Contestație decizie de concediere. Decizia 5121/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5121

Ședința publică de la 29 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

**************

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1152 din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul contestator și intimatul - SRL prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal după care nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Recurentul contestator, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației cu precizările ulterioare, reîncadrarea și plata drepturilor bănești.

Consilier juridic pentru intimatul - SRL solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj ca fiind legală și temeinică și menținerea deciziei de desfacere a contractului de muncă.

CURTEA

Asupra recursului de față,

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1152 de la 24 februarie 2009 respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata L

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, contestatorului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă conform art.61 lit. a și art. 264 alin.1 lit. f din Codul Muncii, începând cu data de 17.07.2008 pentru nerespectarea principalei atribuții de serviciu și anume paza bunurilor din obiectivul păzit prin înlesnirea scoaterii din obiectiv de produse petroliere, depozitate în Parcul nr.4.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a reținut c, contestatorul, în calitate de agent de pază, a permis la data de 06.07.2008 sustragerea de produs petrolier de către angajați ai, deși acesta avea obligația de serviciu de pază și protecție a obiectivului.

Ori, faptele reținute în sarcina contestatorului constituie grave încălcări ale consemnului particular al postului, ale art.49, 53, 58 și 142 lit.f și h din regulamentul de ordine interioară, precum și art.61 din Codul Muncii.

În acest sens, se va avea în vedere referatul nr.5117/08.07.2008, întocmit de către șeful de obiectiv, în care se arată că petentul și-a încălcat consemnul particular și totodată principala atribuție de serviciu și procesul-verbal nr.5448/17.07.2008 întocmit cu ocazia efectuării cercetării disciplinare.

S-a reținut că intimata a procedat la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru abaterea reținută în sarcina acestuia și săvârșită la data de 06.07.2008, luând în considerare și activitatea anterioară a petentului în cadrul societății, respectiv faptul că acesta a mai fost sancționat cu avertisment și reducerea salariului pe o perioadă de o lună cu 10%, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la cercetarea disciplinară efectuată de intimată, instanța reținut că, contestatorul a fost convocat pentru data de 17.02.2008, la sediul societății, dată la care a dat nota explicativă, în sensul că nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 60 lit. a din Codul Muncii, în sensul că, concedierea contestatorului nu putea fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificate medicale, instanța reține că certificatele medicale invocate de către contestator au fost înregistrate la sub nr.24 în data de 04.08.2008 și sub nr.48 în data de 02.09.2008, date la care contestatorul a depus cele două certificate de concediu medical.

Ori, în această situație, nu se pot reține în cauză incidența dispozițiilor art. 60 pct.1 lit.a din Codul Muncii, raportat la faptul că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă la data de 17.07.2008, iar certificatele medicale invocate de către petent au fost înregistrate la societatea intimată ulterior, respectiv la 04.08.2008 și 02.09.2008.

Un alt argument în sprijinul celor susținute este și faptul că la data de 17.07.2008, dată la care a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă, cu ocazia cercetării disciplinare, petentul s-a prezentat la sediul societății, luându-i-se notă explicativă cu privire la faptele reținute în sarcina sa, având cunoștință despre decizia luată de unitatea intimată.

De altfel, nu se poate reține culpa intimatei în ceea ce privește neînregistrarea certificatelor medicale, câtă vreme petentul nu a încunoștințat intimata că se află în incapacitate temporară de muncă, deși la data de 17.07.2008, cu ocazia cercetării disciplinare și în urma căreia a dat nota explicativă figura în concediu medical așa cum reiese din certificatul de concediu medical seria nr.- pentru perioada 09.07.2008-31.07.2008, respectiv un număr de 24 de zile.

Cu privire la acordarea daunelor morale solicitate de către contestator, în măsura în care acestea sunt prevăzute în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă sau lege, instanța a respins cererea contestatorului reținându-se că acesta nu a făcut dovada unui prejudiciu moral ca urmare a măsurii luată de intimată, respectiv prin emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat reclamantul arătând în esență că sentința este nelegală potrivit art.304 pct.9 civ.Cod Penal raportat la art.60 al.1, în sensul că aflându-se în concediu medical și fiind bolnav, nu a putut transmite primul certificat decât în august 2008 la unitatea intimată.

Sentința este nelegală întrucât nu s-a dovedit că a săvârșit o abatere gravă care să ducă la desfacerea contractului de muncă.

Legal citată, intimata - SRL nu a depus întâmpinare la dosar.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.304 ind. 1.pr.civ. Curtea a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 257/17.07.2008 emisă de intimată s-a dispus încetarea pentru motive disciplinare a contractului individual de muncă al agentului de pază, conform art. 61 lit. a și art.264 alin.1 lit.f din Codul Muncii, începând cu data de 17.07.2008 pentru nerespectarea principalei atribuții de serviciu și anume paza bunurilor din obiectivul păzit prin înlesnirea scoaterii din obiectiv de produse petroliere, depozitate în Parcul nr.4.

Din considerentele sentinței recurate reiese că hotărârea primei instanțe s-a întemeiat pe probatoriul administrat la cercetarea disciplinară prealabilă efectuată de către intimata - SRL și anume notele explicative ale agenților de pază, referatul întocmit de către.

Pentru stabilirea situației de fapt se impune ca instanța de fond în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 al. 5.pr.civ. să administreze probatoriul în mod direct, și anume proba cu martorii și precum și alte probe care se impun în vederea aflării adevărului.

Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, astfel că în baza art.312 al. 5. pr. civ. va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere și celelalte critici ale recurentului care privesc fondul cauzei și care nu au mai fost examinate în raport de soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1152 din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

19.10.2009

Red.jud. -

3 ex/AS

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 5121/2009. Curtea de Apel Craiova