Contestație decizie de concediere. Decizia 884/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3991/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.884/
Ședința publică de la 17.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.2558/25.03.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45622/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata SC GRUP ROMÂNIA SRL.
Dezbaterile de fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2010, consemnate în încheierea de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei-contestatoare să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea deciziei la data de 17.02.2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2558/25.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins cererea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SRL, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că potrivit Contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.-/04.07.2006, contestatoarea a fost angajata intimatei începând cu data de 11.07.2006, îndeplinind funcția de reprezentant vânzări, cu activitate de teren în
Prin decizia nr.5318/11.11.2008, intimata a dispus desfacerea Contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispozițiilor art.65 alin. (1) din Codul muncii, decizie ce a fost revocată, conform deciziei nr.5603/26.11.2008.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la 31.12.2008, contestatoarea arată că înțelege să conteste decizia nr.5606/26.11.2009, în condițiile în care s-a revocat decizia nr.5318/11.11.2008, context în care, instanța, prin încheierea de ședință din 28.01.2009, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată cu privire la decizia nr.5318/11.11.2009 și formarea unui dosar nou.
Tribunalul, analizând decizia nr.5606/26.11.2008, emisă de intimată prin care s-a dispus concedierea contestatoarei în temeiul dispozițiilor art.65 alin. 1 din Codul muncii, reține că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) din Codul muncii.
Astfel, se constată că decizia de concediere nr.5606/26.11.2008, cuprinde motivele care au determinat concedierea și durata preavizului.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate prevăzute de art.74 litera c) și lista tuturor locurilor de muncă și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant nu sunt obligatorii în cazul concedierii contestatoarei așa cum susține aceasta, având în vedere că dispozițiile art.74 litera c), se aplică în cazul concedierilor colective iar dispozițiile cuprinse la art.74 litera d) se aplică doar în condițiile dispozițiile art. 64 din Codul muncii.
Conform dispozițiilor art.64 alin. 1 din Codul muncii, obligația angajatorului de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, subzistă, doar în cazul concedierii în temeiul dispozițiilor art.61 litera c) și d), și art. 56 lit. f) din Codul muncii.
Și sub aspectul temeiniciei, instanța reține că intimata a dispus concedierea contestatoarei ca urmare a desființării locului de muncă datorată reorganizării activității și dificultăților economice.
Astfel, s-a reținut că prin decizia nr.4890/15.10.2008 s-a hotărât reorganizarea ariilor de vânzare din B, în canalul de vânzări high, datorită numărului redus de locații existente în sectorul 5, context în care s-a decis desființarea postului de SR, post ocupat de contestatoare.
Susținerea contestatoarei potrivit căreia nu a ocupat funcția de reprezentant vânzări, nu a fost reținută având în vedere că această funcție este nominalizată în Contractul individual de muncă, contestatoarea nefăcând dovada că ulterior încheierii Contractului individual de muncă au fost încheiate acte adiționale prin care i s-a schimbat felul muncii.
Totodată instanța a reținut că desființarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă, așa cum rezultă din organigramele depuse la dosar, fiind determinată de o cauză reală și serioasă și anume reorganizarea ariilor de vânzare, conform deciziei nr.4890/15.10.2008.
Față de aceste considerente tribunalul, în temeiul textelor menționate a respins contestația și cererile accesorii ale acesteia.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Prin recursul formulat recurenta a arătat că decizia de concediere este nelegala, fiind făcuta cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 65, 66, 73 si 75 Codul muncii.
Concedierea contestatoarei nu a fost determinata de desființarea locului de munca ocupat de aceasta, ci a fost determinata de motive discriminatorii pe care recurenta le va proba cu înscrisuri.
Din modul neprofesionist in care au fost emise deciziile de concediere, se poate constata faptul ca nu s-a dorit altceva decât concedierea contestatoarei, fără ca la baza acestei concedieri sa se afle motive reale care ar fi permis aplicarea dispozițiilor art.65 si urm. Codul muncii.
Pentru ca instanța sa poată înțelege motivarea recursului formulat de către contestatoare, aceasta a prezentat un scurt istoric al relațiilor de munca cu angajatorul.
La data de 04.07.2006 contestatoarea s-a angajat la compania pe funcția de Sales si i-a fost alocata ca si arie de desfășurare a activității Sectorul 6 din Superiorul direct pe aceasta funcție a fost, SR (Area Sales Manager) Sector 6
La data de 01,02,2007 a fost promovata în cadrul companiei, recurenta a trecut de la funcția de Sales Sector 6, la funcția de Sales cu arie de desfășurare a activității Sectorul 5 (echivalent cu Area Sales Manager).
Funcția SR () este superioara celei de SR deoarece presupune relație directa cu distribuitorii și cu oamenii acestora și în plus are în subordine funcția SR. Atribuțiile funcției de SR () sunt legate de totalul canalelor de vânzare ( - hoteluri, restaurante, cafenele; - buticuri, kioskuri, minimarket si - hipermarket, ). Superiorul direct pe aceasta funcție a fost, Regional Sales Manager Zona 9 (adică B + I + G).
La data de 01.11.2007 a fost promovata pe funcția de Executive si i-au fost alocate următoarele lanțuri, la nivelul întregii țări: Real, Metro și așa cum se poate vedea in repartizarea trimisa pe mail de către - Manager, care a devenit superiorul direct al contestatoarei începând cu aceasta data.
Atribuțiile contestatoarei pe aceasta funcție au fost după cum urmează: menținere relații cu lanțurile alocate, verificare din toate punctele de vedere. Implementare promoții, întocmire rapoarte, preluare date de la colegii din țară (SR merchandiseri), urmărirea bunei desfășurări în ce privește livrările, comenzile, așezarea la raft a produselor, estimarea vânzărilor, propunerea de planuri de dezvoltare etc.
aceasta funcție a participat la ședințele lunare de vânzări, la traininguri de vânzări organizate de companie, recurenta a beneficiat de mașina de serviciu și în plus față de funcțiile precedente recurenta a mai beneficiat de laptop.
A fost remunerata cu salariu fix si bonusuri care au fost calculate după alte criterii legate de performantele recurentei pe canalul de vânzări (procent din vânzare).
Faptul că în decurs de un an a avut două promovări în cadrul departamentului de vânzări denota că evaluarea recurentei profesionala a fost peste medie. În perioada 15.09.2008-26.09.2008 a fost în concediu de odihnă, înainte de a pleca în concediu a aflat că i se imputau 517 km făcuți în plus cu mașina de serviciu, fără să mai fie întrebata de ce.
În mod normal limita lunara poate fi depășita fără a se face imputări atât timp cât activitățile lunii respective au fost cu mult mai multe și au impus deplasări mai multe pe teren, cum a fost în cazul acesta.
Spre sfârșitul perioadei de concediu recurenta a aflat că urmează să se desfășoare ședința lunara de vânzări (29.09.2008) si a trimis un mail către superiorul sau pentru a afla mai multe informații despre locul de desfășurare si despre participarea sa. Nu a primit nici un răspuns si in listele trimise nu se mai regăsea deci nu a mai participat la aceasta ședința.
În schimb, în data de 29.09.2008, la ora 11,30 recurenta a fost chemata de către superiorul său - Manager sa meargă împreuna la superiorul sau ierarhic, - Director Comercial.
În cadrul discuției din birou a fost "sfătuita" sa își dea demisia și amenințată că va fi hărțuita până va pleca din companie.
Recurentei i s-a spus că nu va mai primi bonusul pentru luna august 2008, ca i se vor face tot felul de "mizerii" pentru aod etermina sa părăsească compania.
Deoarece nu a vrut sa demisioneze, aceste amenințări au fost puse în practica la scurt timp după aceasta discuție și au constituit o hăituire sistematica.
În urma acestei discuții contestatoarea a realizat ca nu are nici un exemplar din Contractul individual de munca și nici acte adiționale sau alte documente legate de statutul sau ca angajat al.
Contestatoarea a cerut departamentului de Resurse Umane în mai multe mailuri sa îi furnizeze toate documentele, exemplarele originale.
După îndelungi insistente a reușit sa primească. Contestatoarea a constatat pe aceasta cale ca niciuna din promovările sale nu a fost înregistrata la ITM.
Șeful direct a insistat să semneze o fișă a postului care nu avea nici o legătura cu funcțiile precedente și nici cu cea actuală.
În urma unui concurs intern cu target stabilit încă din luna Iunie, pe care l-a realizat, contestatoarea trebuia sa plece, împreună cu alți colegi într-o excursie la (10.10.2008).Nu a mai beneficiat nici de aceasta excursie și iar nu a primit o explicate în acest sens. Contestatoarea a trimis mailuri cu realizările sale și a solicitat explicații pentru faptul că restul colegilor săi se pregătesc să plece și ea nu dar nu a primit nici un răspuns.
Situația s-a repetat în legătură cu un alt concurs cu premiu, excursie la, Contestatoarea nu mai primea rapoartele obișnuite de la colegii din țară, unii dintre ei au spus că la ședința din 29.09.2008 au fost informați ca aceasta nu mai lucrează în compania.
ai rețelelor KA i-au transmis acesteia ca au primit mail-uri în care erau informați ca eu nu se mai ocupa de colaborarea cu ei.
Șeful direct a început sa facă vizite partenerilor și lanțurilor mari de magazine împreuna cu un alt coleg ( ) care până la acea data ocupa funcția de SR Sector 6 () și care a fost promovat în locul sau, pe funcția de Executive, preluând și toate magazinele de care se ocupa contestatoarea.
În data de 09.10.2008 aceasta a trimis un mail către Directorul General, superiorul Directorului Comercial care a încercat să explice abuzurile la care era supusă.
În data de 17.10.2008 contestatoarea a fost obligată să semneze o notificare prin care era informată că postul de Sales Sector 5 se desființează, cu un preaviz de 20 zile. Recurenta a menționat că nu a ocupat această funcție.
A fost emisa o decizie de concediere, informa cu nr. 5318 în data de 11.11.2008, profund ilegala ce a fost comunicată contestatoarei, decizie pe care aceasta a contestat-o în termen la Tribunalul București.
Realizând gravele încălcări ale legii din decizia mai sus-menționata, angajatorul a emis o nouă decizie cu nr. 5603 din 26.11.2008 prin care era revocata prima decizie și se dispunea din nou concedierea contestatoarei.
A rămas să facă obiectul contestației doar cea de a doua decizie, care este la fel de profund ilegală ca și prima.
Verificând încheierile de ședința se poate constata faptul că în dosarul de fond există două încheieri distincte în care s-au admis probatorii în 28.01.2009 și apoi în 11.03.2009.
Deși în mod surprinzător avea două termene distincte la care s-au admis probe, totuși aceste probe au fost incomplete și nu au fost de natură să lămurească adevăratele raporturi dintre părți.
Recurenta solicită instanței să constate că era absolut necesar să se admită proba cu interogatoriile reciproce și de asemeni să se admită proba cu martori, motiv pentru care solicită sa admiterea recursului și casarea sentinței, completarea probatoriilor pentru a se lamuri adevăratele raporturi dintre părți.
Prin modul în care s-a judecat prezenta cauză la instanța de fond s-a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei, care s-a aparat încă de la început susținând ca postul pe care era angajată și funcționa în mod efectiv nu a fost desființat.
În baza rolului active, judecătorul cauzei trebuia să adâncească probatoriile chiar dacă poate partea nu a insistat suficient în lămurirea pricinii, ( ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față)
Pentru o mai ușoara urmărire a argumentelor de fapt și de drept și a probelor la care se face referire în prezentul recurs, recurenta a înțeles să facă o prezentare sistematizata a momentelor relevante și a înscrisurilor care dovedesc afirmațiile contestatoarei, pe care le-a anexat recursului.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
In recurs s-a administrat proba cu inscrisurile anexate la dosar.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurenta-contestatoare a fost salariata intimatei, fiind initial angajată pe funcția de reprezentant vanzari, în baza contractului individual de muncă nr. -/04.07.2006.
Prin decizia nr. 5318/11.11.2008, angajatorul a dispus concedierea contestatoarei, în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii, avand in vedere desfiintarea postului de reprezentant vanzari in baza deciziei administratorului nr.4890/15.10.2008.
Asa cum rezulta din continutul deciziei contestate, motivul concedierii a fost desfiintarea postului amintit, ocupat de catre contestatoare, asa cum se arata expres in decizie, incetarea raporturilor de munca urmand sa fi avut loc la data de 15.11.2008.
Ulterior emiterii acestei decizii, prin decizia nr.5603/26.11.2008 emisa de angajator a fost revocata decizia 5318/11.11.2008 si s-a dispus emiterea unei noi decizii de concediere.
Noua decizie de concediere a fost emisa sub nr.5606 din 26.11.2008, dispunand concedierea recurentei-contestatoare pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in baza art.65 alin.1 Codul muncii, decizia urmand a-si produce efectele de la data comunicarii.
Asa cum rezulta din continutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desfiintarii postului ocupat de contestatoare, ca urmare reorganizarii ariilor de vanzare din B, in canalul de vanzari, ca urmare a reducerii numarului de locatii existente in Sectorul 5. Postul desfiintat este, de asemenea, cel de reprezentant vanzari.
Recurenta a contestat in litigiul dedus judecatii ambele decizii de concdiere emise de intimată, care, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legale și temeinice, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
In aceasta privinta, Curtea constata ca intimata a emis doua decizii de concediere, cea de-a doua fiind rezultatul revocarii deciziei nr. 5318/11.11.2008 prin decizia nr.5603/26.11.2008.
Respectiva decizie de revocare nu prevede momentul de la care urma sa-si produca efectele si nu face dovada în sensul reintegrării efective așa cum ar fi fost normal in urma revocarii deciziei de concediere, întrucât nu se face nicio mențiune despre reluarea raporturilor de muncă dintre părți, dar prevede expres la punctul 2 dispozitia de a se emite noua decizie de concediere.
Curtea constata ca revocarea primei decizii contestate s-a produs după data la care aceasta și-a produs efectele: asa cum rezulta din continutul deciziei nr.5318/11.11.2008, contractul de munca urma sa inceteze la data de 15.11.2008. Revocarea deciziei de concediere s-a facut prin decizia nr.5603 din 26.11.2008, deci dupa ce contractul de munca incetase ca efect al primei decizii de concediere, comunicata recurentei.
In conditiile incetarii contractului de muncă al salariatei la data de 15.11.2008, angajatorul nu mai putea să repună în ființă un contract de muncă pe care l-a desfăcut în mod unilateral după data la care a procedat la desfacerea acestuia. Reluarea raporturilor juridice de munca putea avea loc doar in baza unui nou acord de vointa, prin incheierea unui nou contract in conditiile legii si nu doar prin voința unilaterală a angajatorului. Angajatorul nu putea emite decizii referitoare la executarea, încetarea contractului individual de muncă dintre părți decât pe perioada existenței acestuia, astfel încât, în lipsa revocării deciziei de concediere până la momentul la care aceasta își produce efectele, "revocarea" la data de 26.11.2008 a deciziei deja comunicate salariatului și emiterea unei decizii de revocare, ca orice altă decizie emisă de angajator în legătură cu executarea contractului de muncă încetat prin producerea efectelor unor alte decizii anterioare, nu poate produce nici un efect, întrucât această revenire a avut loc după încetarea contractului individual de muncă al salariatului ca efect al primei concedieri.
De altfel, angajatorul nu poate suplini prin act unilateral de voință consimțământul salariatului la reluarea raporturilor de muncă după data încetării contractului de muncă și nici nu are posibilitatea (prevăzută de lege) de a suplini inexistența raporturilor de muncă și executarea contractului de muncă pe perioada de la data concedierii salariatului și până la data la care "decide" revocarea deciziei de concediere, întrucât, față de caracterul succesiv al executării prestațiilor contractului de muncă, decizia de revocare nu poate suplini lipsa acestor prestații și inexistența în concret, în fapt a unor raporturi de muncă în perioada de la data de 15.11.2008 și până la data comunicării deciziei de revocare, respectiv 2.12.2008.
Mai mult, nu există posibilitatea legală ca angajatorul să emită acte unilaterale cu efect retroactiv, actele unilaterale ale angajatorului producând efecte de la data comunicării lor salariatului, numai nulitatea putând retroactiva iar nulitatea nu se poate constata sau pronunța în cazul deciziei de concediere decât de către instanța de judecată, potrivit prevederilor art. 76-78 din Codul muncii care reglementează controlul și sancționarea concedierilor nelegale.
Retinand nelegalitatea revocarii primei concedieri, Curtea urmeaza sa analizeze ambele decizii contestate, atat sb aspectul legalitatii, cat si al temeiniciei.
Sub aspectul cerințelor de formă, art.74 din Codul Muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul muncii.
Or, analizând deciziile contestate prin prisma cerințelor obligatorii, de formă, Curtea constata lipsa mențiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul Muncii, deorece acestea nu cuprind "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționeze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile, cât și obligația să acorde salariatului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant, să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menționeze faptul că la nivelul unității nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerință legală obligatorie, nefiind respectată.
Prevederile art.64 din Codul Muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul Munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul Muncii, respectiv mențiunea de la litera c, fiind evidentă intenția legiuitorului ca restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Curtea nu poate retine considerentele instantei de fond si apararile intimatei in sensul că neinserarea în cuprinsul deciziei de concediere, în temeiul dispozițiile art. 65 din Codul muncii, a mențiunilor prevăzute de art.74 lit. d) din Codul muncii nu atrage nulitatea absolută deciziei, această mențiune fiind obligatorie doar în cazurile prevăzute de art.64 din Codul muncii.
Codul muncii nu prevede ca aceasta masura este obligatorie doar în cazurile prevăzute de art.64 din Codul muncii, ciîn condițiile art. 64, astfel incat este o norma de trimitere nu la situatii de concediere prevazute de art.64, ci la conditiile pe care trebuie sa le respecte angajatorul atunci cand are obligatia de a propune salariatului locurile de munca vacante. In acest sens art 74 se refera la conditiile reglementate de art.64, respectiv locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii, iar în situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii. Salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit. În cazul în care salariatul nu își manifestă consimțământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum și după notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
Chiar daca angajatorul ar fi considerat ca nu are locuri de munca vacante, acesta avea obligatia notificarii agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă conform alin. (2) si numai după notificare angajatorul putea dispune concedierea salariatului.
Obligativitatea mentionarii locurilor de munca vacante rezulta si din prevederile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care,în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul Muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
Mai mult, art.74 lit.d din Codul muncii instituie indirect si condiție de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia. Sub acest aspect, Curtea constata ca la nivelul anagajatorului existau posturi vacante, chiar compatibile cu pregatirea salariatei, deoarece pe parcursul solutionarii recursului s-a pus in vedere intimatei sa depuna la dosar inscrisuri din care sa rezulte situatia angajarilor si promovarilor la nivelul societatii dupa data concedierii recurentei(filele 238-242), inscrisuri din care rezulta ca in perioada imediat urmatoare disponibilizarii recurentei s-au efectuat o serie de angajari, o parte dintre acestea pe functii compatibile cu pregatirea si experienta profesionala a salariatei(sales reprezentative, sales agent, area sales manager etc.).
In privinta posturilor mentionate, anagajatorul, care potrivit art.287 Codul muncii, avea sarcina probei, nu a dovedit ca nu ar fi fost compatibile cu pregatirea profesionala a recurentei.
In conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii ).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Or, din analiza deciziei de concediere si aaa ctelor care au stat la baza acesteia, Curtea constată că nu rezultă caracterul efectiv, real și serios al concedierii.
Atat prin actiunea introductiva de instanta, cat si prin motivele de recurs, contestatoarea a afirmat ca la data concedierii nu mai indeplinea in fapt functia de reprezentant vanzari.
Avand in vedere faptul ca motivul concedierii recurentei-contestatoare a fost desfiintarea acestui post prin decizia administratorului nr.4890/15.10.2008, este de maxima importanta pentru solutionarea cauzei clarificarea functiei si postului pe care aceasta le ocupa la momentul concedierii.
Sub acest aspect, Curtea constata ca Tribunalul, investit cu solutionarea cauzei in prima instanta, nu a administrat tot probatoriul necesar pentru aflarea adevarului pe acest aspect, motiv pentru care in recurs a fost incuviintata proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Din analiza coroborata a probelor administrate in cauza, Curtea constata ca, la data concedierii, recurenta-contestatoare ocupa in fapt functia de reprezentant vanzari KA( ) si nu pe cea de reprezentant vanzari, asa cum este prevazuta in contractul individual de munca.
Sustinerile recurentei in sensul promovarii sale succesive in cadrul societatii intimate, in perioada 2006-2008 sunt dovedite de inscrisurile depuse la dosar. Desi initial functia detinuta a fost cea de reprezentant vanzari pentru Sectorul 5 B, ulterior au intervenit mai multe modificari ale contractului, sub aspectul functiei detinute, care, la data concedierii, era cea de .
In acest sens, Curtea retine ca, in cadrul probatoriului, a pus in vedere intimatei, care, in baza art.287 Codul muncii, are sarcina probei, sa depuna la dosar organigramele si statele de functii nominale, anterioare si ulterioare concedierii, dar si inscrisuri din care sa rezulte evolutia posturilor de Executive, atat in ceea ce priveste angajarile, cat si promovarile, in perioada 2007 pana la zi.
Din organigramele depuse, rezulta ca functia de Executive exista atat anterior concedierii recurentei, cat si ulterior. Astfel, in organigramele din octombrie 2008 sunt identificate 3 posturi de in cadrul societatii intimate.
Desi, curtea a solicitat intimatei evolutia ocuparii acestor posturi din 2007 pana in prezent, singurul inscris depus de catre angajator a fost cel de la fila 246 dosar, din care rezulta ca, in toata aceasta perioada, au existat decat trei persoane ce au indeplinit functia de, respectiv, si, in afara lui, care a fost sef departament KA in perioada 5.06-5.09.2006.
Dar, din aceeasi adresa rezulta ca cele trei persoane au ocupat postul in discutie doar din data de 1.10.2008, in urma incheierii unor acte aditionale prin care a fost modificata functia acestora. Este vorba de perioada in care recurenta a incercat solutionarea situatiei in cadrul societatii si a solicitat actele aditionale la contractul individual de munca.
Intimata nu a depus alte probe din care sa rezulte cine a ocupat cele trei posturi de Executive inainte de data de 1.10.2008, desi din corespondenta depusa la dosar de catre recurenta reiese ca aceste posturi erau ocupate in fapt si inainte de aceasta data.
Astfel, in anul 2007, intr-un mail transmis de un angajat al societatii se comunica programarea pentru un training din perioada 8-12 octombrie si sunt nominalizati ca ocupand functia functia aceeasi si o alta persoana A.
Dintr-un alt mail(fila 62) rezulta ca functia pe care recurenta a avut-o initial, sales representative pe sectorul 5 era ocupata in octombrie 2007 de o alta persoana, respectiv. In aceeasi perioada apoximativ, care semneaza in calitate de Manager, a transmis la 2.11.2007 un mail in care a atasat retelele de magazine de care se ocupa fiecare Executive incepand cu 1 noiembrie(filele 66, 67). Cele trei persoane din capatul de tabel(, A si ) sunt cei trei Executives, respectiv, A si, prezumtie ce se coroboreaza cu celelalte inscrisuri administrate in cauza, respectiv organigramele si comunicarile prin posta electronica, in care seful departamentului solicita ca in lipsa lui pe perioada concediului pentru orice problema cei interesati sa se adreseze recurentei(fila 63), dar si cel in care se comunica, inclusiv recurentei, bonusul aferent functiei de pe iunie 2008.
Din toate aceste inscrisuri rezulta ca la nivelul societatii intimate, nu doar in cazul recurentei, angajatii indeplineau in fapt alte functii decat cele specificate in contractele de munca. In acelasi sens este si evolutia functiei lui, care desi pe perioada 2007-2008 semneaza corespondenta si alte inscrisuri in calitate de Manager, dar si a, care, din adresa comunicata la cererea instantei, rezulta ca a indeplinit functia de doar de la 1.10.2008, desi apare in mai multe inscrisuri cu aceasta functie anterior.
In sensul ca recurenta indeplinea la data concedierii functia de Executive este si corespondenta acesteia cu seful ierarhic, in care semneaza in aceasta calitate, dar si procesele verbale de predare primire din octombrie 2008(filele 17, 18 dosar fond), acestea fiind consemnate pe tipizate emise de chiar societatea intimata. Este de observat procesul-verbal de predare-primire autoturism, functia recurentei fiind dactilografiata in chiar continutul acestuia( Executiv), dar si cel pentru echipamentul IT, unde semneaza in aceasta calitate.
Aceste inscrisuri emana chiar de la societatea intimata, purtand antetul acesteia si fiind incheiate cu un reprezentant al societatii si fac dovada functiei pe care o indeplinea recurenta la data concedierii: Executive.
Retinand acest fapt, Curtea constata ca motivul care a stat la baza concedierii recurentei a fost desfiintarea postului de reprezentant vanzari in baza deciziei administratorului nr.4890/15.10.2008, desi desfiintarea acestuia nu avea cum sa afecteze raporturile de munca ale recurentei, care, in fapt, ocupa o alta functie si un alt post, respectiv Executive, post ce nu a fost desfiintat.
In aceste conditii, Curtea constata ca motivul invocat de angajator pentru concedierea recurentei nu poate sta la baza incetarii raporturilor juridice de munca, in conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, deoarece cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă, dar, in fapt, locul de munca ocupat de recurenta, acela de, nu a fost desfiintat.
Având în vedere cele mai sus reținute din care rezultă nerespectarea condițiilor de fond și de formă ale deciziilor de concediere ce determină caracterul nelegal și netemeinic al acestora, Curtea, văzând prevederile art.76 și art.78 din Codul Muncii si art.312 Cod procedura civila, urmează să admită recursul, sa modifice in tot sentinta recurata, in sensul ca va admite contestația, va anula deciziile de concediere și la solicitarea contestatoarei, va repune părțile în situația anterioară, în sensul reintegrării acesteia in functia si postul detinute in fapt inainte de concediere și obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la efectiva reintegrare.
In ceea ce priveste cuantumul sumei solicitate de catre reclamanta cu titlu de despagubiri, Curtea nu poate retine in totalitate sustinerile acesteia din cererea completatoare, deoarece in baza legii, art.78 Codul muncii, urmeaza a fi acoperit prejudiciul cert, real si efectiv suferit de catre salariatul concediat. Despagubirile sunt stabilite prin lege la nivelul salariilor indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la efectiva reintegrare. In privinta acestor alte drepturi, Curtea retine ca nu este cert ca reclamanta ar fi primit lunar bonusurile si primele de care face vorbire, deoarece acestea depindeau de atingerea unui target si de depasirea obiectivelor fixate. Mai mult, nici in perioada anterioara nu s-a facut dovada ca recurenta ar fi incasat lunar si invariabil sume cu acest titlu si de aceea despagubirile urmeaza a fi cuantificate in cadrul executarii acestei obligatii, prin raportare la drepturile salariale, dar si la celelalte drepturi de care beneficia un salariat angajat in functia in mod real si efectiv, fara a putea retine suma precizata de catre reclamanta.
In ceea ce priveste pretentiile cu titlu de daune morale, Curtea retine ca acestea se încadrează în categoria prejudiciului personal nepatrimonial, aflându-ne pe tărâmul solicitării reparării unui prejudiciu de imagine și a unei suferințe psihice, respectiv a reparării unui prejudiciu moral.
Față de cele mai sus reținute, instanța are a se pronunța numai cu privire la existența unui prejudiciu de imagine și personal nepatrimonial suferit de contestatoare în directă legătură cu emiterea deciziei de încetare a contractului său individual de muncă, la întinderea acestui prejudiciu și la existența unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului reclamat.
Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii încetării unilaterale a contractului său individual de muncă, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susținerea contestatoarei în sensul existenței unor consecințe negative pe planul raporturilor sociale și profesionale, chiar plauzibile în astfel de situații, nu pot fi primite, în condițiile în care, cu privire la existența și întinderea prejudiciului acesteia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
Mai mult, prin anularea deciziilor de concediere si repunerea partilor in situatia anterioara prin reintegrarea contestatoarei in functia si postul detinut in fapt anterior si obligarea intimatei la plata despagubirilor egale cu drepturile salariale, dar si cu celelalte drepturi de care salariata beneficia, Curtea i-a acordat o justa si suficienta reparație a prejudiciului material, dar si moral pe care l-a suferit.
de aceste considerente, avand in vedere si dispozitiile art.269 Codul muncii, Curtea va respinge pretentiile cu titlu de daune morale solicitate prin cererea completatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.2558/25.03.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflict de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SRL.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Anulează deciziile nr. 5318/11.11.2008 și nr. 5606/26.11.2008 emise de intimată.
Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei în postul și funcția deținute anterior concedierii, respectiv "reprezentant vânzări KA( Executive)".
Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la efectiva reintegrare.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată la fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,17.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/ Tehnored:
2 EX./10.03.2010
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 996/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 308/2008. Curtea... → |
|---|
