Contestație decizie de concediere. Decizia 774/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6828/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 774/
Ședința publică de la 10.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5927/02.10.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.11232/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC - HOTEL MANAGEMENT SRL.
Dezbaterile de fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2010, consemnate în încheierea de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei-contestatoare să depună la dosar concluzii scrise, față de motivul nou invocat, a amânat pronunțarea deciziei civile la data de 10.02.2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5927/02.10.2009 pronunțată în dosarul - Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC - HOTEL MANAGEMENT SRL.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta este angajata pârâtei pârâta SC - Hotel Management SRL începând cu data de 31.03.2008 în baza contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.4095/I/J/1305 pe funcția de recepționer.
Obiectul prezentei contestații îl constituie obligarea intimatei la reintegrarea sa pe postul deținut anterior.
În esență, reclamanta a susținut că pe data de 19.01.2009 ar fi intervenit concedierea sa în fapt, fiind practic alungată fără nici o explicație de la serviciu și fără întocmirea unei decizii de concediere în formă scrisă.
Din coroborarea probelor administrate în cauză instanța a reținut următoarea situație de fapt.
În data de 19.01.2008 în timp ce-și desfășura la recepție reclamanta a fost depistată de către numitul, (fost șef al departamentului de securitate șa societatea intimată, audiat în cauză în calitate de martor, propus de intimat) prin intermediul sistemelor de supraveghere video, în timp ce completa integrame.
Din nota explicativă dată de reclamantă cu ocazia cercetării sale disciplinare pe data de 16.03.2009 rezultă - referitor la același moment -19.01.2009 că reclamantei i s-a imputat și faptul că în timpul programului de lucru i-ar fi solicitat curierului de serviciu să-i achiziționeze o revistă de integrame ce a determinat lipsa acestuia la locul de muncă.
În urma unei discuții pe care reclamanta a purtat-o cu directorul general al societății se pare că acesta din urmă i-ar fi solicitat reclamantei să-și dea demisia, în caz contrar reclamanta urmând a fi cercetată disciplinar.
În jurul orelor 12,30 reclamanta a plecat de la locul de muncă susținând pe de o parte prin prezenta cerere că ar fi fost alungată fără să i se dea nici o explicație, iar pe de altă parte prin plângerea adresată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării in copie la fila 21) că i s-ar fi făcut rău.
Martorul - a declarat că după discuția purtată de reclamantă cu directorul general, a văzut-o pe reclamantă când aceasta și-a luat lucrurile și a plecat și ulterior martorul a întocmit un referat prin care a arătat că reclamanta a plecat înainte de terminarea serviciului.
Din declarația martorei Stănel, fost director de vânzări la societatea pârâtă, persoana care a fost chemată să o înlocuiască de la program pe reclamantă în data de 19.01.2009, rezultă că deși inițial directorul general al avut în intenție să o concedieze (pe reclamantă) ulterior acesta s-a răzgândit.
Instanța de fond a prezumat că schimbarea atitudinii reprezentantului angajatorului în ceea ce privește curmarea aporturilor de muncă dintre părți a fost cauzată de înștiințarea făcută de reclamantă la data de 9.02.2009 cu privire la faptul că era însărcinată.
Tribunalul a mai apreciat că intenția angajatorului de aoc oncedia pe reclamantă nu s-a materializat, dovadă în acest sens fiind faptul că în luna martie a plătit reclamantei indemnizația de concediu medical pentru perioada 20.01.-16.02.2009 aferentă certificatelor medicale seria - nr.- și seria - nr.-, iar în cursul lunii martie a efectuat cercetarea disciplinară cu privire la mai multe fapte imputate reclamantei respectiv:
- fapta din data de 4.01.2009 când aceasta ar fi folosit echipamentele IT din recepție pentru vizionarea de filme în timpul programului de lucru.
- fapta din 19.11.2009 când ar fi desfășurat activități extraprofesionale la locul de muncă și ar fi părăsit în mod nejustificat și nemotivat locul de muncă la ora 12.33.
- fapta din data de 17.02.2009 când ar fi provocat un grav incident în zona de acces a oaspeților printr-un comportament ce a avut ca efect tulburarea activității hoteliere.
Din adresa cu nr.5277/24.02.2009 a rezultat că angajatorul ar fi dispus suspendarea raporturilor de muncă pe durata cercetării disciplinare în baza disp.art.52 alin.1 lit.a Codul Muncii.
Reclamanta nu a înțeles să conteste această decizie ce a avut ca efect suspendarea raporturilor de muncă în intervalul 24.02.2009 - 13.08.2009, pe o durată de aproape 5 luni de zile, cum de altfel nu a înțeles să conteste nici decizia de sancționare disciplinară nr.1/13.08.2009 prin care angajatorul a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei cu suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de 10 zile lucrătoare în baza disp.art.264 alin.1 lit. b Codul Muncii.
Este evident că în considerarea disp.art.49 alin.2 Codul Muncii angajatorul nu a plătit reclamantei drepturile salariale pe perioada suspendării contractului de muncă.
În concluzie, întrucât a apreciat că raporturile de muncă dintre părți nu au încetat și nu au fost nici modificate, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de obligare a intimatei la reintegrarea sa apare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal reclamanta, criticând soluția pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că suspendarea raporturilor de munca nu poate fi dispusă prin adresa 5277/23.02.2009-, după cum suspendarea raporturilor de muncă nu poate depăși, sub sancțiunea nulității, 10 zile lucrătoare.
Suspendarea raporturilor de munca în cond. art. 267 se face după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, ocazie cu care salariatul este convocat în scris.
Sub sancțiunea nulității absolute angajatorul poate dispune sancțiunea disciplinară printr-o decizie emisa în forma scrisa în termen de 30 zile de la data luării la cunoștință de săvârșirea faptei, dar nu mai târziu de 6 luni, urmând să îndeplinească, condițiile de formă stabilite sub aceeași sancțiune nulitatea absoluta, prev. în alin. 2 din art. 268;
Decizia se comunică, comunicarea se face personal salariatului, cu semnatara de primire, ori scrisoare recomandata în cel mult 5 zile și produce efecte doar de la data de comunicării.
Decizia de sancționare poate fi contestată în termen de 30 de zile în temeiul Legii 53/2003.
Solicită instanței de recurs să rețină că nu există decizie de suspendare a raporturilor de munca pe intervalul 24.02.2009-13.08.2009, neputând funcționa suspendarea de drept pe așa zisa perioada a cercetării disciplinare în baza disp. art. 52 alin. 1 litera a).
Raporturile de munca nu pot fi suspendate pe o perioada mai mare de 10 zile lucrătoare, nu i-a fost comunicata vreo decizie de sancționare cu suspendarea pe o durata de 5 luni, astfel ca ea nu poate produce efecte.
Mai arată că nu i-a fost comunicata așa zisa decizie de sancționare nr. 1/13.08.2009 sens în care înțelege să invoce aceleași prev. ale art. 268 alin.3, ea neproducându-si efectele, ba mai mult decât atât fiind în termenul de formulare a contestațiilor prev. de art. 268 alin.5.
De asemenea, consideră că instanța de fond a încălcat legea în condițiile în care nu a verificat termenul de la care poate produce efecte o decizie de sancționare, data comunicării dovezii făcându-se sub semnătura de primire ori cu scrisoare recomandata, și cu riscul de a se repeta, învederează instanței că aceste decizii nu i-au fost comunicate.
Mai solicită să se constate că în perioada 20.06.2009-23.10.2009, s-a aflat în concediu medical astfel că nu putea fi dispusă sancțiunea disciplinară consemnată în decizia nr.1/13.08.2009.
Instanța de fond în temeiul rolului activ fiind vorba de norme imperative, care încălcate atrag nulitatea absoluta, trebuia să constate încălcare disp. art. 267 "- sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsura cu excepția celei prevăzute de art. 264 alin.1 lit.a). () avertismentul nu poate fi dispus mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării prealabile salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de către angajator să realizeze cercetarea precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii", după cum în primul rând trebuia să constate încălcate normelor imperative prev. de art. 268 "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei" interpretarea logica a textelor de lege sus menționate nu dau posibilitatea angajatorului să desfășoare o cercetare prealabilă disciplinară pe o perioada lungă de timp (în nici un caz 5 luni de zile perioadă pentru care intimata invocă suspendarea de drept în cond. art. 52 si art. 49 muncii) textul de lege vorbind de 30 zile calendaristice termen de decădere pentru emiterea deciziei de sancționare și care curge de la luarea la cunoștință. Același text vorbește și de un termen de prescripție 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Astfel, consideră că actele sancționatoare sunt întocmite sub sancțiunea nulității absolute în cond. art. 268 alin. 2 deoarece:
- nu descriu fapt ce constituie abatere disciplinara;
- nu precizează prevederile din statutul de personal regulamentul de organizare și funcționare, regulamentul de ordine interna ce au fost încalcate;
- nu au fost întocmite cu respectarea prev. alin. 2 din art. 267;
- nu prezintă temeiul de drept;
- nu arata termenele în care sancțiunea poate fi contestata;
- nu indică instanța la care se poate adresa cu contestație;
Așadar, mai solicită instanței de recurs să constate aplicarea greșita a legii prin neraportarea la:
- condițiile de forma și de fond ale actelor sancționatoare;
- termenele prevăzut de art. 268 alin. 1;
- termenul de la care pot produce efecte deciziile de sancționare comunicarea către angajat.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În esență, din interpretarea coroborată cu probele administrate, a rezultat că reclamanta nu a fost concediată, intenția angajatorului în acest sens nematerializându-se.
Este adevărat că raporturile de muncă ale recurentei-reclamante au fost suspendate, în baza art.52 alin.1 lit.a din Codul muncii, pe perioada efectuării cercetării disciplinare (24.02.2009 - 13.08.2009), însă această decizie nu a fost contestată prin cererea ce a investit instanța în prezenta cauză.
Nu a fost contestată nici decizia prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de 10 zile lucrătoare, în temeiul art.264 alin.1 lit.b Codul muncii.
În raport de aceste împrejurări, cât și față de faptul că recurenta a recunoscut abaterile disciplinare pentru săvârșirea cărora s-a efectuat cercetarea disciplinară, având în vedere dispozițiile art.52 alin.1 lit.a Codul muncii coroborate cu dispozițiile art.49 alin.2 Codul muncii, cererea recurentei privind obligarea intimatei pârâte la reintegrare a fost corect apreciată de către tribunal ca nefiind întemeiată.
Referitor la cererile privind plata drepturilor bănești pentru concediul medical și invocarea aplicării greșite a legii în privința condițiilor de formă și de fond ale actelor sancționării, acestea au fost invocate pentru prima dată în faza recursului, astfel că, față de dispozițiile art.316 raportat la art.294 Cod procedură civilă nu pot face obiectul analizei instanței.
Pentru motivele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât dovada acestor cheltuieli nu a fost făcută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5927/02.10.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.11232/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC - HOTEL MANAGEMENT SRL.
Respinge cererea intimatei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./11.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 84/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1663/2009. Curtea... → |
|---|
