) - ce fusese încheiat, inițial, între acesta și Centrul Național al, a încetat datorită concedierii sale, pentru motive disciplinare.

Ulterior, ca urmare a admiterii, de către instanța de judecată, a contestației îndreptată împotriva deciziei de concediere, părțile contractului individual de muncă au fost repuse în situația anterioară concedierii, consecința fiind aceea căeste, în continuare, valabil contractul încheiat inițial, deci nu este nici necesară și, totodată, nici legală încheierea unui nou contract individual de muncă între angajator și salariat. Aceasta întrucât, anulându-se, în tot, decizia de concediere disciplinară, se consideră că nu a avut loc niciodată concedierea și că nu a existat nici o încetare sau modificare a contractului individual de muncă al salariatului, recunoscându-se, deci, continuitatea rapoturilor de muncă (ca și cum acestea nu au încetat niciodată, prin concediere).

Curtea reține că în mod justificat prima instanță a reținut că, deși, are, în continuare, atribuții de coordonare și control a activității instituțiilor subordonate (întrucât numește și revocă, în condițiile legii, conducerile acestora), deci inclusiv a activității Centrului Național al, împrejurarea că acest minister nu a emis, anterior reintegrării, un ordin pentru reîncadrarea recurentului-contestator, nu poate constitui un motiv de nelegalitate al deciziei de reintegrare.

De ce nici o prevedere legală nu interzice sau nu limitează, în timp, numirea prin ordin, acesta poate fi emis și ulterior reintegrării.

La fel este și cazul contractului de performanță, prevăzut de dispozițiile nr.OUG79/2008, care poate fi încheiat și ulterior reintegrării salariatului, cât timp dispozițiile art.9, OUG nr.79/2008 prevăd că acele contracte de performanță încheiate în temeiul nr.OUG79/2001 completată, încetează sau se modifică, după caz.

Cu privire la criticile formulate de recurentul-contestator cu privire la persoana care a semnat decizia de reîncadrare, dl. și la calitatea acestuia de a dispune cu privire la reîncadrarea si suspendarea contractului individual de muncă al salariatului, Curtea apreciază că și aceste critici sunt nefondate.

În acest sens, Curtea reține că mandatul a fost acordat prin decizia din data de 30.07.2008 a Consiliului de Administrație al, prilej cu care dl. - Serviciu Juridic a fost desemnat ca mandatar (al al ) pentru a se ocupa de formalitățile necesare reintegrării si suspendării contractului individual de munca al contestatorului (fila 196 din dosarul de fond). Ulterior, prin mandatul nr.4717 din data de 31.07.2008 (fila 199 din dosarul de fond), membrii Consiliului de Administrație au ratificat, fiecare, decizia prin care a fost desemnat dl..

Ca urmare, Curtea reține că în mod justificat instanța de fond a constatat că însăși persoana desemnată, ce deținea un mandat valabil, a întocmit decizia de reintegrare nr.107 din data de 31.07.2008, motiv pentru care nu există temei legal pentru anularea acesteia.

Curtea mai are în vedere că, anterior, Ministrul Culturii și Cultelor emisese mandatul nr.2629 din data de 18.07.2008 (fila 188 din dosarul de fond) prin care au fost mandatați reprezentanții intereselor Statului în Consiliu de Administrație al (numiți în baza nr.2461/18.07.2008), să dispună cu privire la reintegrarea contestatorului, precum și cu privire la incidența plângerilor penale formulate împotriva acestuia.

În ședința extraordinară a Consiliului de Administrație al din data de 30.07.2008 s-a luat in discuție și problema conducerii executive a regiei și, cu acest prilej, a fost desemnată, prin vot, persoana care, în calitate de reprezentant al Consiliului de Administrație, este abilitată să semneze decizia de reintegrare a salariatului, în numele Consiliului de Administrație.

În aceeași ședință, decis, prin vot și propunerea de suspendare a contestatorului din funcție, ca urmare a plângerilor penale formulate împotriva sa, plângeri ce se află încă în faza de cercetare (procesul-verbal al sedinței - fila 189 din dosarul de fond).

Cât privește criticile formulate de recurentul-reclamant referitoare la măsura suspendării contractului său individual de muncă, Curtea va înlătura și aceste critici, ca nefondate, apreciind că în mod corect instanța de fond, privitor la legalitatea suspendării contractului indicidual de muncă al salariatului contestator, a avut în vedere dispozițiile art.52 alin.1 lit. "c" teza 1 din Codul muncii (Legea nr.53/2003), potrivit cărora:

"(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: -

c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; -."

Față de dispozițiile legale sus-citate Curtea constată că, în speță, măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului-contestator este legală și temeinică, așa cum, în mod justificat a apreciat și prima instanță. Așadar, cât timp intimata, în calitate de angajator, pe baza unor rapoarte de control întocmite de Autoritatea de Control a Guvernului, Comisia de Control a și de către Garda Financiară, a formulat plângeri penale împotriva salariatului său, pentru săvârșirea unor fapte penale ce au fost considerate de angajator ca fiind incompatibile cu funcția deținută de către salariat (infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, gestiune frauduloasă și înșelăciune). Plângerile penale se află în faza de cercetare, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Parchetul de pe lângă - (aflate la filele 11 și 222 din dosarul de fond), măura suspendării se justifică, neputându-se vorbi despre un abuz.

Măsura luată de către angajator nu este nici nelegală și nici neconstituțională, chiar daca salariatului i s-ar aduce o vătămare, principalul efect al suspendării contractului de muncă fiind interzicerea temporară ca salariatul să-și exercite funcția și să-și primească salariul și, așa cum a decis Curtea Constituțională, nici nu se încalcă prezumția de nevinovăție consacrată în Constituție, deoarece, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana căreia i-a fost suspendat contractul de muncă este considerată nevinovată.

Nici dreptul la muncă, garantat tot de Constituție, nu este afectat, cât timp salariatul nu este împiedicat, în vreun fel, să se încadreze într-o altă unitate sau într-o altă funcție, pe perioada suspendării contractului său individual de muncă.

Cât privește susținerile recurentului-contestator, în sensul că nu putea interveni măsura suspendării contractului individual de muncă, atâta timp cât lui nu i se încheiaseră un nou contract individual de muncă și un nou contract de performanță, cu prilejul reintegrării sale în muncă, ca urmare a anulării deciziei de concediere disciplinară, Curtea apreciază că acestea sunt doar simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, motiv perntru care le va înlătura ca atare.

Cu privire la acest aspect, Curtea reiterează argunemtele expuse anterioare, referitoare la efectele anulării deciziei de concediere, în sensul că, urmare a admiterii, de către instanța de judecată, a contestației îndreptată împotriva deciziei de concediere, părțile contractului individual de muncă sunt repuse în situația anterioară concedierii, situație în carerămâne valabil contractul încheiat inițial, deci nu este nici necesară și, în același timp, nu este nici legală încheierea unui nou contract individual de muncă între angajator și salariat.

Așadar, anulându-se, în tot, decizia de concediere disciplinară, prin hotărârea instanței de judecată, operează principiulrestitutio in integrum,aplicabil în cazul anulării actului juridic. Ca urmare, prin repunerea părților în situația anterioară se consideră că nu a avut loc niciodată concedierea și că raporturile juridice de muncă nu au încetat vreodată.

În susținerea argumentelor expuse mai sus, Curtea are în vedere dispozițiile art. 78 din Codul muncii, potrivit cărora:

"(1) În cazul în careconcedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii varepune părțile în situația anterioarăemiterii actului de concediere.".

Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.725 din data de 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.30221/3/, în contradictoriu intimații REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI - "" și MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI NAȚIONAL (fost MINISTERUL CULTURII și CULTELOR).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - - -

GREFIER,

red: / tehnored:

2 ex. / 10.09.2009

Jud. fond:;

Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca

#Judecator Bodea Adela Cosmina

← Completare carnet de muncă. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Tg...		Contestație decizie de concediere. Decizia 648/2009. Curtea de... →

Contestație decizie de concediere. Decizia 4421/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 4421/2009. Curtea de Apel Bucuresti