Contestație decizie de pensionare. Decizia 1849/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1849
Ședința publică de la 07 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
Grefier: - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2009, privind judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 2182 din 19.11.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, având ca obiect "contestație decizie pensionare".
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31.03.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 07 aprilie 2009.
În urma deliberării,
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.2182/19.11.2007 a Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul - a fost respinsă contestația formulată petiționarul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Petiționarul a fost pensionat începând cu data de 20.12.1999 pentru pierderea capacității de muncă, prin decizia de pensionare nr. -, începând cu 01.11.1999, în baza Legii nr. 3/1977.
Ulterior, la 15.06.2007, intimata a recalculate drepturile de pensie ale petentului, prin decizia nr. -, fiind stabilit un stagiu total de cotizare de 35 ani, 1 lună și 18 zile, dintre care, în condiții speciale de muncă 15 ani, 4 luni și 12 zile și 2 ani, 4 luni și 16 zile în grupa a II-a de muncă.
Astfel, conform dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 19/2000 coroborat cu art. 20 lit. b), asigurații care au desfășurat activitate în unitățile miniere, în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 ani.
În speță, petentul a realizat un stagiu în condiții deosebite de muncă, de 15 ani, 4 luni și 12 zile, sub cel prevăzut de art. 43 din Legea nr. 19/2000 pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 ani.
La calcularea numărului de puncte se au în vedere salariul brut lunar individual, sporurile și adausurile sau după caz, venitul lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale (art. 78 alin. 1 coroborat cu art. 23 alin. 1 din Legea nr. 19/2000).
Or, în speță, la calcularea pensiei petentului, intimata a stabilit un stagiu total de cotizare de 35 ani 1 lună și 18 zile și un punctaj mediu anual de 1.24576 puncte aferent unui număr total de 36.12711 puncte. Din stagiul total de cotizare, 6 ani și 3 luni au fost reținute ca stagiu asimilat.
Astfel, potrivit art. 8, constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale.
În raport de această situație, instanța a constatat că drepturile de pensie au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, sporurile prevăzute în adeverința nr. 8296/18.09.1999 eliberată de și adeverința nr. 5164/ 18.11.1996 emisă de Sud, au fost avute în vedere la stabilirea pensiei în conformitate cu dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat contestatorul, arătând în esență că din considerentele hotărârii recurate nu reies motivele pentru care nu îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă.
Că pentru stabilirea punctajului, sporurile trebuie să reprezinte întreaga activitate de muncă, însă Casa județeană de pensii Gaț inut cont numai de perioada 03.1970-03.1992. Sporurile de noapte nu se regăsesc, iar cel pentru conducere numai pentru perioada cât a lucrat la Sud.
Legal citată intimată Casa Județeană de pensii G nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/15.06.2007 a CJP G au fost recalculate drepturile de pensie ale recurentului reclamant privind acordarea pensiei de invaliditate.
Potrivit art.43 din Legea nr.19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.
Recurentul a desfășurat activitate în subteran, deci în condiții speciale, anterior datei de 01.04.2001 de 15 ani 4 luni și 12 zile, astfel că neavând un stagiu de cotizare de 20 de ani realizat în aceste condiții nu întrunește una din cerințele prevăzute cumulativ de textul de lege mai sus arătat.
Astfel, recurentul fiind născut la 10.11.1954, și având la data formulării cererii vârsta sub limita impusă de lege și un stagiu de cotizare realizat în condiții speciale anterior datei de 01.04.2001, de 15 ani 4 luni și 12 zile, nu îndeplinește condițiile impuse de Legea nr.19/2000 așa cum a fost modificată și completată pentru a fi înscris la pensie pentru limită de vârstă.
De asemenea la stabilirea punctajului mediu anual ce a stat la baza stabilirii drepturilor de pensie a recurentului au fost avute în vedere sporurile din adeverințele depuse, respectiv 8896/18 nov 1999 emisă e EM, 5166/18.11.1996 emisă de EM Sud (filele 12,13 dosar fond) cu respectarea dispozițiilor art.164 din Legea nr.19/2000, așa cum reiese din analiza buletinului de calcul.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat astfel că în baza art.312 pr. civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 2182 din 19.11.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, având ca obiect "contestație decizie pensionare".
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 2: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
Ex.2/07.05.2009
Jud. fond
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 426/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 3127/2009. Curtea... → |
---|