Contestație decizie de concediere. Decizia 8432/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8432
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1116/20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CEC Bank SA - Sucursala CEC Bank DTS, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat cu depășirea termenului legal, iar prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare (2 exemplare).
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurentul-reclamant solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației și reintegrarea sa în funcția deținută anterior cu plata drepturilor salariale. În subsidiar, cere admiterea recursului și în consecință admiterea contestației formulate cu obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite până în prezent.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Sucursala CEC Dr.Tr.S, pentru ca prin hotărârea ce veți pronunța să obligați pârâta sa-i plătească salariile compensate reintegrarea în funcția de șofer si obligarea unității la plata drepturilor bănești pe aceasta perioada.
În motivarea acțiunii a arătat că a lucrat la pârâta ca, conducător auto din 15 februarie 1989 pana la 31 ianuarie 2008 când i s-a desfăcut contractul de muncă pe motiv că activitatea de transport valori s-a externalizat la firma C4 S si funcția de șofer s-a desființat. A mai precizat ca pârâta are în dotare 6 autoturisme și în organigrama există funcția de șofer și pe toata perioada cât a fost salariat nu a avut nici o abatere.
In dovedirea acțiunii a depus la dosar acte.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând ca prin Hotărârea Consiliului de Administrație CEC nr. 5 din 19.03.2007 a fost aprobată Nota nr. 48/12,01,2007 privind externalizarea activității de transport valori din cadrul CEC SA si viza numai locurile de munca ocupate de șoferi si însoțitorii de valori. In data de 3.01.2008 CEC SA a emis Decizia nr. 1 prin care l-a înștiințat pe contestator că datorită desființării postului de șofer și a refuzului acestuia de a ocupa postul asigurat de CEC la SC Cash SRL i se acorda preaviz de 20 zile lucrătoare, după care i se va înceta contractul individual de muncă. De asemenea mai precizează că desființarea are o cauză reală și este serioasă prezentând un caracter obiectiv deoarece are la baza studii temeinice efectuate de către angajator cu privire la beneficiile rezultate ca urmare a efectuării acestui serviciu de către firme specializate.
Prin sentința nr.1116 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr,-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în Tr.S, str. - - nr.30 -.5.15, jud.
S-a reținut că reclamantul a lucrat la pârâta Sucursala CEC Dr.Tr.S ca, conducător auto din 15 februarie 1989 pana la 31 ianuarie 2008 când i s-a desfăcut contractul de muncă.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație CEC nr. 5 din 19.03.2007 ( f 33 ) a fost aprobată Nota nr. 48/12,01,2007 privind externalizarea activității de transport valori din cadrul CEC SA ( f 26 ) si viza numai locurile de munca ocupate de șoferi si însoțitorii de valori.
In data de 3.01.2008 CEC SA a emis Decizia nr. 1 ( f 41 ) prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatorului, în baza art.55 lit. c coroborat cu art.65 alin 1 din Codul Muncii datorită desființării postului de șofer și a refuzului acestuia de a ocupa postul asigurat de CEC la SC Cash SRL i s-a acordat preaviz de 20 zile lucrătoare.
Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, " Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia."
La aliniatul al doilea al aceluiași articol se prevede că "Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă."
Ori în speță, așa cum rezultă din analiza probelor administrate, sunt îndeplinite condițiile textului de lege citat mai sus.
Susținerile contestatorului din cererea de întregire a contestației sunt nefondate.
Din ștatul de funcții al societății pârâte se observă că la data de 31.01.2008, la nivelul Sucursalei CEC D Tr. S postul de șofer a fost suprimat. Desființarea acestuia având așa cum reiese din Nota nr. 48/12.01.2007 un caracter obiectiv ( f 26 ). Se reține de asemenea că, deși contestatorului i s-a oferit un loc de muncă similar cu cel avut la societatea pârâtă acesta l-a refuzat, presupunând că la scurt timp va fi concediat; și aceasta cu toate că prin Protocolul încheiat de Sucursala CEC D Tr. S și SC Cash SRL se menționează că această din urmă societate se obliga să preia salariații cu menținerea drepturilor prevăzute în contractele individuale de muncă ale acestora și în Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007-2008 și în actele adiționale la acesta ( f 30-31 ), urmând ca în cazul refuzului de către salariați a postului oferit, acestora să li se aplice Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, respectiv acordarea unei plăți compensatorii la nivelul unui salariu, indiferent de data la care are loc încetarea contractului individual de muncă.
După cum se observă din analiza situației de fapt, societatea intimată a acționat în conformitate cu dispozițiile legale citate, a manifestat diligență pentru protecția socială a salariaților.
Prin recursul formulat la data de 27 iunie 2008 contestatorul a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie sentința pronunțată de tribunal arătând că în realitate nu a fost desființat postul de șofer pe care l-a ocupat în cadrul intimatei.
Organigrama depusă de intimată în dosar este făcută înainte de reorganizarea CEC, iar statele de funcții sunt doar tabele cu numele și funcțiile salariaților care lucrează în unitate în care nu sunt menționate posturile de șofer și care au fost desființate în cadrul sucursalei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Conform dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii " Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia".
Din actele depuse în dosarul cauzei rezultă că, prin Decizia nr.1/03.01.2008, intimata a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatorului, în temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.
Emiterea deciziei de către intimată a fost determinată de desființarea postului de șofer și a refuzului contestatorului de a ocupa postul asigurat de CEC la unitatea externalizată, SC Cash SRL.
Așa fiind în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului.
Critica formulată de contestator în recurs în sensul că în realitate postul de șofer pe care a fost încadrat la intimată nu a fost, în realitate, desființat este neîntemeiată.
Astfel, din ștatul de funcții, depus în dosar, rezultă că la data de 31.01.2008, la nivelul sucursalei din DTS, postul de șofer a fost desființat, în baza Notei nr.48/12.01.2007.
Actele depuse de intimată în dosar dovedesc pe deplin desființarea postului de șofer din cadrul sucursalei, așa încât critica sub acest aspect formulată de contestator nu este întemeiată.
Așa fiind recursul este nefondat și va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1116/20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CEC Bank SA - Sucursala CEC Bank DTS, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-/15.10.2008
Tehn.2 ex
06 Octombrie 2008
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1859/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Încheierea /2008. Curtea... → |
---|