Contestație decizie de concediere. Decizia 788/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 788/
Ședința publică de la 18 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1067/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 13.08.2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18.august 2008.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1067/2008 a Tribunalului Brașov, s-a dispus următoarele:
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL.
A obligat pârâta să achite reclamantei indemnizația de concediu de odihnă aferentă unui număr de 14 zile de concediu.
A respins restul petitelor din acțiune.
A oobligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată în cadrul societății pârâte în funcția de ospătar pe perioadă nedeterminată începând cu data de 4.09.2006, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă depus la dosar.
La data de 10.08.2007 intimata a decis concedierea acesteia in temeiul art.65 din Codul Muncii, motivat de desființarea locului de muncă ocupat de salariat.
Din motivarea deciziei contestate reiese că măsura a fost dispusă ca urmare a dificultăților economice cu care se confruntă societatea.
Decizia de concediere contestată de reclamantă cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.65 alin.1 și 2 și art.74 din Codul Muncii respectiv: motivarea în fapt a concedierii (desființarea postului ocupat de salariată), temeiul de drept al concedierii (art.65 alin.1 din Codul Muncii ), acordarea și respectarea termenului de preaviz (de 15 zile lucrătoare), termenul în care se poate contesta decizia.
Este nefondată critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art.62 din Codul Muncii privind emiterea deciziei în termen de 30 de zile, întrucât acest text legal vizează doar concedierile pentru motivele indicate în art.61 lit.b-d, ceea ce nu este cazul în speță.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, tribunalul a reținut din probele administrate că prin desființarea postului ocupat de reclamantă s-a urmărit eficientizarea activității societății.
depuse la dosar, dovedesc faptul că desființarea postului ocupat de contestatoare a fost efectivă și a avut la bază reorganizarea societății.
Potrivit art.65 din Codul Muncii,concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia". Spre deosebire de reglementarea anterioară, în prezent nu se mai cere ca desființarea locului de muncă să fie determinată de un caz concret prevăzut de lege respectiv - dificultățile economice ale societății, transformările tehnologice ori reorganizarea activității. Condiția impusă de legiuitor este ca desființarea postului să fie reală și serioasă. Asta înseamnă că postul trebuie eliminat din organigrama societății, societatea urmărind prin acest fapt o eficientizare a activității și nu înlăturarea unui salariat.
Față de reglementarea actuală tribunalul a apreciat că o concediere în temeiul art.65 din Codul Muncii nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, ci privește orice modificare a schemei de personal în scopul eficientizării activității.
reorganizării societății prin reducerea unor posturi nu poate fi cenzurată de către instanță, angajatorul fiind singurul în măsură să decidă asupra acestui aspect.
Reclamanta nu a probat faptul că prin decizia contestată s-a urmărit înlăturarea sa societate, în speță dovedindu-se legalitatea și temeinicia acestei măsuri.
Pentru considerentele expuse, reținând că pârâta a dispus o concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, cu respectarea prevederilor art.65 din Codul Muncii, prima instanță a respins petitul privind anularea deciziei de concediere. Pentru aceleași considerente a respins și petitele accesorii privind reintegrarea în postul ocupat și plata salariului pe perioada cuprinsă între momentul concedierii și data reintegrării efective.
Referitor la cererea privind plata indemnizației de concediu de odihnă prima instanță a reținut că potrivit contractului individual de muncă reclamanta beneficia de un concediu de odihnă anula de 21 zile lucrătoare.
Întrucât măsura concedierii a intrat în vigoare la data de 1.09.2007, pentru anul 2007 reclamanta este îndreptățită la un număr de 14 zile de concediu de odihnă. Pârâta nu a făcut dovada că i-a plătit reclamantei indemnizația aferentă zilelor de concediu la care aceasta era îndreptățită, deși conform art.287 din Codul Muncii sarcina probei îi revine.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta iar prin motivele de recurs soluția este atacată pentru netemeinicie și nelegalitate. Astfel, instanța de fond a apreciat greșit că decizia de concediere cuprinde mențiunile obligatorii deoarece în fapt, nu au fost respectate condițiile impuse de art.65 alin.1 și 2 Codul Muncii astfel încât concedierea este lovită de nulitate absolută conform art.76 Codul Muncii. De asemenea, decizia nu a fost comunicată reclamantei decât în timpul judecății iar potrivit art.75 Codul Muncii decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Prin motivele de recurs se mai arată că decizia nr.5 a fost emisă la data de 10.08.2007 și se dispune concedierea recurentei începând cu data de 01.09.2007 după expirarea preavizului însă, în realitate aceasta nu a beneficiat efectiv de dreptul la preaviz, fiind astfel, încălcate și dispozițiile art.73 alin.1 Codul Muncii.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere se arată că intimata nu a făcut dovada unei cauze reale și serioase de desființare a locului de muncă al recurentei iar la data de 18.09.2007 societate a angajat-o pe martora În consecință, recurenta solicită reintegrarea acesteia în vechiul loc de muncă și obligarea societății la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate începând cu 1.06.2007 și până la reintegrare și la plata indemnizației de concediu de odihnă.
Recursul este fondat în parte după cum urmează:
Recurenta a fost angajata societății intimate în calitate de ospătar, conform contractului de muncă din 4.09.2006 iar raporturile de muncă dintre părți s-au derulat până la data de 30 mai 2007 când administratorul societății a solicitat recurentei să intre în concediu pe o perioadă de 2 luni conform susținerilor reclamantei aceasta s- prezentat la locul de muncă la data de 1.08.2007 însă i s-a solicitat să revină în septembrie 2007.
Prin decizia nr.5 din 10.08.2007 societatea intimată a dispus desfacerea contractului de muncă al recurentei începând cu data de 10.09.2007 conform art.65 alin.1 Codul Muncii.
Din punct de vedere formal, această decizie cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art.65 alin.1 și 2 și art.74 Codul Muncii.
De asemenea, este menționată și acordarea dreptului de preaviz iar faptul că decizia de concediere nu a fost comunicată salariatei nu atrage nulitatea acesteia pentru lipsa acordării efective a preavizului, ci are ca și consecință faptul că decizia nu produce efecte decât de la data comunicării.
Cu privire la temeinicia deciziei de concediere curtea reține că în mod corect instanța de fond a apreciat probele administrate în cauză din care rezultă că prin desființarea postului ocupat de recurentă societatea a urmărit eficientizarea activității iar desființarea postului a fost efectivă, fapt ce rezultă din organigramele depuse la fondul cauzei (filele 38 și 39).
Referitor la drepturile bănești solicitate prin acțiunea introductivă curtea reține că acestea se cuvin reclamantei pe toată perioada în care contractul de muncă al acesteia a fost valabil.
Astfel, decizia de concediere atacată nu a fost comunicată recurentei anterior procesului, intimata nedepuând la dosar nici o dovadă de comunicare.
Din declarația martorei C rezultă că reclamantei i s- adus la cunoștință verbal în data de 13 august intenția de concediere însă acest fapt nu echivalează cu comunicarea deciziei în sensul art.75 din Codul Muncii. Într-adevăr, potrivit acestui articol "decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului".
Această comunicare a avut loc în fața instanței de fond la termenul de judecată din 18.03.2008 (fila 29 dosar fond) astfel că abia începând cu această dată raporturile de muncă dintre părți au încetat. Prin urmare, pe timpul derulării raportului de muncă reclamantei i se cuvin drepturile salariale și indemnizația de concediu corespunzătoare.
Din statele de plată depuse în probațiune rezultă că recurenta a primit drepturi salariale până în luna mai 2007 (inclusiv) astfel încât acesteia i se cuvin despăgubiri echivalente cu drepturile salariale pentru perioada 01.06.2007 - 18.03.2008 precum și indemnizația de concediu de odihnă pe perioada derulării raporturilor de muncă.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul reclamantei va fi admis în parte conform dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1067/30.05.2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta SC SRL B să achite reclamantei drepturile salariale pentru perioada 01.06.2007 - 18.03.2008, precum și indemnizația de concediu aferentă până la încetarea contractului individual de muncă.
Respinge restul pretențiilor din cererea de recurs.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 August 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red.: CȘ/27.08.2008
Dact: MD/29.08.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Ligia VîlcuJudecători:Ligia Vîlcu, Maria Carmen Tică, Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1158/2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 1721/2008. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
