Contestație decizie de pensionare. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIALITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Decizia civilă nr.68

Ședința publică din 15 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 2: Maria Biberea

JUDECĂTOR 3: Carmina Orza

Grefier:- -

S- luat în examinare recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr.528 din 19 mai 2009 dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul G, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.

Reprezentanttul pârâtei recurente solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nrt.528 din 19.05.2009, Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de contestatorului G, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, și în consecință a fost anulată Decizia de recuperare nr.221/12.02.2009 emisă de pârâtă.

S-a reținut că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în anul 1981 în temeiul prevederilor Legii 3/1977, iar stagiul de cotizare realizat a fost de 21 ani, 2 luni, 11 zile în grupa I de muncă.

La data deschiderii dreptului la pensie al contestatorului nr.267/1990 nu era în vigoare, situație în care prevederile acestui act normativ nu îi erau aplicabile, întrucât dispozițiile legale nu pot retroactiva (cu excepția legii penale mai favorabile), fiind însă incidente prevederile art.14 din Legea nr.3/1977, în conformitate cu care stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.

Recursul declarat de pârâtă a fost motivat în drept cu prevederile art.304 alin.1 pct.8, 9 și art.304/1 cod pr.civilă, iar în fapt s-a susținut că instanța de fond a nesocotit prevederile art.II din OUG nr.100/2008, în conformitate cu care disp.art.78/2 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare nu se aplică persoanelor în cazul cărora, pentru determinarea punctajului mediu anual, a fost utilizată vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzute de acte normative cu caracter special.

Cum reclamantul se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la aplicarea prevederilor OUG nr.100/2008, s-a procedat la recuperarea sumelor plătite necuvenit prin emiterea deciziei nr.221/2009.

Recursul este fondat.

Prin contestația introductivă s-a solicitat anularea deciziei de recuperare nr.221/2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S pentru recuperarea sumelor de care acesta ar fi beneficiat necuvenit în temeiul prevederilor OUG nr.100/2008, întrucât în conformitate cu prevederile art.78/2 alin.1 din Legea nr.19/2000 beneficia de 0,5 puncte pentru fiecare an de spor, acordat pentru vechimea realizată în grupa I de muncă.

În consecință, la o vechime de 21 de ani, 2 luni și 11 zile, s-ar fi cuvenit să-i fie acordat un spor de 12 ani, conform prevederilor art.167/1 Tabelul nr.4, iar în condițiile reglementate de OUG NR.100/2008, raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, ar fi rezultat un punctaj mediu anula suplimentar de 0,30000 puncte și o pensie suplimentară de 209 lei.

De necontestat că drepturile de pensie ale contestatorului s-au deschis în anul 1981, în temeiul prevederilor Legii nr.3/1977, fiind recalculate în temeiul HG nr.1550/2004 și HG nr.267/1990, conform Buletinului de calcul aflat în copie la fila 10 din dosarul instanței de fond.

În baza acestui buletin de calcul a fost emisă decizia de pensionare nr.52676/12.02.2009, reținându-se un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și un punctaj mediu anual de 2,12166, situație în care rezultă fără putință de tăgadă că drepturile de pensie cuvenite intimatului au fost calculate în raport de prevederile unui act normativ cu caracter special, HG nr.267/1990.

Ca atare, contestatorului se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de excepția reglementată de art.II din OUG nr.100/2008, care nu beneficiază de aplicarea dispozițiilor art.78/2 din Legea nr.19/2000.

În raport de aceste considerente, se reține că tribunalul a dat o greșită interpretare prevederilor legale enunțate anterior, iar rercursul este fondat, urmând a fi admis conform art.304 alin.1 pct.8, 9 cod pr.civilă, cu mențiunea că în urma examinării cauzei în limite conferite de prevederile art.304/1 cod pr.civilă nu au fost identificate și alte motive de natură să atragă casarea sau modificarea hotărârii recurate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr.528 din 19 mai 2009 dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința civilă și, în fond, respinge contestația.

Irevocabilă.

15 ianuarie 2010, în ședință publică.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.-/22.03.2010

Tehnored.DR/22.03.2010 2 ex.

Prima instanță:Trib.C-

Judecătorii:;

Președinte:Florin Dogaru
Judecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Timisoara