Contestație decizie de concediere. Decizia 882/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.6768/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.882/
Ședința publică de la 17 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta intimatăBanca Comercială Română SAîmpotriva sentinței civile nr.271/LM din data de 16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare,având ca obiect contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 10 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17 februarie 2010, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2009, sub nr-, pe rolul Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă, a formulat contestație împotriva deciziei nr.631/24.06.2009 emisă de intimata Banca Comercială Română prin care s-a luat măsura desfacerii disciplinare a contractului său individual de muncă.
Prin sentința civilă nr.271LM din data de 16.10.2009, Tribunalul Giurgiua admis contestația formulată de; a anulat decizia nr.613/24.06.2009 emisă de intimata Banca Comercială Română; a dispus reîncadrarea în muncă a contestatoarei pe postul de operator ghișeu bancar în cadrul Agenției BVa B.; a obligat intimata la plata tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsită contestatoarea începând cu data de 26.06.2009 și până la efectiva sa reîncadrare pe post.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul cercetat aspectele de nelegalitate invocate în privința deciziei nr.631/24.06.2009 și a considerat că sunt neîntemeiate.
Decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei nu poate fi considerată ca emisă tardiv, întrucât angajatorul a cunoscut fapta considerată abatere disciplinară și pe autorul acesteia la data de 16.06.2009, când Comisia de disciplină s-a întrunit pentru analizarea situației contestatoarei, propunând măsurile ce trebuie luate de către Comitetul executiv al BCR.
A fost înlăturată apărarea contestatoarei în sensul că la momentul concedierii (24.06.2009) se afla în concediu de odihnă (fapt interzis de prevederile art.60 alin.1 lit.i din Codul muncii ), fiind dovedit de intimată că la această dată salariata desfășura activități profesionale ce intră în mod obișnuit în atribuțiile sale la Agenția BVa BCR SA.
Din documentația întocmită de angajator s-a reținut îndeplinirea procedurii de cercetare prealabilă disciplinară, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de lege salariatului, așa încât decizia nu poate fi considerată nulă absolut din acest motiv.
În ceea ce privește temeinicia deciziei emise de către angajator, tribunalul a constatat-o ca netemeinică din cauza caracterului excesiv al sancțiunii aplicate salariatului.
Contestatoarea a fost angajată la data de 01.09.2007, în cadrul Agenției BVa Băncii Comerciale Române SA, în funcția de operator ghișeu bancar. Din documentele depuse de părți la dosar s-a concluzionat că și-a îndeplinit atribuțiile specifice postului și nu i-au mai fost aplicate alte sancțiuni disciplinare pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu.
Motivația de fapt a sancționării prin decizie este expusă eronat în cuprinsul contestației de față.
Concret, în ziua de 06.04.2009, contestatoarea a accesat în mod neautorizat conturile curente în care se virează salariile colegilor săi din Agenția B V, inclusiv contul ce aparține directorului executiv al agenției, încălcând regulile interne privind confidențialitatea beneficiilor salariale. De altfel, contestatoarea a recunoscut și a regretat fapta comisă, cu ocazia cercetării disciplinare efectuate de angajator, chestiunea fiind evidentă, necontestată.
În conformitate cu prevederile art.61 Codul muncii "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații: a) În cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară".
În cauză nu s-a demonstrat existența unor abateri repetate, ci este vorba despre comiterea unei singure fapte în privința căreia trebuie stabilit caracterul grav sau mai puțin grav, pentru a se aprecia dacă este de natură sau nu să atragă sancțiunea cea mai aspră a desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Tribunalul și-a exprimat opinia în sensul că fapta de a vizualiza în mod neautorizat conturile de card ale colegilor de muncă nu are un caracter grav, de natură a determina concedierea disciplinară a salariatului.
Rațiunea (motivația interioară) pentru care contestatoarea a comis fapta nu este aceea de a produce în mod deliberat un prejudiciu de orice fel angajatorului, ci se pretează sferei simplei curiozități de a ști dacă colegii au primit sau nu un bonus salarial trimestrial la care și contestatoarea era îndreptățită și care nu îi fusese virat, deși scadența plății dreptului salarial suplimentar se împlinise. Așadar, este vorba despre o persoană tânără (aproximativ 26 ani) care a căzut pradă acestei tentații, care a recunoscut ulterior greșeala comisă, care și-a remediat raporturile cu colegii cărora le-a încălcat confidențialitatea conturilor, cerându-le scuze, și asumându-și angajamentul de a nu mai repeta în viitor această conduită.
Tribunalul a mai reținut și faptul că Comisia de disciplină din cadrul angajatorului care a procedat în concret la analiza faptei, a vinovăției și apărărilor contestatoarei a considerat că se impune aplicarea unei sancțiuni de o duritate medie (reducerea salariului cu 10% pe 3 luni), propunere ce nu a fost agreată de către angajator care s-a orientat spre aplicarea sancțiunii celei mai grave - desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
În mod rezonabil, în cadrul oricărei instituții bancare, trebuie respectate regulile interne care să permită o funcționare firească, însă această disciplină nu trebuie exagerată în sensul sancționării excesive a unor abateri mărunte.
Împotriva acestei sentințe intimata Banca Comercială Română a declarat recurs la data de 30.11.2009, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 07.12.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 și 3041Cod procedură civilă, recurenta-intimată Banca Comercială Română a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
În susținerea recursului, recurenta-intimată a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, contestația promovată de cuprinde doar motive de nelegalitate a deciziei de sancționare disciplinară emisă de, fără a pune în discuție netemeinicia acesteia. Această netemeinicie a deciziei de sancționare nu a fost invocată de către contestatoare și nici nu a fost pusă în discuția parților la singurul termen de judecată pe care l-a presupus soluționarea cauzei.
Astfel, a fost încălcat dreptul recurentei - intimate la apărare în cadrul acestui proces prin încălcarea principiului fundamental al contradictorialității și, în egală măsură, dreptul la un proces echitabil. Activitatea de judecată a instanței presupune aplicarea cu prioritate a principiilor de bază ale procesului civil, între care se afla și acela al asigurării unui proces echitabil, precum și al asigurării dreptului la apărare.
În practica Curții Europene a Drepturilor Omului se retine că prevederile Convenției nu își propun să garanteze drepturi teoretice sau provizorii, ci drepturi concrete și efective, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile și observațiile parților sunt într-adevăr examinate și puse în discuția parților, conform normelor de procedură, de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art.6 din Convenție impune instantei obligația de a proceda la o examinare efectiva a motivelor, argumentelor, cererilor și apărărilor parților, situație prin care se verifică compatibilitatea convenției cu respectarea acestor drepturi, pentru buna administrare a actului de justiție și respectul principiului securității juridice.
Desigur, în cadrul exigențelor impuse de Convenție, intră și rolul activ al instanței de judecată. Însă, în cazul de față, acest rol a fost exercitat în mod excesiv, atâta vreme cât motivele ce au stat la baza sentinței atacate țin de o problemă ce nu a fost pusă deloc în discuția părților. În opinia recurentei - intimate, rolul activ al instanței de judecată trebuia pus în valoare în cadrul dezbaterilor, nu în momentul formării convingerii cu privire la soluția ce urma a se pronunța în cauză.
Pe fondul cauzei, consideră recurenta - intimată că sentința instanței de fond este netemeinică.
În speță, angajatorul BCR a decis desfacerea disciplinară a contractului de munca al salariatei motivat de faptul că aceasta a încălcat normele interne ale băncii prin aceea că a accesat conturile curente în care se virează salariile colegelor sale, inclusiv contul directorului executiv al agenției, fără a avea vreo solicitare sau acordul titularilor respectivelor conturi. Angajatorul a considerat aceste fapte ca fiind grave.
Ori, instanța de fond a considerat că salariata nu ar fi săvârșit o abatere gravă, astfel că nu ar fi îndeplinite condițiile art.61.a) din Codul muncii. Consideră recurenta că nu se impunea înlăturarea sancțiunii disciplinare aplicate. Oricum, soluția dată în cauză este contrară jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că instanța de fond nu a dispus înlocuirea sancțiunii, ci a îndepărtat-o, deși a reținut existența unei abateri.
Pe cale de consecință, fosta salariată, datorită efectelor sentinței criticate, a rămas nesancționata, deși toate probele administrate în cauză, inclusiv recunoașterea faptei de către contestatoare, indică faptul că aplicarea unei sancțiuni disciplinare este justificată. Sentința nu este corectă deci, sub aspectul înlăturării sancțiunii disciplinare, în opinia recurentei, instanța de judecată neavând această posibilitate decât în situația în care ar fi constatat că abaterea disciplinară nu există ori că vinovăția salariatei nu subzistă.
În altă ordine de idei, Codul muncii nu definește și nu enumeră abaterile grave, dar ele pot fi stabilite prin contractele colective de muncă sau prin regulamentele interne. Deci, prerogativa stabilirii abaterilor grave aparține angajatorului.
În cazul de față, contestatoarea a încălcat prevederile Regulamentului intern al BCR nr.34/2008 privind confidențialitatea beneficiilor salariale. Conform pct. 3.4.2. din regulament, prevederile acestuia au caracter de reglementare internă obligatorie pentru toți salariații BCR, indiferent de durata contractului individual de muncă și de data angajării lor. Încălcarea lor se consideră abatere disciplinară, conform regulamentului intern, și se sancționează disciplinar.
Conform fișei postului ce a aparținut salariatei, aceasta avea obligația de a respecta reglementările interne ale băncii, în caz contrar angajatorul având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului individual de muncă.
Contractul individual de munca încheiat cu salariata prevede în sarcina acesteia obligația de a respecta prevederile actului constitutiv, ale regulamentului de funcționare, ale regulamentului intern, ale Codului deontologic, ale contractului colectiv de muncă, precum și ale contractului individual de muncă, în partea finală a acestuia din urmă fiind prevăzut că nerespectarea de către părțile contractante a obligațiilor ce derivă din reglementările interne atrage răspunderea disciplinară.
Consideră recurenta că numai o abatere săvârșită cu vinovăție, de o anumită gravitate, justifică desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. În speță, această condiție esențială este îndeplinită întrucât confidențialitatea beneficiilor salariale constituie un principiu în BCR de la care nu se admit abateri, scop în care a fost emis și aprobat un regulament specific, obligatoriu pentru fiecare salariat. Activitatea bancară, prin specificul acesteia, presupune confidențialitate maximă cu privire la operațiunile efectuate prin conturile clienților, nimeni neavând dreptul în mod neautorizat sau nejustificat să încalce aceste reguli. Conturile accesate neautorizat de către contestatoare sunt conturi ale unor clienți BCR, întrucât deținătorii au calitate de clienți în ceea ce privește aceste conturi, nu de salariați. Prin urmare, prin accesarea acestor conturi, contestatoarea a încălcat, pe lângă confidențialitatea beneficiilor salariale, și reguli imperative privind secretul profesional bancar, ceea ce conduce la concluzia că angajatorul nu mai poate avea încredere în aceasta pentru aom enține în calitatea de funcționar bancar.
Motivarea instanței cu privire la vârsta contestatoarei (aproximativ 26 ani) trebuie înlăturată întrucât nu poate constitui o circumstanță în favoarea înlăturării sancțiunii disciplinare. La 26 de ani o persoană este suficient de matură pentru a conștientiza propriile fapte, precum și consecințele acestora. Justificarea instanței de fond cu privire la faptul că intimata contestatoare a căzut pradă unei tentații nu poate fi reținută în raport de faptul că aceasta avea o vechime în bancă de aproximativ 2 ani, situație în care este presupusă însușirea unor principii de bază ce reglementează această activitate.
Dimpotrivă, contestatoarea este absolventă de studii superioare, respectiv Academiei de Studii Economice B - Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de valori, specializarea finanțe-bănci, ceea ce exclude atât imaturitatea reținută de instanța de fond, cât și faptul că persoana nu ar cunoaște principiile de bază ce guvernează activitatea bancară. Acest aspect agravează vinovăția cu care s-a comis abaterea disciplinară.
Faptul ca intimata și-a reglementat raporturile cu colegii nu reprezintă, de asemenea, un argument pentru înlăturarea sancțiunii disciplinare aplicate întrucât, în speță, vorbim despre pierderea încrederii angajatorului în ceea ce o privește pe intimată, nefiind suficienta iertarea din partea colegilor de serviciu.
Contestatoarea a făcut, deja, dovada că, la o vârstă la care însușirea unor principii nu poate reprezenta o problemă, cu știință, a încălcat reguli fundamentale ce guvernează activitatea bancară. O faptă comisă se poate repeta oricând. O societate bancară nu își poate permite să păstreze salariați ce nu respectă regulile privind confidențialitatea și nu își poate asuma riscul repetării unor asemenea fapte, în discuție fiind imaginea și reputația instituției financiare, cu atât mai mult, dacă persoana în cauză cade ușor pradă unor tentații de a încălca norme și regulamente.
Aplicarea de către angajator a unei sancțiuni mai grave decât cea propusă de Comisia de disciplina este justificată în raport de faptul că angajatorul are această prerogativă și este singurul în măsură a aprecia cu privire la sancțiunea aplicabilă pentru fiecare caz în parte, în funcție de gravitate.
Prin urmare, în raport de aceste principii, nu consideră sancțiunea aplicată ca fiind excesivă în raport de fapta săvârșită, ci, dimpotrivă, proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de către contestatoare.
La data de 09.02.2010, intimata contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Pronunțate de Tribunalul Giurgiu.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei-intimate sunt subsumate motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, temei de drept care permite Curții să cenzureze hotărârea judecătorească definitivă pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii ori cu lipsa oricărui temei.
În esență, prin sentința atacată s-a anulat o decizie de sancționare disciplinară a salariatei, măsură luată de angajatorul Banca Comercială Română la data de 24.06.2009, sancțiunea aplicată fiind cea mai gravă, respectiv desfacerea contractului individual de muncă. A constatat tribunalul, la verificarea condițiilor de legalitate obligatorii pentru o decizie de sancționare disciplinară, că măsura luată de angajator respectă cerințele prevăzute de art.268 alin.2 Codul muncii, însă este supusă nulității pentru netemeinicia măsurii luate, sancțiunea aplicată fiind mult prea gravă față de fapta săvârșită.
În recurs, angajatorul susține că fapta salariatei de a accesa conturile curente în care se virează salariile angajaților agenției, inclusiv ale directorului executiv, fără a avea acordul titularilor sau o solicitare din partea acestora, contravine normelor interne ale BCR privind păstrarea confidențialității, reprezentând o faptă gravă care trebuie sancționată.
Curtea împărtășește opinia recurentei-intimate.
În conformitate cu dispozițiile art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiunii disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Prin urmare, angajatorul este singurul în măsură să califica faptele angajaților săi ca fiind sau nu abateri disciplinare și să aplice sancțiunile disciplinare prevăzute de lege sau de reglementările interne, respectând proporționalitatea între fapta săvârșită, consecințele produse și sancțiunea aplicată.
Așadar, din punctul de vedere al angajatului, disciplina muncii reprezintă o obligație juridică cu caracter de sinteză care însumează și rezumă în esență totalitatea îndatoririlor de serviciu asumate de persoana care încheie contractul individual de muncă.
Sub aspectul finalității ei, disciplina muncii reprezintă o stare de ordine existentă în desfășurarea procesului de muncă, rezultând din respectarea întocmai a normelor ce reglementează acest proces și din îndeplinirea obligațiilor asumate prin încheierea contractului.
Ori, în cazul de față, în Regulamentul intern al Băncii Comerciale Române nr.34/2008 se prevede confidențialitatea beneficiilor salariale obținute de angajați, respectarea tuturor prevederilor regulamentului intern fiind o obligație generală a salariaților. Intimata-contestatoare și-a asumat obligația de a respecta regulamentul intern prin semnarea fișei postului.
Așadar, fapta săvârșită de intimată de a accesa conturile angajaților agenției pentru a verifica nivelul beneficiilor salariale acordate acestora reprezintă o încălcare a regulamentului intern care atrage răspunderea disciplinară conform art.N din contractul individual de muncă nr.383/03.09.2007 încheiat între Banca Comercială Română și. În acest articol final, părțile au convenit că nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă, prin regulamentul intern și alte prevederi aferente reglementărilor interne atrag răspunderea disciplinară.
Așadar, salariata a săvârșit o abatere de la disciplina muncii astfel cum este aceasta organizată de către angajatorul Banca Comercială Română, faptă care îmbracă forma nerespectării secretului și confidențialității într-o instituție bancară, gravitatea faptei fiind cu atât mai mare cu cât chiar scopul declarat al acestei instituții este de a respecta secretul bancar, adică secretul operațiunilor bancare, indiferent dacă aceste operațiuni privesc conturile clienților băncii sau conturile angajaților băncii care pot la rândul lor avea și calitate de client.
Nu în ultimul rând, este de menționat că, în domeniul privat, elementele raportului de muncă, cu precădere elementul salariu, poate avea un caracter confidențial între salariați, iar aceștia au obligația de a respecta înțelegerea intervenită cu angajatorul de a nu divulga nivelul de salarizare convenit, ceea ce presupune atât salariul de bază, cât și sporurile sau alte beneficii.
Față de cele expuse, Curtea consideră că fapta săvârșită de salariată reprezintă o abatere disciplinară, gravitatea faptei fiind deosebită față de natura activității profesionale, iar sancțiunea disciplinară aplicată, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, este pe deplin justificată. Urmează așadar, a se face aplicarea dispozițiilor art.312 alin.2 coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a se admite recursul, cu consecința modificării sentinței atacate și respingerii contestației ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta intimatăBanca Comercială Română SAîmpotriva sentinței civile nr.271/LM din data de 16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei nr.631/24.06.2009 emisă de Banca Comercială Română SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./ 19.03.2010
Tribunalul Giurgiu
Judecători ;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Cristescu Simona, Rotaru
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Conflict de muncă. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
