Contestație decizie de concediere. Decizia 85/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 85/R-CM
Ședința publică din 20 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de intimata, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1133/CM din data de 2 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, cncluzii scrise din partea recurentei-intimate Textile.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2010, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 03.12.2008, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata " Textile " P, a formulat contestație împotriva deciziei nr.265/14.11.2008 emisă de aceasta din urmă, solicitând anularea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că apreciază ca nelegală măsura desfacerii contractului său de muncă întrucât din cuprinsul deciziei nu rezultă dacă desfacerea contractului său de muncă a avut loc în cadrul unei concedieri colective sau reprezintă o concediere individuală, proceduri cu regimuri juridice diferite. A mai arătat contestatoarea că nu a beneficiat de compensații la momentul concedierii.
La data de 30.09.2009, contestatoarea și-a precizat obiectul contestației, arătând că decizia este nelegală întrucât intimata nu i-a oferit anterior concedierii sale individuale un loc de muncă și nici nu a făcut demersuri în acest sens.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând în ceea ce o privește pe contestatoare că a avut loc concediere individuală, motivată de desființarea postului de confecționer textile și că și-a îndeplinit față de aceasta toate obligațiile prevăzute de lege, respectiv: acordarea unui termen de preaviz de 20 zile, acordarea unei indemnizații egale cu salariul de bază pe o lună avut la data încetării contractului individual de muncă. Mai mult, contestatoarea a beneficiat de mai multe drepturi decât i se cuveneau ca urmare a neefectuării muncii în termenul de preaviz, aceasta solicitând la 14.11.2008 încetarea contractului de muncă fără a mai efectua zilele cuprinse în termenul de preaviz.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1133/CM/02.10.2009, a admis contestația și a anulat decizia nr.265/14.11.2008 emisă de intimată, care a fost obligată să reintegreze pe contestatoare în postul deținut anterior concedierii, precum și la achitarea unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr.245/14.11.2008 emisă de " Textile " a încetat contractul individual de muncă al contestatoarei potrivit art.65 din Codul muncii, în cuprinsul acestui act menționându-se că s-a desființat postul deținut de contestatoare ca urmare a reorganizării secției confecții textile în vederea eficientizării activității societății.
Din analiza adresei nr.15070/29.06.2009 emisă de a rezultat că în luna noiembrie 2008 au mai fost disponibilizați încă 12 angajați, astfel că desfacerea contractului de muncă al contestatoarei a fost individuală potrivit disp. art.68 din Codul muncii.
Potrivit art.65 alin.2 Codul muncii, în cadrul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, iar potrivit art.64 Codul muncii angajatorul are obligația de a-i propune salariatului, în cazurile prevăzute de art.61 lit.c și d, art.56 lit.f din Codul muncii, alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu capacitatea de muncă, iar în situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin.1, acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau capacității de muncă a acestuia.
Dispozițiile Codului muncii se completează cu cele ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național care, în art.80 alin.1 prevăd că atunci când disponibilizările de personal nu pot fi evitate se va comunica fiecărui salariat dacă i se oferă sau nu un loc de muncă. Având în vedere și principiul bunei-credințe și al garantării dreptului la protecție împotriva șomajului, precum și dispozițiile Legii nr.76/2002, instanța a apreciat că dispozițiile art.64 se aplică și în cazul concedierilor individuale, așa cum s-a stabilit și în practica judecătorească.
În cauză, intimata nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația de a oferi salariatului trecerea într-o altă muncă corespunzătoare și nici că s-a adresat organului competent solicitând trecerea acestuia într-o altă muncă sau recalificarea acestuia, sarcina probei, potrivit art.287 Codul muncii, revenind acesteia.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, intimata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- instanța de fond în mod greșit a reținut nelegalitatea deciziei contestate în condițiile în care angajatorul s-a confruntat cu serioase probleme economice, fiind obligat la măsuri de reorganizare economică, situație în care nu se pune problema unor posturi vacante, iar desființarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă, reală și serioasă, fiind determinată de motive obiective;
- concedierea contestatoarei nu trebuie privită singular, ci în ansamblul măsurilor ce au drept scop redresarea economică a societății, avându-se în vedere că toți salariații au avut de suferit în acest context, iar dacă nu ar fi fost concediată, contestatoarea ar fi beneficiat de drepturi reduse comparativ cu ajutorul de șomaj;
- contestatoarea a beneficiat de un preaviz de 20 zile, de drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă, ba chiar de mai multe drepturi, ca urmare a neefectuării muncii în termenul de preaviz;
- instanța de fond nu a reținut buna credință a angajatorului și a apreciat că acesta trebuie să respecte dispozițiile art.64 din Codul muncii deși acestea se aplică în cazul concedierii pentru motive ce țin de persoana salariatului, iar dispozițiile Legii nr.76/2002, respectiv art.49, se aplică doar în cazul concedierilor colective;
- motivația instanței de fond în sensul că, potrivit practicii judiciare, dispozițiile art.64 din Codul muncii se aplică și în cazul concedierilor individuale nu putea fi opusă angajatorului care nu a avut astfel de litigii, practica fiind și neunitară, pentru că înainte de a se cere o conduită de conformare este firesc să se stabilească acea conduită în mod legal.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat pentru că, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii în cauza de față.
În acest sens, tribunalul a stabilit corect că obligațiile ce revin angajatorului în situația prevăzută de art.64 din Codul muncii, există și în situația reglementată de art.65 din același cod.
Aceasta pentru că, dispozițiile Codului muncii se completează cu cele ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național care, în art.80 al.1, prevăd că, atunci când disponibilizările de personal nu pot fi evitate se va comunica fiecărui salariat dacă i se oferă sau nu un loc de muncă.
Trebuie reținut că dispozițiile Codului muncii se completează și cu cele ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate care, în art.17 al.2, prevăd că în situația avută în vedere, conducerea societății va comunica în scris fiecărui salariat al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu alt loc de muncă, ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate.
Mai mult, potrivit art.67 din Codul muncii, salariații concediați pentru motive ce nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului.
Față de aceste considerente, în mod corect a reținut tribunalul că recurenta-intimată nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, cu consecința constatării nelegalității deciziei contestate.
Toate celelalte susțineri ale recurentei-intimate privind inexistența unor posturi vacanțe, ansamblul măsurilor de reorganizare, drepturile de care a beneficiat contestatoarea și buna credință a recurentei nu pot acoperi neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau acesteia potrivit Codului muncii și contractelor colective, executarea acestora din urmă fiind obligatorie pentru părți, potrivit art.30 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimata " ", cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1133/CM din 02.10.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul, nr-, intimată-contestatoare fiind, domiciliată în P,-,.C, etaj 3,.17, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.4/28.01.2010.
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1736/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 138/2010. Curtea de... → |
|---|
