Contestație decizie de concediere. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR- - contestație decizie pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 84
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței civile nr. 1022/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând delegația, avocat, iar pentru intimata pârâtă, avocat, care depune împuternicirea avocațială și chitanță onorariu.
Procedura este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părților.
Avocat pentru recurenta pârâtă, apreciind că s-a făcut o cercetare prealabilă coform art. 267 alin. 2 și au fost îndeplinite punctual prevederile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, solicită în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței Tribunalului Mehedinți, în sensul respingerii acțiunii și menținerea deciziei de concediere.
Avocat pentru intimata reclamantă, precizând că nu există o convocare conform art. 267 alin. 2 Codul muncii, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1022/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC SRL.
S- dispus anularea deciziei nr. 437/19.02.2009 emisă de SC SRL V
A fost dispusă reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior.
S-a dispus obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii până la data reintegrării efective.
A fost obligată intimata la 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. -/10.12.2008, fiind angajată în funcția de muncitor necalificat.
La data de 19.02.2009 prin decizia de concediere nr. 437, s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 al. 1 lit. f din Legea nr. 53/2003.
Din analiza deciziei contestate sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul muncii, instanța a constatat că aceasta nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de dispozițiile legale respective.
Potrivit textului de lege susmenționat, decizia trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Or, decizia contestată nu conține mențiuni referitoare la descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul de muncă aplicabil, care au fost încălcate de către reclamantă și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, cercetare care de altfel nu rezultă că, ar fi fost efectuată și în prezența reclamantei, la dosar neexistând o notă explicativă a acesteia.
Nefiind descrisă fapta, nu se poate aprecia și analiza temeinicia deciziei, a săvârșirii faptei și a măsurii luate de angajator. Lipsa mențiunilor în discuție, nu poate fi suplinită de existența lor în referatul de cercetare prealabilă și nici prin apărările pe care pârâta și le face în cadrul litigiului dedus judecății și cum, nulitatea absolută intervine în cazul încălcării în momentul încheierii actului juridic a unei dispoziții legale imperative ce ocrotește un interes general, instanța urmează să admită contestația formulată și să anuleze decizia nr.437/19.02.2009 emisă de SC SRL.
Ca o consecință a acestui fapt, s-a facut aplicarea dispozițiilor art.78 din Codul muncii, constatarea nulității măsurii pârâtei în calitate de angajator, ducând automat la obligarea acesteia la plata în favoarea reclamantei a unor despăgubiri în cuantumul cărora intră toate sumele de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată ( salarii, prime, îndemnizații, etc.) sume actualizate până la data plății lor.
Având în vedere manifestarea de voință a reclamantei, manifestare exprimată expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a dispus și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.
Cum decizia analizată nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, nu s-a putut verifica aplicabilitatea sau nu a dispozițiilor art. 61 Codul muncii și nu s-a putut aprecia dacă sancțiunea aplicată este mai ușoară sau mai grea și dacă s-ar impune înlocuirea acesteia.
Pentru aceste considerente, s-a dispus admiterea contestației, anularea deciziei de concediere nr. 437/19.02.2009 emisă de pârâtă precum și reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.
S-a dispus obligarea pârâtei să-i plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
În mod greșit s- reținut de către prima instanță că lipsește, din conținutul deciziei de concediere, mențiunea privind descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară.
În realitate, decizia contestată face referire la referatul de cercetare prealabilă - parte integrantă din decizia de concediere, ce prezintă detaliat faptele și temeiurile luării măsurii de concediere.
Cât privește lipsa motivelor înlăturării apărărilor formulate de reclamantă cu ocazia cercetării prealabile, câtă vreme s-a menționat în referat și procesul verbal că "nu face obiecțiuni", este evident că nu se poate motiva această atitudine nepăsătoarea reclamantei, ar dacă s-ar fi interpretat acest lucru, s-ar fi putut face doar în sensul achiesării angajatului la hotărârea angajatrului și asumarea propriei vinovății.
S-a mai arătat că este lipsită de fundament motivarea primei instanțe potrivit căreia nu rezultă că s-ar fi făcut o cercetare disciplinară, atâta timp cât la dosar există dovada convocării(cu data, locul, ora și motivul convocării), fiind respectate punctual toate dispozițiile legale.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 45 din Constituția României, dreptul oricărei persoane de a avea acces liber la o activitate economică, la libera inițiativă și de exercitare a acestora poate fi exercitat numai în condițiile legii.
Astfel, persoana care accede la o activitate economică pe baza liberei inițiative și utilizează forță de muncă salariată are obligația de respecta reglementările legale referitoare la încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă.
Întocmirea și comunicarea deciziei de sancționare disciplinară sunt operațiuni anterioare desfășurării procesului pentru soluționarea litigului.
Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. 3 din Constituție se realizează prin posibilitatea asigurată tuturor părților procesului de a se folosi de toate regulile și garanțiile procesuale în vederea apărării și realizării intereselor lor legitime
Dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții normale de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă. În același timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raporturilor de muncă.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului, sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Mențiunile și precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancționat să își poată pregăti, organiza și exercita apărarea, dar și instanței judecătorești chemate să hotărască în privința legalității și temeiniciei măsurii contestate.
În speță, se constată că angajatorul nu a arătat în decizia de concediere contestată care este fapta ce se impută salariatului, elementul material al faptei reținute ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârșirea ei, formulările utilizate fiind generice: "nerespectarea contractului de muncă".
Simpla referire, în decizia de sancționare, la referatul nr. 134/12 februarie 2009 nu este de natură a complini cerința legii.
Dacă legiuitorul înțelegea ca descrierea faptei să se realizeze prin alte înscrisuri decât decizia de sancționare, ar fi dispus în acest sens.
Totodată, nu au fost prevăzute reglementările de natură normativă ori convenționale încălcate în concret, dispozițiile din regulementul intern/fișa postului/contractul individual de muncă/contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate.
Se mai reține, de asemenea, că în cuprinsul deciziei se menționează că apărările salariatului nu au fost luate în considerare doar pentru că au fost "insuficiente", fără a se arăta motivul pentru care nu au fost solicitate explicații suplimentare și fără alte verificări, astfel că cercetarea prealabilă nu și-a atins scopul prevăzut de art. 267 alin. 4 Codul muncii, dreptul la apărare al salariatului nu a fost respectat iar instanța este în imposibilitate de a verifica temeinicia deciziei.
Prin urmare, față de toate aceste considerente, Curtea constată nefondate susținerile recurentei, urmând ca, în temeiul art. 312 cod. pr. civ. să respingă recursul.
Văzând dispozițiile art. 274 cod. pr. civ. recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimată, în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței civile nr.1022/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
Obligă recurenta la cheltuieli de judecată către intimată, în cuantum de 500 lei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.LE /16. 02.2010
Tehn.red. /Ex.2/
/ M și M
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1247/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2199/2009. Curtea... → |
|---|
