Contestație decizie de concediere. Decizia 7818/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7818
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA, împotriva sentinței civile nr. 358 din 14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul contestaor, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator A reprezentat de avocat, lipsind recurenta intimata INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, s-a arătat că, recurenta intimata INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform preved.art. 242 pct.2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Avocat pentru intimatul contestator A, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 605 din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul A împotriva intimatei SC. Institutul de cercetări și Energetice SA B, a anulat dispoziția de concediere nr. 37 din 18 ianuarie 2007 emisă de intimată, a fost obligată intimata la plata către contestator a următoarele sume nete ce au fost actualizate cu indicele ratei inflației până în luna mai 2007: 446 lei reprezentând cuantumul drepturilor salariale nete pe perioada 1 - 23 ianuarie 2007; 3185 lei reprezentând cuantumul sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 și 993 lei reprezentând contravaloarea a 134 tichete de masă pe perioada 1 aprilie 2005 - 31 decembrie 20005.
Au fost respinse celelalte capete de cerere ale acțiunii.
Pentru a se pronunțat astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de recepționer cărbune.
La data de 14.02.2006, s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă prin care s- negociat salariul și avansările.
Atât din conținutul contractului de muncă, cât și al actului adițional rezultă cu certitudine că durata contractului este nedeterminată.
Prin Dispoziția nr.37/18.01.2007, s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului începând cu data de 1.01.2007 în temeiul art.56 lit.j Codul muncii.
Decizia de mai sus este nulă, deoarece contractul de muncă a fost încheiat pe durată nedeterminată și temeiul desfacerii acestuia este art.56 lit.j Codul muncii, respectiv, expirarea termenului, a duratei pe care s-a încheiat contractul.
Nici actul adițional încheiat la data de 14.02.2006 nu a schimbat natura contractului de muncă, referitor la durata acestuia.
Intimata a susținut că prin acest act adițional, contractul de muncă s-a încheiat pe durată determinată, respectiv până la data expirării unui contract comercial încheiat cu ROMAG, invocând în acest sens inserările din actul adițional de la rubrica "alte clauze" ("s-a luat la cunoștință că prezentul contract va înceta în momentul în care vor înceta raporturile comerciale cu ROMAG Tr.S, pentru activitatea de recepționer cărbune, pentru care a fost angajat).
Apărarea pârâtei nu poate fi primită, deoarece potrivit art.80 al.2 Codul muncii, contractul individual de muncă se poate încheia pe durata determinată cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Ori, atât în contractul de muncă, cât și în actul adițional, durata contractului de muncă este nedeterminată, fiind chiar anulată rubrica "durata determinată" și nici în carnetul de muncă nu apar mențiuni referitoare la durata contractului.
Sintagma din cuprinsul actului adițional nu poate schimba durata contractului de muncă, ea referindu-se la o eventuală încetare a contractului de muncă în una din modalitățile prevăzute de art.65 și următoarele Codul muncii.
De altfel, reclamantul a susținut că sintagma respectivă nu era înserată în cuprinsul actului adițional la data semnării lui, încheierea acestuia având ca scop negocierea salariului și avansările în funcție, pârâta nefăcând dovada contrară.
In consecință, se va constata nulitatea deciziei contestate, instanța neputând modifica temeiul încetării raporturilor de muncă, nefiind vorba de o eroare materială.
Referitor la cererea reclamantului de a se acorda indemnizația de concediere, prevăzută de art.43 Contractul Colectiv de muncă, se constată nefondată.
Art.43 prevede plata unei indemnizații de concediere diferențiată în funcție de vechime pentru salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, ori în cazul de față nu se pot acorda aceste drepturi salariale, deoarece raporturile de muncă nu au încetat în baza art.65 Codul muncii, ci în baza art.56 lit.j, decizie de altfel nulă, iar reclamantul nu a solicitat să se constate că a avut loc o astfel de concediere.
Instanța a fost investită numai cu constatarea nulității dispoziției de încetare a raporturilor de muncă și plata drepturilor salariale care decurg dintr-o măsură ce nu s-a luat și nu s-a cerut să fie luată, chiar dacă în motivarea acțiunii s-au făcut referiri prevederile art.65 Codul muncii.
In aceste condiții, sigur nu poate fi acordat salariul solicitat pentru luna în care a fost concediat fără acordarea preavizului, în condițiile art.74 lit.b Codul muncii.
Referitor la plata salariului pe perioada 1 - 23 ianuarie 2007, aceste drepturi nun pot fi acordate, deoarece reclamantul nu a prestat muncă în folosul pârâtei și nici nu a fost împiedicat să muncească.
Au fost acordate despăgubiri egale cu salariul pe această perioadă în condițiile art.78 Codul muncii.
De asemenea, au fost acordate drepturile salariale constând în plata sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Din verificarea statelor de salarii de către expertul desemnat în cauză rezultă că a fost prestată munca în zilele de repaus săptămânal, fără a fi beneficiat de timp liber.
Din contractul colectiv de muncă rezultă că aceste ore se plătesc cu spor de 100% din salariul de bază.
S-au acordat și c/val. tichetelor de masă conform art.172, pârâta nefăcând dovada unei situații contrare celei exprese.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata SC. Institutul de Cercetări și Energetice SA B, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se susține că, în mod greșit instanța de fond a reținut că prin actul adițional din 14.02.2006 s-au negociat numai salariul și avansările, apreciind că prin acest act adițional nu a fost modificată durata contractului.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a analizat în mod eronat dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, reținând că decizia este afectată de nulitate absolută pentru neindicarea corectă a temeiului juridic. De aceea, susține recurentul, motivarea instanței este străină de natura pricinii, iar hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Mai susține recurentul că instanța de fond nu a motivat respingerea apărării formulate la fond cu privire la lipsa interesului procesual al cererii de anulare a dispoziției de încetare a contractului individual de muncă.
Recurentul critică și raportul de expertiză efectuat în cauză.
La 08.10.2007, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând cuprinsul actului adițional din 14.02.2006, intimatul-reclamant susține că acest act nu a modificat contractul individual de muncă sub aspectul duratei pentru care s-a încheiat, contractul fiind negociat de la început ca fiind pe durată nedeterminată.
Mai susține că în cauză a avut loc o reorganizare a activității angajatorului, încetând activitatea de recepție cărbune, fapt ce a atras desființarea tuturor locurilor de muncă de recepționeri, motiv pentru car e pârâta avea obligația de a continua procedura începută la 19.12.2006.
Cu privire la referirea la art. 268din Codul muncii, intimatul susține că acesta constituie o greșeală de colaționare din partea operatorului care a redactat hotărârea.
Cu privire la nepronunțarea asupra excepției lipsei de interes, intimatul susține că instanța de fond s-a pronunțat implicit.
Prin decizia nr. 2748 din 12 noiembrie 2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul formulat de pârâta SC INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA B, împotriva sentinței civile nr.605 din 21 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant
A casat sentința și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că este întemeiată susținerea recurentului, că instanța a reținut nulitatea absolută a deciziei, motivat de faptul că temeiul de drept indicat în decizia de desfacere a contractului de muncă nu a fost corect indicat și această situație vine în contradicție cu fondul cauzei.
Așa cum rezultă din decizia contestată temeiul legal al măsurii dispuse de intimată a fost art.56 lit. j din Codul muncii, respectiv a încetat de drept contractul individual de muncă la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată și se reține că nu este indicat corect temeiul de drept invocat.
Sub acest aspect, deși reține că se impunea încetarea contractului individual de muncă pe alt temei legal, instanța își motivează soluția pe sancțiunea nulității absolute prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii, care se aplică în cazul sancțiunilor disciplinare și de aceea este justificat acest motiv de recurs invocat de intimată la punctul 2 din motivele de recurs.
Deși în speță nu au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, instanța de fond a soluționat pricina prin prisma dispozițiilor acestui text, fără a pune această chestiune în discuția părților, încălcând astfel principiul contradictorialității în defavoarea ambelor părți.
. să motiveze în acest fel soluția, instanța nu a cercetat fondul cauzei în raport de limitele învestirii, întrucât nu s-a pronunțat asupra măsurii care a fost dispusă de intimată, chiar dacă instanța a dispus anularea dispoziției contestate.
După cum este motivată contestația, în baza căreia s-a efectuat investirea instanței se poate observa că recurentul reclamant face referire la o concediere întemeiată pe prev. art.65 din Codul muncii în funcție de care invocă obligațiile care revin intimatei din prev. art.64 alin.2, art.74 (1) lit.d, art.75 - 76 și art.269 din Codul muncii, astfel că asupra acestora instanța nu s-a pronunțat deși în drept contestația se întemeiază pe aceste prevederi legale.
În rejudecare s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, s-a anulat dispoziția de concediere, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului sumele de 446 lei drepturi salariale nete pe perioada l - 23 ianuarie 2007, 3185 lei contravaloare spor de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, și 993 lei contravaloarea a 134 tichete de masă pentru perioada 1 aprilie 2005 - 31 decembrie 2005, toate sumele fiind actualizate cu indicele de inflație până în luna mai 2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SA B, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului intimata a susținut că în mod greșit prima instanță a admis contestația, dispunând anularea dispoziției nr. 32 din 18 ianuarie 2007.
În primul rând s-a susținut un motiv de ordin procesual referitor la faptul că Tribunalul Mehedinți nu s-a pronunțat, neluând în discuție excepția ridicată de către intimată, având ca obiect excepția lipsei de interes a reclamantului. S-a invocat de asemenea faptul că prima instanță nu a cercetat cauza sub toate aspectele, așa cum stabilit Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia de casare.
Pe fondul cauzei s-a susținut, în esență, faptul că Tribunalul Mehedinția interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, în concret contractul individual de muncă al reclamantului și actul adițional din 14 februarie 2006, în condițiile în care s-a concluzionat în mod eronat că este vorba de un contract de muncă pe durată nedeterminată, în realitate fiind vorba de un contract pe durată determinată, care a încetat odată cu contractul comercial încheiat de recurentă cu ROMAG DR. TR. S, în consecință temeiul juridic al dispoziției contestate fiind reprezentat de dispoz. art. 65 - 67 Codul muncii și nu de dispoz. Art. 56 lit. j Codul muncii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că prin actul adițional semnat de părți la data de 14 februarie 2006 s-a convenit ca raporturile de muncă dintre aceștia să înceteze la data ajungerii la termen a contractului comercial încheiat de recurentă cu ROMAG, astfel încât implicit contractul individual de muncă al contestatorului a încetat la data de 31 decembrie 2006, dată la care s-a încheiat raportul comercial dintre cele două societăți având ca obiect activitatea de recepție a cărbunelui pentru anul 2007, prin semnarea acestui act adițional, contractul pe durată nedeterminată transformându-se într-unul cu durată determinată.
S-a mai invocat și faptul că dispoz. art. 55 și 65 - 67 Codul muncii nu conțin dispoziții contrare prev. art. 56 lit. j Codul muncii, utilizat drept temei al dispoziției de desfacere a contractului de muncă al contestatorului, precum și faptul că dispoz. art. 38 alin. 1 pct. B lit. a și art. 41 din Contractul individual de muncă la nivelul nu conțin dispoziții contrare, clauzele respective referindu-se la situațiile în care contractul individual de muncă poate înceta din inițiativa angajatorului.
Referitor la celelalte capete de cerere s-a susținut de asemenea că în mod greșit au fost admise de către prima instanță, nefiind admisibile pretențiile salariale pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 23 ianuarie 2007 precum și cele având ca obiect plata indemnizației corespunzătoare unui termen de preaviz, în condițiile în care recurenta nu avea obligația de a acorda salariatului preaviz, atâta timp cât a încetat contractul de muncă la expirarea termenului, iar în cursul lunii ianuarie contestatorul și-a desfășurat activitatea la același loc de muncă, însă la un alt angajator (SC SRL C).
S-a învederat și faptul că recurenta nu datorează contestatorului plata de sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus și sărbători legale, întrucât munca acestuia se realiza în ture, organizate de așa natură încât abia se realiza numărul de ore cerute lunar de lege, respectiv 170 de ore lunar unde s-a luat în calcul și asigurarea zilelor libere legale, precum și faptul că începând cu luna mai a anului 2006 nu s-aui mai acordat tichete de masă salariaților, întrucât unitatea a înregistrat arierate bugetare pentru care nu obținuse înlesniri la plată,m conform dispoz. art. 15 alin. 1 din OUG 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare.
În susținerea recursului s-a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice, care să verifice aspectele de ordin financiar care au constituit obiectul pretențiilor bănești solicitate de către contestator.
Recursul declarat de către intimata SA este nefondat și se va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:
În primul rând motivele de ordin procesual invocate de către recurentă sunt neîntemeiate.
Astfel, cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice contabile solicitată de către recurentă prin motivele scrise de recurs nu a fost susținută de către reprezentantul legal al acesteia în instanță, unde conform dispoz. art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă s-a solicitat judecarea în lipsă din partea acesteia.
De altfel, raportul de expertiză efectuat în primă instanță de către expertul contabil și care a calculat cuantumul drepturilor salariale și a celorlalte pretenții bănești solicitate de către contestator, nu a fost contestat în cadrul Tribunalului Mehedinți.
În același timp nu au fost încălcate dispoz. art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă, dispoziții care prevăd, că în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor noi probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, avându-se în vedere decizia civilă nr. 2748 /12 noiembrie 2007 pronunțată anterior în cauză de către Curtea de APEL CRAIOVA.
Prin decizia respectivă s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în condițiile în care Tribunalul Mehedinți nu a cercetat fondul cauzei în raport de limitele investirii, reținând în mod greșit că dispoziția contestată emisă de intimată este lovită de nulitate.
Este nefondat și motivul de recurs de ordin procesual referitor la excepția lipsei de interes a contestației promovată de către reclamant în primă instanță, fiind evident îndeplinită această cerință esențială a oricărei acțiuni civile, în condițiile în care intimata a emis o dispoziție prin care contractul de muncă al contestatorului a încetat pe un temei nelegal, precum și faptul că s-a solicitat o serie de drepturi bănești ce nu i-au fost acordate acestuia, indiferent de temeiul desfacerii contractului de muncă.
Pe fondul cauzei, motivele de recurs invocate de către recurentă sunt nefondate,în mod întemeiat Tribunalul Mehedinți reținând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată și nu de unul pe durată determinată, temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă fiind dispoz. art. 65 - 67 Codul muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat și nu dispoz. art. 56 lit. j Codul muncii care reglementează situația în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Prima instanță a reținut corect că din contractul individual de muncă, din actul adițional al acestuia încheiat pe data de 14 februarie 2006, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că intimatul a fost angajat pe durată nedeterminată pe întreaga perioadă cât a lucrat în cadrul SA și nu pe durată determinată, cum greșit susține recurentul.
Sunt eronate susținerile recurentei că prin actul adițional semnat de către părți pe data de 14 februarie 2006 contractul de muncă al contestatorului s-a transformat pe durată determinată, atâta vreme cât s-a prevăzut că va înceta contractul individual de muncă la data încetării raporturilor de muncă, având ca obiect activitatea de recepție cărbune încheiată între SC SA și ROMAG DR. TR.
Aceasta, întrucât din conținutul actului adițional încheiat la data respectivă rezultă faptul că contractul a rămas pe perioadă nedeterminată, nespecificându-se în mod expres perioada pe care se încheie, aceasta fiind condiția esențială a unui contract pe durată nedeterminată, neputându-se trage concluzia că implicit a fost stabilit termenul de derulare a raporturilor de muncă între părți pe perioada derulării raporturilor comerciale dintre cele două persoane juridice.
În sprijinul aceleiași idei vine și practica raporturilor comerciale derulate între cele două persoane juridice, având ca obiect activitatea de recepție a cărbunelui, practică ce arată că între acestea contractul comercial d e livrare cărbune se încheia anual și nu pe o durată mai mare, numai în cursul lunii decembrie a anului 2006, cu adresa nr. 4542 recurenta hotărând să nu se mai încheie un nou contract comercial, având ca obiect activitatea de recepție a cărbunelui, activitate prestată în concret de către contestator.
Se constată astfel că în cursul lunii februarie a anului 2006 când s-a semnat actul adițional dintre recurentă și contestator nu se știa dacă va fi reînnoit sau nu contractul comercial dintre cele două persoane juridice, iar drept consecință contractul individual de muncă al contestatorului nu putea fi transformat într-unul pe durată determinată.
Actul adițional aflat la fila 18 în dosarul primei instanțe este completat la pct. c lit. a care reglementează durata contractului - ca fiind vorba de unul pe durată nedeterminată, - pct. b referitor la durata determinată a contractului rămânând barat, iar prevederile din finalul înscrisului ce stipulează faptul că contractul va înceta în momentul încetării raporturilor comerciale cu ROMAG DR. TR. pentru activitatea de recepție a cărbunelui, sunt completate printr-un înscris olograf strecurat printre rândurile tipărite la mașina de scris, arătate la litera l (alte clauze), ceea ce prezumă susținerile intimatului contestator că aceste prevederi au fost adăugate ulterior, fiind prevăzute pro causa.
De asemenea, carnetul de muncă al contestatorului face dovada faptului că acesta a încheiat un contract pe durată nedeterminată, pe parcursul derulării contractului nefăcându-se mențiunea că acesta s-a transformat într-unul cu durată determinată și unde să se specifice și perioada acestuia.
Se constată astfel că în cauză a avut loc o reorganizare prin modificarea obiectului de activitate al intimatei; că în această situație a încetat activitatea de recepție a cărbunelui care atras desființarea tuturor locurilor de muncă de recepționer, motiv pentru care aceasta avea obligația de a continua procedura începută la data de 19 decembrie 2006 de concediere a salariaților în baza art. 65 - 67 Codul muncii pentru motive ce nu au legătură cu persoana salariatului.
Sub acest aspect sunt eronate susținerile recurentei că dispoz. art. 56 lit. j Codul muncii nu sunt contrarii cu dispoz. art. 65 - 67 Codul muncii atâta vreme cât primul temei juridic invocat de către aceasta se află în secțiunea I -a din Cap. V Codul muncii ce reglementează încetarea de drept a contractului individual de muncă, iar celelalte dispoziții se află în Secțiunea a IV a ce reglementează concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Sunt neîntemeiate și celelalte motive de recurs invocate de către recurentă.
Astfel, critica recurentei pârâte apare ca nejustificată referitor la acordarea indemnizațiilor de preaviz și de concediere, câtă vreme contestatorul le-a solicitat în primă instanță, însă Tribunalul Mehedinți nu i le-a acordat.
Acestuia i-a fost admis capătul de cere referitor la acordarea drepturilor salariale nete și indexate pe perioada 1 ianuarie 23 ianuarie 2007, în condițiile în care intervalul de timp respectiv reprezintă perioada dintre data încetării contractului de muncă și data comunicării dispoziției de încetare, fiind cunoscut faptul că dispoziția respectivă își produce efecte de la data comunicării. Sub acest aspect prima instanță a dispus obligarea recurentei pârâte la plata drepturilor respective în conformitate cu dispoz. art. 78 Codul muncii, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a dispoziției nelegale de desfacere a contractului de muncă și nu cu titlu de drepturi salariale, în condițiile în care în cursul,lunii ianuarie a anului 2007 și-a desfășurat activitatea la același loc de muncă, însă la un alt angajator.
În mod corect Tribunalul Mehedinția dispus obligarea recurentei către reclamant și la plata sumelor reprezentând cuantumul sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 și 993 lei reprezentând contravaloarea a 134 tichete de masă pe perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2005.
Aceasta întrucât expertul contabil ce a efectuat raportul de expertiză contabilă necontestat de către pârâtă, a verificat foile colective de prezență și stabilind fără urmă de îndoială că intimatul a efectuat în perioada respectivă serviciu în zilele de repaus săptămânal pentru care nu i-au fost acordate alte zile stabilite ca repaus săptămânal prin contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern.
Sub acest aspect recurenta este în eroare când susține că este vorba de orele prestate peste programul normal prestat în ture, fiind vorba de activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal care trebuiau compensate cu alte zile libere, lucru care nu s-a realizat, fiind încălcate astfel prev. art. 132 Codul muncii și art. 20 din regulamentul recurentei nr. 1682 din 17 iunie 2005.
De asemenea, în mod nejustificat recurenta nu a mai acordat salariaților printre care și intimatului contestator tichete de masă începând cu luna mai a anului 2006, câtă vreme acordarea acestor tichete era un drept prevăzut în contractul colectiv de muncă, iar contravaloarea acestora pentru salariații de la activitatea de recepție a cărbunelui era suportată de către ROMAG DR TR și nu de SA, astfel încât nu sunt aplicabile dispoz. art. 15 alin. 1 din OUG nr. 79/2000.
Față de considerentele arătat se constată că hotărârea Tribunalului Mehedinți este legală și temeinică, nefiind afectată de niciunul din motivele de modificare invocate de către recurentă (dispoz. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civilă), astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă recursul declarat de SC SA se privește ca fiind nefondat și se va respinge.
În baza art. 274 Cod pr. civilă va fi obligată recurenta către intimatul A la plata sumei de 450 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA, împotriva sentinței civile nr. 358 din 14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul contestaor.
Obligă recurenta către intimat la 450 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. pentru Grefier
2 ex. /03.10.2008. aflată în
Semnează grefier șef,
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Tamara Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2403/2009. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 287/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
