Contestație decizie de concediere. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 716/2009

Ședința publică de la 04 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- - - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 122/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru contestatorul recurent și av. - pentru intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea mandatarului pârâtei intimate doua fișe de cont pentru a face dovada că s-a înregistrat cu prejudiciu cauzat de contestator în gestiune.

Mandatara recurentului, apreciază că cele două conturi depuse la dosar sunt false întrucât la momentul efectuării expertizei acestea nu existau și nu a fost luate în calcul.

Mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.

Avocata contestatorului recurent susține recursul, solicitând ca în baza art. 304 pct. 7 și 9 cod pr. civilă casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra acțiunii reconvenționale. Apreciază că nu s- verificat dacă sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale, la stabilirea prejudiciului nu s-a avut în vedere la baza de calcul a bonurilor de cântar. asemenea nu s-a analizat existența unei culpe concurente a angajaților societății și a lăsat nesoluționat fondul cauzei cu privire la neînregistrarea prejudiciului care nu echivalează cu inexistența acestuia în sensul că nu a verificat dacă a fost începută procedura de recuperare a prejudiciului.

Avocatul pârâtei intimate solicită respingerea recursului, și menținerea sentinței atacate cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază că instanța de fond a răspuns tuturor capetelor atât din acțiunea principală cât și din acțiunea reconvențională, iar expertiza efectuată în cauză a stabilit prejudiciul real și după efectuarea expertizei s-au înregistrat cu prejudiciul real. Consideră de asemenea că bonurile de cântar nu au relevanță atâta timp cât martorii susțin că se declară cantități mai mari.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin contestația înregistrată la data de 26.06.2007 formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata "Total " s-a solicitat:

1.anularea deciziei nr. 337/19.05.2007 de desfacere disciplinară contractului de muncă.

2.să se constate încetarea contractului individual de muncă în baza demisiei din 12.04.2007 începând cu această dată, conf. art. 55 lit. coroborat cu art. 79 al.8 muncii.

3.să se oblige intimata la plata următoarelor drepturi bănești:

a)diferențe drepturi salariale ce rezultă prin scăderea sumei real încasate lunar și suma cuvenită prin, pe perioada celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii, începând cu 27 iunie 2004-12.04.2007 data demisiei, conf. tabelelor de calcul anexate, respectiv: 554 lei/2004, 1373 lei/2005, 1839 lei/2006, 2240 lei/2007;

b) indemnizație de concediu în sumă de 142,99 lei pentru 7 zile cuvenite pe anul 2007 raportat la numărul de zile lucrate, conf. art. 141 al.4 muncii.

c) garanția reținută din diurnă în sumă de 1000 euro, respectiv câte 50 euro pentru fiecare cursă efectuată, în limita sumei de 1000 euro, conf. tabelului anexat.

d) diferență diurnă în sumă de 534 euro pentru ultimele două curse efectuate în baza foilor de parcurs nr. 239 și 287.

In motivare arată că s-a angajat la societatea intimată din 01 decembrie 2003 conf. nr. 7955 /18.12.2003 sub vechea denumire de Total N&, iar ulterior schimbării denumirii firmei în Total, i-a fost reînnoit sub nr. 9581/19.09.2005.

Susține că salariul stabilit prin i se plătea doar parțial, șoferii erau obligați să semneze state de plată în alb, care nu reflectau realitatea, evidențiind încasarea integrală a sumelor. în alb dispoziții de plată la 3-4 luni și pentru avansuri de cursă ( cheltuieli și diurnă), însă evidențele din caiet reflectă realitatea.

Garanția totală de 1000 euro nu a fost reținută cum era corect pe statele de plată, nu s-a încheiat un act scris cum prevede nr. 22/69, iar sumele nu erau depuse într-un cont special al societății și consemnate pe carnete CEC pe numele salariatului.

Susține că nu a cauzat prejudicii societății care să atragă imputabilitatea garanției.

Pentru ultimele două curse efectuate conform foilor de parcurs nr. 239 și 287 nu încasat diurna în sumă de 534 euro(câte 9 euro/100 km efectuați în afara țării), iar pe parcurs intern nu se plătea diurnă, cu toate că se realiza tot în interes de serviciu și în cadrul programului de muncă.

Urmare a conflictelor disputate cu conducerea societății, inclusiv pe tema neplății drepturilor bănești menționate, a fost obligat la data de 05.04.2007 să predea camionul după încheierea ultimei curse, conf. procesului - verbal de predare -primire anexat.

Neînțelegerile l-au determinat ca la data de 12.04.2007 să-și depună cererea de demisie. Susține că a solicitat încetarea activității fără preaviz, deși nu a făcut această mențiune în cererea de lichidare, fiindu-i impusă o anume formulare (model de demisie), condiționat de aprobarea cererii.

Cu toate acestea, ulterior depunerii demisiei, a fost convocat la cercetarea disciplinară prealabilă pentru data de 18.05.2007 și deși a arătat în nota explicativă că și-a dat demisia fără preaviz pentru nerespectarea de către angajator a obligațiilor de plată a drepturilor, s-a procedat în mod abuziv la desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru lipsa nejustificată de la serviciu începând cu data de 14.04.2007.

Menționează că pentru toate pretențiile formulate a întocmit tabele conf. caietului propriu de evidență, cu limitarea acestora la termenul de 3 ani de prescripție anterior introducerii acțiunii.

Mai precizează că urmare încetării raportului de muncă i se cuvine deopotrivă indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, în baza art. 141.muncii.

In drept contestația este motivată pe disp.art. 268 alin.5, 238, 161- 164, 159,141, 79 alin.8, 78, 55 lit.c, 40 pct.2 lit. c muncii.

În probațiune depune înscrisurile la care se referă în contestație, sesizarea și răspuns, evidențele sale (duble și reale) ale plății drepturilor salariale, respectiv întocmite de către angajatul firmei. Solicită de asemenea alte probe cu acte, martori, interogatoriu, expertiză.

Prin precizarea depusă la 112 contestatorul și-a redus câtimea obiectului cererii, în sensul că își menține doar următoarele pretenții față de intimată:

1-anularea deciziei nr. 337/19.05.2007 de desfacere disciplinară a contractului de muncă.

2-să se constate încetat contractul de muncă în baza demisiei din 12.04.2007, începând cu această dată.

3-obligarea pârâtei la următoarele drepturi bănești:

a) diferență drepturi salariale pe perioada 27 iunie 2004- februarie 2007 inclusiv, respectiv. 554 lei /2004, 1373 lei /2005, 1839 lei /2006 și 1624 lei /2007.

b) garanție în sumă de 1000 euro.

c) diferență în sumă de 534 euro pentru cursele efectuate în baza foilor de parcurs nr. 239 și 287, precizată ulterior conf. expertizei contabile la 553 euro așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 5.02.2009.

Deși a mai depus o precizare la 432, contestatorul a renunțat la aceasta conf. celor consemnate în încheierea de ședință din 18.03.2008 (474).

Prin întâmpinare intimata Total s-a opus admiterii contestației și a pretențiilor formulate ca fiind netemeinice și nelegale. Cu cheltuieli de judecată. Arată că demisia contestatorului nu putea fi primită fără preaviz, întrucât toate obligațiile invocate de acesta deveneau scadente ulterior încetării raportului de muncă, iar neprezentarea la serviciu în perioada de preaviz constituie abatere disciplinară, așa încât concedierea sa pe acest temei este temeinică și legală.Susține că nu a refuzat plata indemnizației de concediu și a salariului pe ultima lună lucrată, iar celelalte pretenții bănești nu au fost probate cu înscrisuri conf. art. 1191.civ. și în consecință trebuie respinse ca nedovedite. Poate proba cu dispozițiile de plată nr.92/26.03.2007 și nr. 14/04.04.2007 semnate de angajat ca diferența de diurnă solicitată a fost achitată.

Formulează totodată cerere reconvențională în contradictoriu cu pârâtul - reconvențional prin care solicită obligarea acestuia la plata sumei de 6.675,108 lei reprezentând c/val. a 2684. motorină decontați nejustificat în perioada august 2004 - mai 2007(107-108).

În motivare arată că pentru autotractoarele cu semiremorcă care efectuează transport internațional consumul de motorină este cel stabilit în cartea tehnică pentru rulajul în gol la care se adaugă o,5 l /100 km pentru fiecare tonă transportată.

Pârâtul reconvențional a declarat în mod repetat un tonaj mai mare decât cel real și ca atare un consum mai mare de motorină decât cel normat, care i-a fost decontat.

Diferențele de motorină găsite nejustificate au fost stabilite pe baza unui tabel întocmit cu următoarele mențiuni; foaie de parcurs, data cursei, km efectuați, kg transportate conf. ( scrisoare transport internațional) kg declarate în foaia de parcurs, diferență kg intre și foaie parcurs, diferență combustibil rezultată decontată în plus, cursa efectuată.

S- constatat astfel un total de 2684 motorină nejustificată pe întreaga perioadă menționată, care înmulțit cu costul de 2,487 lei /l motorină, rezultă un prejudiciul produs societății de angajatul pârât în sumă de 6.675,108 lei.

În drept invocă disp. art. 119, 120,. art. 269 și următoarele muncii.

Cuantumul prejudiciului a fost precizat ulterior la suma de 8606,72 lei potrivit raportului de expertiza contabilă efectuat în cauză, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 05.02.2009.

Prin sentința civilă nr. 122/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul cu numărul de mai sus, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul, fiind anulată Decizia nr. 337/19.05.2007 emisă de intimata "Total " SRL S privind desfacerea contractului său individual de muncă, s- constatat încetarea contractului individual de muncă prin demisie începând cu data de 12.04.2007, a fost obligată intimata să plătească contestatorului diferențele salariale datorate în valoare netă de 1757 lei, fiind respinse celelalte cereri.

A fost admisă cererea reconvențională formulată și precizată de intimată, fiind obligat pârâtul reconvențional să-i plătească suma de 8606,7 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea combustibilului decontat nejustificativ.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată în limita sumei de 1575 lei, fiind obligat contestatorul la plata diferenței în sumă de 1825 lei cu acest titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 337/19.05.2007 emisă de intimata Total S, (5-7) s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă al contestatorului având funcția de șofer în temeiul art. 264 (1) lit. f muncii și art. 67 și următoarele din al societății, pentru absențe nemotivate de la serviciu începând cu data de 14.04.2007 conf. referatului nr. 311/28.04.2007 întocmit de coordonatorul de transport.

Au fost înlăturate ca neîntemeiate apărările contestatorului din nota explicativă cu referire la demisia fără preaviz pentru nerespectarea obligațiilor asumate de angajator, constând în neplata unor drepturi salariale pe toată durata raportului de muncă, neplata ultimului salariu integral și a diurnei pentru ultimele două transporturi efectuate, nerestituirea garanției și neplata îndemnizației pentru concediul de odihnă ca urmare a încetării raportului de muncă, reținându-se că nici unul din drepturile invocate nu era ajuns la scadență la data de 14.04.2007 în care început să săvârșească abaterea. Se mai precizează în decizie că din clemența societății s-a considerat că a lipsit nemotivat abia din 14.04.2007, fiind pontat în în perioada 06.04.2007- 13.04.2007( șase zile de aferent perioadei lucrate în anul 2007).

Contestatorul a depus la data de 12.04.2007 cererea de " lichidare" înregistrată sub nr. 288/12.04.2007 (12). Deși prin aceasta solicită încetarea activității începând cu data de 26.04.2007, a precizat prin nota explicativă din 17.05.2007 (11) că se consideră îndreptățit la demisie fără preaviz ca urmare nerespectării de către angajator a obligațiilor asumate prin neplata drepturilor salariale menționate.

Din verificările efectuate în cauză, rezultă că în perioada celor trei ani anteriori introducerii contestației de față, contestatorului nu i s-au plătit diferențele salariale cuvenite începând cu luna iunie 2004 până în august 2005 inclusiv, statele de plată nefiind semnate, iar pentru luna octombrie 2006, s-a concluzionat conform expertizei grafologice efectuate în cauză că semnătura nu aparține contestatorului.

Acesta a recunoscut că față de sumele nete de primit, înscrise în statele de plată, i s-a plătit doar suma de 140 lei lunar (1.400.000 lei vechi).

Așa cum se menționează în întâmpinare, plata salariilor în cadrul societății se face direct angajaților, de la casierie, aceștia neavând carduri de salarii.

Susținerile contestatorului că pe întreaga perioadă lucrată nu a primit decât suma de 140 lei lunar cu titlu de salariu, motivat de faptul că semnătura de pe celelalte state de plată nu-i aparține, nu pot fi avute în vedere pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare, de asemenea nici neplata diurnei pentru cursele efectuate în baza foilor de parcurs nr. 239/2007 și 287/2007 și a garanției pretinse.

Chiar dacă neplata ultimului salariu, indemnizației de corespunzătoare perioadei lucrat în anul 2007 s-au nerestituirea garanției nu ar fi fost scadente la data depunerii cererii de demisie, așa cum s-a reținut în decizia contestată și s- invocat în apărare de intimată, se constată că angajatorul nu și-a îndeplinit integral obligațiile ce-i reveneau conf. art. 40 al.2 din muncii, respectiv nu a făcut dovada plății salariilor lunare în cuantumul cuvenit pe toată perioada de referință menționată în contestație.

Așa cum prevede art.163 muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.

Cum în speță statele de plată nu sânt semnate pe perioada iunie 2004 - august 2005, iar pentru luna octombrie 2006 semnătura nu aparține contestatorului, acesta pretinzând că nu a primit salariul integral, ci doar 140 lei lunar, iar alte documente justificative de natură să demonstreze contrariul nu au fost depuse de societate, se apreciază că acesta era îndreptățit la demisie fără preaviz în temeiul art. 79 al.8 muncii.

Faptul că ulterior înregistrării cererii de demisie în data de 12.04.2007, nu s-a mai prezentat la serviciu, nu constituie lipsă nemotivată decât în cazul demisiei cu preaviz (art. 79 al.1-5.muncii). Este adevărat că în cererea de demisie a solicitat încetarea activității cu data 26.04.2007, dar ulterior convocării la cercetarea disciplinară prealabilă prin adresa nr. 324/11.05.2007 (9) a precizat în nota explicativă (11) că este îndreptățit să demisioneze fără preaviz pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de angajator, justificat de neplata diferențelor salariale pe toată durata raportului de muncă, nu numai a ultimului salar, a diurnei, a garanției sau indemnizației de concediu de odihnă neefectuat cum a avut în vedere intimata în decizia contestată.

Reținând așadar că în situația de față sânt aplicabile disp.art.79 al.8 muncii, se găsește netemeinică și nelegală decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă, încetarea acestuia operând în baza demisiei fără preaviz din data de 12.04.2007.

In consecință, au fost admise primele două petite ale contestației, a fost anulată decizia de concediere nr. 337/19.05.2007 emisă de intimată și s-a constatat că contractul individual de muncă al contestatorului a încetat în baza art. 79 al.8 muncii cu data depunerii demisiei.

În ce privește pretențiile bănești formulate de contestator, din analiza probatoriului administrat în cauză s-au găsit justificate în parte doar diferențele salariale dintre sumele nete de primit potrivit statelor de plată nesemnate de acesta și suma de 140 RON care se susține că i-a fost plătită lunar.

Prin expertiza contabilă efectuată de expert ( 323 și următ.) s-au calculat în anexa 1 la raport diferențe salariale începând cu luna mai 2004 până în decembrie 2005 inclusiv, rezultând suma totală netă de 2129 lei. Se va înlătura însă suma de 92 lei diferență aferentă lunii mai 2004 care nu a fost cerută, precum și diferențele pe lunile septembrie - decembrie 2005, întrucât potrivit expertizei criminalistice grafologice efectuată deopotrivă, s-a stabilit că statele de plată pe aceste luni au fost semnate de contestator. (500-509). Rezultă astfel suma de 1573 lei la care se adaugă diferența de 184 lei pe luna octombrie 2006 /334), având în vedere că potrivit aceleiași expertize criminalistice semnătura de pe statul de plată pe această lună nu aparține contestatorului. Totalul cuvenit cu acest titlu este așadar de 1757 lei.

Nu a fost primită apărarea contestatorului că nu a semnat statele de plată pe lunile septembrie -decembrie 2005 și ianuarie - septembrie 2006, noiembrie -decembrie 2006, sens în care a depus un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul criminalist autorizat (515-522).

Concluziile acestui expert sunt diametral opuse, deși se analizează aceeași semnătură simplificată de pe dispoziția de plată nr. 71/22.02.2007 (466), recunoscută că aparține contestatorului conform celor consemnate în încheierea de ședință din 18.03.2008(474) comparativ cu semnăturile de pe statele de plată în discuție.

O expertiză extrajudiciară poate implica un anume grad de subiectivism, fiind întocmită la "comanda" părții care a apelat la serviciile unui expert ales de ea.

Pentru elucidarea discrepanțelor s- încuviințat în cauză o contraexpertiză criminalistică (513), dar contestatorul a renunțat la administrarea probei, considerând că i-ar cauza o cheltuială prea mare, conf. celor consemnate în încheierea de ședință din data de 5.02.2009 (546).

Expertiza grafologică judiciară conferind un grad sporit de credibilitate, diferențele salariale pretinse urmează a fi acordate așadar în limita sumei nete anterior menționate de 1757 lei.

În cursul procesului societatea a achitat contestatorului drepturile salariale datorate pe lunile martie - aprilie 2007, precum și compensația în bani a cuvenit pe perioada lucrată în anul 2007, motiv pentru care pretențiile au fost restrânse prin precizarea de acțiune de la fila 112. Pe lunile ianuarie - februarie 2007 apare incontestabil că statele de plată au fost semnate de contestator cu modelul dezvoltat al semnăturii, care corespunde întrutotul cu cel de pe probele de semnătură(473) și înscrisurile depuse spre comparație la dosar, aspect relevat și în raportul de expertiză judiciară grafologică.

Nu au fost reținute ca dovedite reținerile cu titlu de garanție în sumă totală de 1000 euro, astfel cum pretinde contestatorul. În speță nu există un contract de garanție, nu au fost contabilizate asemenea rețineri, în evidențele societății nu este înregistrată garanție de la, așa cum arată și expertul contabil în raportul de expertiză întocmit. În raport se precizează că garanția însumând 1000 euro rezultă din evidența ținută de contestator în caietul personal. O copie a acestuia a fost depusă la dosar (375-415), originalul a fost prezentat spre vedere, dar după cum se poate observa însemnările contestatorului nu sunt vizate de nici unul din angajații societății cu atribuții de verificare curselor efectuate de șoferi. Expertul susține că în lipsa altor înscrisuri privind reținerile cu titlu de garanție a rezolvat acest obiectiv al expertizei pe baza caietului contestatorului, având acordul societății intimate în acest sens, conf. adresei depusă l 421 din dosar. Ori, adresa viza acele documente primare întocmite de contestator și verificate de către angajații societății. În această categorie nu pot fi incluse decât foile de decont de genul celor depuse la 18-56 din dosar, în care însă nu este menționată nici o reținere cu titlu de garanție. contestatorului fiind unul personal, face parte din categoria de înscrisuri prev. de art. 1185.civ. care arată că registrele, cărțile sau hârtiile domestice nu fac credință în favoarea acelui care le-a scris dar au putere în contra lui.

Se mai susține că reținerea unei garanții de 50 euro /cursă se făcea de angajatul care ținea o evidență dublă pentru fiecare șofer în "caietul

negru" din care s-au depus la dosar unele foi în copie (94-99). Nu numai că nu se observă în însemnările acestuia vreo sumă de 50 euro înscrisă ca garanție la sumele "de dat" sau "de luat" lui, dar și acest caiet are aceeași valoare probantă prev. de art. 1185.civ. astfel că mențiunea "garanție 1000 euro"(99) nu este de natură a face dovadă contra societății.

Prin urmare s-a respins pretenția privind restituirea garanției de 1000 euro.

Cu referire la diurna totală precizată la 553 euro conform foilor de parcurs nr. 239 pentru cursa externă efectuată între 9.03.2007 - 22.03.2007(89) și nr. 287 pentru cursa efectuată între 25.03.2007 - 4.04.2007 ( 87) societatea intimată a făcut dovada cu dispozițiile de plată nr. 92/26.03.2007 și respectiv nr. 14/04.04.2007 (416,418) că achitat integral deconturile aferente (417,419).Aceste deconturi corespund foilor de decont întocmite de contestator( aflate inclusiv la 430, 431) cu singura diferență că s-a trecut o diurnă chiar mai mare decât cea cuvenită contestatorului de 9 euro/100 km de parcurs extern. Dispozițiile de plată sunt semnate de contestator, fiind aceeași semnătură cu cele de pe dispozițiile de plată recunoscute că au fost semnate de el (466,467,474 verso).

Indiferent de practica din societate privind modalitatea de întocmire a deconturilor și actelor de plată a sumelor necesare efectuării curselor, inclusiv a diurnei convenită cu șoferii, odată ce au fost semnate de contestator dispozițiile care atestă decontarea integrală a drepturilor de diurnă, orice pretenție peste aceste înscrisuri nu mai poate fi primită. În consecință, se va respinge și această cerere.

Față de cererea reconvențională formulată de intimată, s-a constatat că prin raportul de expertiză contabilă au fost stabilite diferențe de 3.312 motorină între consumurile decontate, înscrise în contabilitate și consumurile normate (25 l/100 km, iar pe parcursul cu încărcătură adăugat 0,5 motorină /100 km/ tonă încărcată) pentru cursele efectuate în ultimi 3 ani anteriori depunerii cererii, conf. anexei 3 (335-339). Pentru calcul s-au avut în vedere datele din foile de parcurs, -uri, foile de decont întocmite de șofer, deconturile tuturor curselor, evidența personală a șoferului și norma internă privind consumul de motorină. Cu privire la aceste verificări societatea a fost de acord să se stabilească consumurile în funcție de documentele primare prezentate de contestator, așa cum s-a reținut în raport(330), cu referire la adresa de la 421. Pentru determinarea valorii motorinei decontată în plus față de consumurile normate, experta utilizat prețurile medii din anii 2005- 2007, rezultând suma de 8606,75 lei.

Faptul că unii șoferi au instituit o practică în a deconta consumuri mai mari decât cele realizate, rezultă cu prisosință din declarațiile martorilor audiați în cauză (290) ( 291), (292) și chiar (311), folosind bonuri de cântar obținute din Ungaria, în modalități de ei știute. Sesizându-se că unele bonuri sânt evidente falsuri și prin comparație cu consumurile înregistrate de alți șoferi, pe același traseu și cu aceeași încărcătură, societatea procedat la verificări interne, motiv pentru care la ultima plecare în cursă s-a cerut contestatorului să predea autocamionul pentru efectuarea cursei de către un alt șofer, întocmindu-se procesul - verbal din data de 05.04.2007(16). După această dată contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu.

Diferențele rezultate nu erau înscrise ca debite în contabilitate, deoarece consumurile trecute în foile de parcurs au fost cuprinse în deconturi și înregistrate ca decontate.

Constatarea consumurilor nejustificate decontate s-a făcut ulterior închiderii evidențelor contabile pe anul 2006, iar faptul că nu sunt înregistrate ca pagube nu înseamnă că nu constituie un prejudiciu efectiv produs societății de natură să atragă răspunderea patrimonială, conf. art. 270.muncii.

Așa fiind, văzând că contestatorul nu a făcut nici o contradovadă la cele reținute prin raportul de expertiză contabilă sub acest aspect, se va admite ca întemeiată cererea reconvențională, obligându-se pârâtul -reconvențional la plata despăgubirilor precizate la suma de 8606,75, în timp ce contestația va fi admisă doar în parte, limitat la petitele 1 și 2, iar în ce privește pretențiile bănești doar pentru suma de 1757 lei, astfel cum s-a arătat anterior.

S-a reținut că contestatorul a justificat cheltuieli de judecată ocazionate în cauză în sumă totală de 3150 lei, iar intimata în sumă totală de 3400 lei reprezentând onorarii de avocat și expert. Contestația fiind admisă în parte, în baza art. 276. s-a procedat la compensarea parțială a cheltuielilor de judecată în limita sumei de 1575 lei proporțional cererilor admise și a fost obligat contestatorul să plătească intimatei - reclamantă reconvențional o diferență cu acest titlu în sumă de 1825 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond a acțiunii reconvenționale.

În expunerea de motive arată că prima instanță nu a verificat dacă în speță sunt întrunite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale, rezumându-se la susținerile expertului contabil, situație în care hotărârea este nemotivată.

Caracterul ilicit al faptei sale nu a fost analizat în raport cu obligațiile de serviciu menționate în fișa postului. Nu au fost administrate probe pentru dovedirea sarcinilor de serviciu a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au cauzat decontarea unei cantități nejustificate de motorină.

Prejudiciul încercat de societate nu a fost determinat pe baza unei analize economice concrete, în speță fiind stabilit pe baza unei note interne a societății care este generală și nu ține cont de consumul propriu de motorină al mașinii conduse de contestator.

Deși expertul arată că nu constatat pagube cauzate de contestator firmei, prima instanță acceptă calculul efectuat pe baza unor comparații cu alte transporturi înregistrate în contabilitate, fără a se observa dacă acestea s-au raportat la același tip de mașini cu aceeași vechime și cu aceeași încărcătură. Prețurile s-au stabilit ținându-se cont de două coordonate incerte: facturi luate la întâmplare din contabilitatea firmei și prețuri medii practicate la motorină pe anii 2005-2007.

Prima instanță nu a administrat dovezi în sensul stabilirii raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat. De asemenea, în privința vinovăției, nu s-a verificat dacă este vorba despre riscul normal al serviciului și nici eventualele cauze exoneratoare de răspundere patrimonială.

Recurentul mai arată că prima instanță nu a avut în vedere, la stabilirea răspunderii sale patrimoniale, existența unei culpe concurente a angajaților societății care au aprobat deconturile sale de motorină conform prevederilor art. 271 alin.2 din Codul Muncii.

Prima instanță, mai arată recurentul, a concluzionat în sensul că neînregistrarea prejudiciului în evidențele contabile ale societății nu echivalează cu inexistența unui prejudiciu efectiv, dar nu a verificat dacă în speță a fost urmată procedura de recuperare a prejudiciului imperativ reglementată prin Ordinul Ministrului Finanțelor 1753/2004.

În acest sens, prima instanță nu a verificat apărările recurentului privind inexistența unui inventar care să constate diferența stocului scriptic față de cel faptic, inexistența unui act al firmei care să cuantifice valoarea prejudiciului, neînregistrarea debitului în contabilitatea firmei, ajungându-se ca aceasta să recupereze un debit care nu există în acte.

Cu ocazia rejudecării fondului, recurentul solicită ca instanța de rejudecare să aibă în vedere și următoarele motive de recurs:

- a fost obligat nejustificat la plata consumului de motorină motivat de susținerea intimatei conform căreia unele bonuri de cântar erau false, fără ca acestea să existe la dosar și fără a se administra probe care să certifice presupusele falsuri;

- deconturile efectuate de recurent au fost acceptate în totalitate de firmă prin reprezentanții săi, care nu răspund pentru așa-zisul consum de motorină nejustificat;

- depozițiile martorilor privind bonurile false de decont sunt generice și nu sunt concludente în stabilirea vinovăției sale;

- nu s-a ținut cont de explicațiile date firmei de recurent în cadrul notei explicative depuse la dosar pentru fiecare transport în parte;

Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu potrivit prevederilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 270 alin.1 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Condițiile de formă ale răspunderii patrimoniale sunt calitatea de angajat la angajatorul păgubit a autorului faptei cauzatoare de prejudiciu, existența unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca sa, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei.

Prima instanță a admis cererea reconvențională formulată de societatea intimată, reținând, în esență, că în raportul de expertiză contabilă au fost stabilite diferențe de 3.312 litri motorină între consumurile decontate înscrise în contabilitate și consumurile normate pentru cursurile efectuate în ultimii 3 ani. Pentru determinarea valorii motorinei decontată în plus față de consumurile normate, expertul a utilizat prețurile medii din anii 2005-2007, rezultând suma de 8.606,75 lei.

șoferi au instituit o practică în a deconta consumuri mai mari decât cele realizate, folosind bonuri de cântar uneori false.

Diferențele rezultate nu erau înscrise ca debite în contabilitate deoarece consumurile trecute în foile de parcurs au fost cuprinse în deconturi și înregistrate ca decontate.

Condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale trebuiesc întrunite în mod cumulativ. În acest sens, procedând în maniera sus arătată, așa cum corect a observat recurentul, prima instanță nu și-a motivat temeinic hotărârea de admitere a cererii reconvenționale, practic fondul cauzei fiind nesoluționat.

În accepțiunea art. 270 alin.1 din Codul Muncii, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, susceptibilă să atragă răspunderea patrimonială a salariatului, este orice faptă comisivă sau omisivă săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau aflată în legătură cu atribuțiile de serviciu ale salariatului.

Fapta comisivă sau omisivă a salariatului, ca element al răspunderii patrimoniale a acestuia, presupune, deci, fie neexecutarea atribuțiilor de serviciu, fixate prin fișa postului sau norme legale, fie încălcarea unei dispoziții prohibitive a contractului individual de muncă, a regulamentului intern sau a legii, aspecte a căror dovadă angajatorul nu a făcut-o, iar prima instanță nu le-a analizat.

În vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul produs de acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Astfel, prejudiciul trebuie să fie real, adică să fie efectiv, nu doar nominal, trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenței sale, cât și sub aspectul întinderii, trebuie să fie actual, trebuie să fie direct și trebuie să fie material.

În speță, nu există certitudinea că prejudiciul este real câtă vreme în stabilirea diferențelor a fost avut în vedere consumul normat de societate de 25 litri/100 Km, fără a se ține cont de consumul propriu de motorină al mașinii conduse de contestator, determinat de marca mașinii, vechimea sa și gradul de uzură, încărcătura și distanțele parcurse etc.

Nu există nici certitudinea faptului că prejudiciul este cert, în condițiile în care la cap. IV din raportul de expertiză expertul arată că nu a constatat pagube cauzate de contestator firmei, negăsind înregistrate în contabilitate debite în sarcina acestuia.

În aceste condiții, concluzia expertului este nerelevantă câtă vreme a stabilit cuantumul cantității de motorină presupusă decontată în plus de contestator prin comparație cu alte transporturi înregistrate în contabilitate care nu se raportează la același tip de mașină, cu aceeași vechime și cu aceeași încărcătură. De asemenea, s-au folosit în mod subiectiv prețurile medii practicate la motorină în anii 2005-2007 și nu prețurile efective specifice fiecărei perioade.

Răspunderea patrimonială a salariatului, în baza dispozițiilor Codului Muncii, se angajează indiferent de forma de vinovăție. În cazul acestei forme de răspundere nu operează prezumția de culpă în neexecutarea contractului, astfel că vinovăția trebuie dovedită de angajator, lui incumbându-i sarcina probei, astfel cum rezultă din art. 187 din Codul Muncii, aspect neavut în vedere de prima instanță.

Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.2 și alin.5 teza I Cod procedură civilă, art. 81 alin.1 din Legea nr. 168/1999 și Deciziei nr. XXI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite la data de 12 iunie 2006 în dosar nr. 9/2006, Curtea va admite recursul declarat de contestatorul, va casa în parte sentința atacată doar în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale formulată de intimată, în aceste limite trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cu ocazia rejudecării cererii reconvenționale, prima instanță va analiza și se va pronunța și cu privire la celelalte critici formulate de contestatorul recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 122/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

(continuarea minutei deciziei civile nr. 716/2009)

*****

Casează, în parte, sentința atacată, doar în ce privește soluționarea cererii reconvenționale formulată de intimatul reclamant reconvențional SC SRL în contradictoriu cu contestatorul - pârât reconvențional - și în aceste limite trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, respectiv cele privind soluționarea contestației formulată de contestatorul împotriva intimatei SC SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04.06.2009.

Președinte, Semnează Președinte,	Judecător, Semnează, Președinte,	Judecător, Semnează, Președinte,
Grefier, Semnează Grefier șef,

Red. Tehnored.IM. 07.08.2009

Jud.fond-, M-

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria

← Contestație decizie de concediere. Decizia 1475/2008. Curtea...		Contestație decizie de concediere. Decizia 699/2009. Curtea de... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: