Contestație decizie de concediere. Decizia 7049/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5699/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.7049/
Ședința publică de la 02.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Cornel
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI DEZVOLTARE -SECTOR 6 împotriva sentinței civile nr.4170/18.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39403/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 6 și intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.11277/2009 și intimata-reclamantă, prin avocat, cu împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, la dosarul de fond, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului, raportat la data comunicării hotărârii recurentei-pârâtei 07.07.2009.
Părțile, reprezentate, lasă la aprecierea instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității declarării recursului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4170/18.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de către Primăria Sectorului 6 B, a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 6 B, pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis acțiunea promovata de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Sector 6 B, a dispus anularea deciziei de concediere nr. 996 din 09.09.2008 si repunerea pârtilor in situația anterioara emiterii acesteia, a obligat parata la plata către reclamanta a unei despăgubiri bănești egala cu salariile indexate majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii si pana la data reintegrării efective; a respins cererea paratei având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecata .
În considerente a reținut că prin contractul individual de munca nr. 1186/31.07.2007, intre părți s-au născut raporturi juridice de munca, reclamanta fiind angajata pe durata nedeterminata a Administrației Domeniului Public a Sectorului 6
Așa cum rezulta din hotărârea aflata la fila nr. 20 dosarului si din Regulamentul de organizare si funcționare a, Administrația Domeniului Public a Sectorului 6 B funcționează ca instituție publica de interes local, cu personalitate juridica, in subordinea Consiliului Local al Sectorului 6 B, directorul general al acestei instituții fiind abilitat sa numească si sa elibereze din funcție personalul, potrivit legii.
Contractul individual de munca menționat anterior a fost încheiat cu Administrația Domeniului Public a Sectorului 6 B, astfel ca obligata in raportul juridic ce s-a născut astfel este numai aceasta parata iar nu Primăria Sectorului 6. Prin urmare, instanța va aprecia ca întemeiata excepția invocate de către Primăria Sectorului 6 si a respins acțiunea promovata in contradictoriu cu aceasta parata pentru lipsa calității procesuale pasive.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut ca prin decizia nr. 996/09.09.2008, începând cu data de 27.08.2008, s-a stabilit încetarea contractului individual de munca al reclamantei ca si măsura disciplinara, deoarece aceasta a lipsit nemotivat de la serviciu începând cu data de 27.06.2008 si nu a dat curs invitațiilor repetate de a-si justifica respectivele absente.
Decizia in cauza a fost adoptata de Directorul General al Administrației Domeniului Public a Sectorului 6 B in baza prerogativelor ce îi revin, insa actul supus analizei este in primul rând criticabil din prisma dispozițiilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii. Potrivit acestui text de lege, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Abaterea disciplinara constând in absentarea nemotivata de la serviciu, a fost adusa la cunoștința forului abilitat sa o sancționeze încă de la data de 08.07.2008 prin referatul înregistrat cu nr. 8089 si prin nota de informare înregistrata la aceeași data cu nr. 9923, iar decizia a fost emisa la mai mult de 30 de zile calendaristice, in ciuda faptului ca textul art. 268 alin. 1 este imperativ.
Termenul la care se refera Codul muncii este unul de prescripție pe care instanța nu-l poate ignora, întrucât sancțiunea aplicabila, respective nulitatea actului, operează de drept.
În consecința, instanța a dispus anularea deciziei de concediere si repunerea părților in situația anterioara, ceea ca înseamnă ca, potrivit art. 78 alin 1 din Codul muncii, a obligat pârâta la plata către reclamanta a unei despăgubiri bănești egala cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat aceasta de la data concedierii si pana la data reintegrării efective.
Împotriva sus menționatei hotărâri a declarat recurs recurenta Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Sector 6 B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin cererea de chemare in judecata reclamanta a chemat in judecata pe pârâtele Sector 6 B si Primăria Sectorului 6 prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 996.09.09.2008 repunerea părților in situația anterioara, in sensul reintegrării pe postul deținut anterior concedierii, obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri bănești egala cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat de la data concedierii si până la reintegrarea efectiva si la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat ca a avut calitatea de salariată a pârâtei Sector 6 B începând cu data de 31.07.2007, iar la data de 24.06.2008, a depus actele necesare pentru a obține concediul pentru creșterea si îngrijirea copilului, insa nu a ținut cont de acesta cerere si a considerat ca lipsește de la serviciu, procedând la desfacerea contractului de munca. Reclamanta a combătut considerentele deciziei contestate in legătura cu faptul ca pârâta a căutat-o la domiciliul si nu a găsit-o si in legătura cu faptul ca nu se afla la prima abatere si a criticat conduita angajatorului de a nu-i fi oferit locuri de munca vacante existente in unitate, corespunzătoare pregătirii profesionale si capacității de munca in condițiile in care se afla la momentul respectiv. Contestatoarea susține ca in mod discriminatoriu a fost concediata fără respectarea art. 59 lit. a) si art. 60 Codul muncii si cele ale OUG nr. 96/2003, care protejează femeia gravida si femeia aflata in perioada de creștere a copilului in vârsta de până la 2 ani, in drept au fost invocate prevederile art. 59-78 din Codul muncii si OUG nr. 96/2003 iar în dovedirea reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Primăria Sector 6 prin Primar a formulat întâmpinare in cauza prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând actele de la dosarul cauzei, instanța a constatat si a reținut ca prin contractul individual de munca nr. 1186/ 31.07.2007, intre părți s-au născut raporturi juridice de muncă reclamanta fiind angajata pe perioada nedeterminata in cadrul Sector 6 B. În ceea ce privește fondul, instanța a reținut ca prin decizia nr. 996/09.09.2008, începând cu data de 27. 08.2008, s-a stabilit încetarea contractului individual de munca al reclamantei ca si măsura disciplinara deoarece aceasta a lipsit nemotivat de la serviciu începând cu data de 27.06.2008 si nu a dat curs invitațiilor repetate de a-si justifica respectivele absente. Decizia in cauza a fost adoptata de Directorul General al Sector 6 B in baza prerogativelor ce îi revin insa actul supus analizei este in primul rând criticabil din prisma dispozițiilor art. 268 alin.1 Codul muncii. Potrivit acestui text de lege, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Abaterea disciplinara constând in absenta nemotivata de la serviciu, a fost adusa la cunoștința angajatorului sa o sancționeze încă de la data de 08.07.2008 prin referatul înregistrat cu nr. 8089 si prin nota de informare înregistrata la aceeași data cu nr. 9923, iar decizia a fost emisa la mai mult de 30 zile calendaristice, in ciuda faptului ca textul art. 268.alin.1 este imperativ. Termenul la care se refera Codul muncii este unul de prescripție pe care instanța nu-l poate ignora, întrucât sancțiunea aplicabila, respectiv nulitatea actului, operează de drept. În consecința, instanța a dispus anularea deciziei de concediere si repunerea părților in situația anterioara, in ceea ce privește că potrivit art.78 alin.1 din Codul muncii, si a obligat pârâta, la plata către reclamanta a unei despăgubiri bănești egala cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii si până la data reintegrării efective. Pentru aceste considerente instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către Primăria Sector 6
Față de aceste aprecieri ale instanței de judecata recurenta consideră ca nu au fost luate in calcul câteva aspecte:
S-au invocat dispozitiile art. 61.alin. 1 Codului muncii si Contractului colectiv de munca 2008-2009, aratand ca unitatea poate desface fără preaviz contractul individual de munca in cazul abaterilor disciplinare grave ale salariatului indiferent de funcția ocupata cu cercetarea prealabila prevăzuta de lege (art. 11. lit. a) - c), regulament intern al U Sector 6 B, avea obligația de a realiza norma de munca sau după caz de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fisei postului, iar lit. c) art. 11, avea obligația de a respecta prevederile cuprinse in regulament intern al Sector 6 pe de o parte si Contractul Colectiv de Munca aplicabil la nivel de unitate precum si intre Contractul Individual de Munca. Referitor la creșterea copilului conform art. 1. alin.1 din OUG nr. 148/2005, pentru a beneficia de concediu pentru creșterea copilului in vârstă de până la 2 ani, persoana care beneficiază in ultimul an anterior datei nașterii copilului trebuie sa realizeze timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit. Datorita faptului ca reclamanta fiind angajata la data de 31.07.2007, si anterior datei angajării nu a lucrat in alta instituție nu poate beneficia de OUG nr. 148/2005 si dispozițiile acestei ordonanțe de urgenta.
In sedinta publica de la 2.12.2009, Curtea din oficiu a pus în discuția părților tardivitatea declarării recursului.
Analizând actele dosarului cu prioritate, conform art.137 alin.1 pr.civ. prin prisma excepției tardivității formulării recursului invocată din oficiu de către instanță, Curtea reține următoarele:
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Potrivit art.5 din Legea nr. 168/1999 "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs în litigiile de munca este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Sentința atacată cu recursul de față a fost comunicată recurentei la 07.07.2009, așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 115 din dosarul de fond.
Recursul a fost formulat la data de 22.07.2009, asa cum rezulta din ștampila existenta pe plicul de expediere (fila 4 dosar recurs), peste termenul legal de 10 zile, calculat conform art.101 si 104 Cod procedură civilă, termen care incepe sa curga de la data comunicarii hotararii.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de către recurent, în temeiul art.301 și 303.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI DEZVOLTARE -SECTOR 6 împotriva sentinței civile nr.4170/18.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39403/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 6 și intimata-reclamantă, ca tardiv formulat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./10.12.2009
Jud. fond:
G
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Cornel
← Contestație decizie de concediere. Decizia 7047/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1810/2009. Curtea... → |
---|