Contestație decizie de concediere. Decizia 559/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.559/R-CM
Ședința publică din 23 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimata - - B, cu sediul social ales la Societatea Civilă de Avocați & Asociații, din B,-,.6, sector 1, împotriva sentinței civile nr.22/CM din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind contestatorii, domiciliat în P,-, -.11,.A,.5, județul A și, domiciliat în P,-,.3,.A,.314, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.21116 din 13.02.2009, emisă de Baroul București -Cabinet individual, pentru recurenta-intimată - - B și intimații-contestatori și A asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.61 din 23.03.2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-intimată, depune la dosar două planșe foto, cu privire la momentul când intimații-contestatori au fost surprinși că au sustras din incinta magazinului mai multe produse alimentare.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-contestatori, arată că nu este de acord cu depunerea la dosar a celor două planșe foto, acestea urmând să fie analizate de organul de cercetare penală.
Instanța restituie reprezentantului recurentei-intimatei cele două planșe foto, motivat de faptul că acestea nu sunt asimilate înscrisurilor.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-contestatori, precizează că împotriva acestora s-a formulat plângere penală, asupra căreia s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-intimată, arată că nu are cunoștință de existența unei plângeri penale formulate împotriva intimaților-contestatori.
Apărătorii părților, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-intimată - B, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței, în sensul respingerii contestațiilor și pe cale de consecință menținerea deciziilor de concediere, urmând ca pe cale separată să fie solicitate cheltuielile de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-contestatori, solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. Probele administrate în cauză nu sunt de natură a conduce la ideea că au fost sustrase bunuri din magazin. Depune la dosar note de ședință.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 24.05.2008 contestatorii A și au chemat în judecată pe intimata, solicitând anularea deciziilor nr.556 și nr.558/22.04.2008 de desfacere a contractelor individuale de muncă, reintegrarea lor pe posturile anterioare concedierii, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești indexate și actualizate, aferente perioadei 22.04.2008 - până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației au arătat că au fost salariații intimatei, desfășurându-și activitatea la punctul de lucru Hipermarket P, însă la data de 22.04.2008 au fost convocați de conducerea societății pentru a da explicații, iar în aceeași zi li s-au și desfăcut contractele individuale de muncă pe motiv că au sustras produse aparținând societății. Contestatorii au mai susținut că aceste decizii sunt netemeinice și nelegale deoarece nu au fost autorii unor tentative sau acțiuni de sustragere de produse aparținând societății, au fost emise de către o persoană ce nu era autorizată în acest sens și că sunt lovite de nulitate absolută, încălcându-se prevederile art.268 alin.2 lit.a și din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că în data de 23 martie 2008 contestatorii au fost surprinși de către serviciul de securitate în încercarea acestora de a sustrage din incinta magazinului mai multe produse alimentare (, mușchi vidat, costiță, șuncă vidată), fapta acestora fiind filmată de sistemul de supraveghere, mai precis de camera de supraveghere fixă nr.52.
Având în vedere că potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (art.18 lit.E și art.70 lit.A), potrivit căruia atingerea adusă patrimoniului societății constituie abatere disciplinară gravă, s-a reunit comisia disciplinară în fața căreia au fost convocați cei doi salariați, care și-au recunoscut fapta, dar au declarat că sunt nevinovați.
Față de recunoașterile salariaților și de înregistrarea video s-a luat măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, iar cei doi contestatori au refuzat primirea sub semnătură a procesului-verbal al ședinței de cercetare disciplinară prealabilă din data de 22.04.2008, ora 10, înregistrate sub nr.551 și 552, precum și a deciziilor nr.556 și 558/22.04.2008, motiv pentru care acestea au fost trimise recomandat prin poștă.
S-a mai arătat că deciziile de concediere cuprind mențiunile prevăzute de art.268 alin.2 lit.a și c din Codul munci, fiind emise de persoane competente.
Ambii contestatori au recunoscut în mod expres că au dorit să scoată din unitate produse folosite de magazinul P în scopuri publicitare, cu toate că ambilor contestatori le-au fost aduse la cunoștință, anterior săvârșirii abaterii disciplinare, dispozițiile Regulamentului intern.
Declarațiile contestatorilor, potrivit cărora fiecare dintre ei a avut acordul celuilalt nu prezintă importanță, întrucât ambii cunoșteau că nici unul nu are competența de a dispune de bunurile societății și mai ales prin acord verbal.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.22/CM din 12 ianuarie 2009, a admis în parte contestația, a anulat în parte deciziile nr.556 și 558 din 22.04.2008 în sensul înlocuirii sancțiunii concedierii cu cea prevăzută de art.264 lit.d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază al contestatorilor cu 10% pe trei luni.
Prin aceeași sentință s-a dispus reintegrarea contestatorilor în posturile avute anterior concedierii.
A obligat pe intimată să plătească contestatorilor drepturile salariale actualizate, indexate și majorate de la data concedierii până la reintegrarea efectivă ce vor fi reduse corespunzător sancțiunii aplicate.
A obligat pe intimată la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Contestatorii au fost salariații societății intimate până la data de 22.04.2008, în funcția de șef raion - mezeluri, respectiv șef formație pază și ordine.
În data de 22.04.2008 intimata a emis deciziile nr.556 și 558 prin care a decis ca din această dată să înceteze contractele individuale de muncă ale contestatorilor, conform art.61 lit.a din Codul muncii.
Din aceste decizii a reieșit că în data de 21.04.2008 cei doi contestatori au săvârșit o abatere disciplinară gravă, respectiv au sustras bunuri aparținând societății.
Anterior emiterii celor două decizii de concediere, contestatorii au fost convocați pentru data de 22.04.2008 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În cadrul acestei cercetări disciplinare prealabile ambii contestatori s-au declarat nevinovați, însă această apărare a fost înlăturată având în vedere faptul că cei doi "au părăsit suprafața de vânzare a magazinului cu produse care se comercializau, fără a le plăti, acestea fiind sustrase pe scara de la vestiare, cei doi cunoscând că este interzis accesul cu produse în acea zonă, produsele fiind ascunse apoi în vestiarul lucrătorului comercial, existând surprinse aceste ipostaze pe camera video".
S-a susținut de către contestatori că deciziile emise încalcă dispozițiile art.268 alin.2 lit.a și c din Codul muncii.
Potrivit acestui text legal, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind obligatoriu - descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.
Din cuprinsul celor două decizii de concediere a rezultat că fapta celor doi contestatori, care constituie abatere disciplinară, este aceea de sustragere de bunuri aparținând societății, așa încât tribunalul a apreciat că au fost respectate de către intimată prevederile art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii.
Instanța de fond a constatat că s-au respectat și cerințele impuse de către lit.c a aceluiași text legal, dat fiind faptul că în procesul-verbal de cercetare disciplinară s-a menționat pe larg că, deși contestatorii s-au declarat nevinovați, nu se poate lua în calcul prezumția de nevinovăție, existând dovezi clare în acest sens, respectiv: părăsirea suprafeței de vânzare cu produse care se comercializau în magazin, fără a le plăti, sustragerea produselor pe scara de la vestiare, știind că este interzis accesul cu produse prin acea zonă și ascunderea în vestiarul lucrătorului comercial, surprinderea în această ipostază pe camera video.
De asemenea, s-a invocat de către contestatori că deciziile de sancționare au fost emise de către o persoană neautorizată în acest sens. Ținând seama de faptul că deciziile au fost emise de reprezentantul legal al societății, tribunalul a înlăturat acest motiv de nulitate invocat de către contestatori.
Asupra temeiniciei celor două decizii, instanța de fond a reținut că, în decizia de concediere s-a menționat ca dată a săvârșirii abaterii disciplinare 21.04.2008, deși din cuprinsul procesului-verbal al cercetării disciplinare prealabile a reieșit o altă dată, respectiv 23.03.2008.
Pentru clarificarea aspectelor neclare, tribunalul a dispus administrarea probei testimoniale.
Din declarațiile martorilor a reieșit că produsele din carne găsite asupra celor doi contestatori erau din cele rămase în urma finalizării unei proceduri de degustare organizată în cadrul magazinului, iar aceasta s-a petrecut la sfârșitul lunii martie a anului 2008.
Astfel, declarațiile martorilor și (aceștia fiind și ei salariații societății intimate), au arătat faptul că angajații cunoșteau o anumită cutumă stabilită în cadrul personalului, respectiv aceea că produsele alimentare rămase în urma procedurii degustării se împart între angajați.
De cealaltă parte, martorii și, au susținut că această procedură se desfășoară după reguli stricte, că de la intrarea în magazin produsele devin proprietatea societății intimate, iar după terminarea procedurii degustării produsele rămase se reetichetează și se la vânzare dacă mai sunt în termenul de valabilitate sau se păstrează pentru a fi distruse în cazul în care termenul de valabilitate a fost depășit.
S-a constatat că intimata nu a făcut însă dovada că procedura susținută de acești doi martori a fost adusă la cunoștința celor ce trebuia să o aplice în mod concret. La dosar s-a găsit doar un formular cadru privind această procedură, ce ar trebui să se încheie între societatea intimată și furnizorul produselor destinate degustării, însă aceasta nu poartă nici un fel de semnătură sau ștampilă (filele 127-138). Nu s-a depus de către intimată convenția încheiată chiar cu furnizorul produselor alimentare găsite asupra celor doi contestatori pentru a putea verifica cine este proprietarul acestora.
De asemenea, s-a reținut că nu s-a depus nici măcar o planșă foto, cu toate că s-a susținut de către intimată că aceștia au fost surprinși de camerele video.
Potrivit art.70 lit.a din contractul colectiv de muncă, se consideră abatere disciplinară gravă furtul sau tentativa de furt având ca obiect bunuri și valori aparținând societății, însă în cauză s-a constatat că nu s-a făcut dovada că bunurile găsite asupra contestatorilor erau ale societăți intimate, având în vedere că acestea proveneau tocmai dintr-o procedură de degustare.
Tribunalul a reținut că nu se poate contesta faptul că cei doi contestatori au fost surprinși având asupra lor produse din carne, însă nu s-a făcut dovada că acestea aparțineau societății. Existând dubiu, acesta nu poate profita decât salariaților.
Potrivit art.264 alin.1 lit.f din Codul muncii, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este cea mai gravă sancțiune ce poate fi aplicată unui salariat. S-a reținut că cei doi contestatori nu au mai fost anterior sancționați, așa încât sancțiunea aplicată acestora este cu atât mai drastică.
Coroborând dispozițiile art.266 cu cele ale art.264 alin.1 lit.e din Codul muncii, tribunalul a apreciat că, în raport cu gravitatea faptelor, sancțiunea ce se impune este aceea a reducerii pe trei luni a salariului de bază cu 10% pentru ambii contestatori.
În consecință, întrucât concedierea a fost considerată netemeinică, potrivit art.78 din Codul muncii, au fost anulate în parte deciziile nr.556 și 558/22.04.2008 în sensul înlocuirii sancțiunii concedierii cu cea prevăzută de art.264 lit.d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază al contestatorilor cu 10% pe trei luni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata - B, invocând următoarele motive:
1. Prima instanță nu a stabilit în mod suficient de clar dacă la pronunțarea soluției s-a reținut sau nu existența faptei materiale de sustragere de bunuri, pentru care recurenta a procedat la concedierea celor doi contestatori. În condițiile în care s-a stabilit existența faptei de sustragere (în sensul de acțiune materială) de către cei doi contestatori, instanța trebuia să respingă contestația, pentru că, chiar și în condițiile în care bunurile rămase în urma procedurii de degustare nu ar fi fost proprietatea acesteia, nu s-ar fi îndeplinit ipoteza prevăzută de art.39 lit.a) din Regulamentul de ordine interioară, fapta săvârșită de către cei doi contestatori a reprezentat o abatere disciplinară gravă care se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art.70 lit.v) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Mai mult decât atât, unele statute sau regulamente de ordine interioară, cum este și cazul Regulamentului de ordine interioară sau contractul colectiv de muncă al recurentei-pârâte, enumeră în mod exemplificativ faptele care constituie abatere disciplinară gravă, astfel încât pot constitui abatere disciplinară gravă și alte fapte decât cele expres prevăzute în aceste statute.
Atât timp cât Codul muncii nu definește și nici nu enumeră abaterile grave, rămâne la aprecierea organului competent să aplice sancțiunea, calificarea unei fapte ca fiind abatere disciplinară.
2. Instanța a reținut în mod greșit necunoașterea procedurii de degustare, cu implicații asupra vinovăției cu care cei doi contestatori au săvârșit fapta.
Astfel, în mod evident contestatorii cunoșteau că nu este permisă scoaterea produselor din incinta magazinului de vreme ce nu au folosit ieșirea obișnuită din magazin, ci au înțeles să eludeze procedurile de control prin folosirea unei căi de ieșire interzisă acestora.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Investită cu aprecierea legalității și temeiniciei deciziilor nr.556 și nr.558/22.04.2008 de desfacere a contractelor individuale de muncă ale contestatorilor-intimați A și și constatând că nu sunt motive de nulitate absolută a actelor susmenționate, instanța de fond în mod corect a administrat probe prin care să stabilească dacă faptele imputate contestatorilor intimați se circumscriu unor abateri disciplinare atât de grave încât să conducă la aplicarea celei mai severe dintre sancțiunile prevăzute de Codul muncii și Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
În acest sens, din probele administrate, instanța a reținut că, deși asupra celor doi contestatori s-a stabilit existența unor produse din carne, după desfășurarea unei proceduri de degustare, intimata nu a reușit să probeze, dincolo de orice îndoială, faptul că acestea erau rezultatul unei acțiuni de sustragere, iar procedura de care se prevalează, potrivit căreia de la intrarea în magazin produsele devin proprietatea societății, după terminarea procedurii degustării produsele rămase fiind reetichetate și scoase la vânzare dacă mai sunt în termenul de valabilitate sau păstrate pentru a fi distruse în cazul în care acesta a fost depășit, ar fi fost adusă la cunoștința celor care trebuiau să o aplice și să o respecte în mod concret, inclusiv contestatorilor.
Formularul cadru privind această procedură, depus de către intimata-recurentă la filele 127-138 dosar fond, reprezintă un formular tip necompletat și nesemnat de către vreuna din părți, prin urmare, nu se poate reține opozabilitatea acestuia contestatorilor, iar un alt înscris din care să rezulte în mod concret procedura ori obligațiile invocate de către recurentă în sarcina contestatorilor, nu au fost depuse la dosar.
Deosebit, recurenta-intimată nu a reușit să demonstreze prin probele administrate, că produsele cu care contestatorii-intimați au fost surprinși, de camera de luat vederi, ieșind din unitate la data săvârșirii presupusei fapte de sustragere a acestora ar fi rezultat din procedura degustării, respectiv aparțineau societății.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a apreciat că dubiul profită contestatorilor și că în lipsa unor probe concrete în sensul săvârșirii unei fapte ilicite, a unei legături de cauzalitate între persoana acestora și prejudiciul încercat de recurentă, sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă aplicată este prea severă și a dispus înlocuirea acesteia cu cea prevăzută de art.264 lit.d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază al contestatorilor cu 10% pe 3 luni și reintegrarea acestora în posturile avute anterior concedierii, cu consecința plății drepturilor salariale aferente.
Față de cele reținute, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de -, împotriva sentinței civile nr.22/CM din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, o va obliga pe recurentă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător ales, potrivit chitanței nr. 208 din 23.03.2009 (29).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata - B, împotriva sentinței civile nr.22/CM din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind contestatorii și
Obligă pe recurenta-intimată - să plătească intimaților și cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./6.04.2009
GT/GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1428/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 367/2010. Curtea de... → |
|---|
