Contestație decizie de concediere. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 46
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier -- -
*************
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 918 din 05 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat contestator.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns lipsind: recurentul intimat SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C și intimatul contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează, că recurentul intimat SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, a solicitat în temeiul art. 242 pr.civ, judecarea în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
La data de 03.04.2007, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 502 din 29.03.2007 emisă de intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență C, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea deciziei atacate, obligarea intimatei la reintegrarea în funcția de medic primar în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență C, Secția cu plata drepturilor bănești cuvenite de la data emiterii deciziei până la reîncadrarea efectivă.
In motivare, contestatoarea a arătat că din anul 1990 desfășurat activitate ca medic primar în baza unui contract individual de muncă în cadrul spitalului - pârât având titlul de doctor în științe medicale conform art.9 din Legea 74/1995.
Având în vedere acest titlu științific a solicitat angajatorului menținerea în activitate după îndeplinirea condițiilor de pensionare, în conformitate cu art.385 din legea 95/2006, cererea sa fiind înregistrată sub nr.12416/20.04.2007.
Prin decizia nr. 502 din 29.03.2007 intimatul a dispus încetarea contractului său de muncă, începând cu data de 01.04.2007, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. e din codul muncii.
A precizat că decizia atacată a fost emisă cu încălcarea unor norme de drept imperative, respectiv dispozițiile legii nr. 95/2006, care este legea specială ce i se aplică cu prioritate față de legea generală, față de codul muncii, nerespectând dreptul fundamental la muncă.
Măsura încetării contractului individual de muncă, fără a se ține cont de acordul Colegiului Medicilor D care a aprobat contestatoarei continuarea activității și după data când a împlinit vârsta de pensionare, motivat de faptul că are titlul științific de doctor în medicină, nesocotind totodată dispozițiile art. 385 (2) și ale art. 385(5) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora, în spitalele clinice, profesorii universitari și doctorii în științe medicale pot continua activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 ani.
La data de 20.04.2007, intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență Caf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, precizând că decizia atacată îndeplinește condițiile cerute de art. 62 al 2 din codul muncii, considerând că există un raport evident de cauzalitate între motivația de fapt și cea de drept.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 918 de la 05 iunie 2007 admis contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 502/29.03.2007, emisă de intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, a anulat decizia nr. 502/29.03.2007 emisă de intimat și a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei.
A obligat pârâtul să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ai fi beneficiat contestatorul începând cu data d 01.04.2007 până la reintegrare.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, contestatorul are calitatea de salariat al Spitalului Clinic Județean de Urgență C, ocupând funcția de medic primar la Secția, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate și din contractul individual de muncă.
Din data de 12.05.1982 a obținut titlul de doctor în științe medicale, așa cum rezultă din diploma depusă la dosar nr. 306/12.05.1982, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art. 385 alin. 2 din legea nr. 95/2006 a solicitat angajatorului continuarea activității și după împlinirea vârstei de pensionare, cererea sa fiind înregistrată sub nr. 12416/20.04.2007, așa cum rezultă din dovezile depuse la dosar.
Prin decizia nr. 502/29.03.2007, intimatul a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. e din codul muncii.
În preambulul deciziei contestate, intimatul a menționat faptul că cererile medicilor care îndeplinesc condițiile de pensionare și prin care au solicitat continuarea activității nu au fost aprobate de către Comitetul Director, întrucât bugetul insuficient impune reducerea cheltuielilor cu salariile care reprezintă cota majoritară din buget.
Potrivit art. 61 lit. e din codul muncii, "angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii".
Cu toate acestea, potrivit art. 385 alin 2 din Legea nr. 95/2006, care este legea specială în raport cu codul muncii și se aplică cu prioritate față de acesta, "în unitățile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenți ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, profesorii universitari și cercetătorii științifici gradul I, doctorii în științe medicale, care desfășoară activități medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani".
Dobândind titlul științific de doctor în medicină contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 385 alin 2 din Legea nr. 95/2006, astfel încât decizia intimatului de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 61 lit. e din codul muncii este nelegală, urmând a fi anulată.
Instanța a mai reținut că cererea contestatorului de continuare a activității după împlinirea vârstei de pensionare a obținut avizul Colegiul Medicilor D înregistrat sub nr.810/22.03.2007 (fila 22), în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 3 /16.06.2006 a Colegiului Medicilor din România (fila 12).
În plus chiar conducerea Ministerului Sănătății Publice, care este forul ierarhic superior al intimatului, sub nr. VIII. d / 718/25.01.2007, aprobase menținerea medicilor în activitate peste vârsta pensionării până la intrarea în vigoare a Proiectului de Hotărâre de Guvern privind criteriile de menținere în activitate cu respectarea celorlalte condiții referitoare la autorizarea exercitării profesiei, aprobare ce fusese comunicată și Autorității de Sănătate Publică D și contestatoarei ( filele 11- 15).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență C.
În motivarea recursului, recurentul susține că instanța a limitat drastic principiul libertății contractuale interpretând greșit textul de lege, în condițiile în care,dacă legiuitorul ar fi urmărit prelungirea acestor contracte de drept, nu ar mai fi vorbit de necesitatea unei cereri.
Instanța a creat o inegalitate a părților din contract interpretând legea în acest mod în condițiile în care cuvântul "cerere" folosit de către norma supusă interpretării nu poate fi considerat decât ca presupunând implicit și acordul angajatorului.
Cu atât mai mult, instanța a făcut o aplicare retroactivă a legii, modificând un contract deja existent în momentul intrării legii în vigoare, întrucât art.1 din Codul civil prevede că "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă".
Instanța nu a ținut cont de toate de normele de drept incidente în speță, analizând numai incidența exclusivă a art.385 din Legea 95/2006 fără a ține cont de celelalte norme aplicabile respectiv art.61 lit. e din codul muncii și art.42 (5) din Legea 19/2000 care menționează expres acordul angajatorului.
Recurentul mai susține că interpretarea dată de instanța de fond nu țin e cont de scopul normei interpretate, deci nu este teleologică.
Principiul consacrat de Legea 19/2000 este că la împlinirea vârstei de 65 de ani, angajatul se pensionează și depășirea acestei vârste duce automat la încetarea contractului de muncă și numai cu titlu de excepție de la această regulă, raporturile de muncă pot continua. Excepțiile de la acest principiu dau dreptul angajaților să lucreze în continuare, tinzând să limiteze regula de interes public potrivit căreia o persoană nu mai poate desfășura activități după această vârstă. Scopul acestor norme derogatorii este acela de a da posibilitatea ca, în cazuri excepționale, un angajat să-și continue activitatea atunci când, datorită competențelor sale angajatorul ar avea de pierdut. Nu sunt în nici un caz măsuri de protecție socială pentru angajați.
De aceea, susține recurentul, angajatorul poate să mențină în activitate salariatul numai atunci când apreciază că prelungirea contractului de muncă ar răspunde nevoilor sale. Or, în speță, lipsa acută de fonduri impune limitarea numărului de angajați, ceea ce a dus la refuzul recurentului de a accepta prelungirea duratei acestui contract.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să-l respingă, pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiată critica recurentului intimat cu privire la limitarea principiului libertății contractuale în sensul a creat o inegalitate a părților contractante, în condițiile în care, instanța a apreciat judicios că dobândind titlul științific de doctor în medicină, contestatoarea îndeplinește condițiile prevăzute de art.385 alin.2 din Legea 95/2006 și decizia de încetare a contractului individual de muncă este nelegală.
Instanța a reținut corect că nu este condiționată continuarea activității medicale de un eventual acord al angajatorului, fiind suficientă cererea pentru continuarea activității, iar textul prevăzut de art.385 alin.2 din Legea 95/2002 reprezintă o normă specială față de dispoz.art.385 alin.1.
Cuvântul "cerere" folosit în norma supusă interpretării nu presupune implicit și acordul angajatorului, cum în mod greșit susține recurentul, din redactarea textului rezultând fără echivoc că dreptul salariatului care îndeplinește condițiile enumerate în ipoteza normei nu este condiționat de acceptarea angajatorului, ci se exercită prin simpla manifestare de voință notificată angajatorului prin "cerere".
Nu poate fi primită nici susținerea că s-a efectuat o aplicare retroactivă a legii, modificându-se un contract deja existent în momentul intrării ei în vigoare. Întreaga argumentație a recurentului cu privire la acest aspect ( motivul III de recurs) se întemeiază pe ideea că o lege survenită ulterior încheierii contractului individual de muncă, dar în perioada executării acestui contract nu poate afecta niciunul din elementele contractului.
Curtea apreciază ca precisă din punct de vedere juridic susținerea recurentului în sensul că legea dispune numai pentru viitor. La fel de adevărat însă este că legea se aplică din momentul intrării ei în vigoare, conform principiului aplicării imediate a legii civile noi.
Principiul aplicării imediate a legii face ca legea nouă să supună situațiile juridice în curs de desfășurare la momentul intrării ei în vigoare sub autoritatea instituției pe care o reglementează.
De aceea, reglementarea în beneficiul medicilor care au dobândit titlul de doctor în științe medicale a dreptului de a continua activitatea în cadrul instituției medicale cu care au încheiat contract individual de muncă (contract în curs de executare) este de imediată aplicare.
În planul dreptului muncii, chestiunea invocată de recurentă cu privire la pretinsa modificare prin lege a contractului individual de muncă a fost reglementată prin dispozițiile art.17 alin. (4) din codul muncii, potrivit cărora "orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștințării în scris a salariatului, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil".
În ceea ce privește critica referitoare la interpretarea sistematică a textului art. 385 din Legea nr. 95/2006 raportat la dispozițiile art. 61 lit. e din codul muncii, Curtea o apreciază ca nefondată. Pe de o parte, instanța de fond a analizat cele două texte și a stabilit caracterul normelor juridice, apreciind în mod corect că art. 385 alin.2 din Legea nr. 95/2006 este o normă specială, derogatorie de la dispozițiile generale din art. 385 alin. 1 și art. 61 lit. e din codul muncii. Pentru aceleași considerente, art. 385 alin.2 derogă și de la dispozițiile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 19/2000.
Asupra criticii legate de interpretarea teleologică a textului, Curtea o apreciază ca nefondată, întrucât, așa cum în mod precis a observat recurentul, scopul normelor derogatorii este acela de a da posibilitatea ca, în cazuri excepționale, un angajat să-și continue activitatea, atunci când, datorită competențelor sale profesionale angajatorul ar avea de pierdut din scoaterea acestuia din activitate.
Acest aspect l-a avut în vedere și legiuitorul, care, potrivit atribuțiilor sale exclusive de legiferare, a stabilit în mod expres categoriile de persoane care pot continua activitatea, tocmai pentru că reprezintă "personal de înaltă calificare".
De altfel, interpretarea teleologică propusă de recurent golește de conținut textul art. 385 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, norma juridică apărând astfel ca inutilă, față de dispozițiile generale ale art. 41 alin. 5 din Legea nr. 19/2000.
Cât privește motivul invocat de recurent referitor la lipsa de fonduri și imperativul limitării numărului de angajați, acesta nu poate justifica încetarea contractului de muncă al contestatoarei potrivit art. 61 lit. e din codul muncii. Lipsa fondurilor angajatorului constituie un motiv eventual de desființare a unui post, soluția legală fiind aceea prevăzută de art. 65 din codul muncii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 918 din 05 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul- contestator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
01.02.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Corneliu Maria, Ioana Moțățăianu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1945/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 816/2008. Curtea de... → |
|---|
