Contestație decizie de concediere. Decizia 635/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(8671/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.635/
Ședința publică din data de 04 februarie 2010 Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr. 6348 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 6628/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 04.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.6348/15.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SA.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că prin decizia nr.455/10.01.2008, intimata a dispus concedierea contestatorului în temeiul art. 65 din Codul muncii.
S-a reținut că această decizie a fost emisă cu respectarea condițiilor de formă impuse de dispozițiile art. 74 din Codul muncii, neexistând un motiv pentru anularea acesteia.
Motivele de nulitate absolută invocate de contestator nu pot fi reținute, întrucât necomunicarea în termen de 5 zile a deciziei nu constituie motiv de nulitate în sensul dispozițiilor art. 74 din Codul muncii.
Sancțiunea pentru care necomunicarea în termen a deciziei de concediere este cea prevăzută de dispozițiile art. 75 din Codul munci iși anume decizia de concediere își produce efectele de la data comunicării.
Singura obligație a angajatorului în astfel de cazuri este de a respecta dispozițiile legale impuse de lege, privind concedierile și de a comunica decizia luată celui care a fost concediat, desființarea locului de muncă ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității, fiind o prerogativă exclusivă angajatorului.
Sub aspectul temeiniciei deciziei contestate, instanța reține că desființarea locurilor de muncă a fost efectivă, așa cum rezultă din organigramele depuse la dosar, din care reiese că intimata a desființat locurile de muncă nominalizate în decizia nr.29309/01.11.2007 și anexele acesteia.
A mai reținut instanța că măsura a fost impusă de necesitatea eficientizării activității societății intimate și în scopul evitării dificultăților economico-financiare, aspect ce rezultă tot din cuprinsul deciziei nr.29309/01.11.2007.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, instanța a apreciat că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale, contestatorul nefăcând dovada producerii unui prejudiciu de imagine care să justifice plata de daune morale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, contestatorul prin care a solicitat admiterea recursului modificarea în tot a sentinței atacate, reîncadrarea pe funcția deținută anterior cu obligarea intimatei la plata salariului, obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în drept a recursului se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ. respectiv sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În motivarea în fapt a recursului se invocă următoarele critici la adresa sentinței instanței de fond.
În primul rând se arată că decizia contestată este lovită de nulitate absolută deoarece conform dispozițiilor art.268 alin. (3) aceasta trebuia comunicată în cel mult 5 zile de la data emiterii, dar în fapt aceasta a fost emisă la 10.01.2008 și a fost depusă la poștă și comunicată la 16.01.2008.
În al doilea rând se arată că se poate observa foarte clar că prin decizia contestată (Decizia nr.455/10.01.2008) s-a dispus desființarea postului de reprezentant medical pe care era încadrat, iar postul respectiv a fost desființat prin Decizia nr.29309/01.11.2007).
Instanța nu a luat în considerare nici faptul că din însăși art. 4 al Deciziei contestate reiese că postul de reprezentant medical pe care recurentul era încadrat a fost desființat încă din 01.11.2007, ceea ce presupune că decizia de concediere a desființării postului trebuia comunicată în termen de 5 zile de la data desființării efective a acestuia.
Cu privire la natura dificultăților sub aspect economic și organizatoric, rezultă din lecturarea art. 2 din decizia contestată că motivele invocate de societatea intimată sunt nereale, iar cauzele invocate de aceasta sunt total neserioase.
Recurentul susține că nu s-a făcut dovada veridicității celor susținute în cuprinsul deciziei de concediere a cauzei reale și serioase în ceea ce privește necesitatea desființării postului de reprezentant medical pe care a fost angajat.
Instanța de judecată respingând proba cu o experiză contabilă ce era necesară o expertiză pentru a dovedi că intimata nu trece printr-o perioadă de criză economică, pentru a stabili veniturile și încasările societății comparativ cu alți ani, pentru a stabili cât la sută din obiectivele societății au fost realizate, și a reținut în mod eronat, faptul că măsura concedierii a fost una reală și serioasă.
Cu privire la daunele morale, instanța fără a ține cont de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, a apreciat în mod greșit că nu sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale, deoarece nu există un prejudiciu de imagine care să justifice plata de daune morale.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul a invocat în temeiul art. 306 alin. (2) proc.civ. ca motiv de ordine publică, excepția nulității absolute a deciziei nr.455/10.01.2008 pentru următoarele considerente:
Primul motiv de nulitate îl constituie faptul că intimata a emis decizia de concediere în perioada în care se afla în concediu medical.
Dosarul nr- având ca obiect contestație împotriva deciziei nr.455/10.01.2008 ce a fost emisă în perioada în care se afla în concediu medical, în sensul că s-a aflat în concediu medical până la data de 31.01.2008, iar interdicția la care se referă art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, își găsește pe deplin aplicabilitatea.
Recurentul menționează că potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, "concedierea salariaților nu poate fi dispusă: a) pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, conform legii."
În concluzie, decizia de concediere ce face obiectul acestui dosar este supusă sancțiunii nulității pentru nesocotirea efectelor prevăzute de lege pentru incapacitate temporară de muncă la momentul concedierii.
Al doilea motiv de nulitate vizează faptul că toate aceste demersuri au fost întreprinse după ce investise instanța de judecată cu o contestație împotriva decizie nr.31158/23.11.2007, înregistrată pe rolul Tribunalului București.
Din interpretarea dispozițiilor art. 75 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei, motiv pentru care revocarea deciziei nr.31158/23.11.2007 nu șterge toate efectele juridice pe care le-a creat deja.
Or, în aceste condiții, decizia ce face obiectul prezentului dosar nu își poate produce efectele, fiind nulă absolut, având în vedere faptul ca instanța de judecată nu se pronunțase cu privire la prima contestație.
Examinând cu prioritate excepțiile invocate, Curtea în temeiul art. 137. proc. civ. pentru motivele ce se vor arăta urmează să dispună respingerea acestora.
Astfel, invocarea de către recurent în temeiul art. 306 alin. (2) din Codul d e procedură civilă a unor motive de ordine publică constând în nulitatea deciziei de concediere sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 306 alin. (1) proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (2)."
Potrivit alin. (2) "Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților".
Curtea constată că dispozițiile art. 306 alin. (2) proc. civ. stabilesc însă ca o excepție de la sancțiunea nulității recursului, situația în care acesta nu a fost motivat în termenul legal, iar motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs care este obligată să le pună în discuția părților.
Or, în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile alin. (2), deoarece recursul a fost motivat în termenul legal.
Cu privire la excepția nulității deciziei de concediere raportată la dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, conform căruia "Concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii, Curtea reține că recurentul nu poate invoca direct în recurs prin intermediul art. 306 alin. (2) proc. civ. alte motive de nulitate decât cele invocate pe calea contestației și pe calea recursului pentru următoarele motive.
În primul rând, recursul formulat este motivat în raport de considerentele sentinței recurate, precum și de motivele invocate prin intermediul contestației împotriva deciziei de concediere nr.455/10.01.2008.
Recurentul-contestator a invocat în primă instanță, precum și în motivele de recurs critici la adresa deciziei de concediere, faptul că aceasta este nulă întrucât nu a fost comunicată în termenul de 5 zile de la data emiterii.
În al doilea, rând intimata și-a formulat apărarea în conformitate cu dispozițiile art. 287 din Codul muncii în raport de nulitatea invocată, și anume aceea constând în nulitatea deciziei pentru motivul necomunicării ei în termenul de 5 zile de la data emiterii.
Or, formulând motive noi de nulitate absolută direct în recurs, după motivarea recursului prin intermediul art. 306 alin. (2) proc. civ. echivalează cu încălcarea dreptului la dublu grad de jurisdicție și cu dreptul la apărare al intimatei, drept în temeiul căruia si-a exercitat apărările atât în fond cât și în recurs raportate la criticile formulate prin contestația la adresa deciziei de concediere.
În al treilea rând nici cel de-a doilea motiv de nulitate absolută, invocat de recurent, respectiv faptul că "toate aceste demersuri au fost întreprinse după ce subsemnatul investisem deja instanța de judecată cu o contestație împotriva decizie nr.31158/23.11.2007", nu poate fi analizat ca un motiv de ordine publică constând în nulitatea deciziei direct în recurs prin intermediul art. 306 alin. (2) proc. civ. pentru aceleași motive reținute mai sus, precum și pentru faptul că nici o normă de drept material nu prevede nulitate deciziei de concediere pentru acest temei.
Pentru aceste, considerente, Curtea urmează să respingă excepțiile invocate de recurentă.
Cu privire la recursul formulat, Curtea pentru motivele ce se vor arăta, urmează ca în baza art. 312. proc. civ. să dispună respingerea recursului ca nefondat.
Astfel, Tribunalul a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicarea a legii la aceasta.
Reluarea în motivele de recurs a faptului că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută conform art. 268 alin. (3) din Codul muncii, deoarece nu a fost comunicată în termenul 5 zile de la data emiterii este nefondată pentru următoarele motive.
În primul rând, recurentul-contestator a fost concediat în temeiul art. 65 din Codul muncii, ceea ce presupune că a avut loc o concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului și anume "Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia".
Or, dispozițiile art. 268 alin. (3) din Codul muncii, se referă la comunicarea unei decizii de sancționare disciplinară.
Prin urmare, sancțiunea nulității absolute intervine pentru motivele prevăzute de art. 268 alin. (2) lit.a)-f) din Codul muncii și nu pentru necomunicarea deciziei în termenul de 5 zile de la data emiterii ei.
În al doilea rând și în cazul emiterii unei decizii de concediere întemeiată pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii, aceasta își va produce efectele tot de la data comunicării, în acest sens fiind dispozițiile art. 75 din Codul muncii, "Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului", iar nici un text de lege nu prevede nulitatea absolută a acesteia în raport de data emiterii.
Prin urmare în toate situațiile decizia își produce efectele de la data comunicării, iar prin efecte se înțelege aplicarea sancțiunii luate de către angajator.
Revenind la concedierea dispusă în temeiul art. 65 din Codul muncii, Curtea reține că decizia se întocmește în conformitate cu art. 74 din Codul muncii, iar controlul legalității acesteia se impune în conformitate cu art. 76 din Codul muncii.
Astfel că, Tribunalul a analizat decizia de concediere întemeiată pe dispozițiile art. 65 și sub aspectul condițiile de fond și formă stabilind că aceasta a fost emisă cu respectarea condițiilor legale, iar concedierea a avut loc cu desființarea efectivă a locului de muncă, desființare care a avut o cauză reală și serioasă.
De asemenea, în mod corect a fost respins capătul de cerere privind neacordarea daunelor morale, Tribunalul reținând în mod temeinic și legal faptul că recurentul-contestator nu dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru a fi acordate astfel de daune.
Stabilirea și acordarea de daune morale are loc doar în condițiile în care recurentulu-contestator dovedea existența acestora în temeiul art. 1169. civ.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile invocate de recurent.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.6348/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6628/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC SA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
2.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 248/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 162/2009. Curtea de... → |
---|