Contestație decizie de pensionare. Decizia 730/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 730/
Ședința publică de la 29 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în B,-, -..1,.3,.11, împotriva sentinței civile nr.452 din 27.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII, cu sediul în B,-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 29 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 452/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.2427/113/8.12.2006 pe rolul Tribunalului Brăila, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii B pentru a se dispune anularea parțială a deciziei nr.-/18.10.12006 de recalculare a pensiei sale de urmaș, în sensul stabilirii datei de la care să beneficieze de drepturile recalculate aferente pensiei de urmaș începând cu 1.11.2005, în loc de 1.07.2006.
Contestatoarea a mai solicitat și obligarea pârâtei la recalcularea pensiei de care a beneficiat soțul ei susținător pentru perioada 1.07.2005-6.10.2006, a diferenței ce i se cuvine corespunzător perioadei cuprinse între 1.07.2005 și data decesului său, 6.10.2005, și la plata acestei diferențe către ea în calitate de moștenitor.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că soțul ei, a fost pensionat în noiembrie 1983, iar în temeiul nr.OUG4/2005 Casa Județeană de Pensii B i-a recalculat pensia prin decizia nr.49892/30.06.2005, fără a se avea în vedere salariile, sporurile și indemnizațiile de conducere atestate ulterior pe baza documentelor foștilor angajatori.
În decizia de recalculare s-a menționat că în situația în care în termen de 3 ani de la data de 1.07.2005 vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 1.07.2005.
Din cauza stării de sănătate, soțul său nu a obținut actele necesare recalculării anterior datei de 6.10.2005, când a decedat, și nici reclamanta nu a putut intra în posesia lor până la data emiterii deciziei nr.1--/30.11.2005 prin care i s-a stabilit pensia de urmaș.
După obținerea adeverințelor necesare, la data de 5.06.2006 contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor de pensie de urmaș prin recalcularea în noile condiții a drepturilor de pensie ale soțului său, însă prin decizia nr.-/18.10.2006 pensia de urmaș recalculată i s-a acordat începând cu 1.07.2006, nu cu 1.11.2005, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
În dovedirea cererii a depus copie de pe deciziile emise de intimată, de pe adeverințele eliberate de foștii angajatori ai soțul său cu privire la veniturile realizate, precum și certificatul de moștenitor.
Intimata Casa Județeană de Pensii Bad epus întâmpinare prin care a precizat că pensia de urmaș recalculată s-a acordat începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare, mențiunea referitoare la recalcularea începând cu data de 1.07.2005 fiind valabilă numai pentru soțul contestatoarei, nu și pentru ea ca urmaș.
La cererea contestatoarei în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă având ca obiective stabilirea pensiei recalculate pentru soțul contestatoarei pentru perioada 1.11.2005-1.07.2006, a pensiei de urmaș recalculată pentru contestatoare pentru aceeași perioadă, precum și sumele ce se cuvin acesteia ca diferență de pensie.
De asemenea, s-a solicitat expertului să stabilească drepturile de pensie recalculate cuvenite contestatoarei pentru perioada 5.06.2006-1.07.2006.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea este moștenitoarea soțului său, astfel cum reiese din copia certificatului de moștenitor depusă la dosar.
Acesta a fost pensionat pentru limită de vârstă la data de 1.11.1983, iar prin decizia nr.49892/30.06.2005 i s-au recalculat drepturile de pensie în baza nr.OUG4/2005, începând cu data de 1.07.2005.
În decizia de recalculare s-a menționat că în situația în care în termen de 3 ani de la data de 1.07.2005 vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 1.07.2005, după expirarea termenului de 3 ani punctajul mediu anual rezultat prin aplicarea procedurilor de recalculare devenind definitiv.
La data de 6.10.2005 soțul contestatoarei a decedat, fără ca anterior să fi depus acte pentru recalcularea punctajului.
Prin decizia nr.1--/30.11.2005 reclamantei i s-a stabilit pensie de urmaș de pe urma soțului începând cu data de 1.11.2005.
În baza adeverințelor obținute de la foștii angajatori cu privire la veniturile realizate de soțul său, contestatoarea a solicitat, la data de 5.06.2006, recalcularea drepturilor de pensie de urmaș prin recalcularea drepturilor de pensie ale soțului său.
Ca urmare, prin decizia nr.-/18.10.2006 i s-a stabilit o pensie recalculată începând cu data de 1.07.2006.
În termenul prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000 contestatoarea a formulat acțiunea dedusă judecății, contestând data de la care i s-au acordat drepturile de pensie recalculate și solicitând, în calitate de moștenitor al soțului ei, diferența de pensie recalculată ce s-ar fi cuvenit acestuia de la 1.07.2005 până la data decesului.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat că pentru perioada 1.11.2005-1.07.2006 nu se poate recalcula pensia pentru soțul defunct, deoarece prevederea din decizia nr.49892/30.06.2005 se referă la titularul dreptului de pensie, iar documentele necesare recalculării au fost depuse de contestatoare. Din acest considerent expertul a apreciat că, contestatoarei nu i se cuvin diferențe de pensie.
În urma obiecțiunilor formulate de contestatoare s-a efectuat o nouă expertiză.
Aceasta a stabilit că drepturile de pensie recalculate de care ar fi beneficiat soțul contestatoarei în perioada 1.11.2005-1.07.2006 sunt de 8338 lei, pensia de urmaș recalculată pentru aceeași perioadă este de 4172 lei, iar suma ce se cuvine cu titlul de diferență pentru este de 1462 lei.
Cât privește drepturile de pensie recalculate cuvenite contestatoarei pentru perioada 5.06.2006-1.07.2006, expertul a constatat că sunt în sumă de 462 lei, iar drepturile cuvenite cu titlu de diferență față de pensia efectiv încasată în această perioadă sunt de 162 lei.
Așa cum reiese din raportul de expertiză și din răspunsul formulat de expert la obiecțiunile Casei Județene de Pensii B, concluziile acestuia s-au bazat pe aplicarea dispozițiilor art.71 din Legea nr.19/2000 și ale art.2 din HG550/2005.
Art.71 alin.1 din Legea nr.19/2000 prevede că pensia de urmaș se calculează din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat.
La rândul său, art.2 lit.a din HG550/2005 stabilește că "revederile p. HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 se aplică și pentru pensii de urmaș stabilite după data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, dintr-o pensie pentru limită de vârstă sau pensie de invaliditate gradul I, calculată potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001".
Din analiza coroborată a celor două texte instanța a reținut că recalcularea pensiei de urmaș se face în raport de pensia la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat.
Recalcularea pensiei fiind în beneficiul urmașului, sunt incidente dispozițiile art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000, conform cărora ensia p. recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
Drept urmare instanța a constatat că, atât timp cât contestatoarea a depus cererea de recalculare a pensiei de urmaș la data de 5.06.2006, drepturile recalculate i se cuvin începând cu data de 1.07.2006.
Nu poate fi primită susținerea contestatoarei cum că aceste drepturi ar fi trebuit să i se acorde de la 1.11.2005, când i s-a stabilit pensia de urmaș, deoarece la acea dată nu fuseseră depuse actele necesare recalculării.
Este adevărat că în decizia nr.49892/30.06.2005, prin care soțului contestatoarei i s-au recalculat drepturile de pensie, s-a menționat că în situația în care în termen de 3 ani de la data de 1.07.2005 vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 1.07.2005.
Această prevedere se adresa însă numai titularului pensiei, nu și urmașului său.
Ori, atât timp cât anterior decesului soțul contestatoarei nu a depus actele necesare recalculării, reclamanta nu poate pretinde ca pensia recalculată să i se acorde de la data stabilirii pensiei de urmaș, întrucât la data decesului soțul său nu beneficia de pensia recalculată.
Din același motiv reclamanta nu este îndreptățită să primească nici diferența de pensie ce s-ar fi cuvenit soțului ei de la 1.07.2005 până la 6.10.2005, când a decedat, deoarece neprezentând actele necesare, acesta nu putea primi pensia recalculată și deci nu putea transmite un drept pe care nu îl avea în patrimoniu la data decesului.
Pentru considerentele expuse anterior instanța a constatat că acțiunea este nefondată, fiind respinsă ca atare.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, potrivit dispozițiilor art.58 din Legea nr.304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs contestatoarea criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 4 din OUG nr.4/2005, dreptul la recalcularea pensiei pentru soțul său a existat încă din data de 30.06.22005, pe baza datelor din documentația de pensionare aflată la nivelul casei de pensii cât și a actelor depuse pe măsură ce au fost obținute.
Drepturile de pensie i se cuveneau titularului acesteia iar ulterior recurentei - contestatoare în calitatea sa de beneficiar al pensiei de urmaș, potrivit deciziei nr.1.-/1.11.2005.
A solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, a acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul stabilirii drepturilor de pensie începând cu data de 01.11.2005 în loc de 01.07.2006 și obligarea Casei Județene de Pensii B la plata diferenței de 1462 lei, obligarea la recalcularea drepturilor de pensie la care ar fi fost îndreptățit soțul său din momentul prezentării actelor suplimentare doveditoare pentru perioada 01.07.2005 și până la deces, cu titlu de moștenire și obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert și avocat.
Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, drepturile de pensie cuvenite pe perioada 01.11.2005 - 01.07.2006 fiind corect stabilite iar hotărârea primei instanțe temeinică și legală.
Examinând recursul declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă curtea, cu opinie majoritară, îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Soțul recurentei - contestatoare, a fost beneficiarul unei pensii pentru munca depusă și limita de vârstă, supusă procedurii de recalculare a pensiilor stabilită în baza HG nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005.
Astfel, prin dispozițiile art. 1 din HG nr.1550/2004 și ale art. 1 din OUG nr. 4/2005, s-a prevăzut recalcularea pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Recalcularea drepturilor de pensie s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual și cuantumului fiecărei pensii pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile aflate în păstrarea casei teritoriale de pensii cât și a înscrierilor din carnetele de muncă ori adeverințelor eliberate de angajatori conform legii ( art. 4 din OUG nr. 4/2005).
De asemenea, a fost prevăzută și posibilitatea modificării la cerere a deciziei de pensie, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare referitoare la drepturi cu caracter salarial.
Prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr.19/2000, s-a prevăzut că soluționarea cererilor și acordarea drepturilor modificate să se realizeze de la data plății drepturilor recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție calculat de la data înregistrării cererii (art.7 al.3 și 5 din OUG nr. 4/2005).
În aplicarea celor de mai sus, drepturile de pensie cuvenite titularului au fost recalculate prin decizia nr.49892/30.06.2005 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B începând cu data de 01.07.2005.
Urmare a decesului intervenit la data de 06.10.2005, pe baza cererii înregistrată sub nr. 70632/10.10.2005 formulată de recurenta - contestatoare, acesteia i s-au stabilit drepturile pentru pensie de urmaș în baza deciziei nr. 1--/30.11.2005 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B, începând cu data de 01.11.2005.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr.19790/5.06.2006, recurenta - contestatoare a solicitat recalcularea pensiei pe baza adeverințelor eliberate de angajatori pentru activitatea desfășurată de soțul său, fiind emisă decizia de recalculare nr. -/18.10.2006 iar drepturile de pensie stabilite începând cu data de 01.07.2006, decizie care face obiectul contestației de față.
Apreciem că în mod legal și temeinic drepturile de pensie recalculate trebuiau recunoscute și acordate recurentei - contestatoare începând cu data de 01.11.2005, în loc de 01.07.2006.
Se au în vedere dispozițiile art. 7 al.3 și 5 din OUG nr.4/2005 enunțate mai sus, coroborate cu cele ale aart.85 al.1 lit.a din Legea nr. 19/2000.
Potrivit art. 71 al.1 din Legea nr. 19/2000 calculul pensiei de urmaș se realizează funcție de pensia pentru limită de vârstă, la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat, după distincțiile prevăzute la al.2 al aceluiași articol.
Atâta vreme cât drepturile cuvenite susținătorului decedat sunt mai mari drept urmare recalculării acestora pe baza aplicării prevederilor OUG nr. 4/2005 și ale HG nr.1550/2004, și drepturile la pensia de urmaș care se raportează la drepturile cuvenite susținătorului decedat, se cuveneau a fi acordate începând cu data stabilirii acestora, respectiv 01.11.2005.
Apărările intimatei Casa Județeană de Pensii B în sensul că dreptul la recalcularea pensiei de urmaș s-a născut la data de 01.07.2006 prin raportare la dispozițiile art. 169 al.3 din Legea nr. 19/2000 nu pot fi primite.
În cauză este vorba despre o altă situație, prevăzută ca atare prin dispozițiile art. 7 al.5 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora plata drepturilor de pensie se face de la momentul recalculării acestora, iar momentul recalculării a fost stabilit eșalonat începând cu luna martie 2005, potrivit art. 3 din OUG nr.4/2005.
În cazul recurentei - contestatoare dreptul la recalculare s-a născut odată cu dreptul la pensia de urmaș, începând cu luna următoare decesului dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată, respectiv 01.11.2005 (art. 85 al.1 lit.a din Legea nr. 19/2000).
Conform raportului de expertiză contabilă administrat la fondul cauzei, diferența dintre drepturile de pensie acordate începând cu data de 01.07.2006 și cele cuvenite începând cu data de 01.11.2005 este de 1462 lei.
Calculul s-a efectuat ținându-se seama de pensia de urmaș primită reprezentând 50% din drepturile susținătorului decedat, cuvenite pe perioada 01.11.2005 - 31.12.2005 (câte 487 lei lunar) și, respectiv 01.01.2006 - 01.07.2006 (câte 533 lei lunar), scăzând drepturile de pensie plătite de 317 lei lunar pe perioada 01.11.2005 - 31.12.2005 și de 346 lei lunar pentru perioada 01.01.2006 - 01.07.2006.
Asemenea drepturi sunt datorate de intimata ținându-se seama de considerentele expuse mai sus și care nu vor mai fi reluate.
În ceea ce privește pretențiile pentru perioada 01.07.2005 - 06.10.2005 (data decesului) titular al dreptului la recalcularea pensiei a fost soțul recurentei - reclamante,. Din interpretarea art.7 al.3 din OUG nr.4/2005 rezultând că erau necesare cererea acestuia cât și emiterea unei decizii de modificare supusă procedurii prevăzută de lege.
În același sens, dispozițiile art.82 din Legea nr.19/2000 prevăd că drepturile de pensie se acordă persoanei îndreptățite, sau reprezentantului acestuia, în considerarea calității sale de asigurat potrivit dispozițiilor art.4 al.3 din aceeași lege.
Deasemeni, pensia pentru limită de vârstă este un beneficiu recunoscut exclusiv asiguratului, pe baza îndeplinirii condițiilor privind limita de vârstă și vechimea în muncă, în condițiile legii.
Este o situație distinctă de cea a recurentei - contestatoare pentru care dreptul la pensie de urmaș s-a născut în temeiul legii, potrivit art. 65 și urm. din Legea nr. 19/2000.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 al 1 Cod procedură civilă, urmează a fi admis recursul declarat de contestatoarea.
Va fi modificată în tot sentința civilă nr. 452/27.06.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare, se va admite contestația formulată de contestatoarea.
Va fi anulată în parte decizia nr.-/18.10.2006 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B în sensul că va obliga pe intimată la recalcularea drepturilor de pensie de urmaș începând cu data de 01.11.2005 în loc de 01.07.2006.
Va fi obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 1462 lei reprezentând diferența dintre drepturile de pensie cuvenite și cele încasate, pe perioada 01.11.2005 - 01.07.2006.
În temeiul dispozițiilor art. 274 al. 1 Cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții va fi obligată intimata Casa Județeană de pensii B la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare la fondul cauzei și în recurs de 550 lei, reprezentând onorariu expert (filele 64, 108 și 124 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în B,-, -..1,.3,.11, împotriva sentinței civile nr.452 din 27.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr. 452/27.06.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Admite contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII, cu sediul în B,-.
Anulează în parte decizia nr.-/18.10.2006 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B în sensul că obligă pe intimată la recalcularea drepturilor de pensie de urmaș începând cu data de 01.11.2005 în loc de 01.07.2006.
Obligă pe intimată să plătească contestatoarei suma de 1462 lei reprezentând diferența dintre drepturile de pensie cuvenite și cele încasate, pe perioada 01.11.2005 - 01.07.2006.
Obligă pe intimată să plătească contestatoarei suma de 550 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 Octombrie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
: /04.12.2008
:DC/2 ex/05.12.2008
Fond:A-M /
Asistenți judiciari:/
OPINIE SEPARATĂ
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 452/27.06.2008.
Motivarea opiniei separate
Am opinat separat asupra soluției pronunțată în cauză pentru următoarele considerente:
Problema ce se pune în discuție este interpretarea și aplicarea disp. art. 7 pct.5 din OUG nr.4/2005.
Este adevărat că în decizia de pensie nr.49892/30.06.2005 prin care soțului recurentei i s-au recalculat drepturile de pensie, s-a menționat că în situația în care în termen de 3 ani de la data de 01.07.2007 vor fi prevăzute acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere șa determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.07.2005 conform prev. art. 7 pct.5 din OUG nr.4/2005.
Dar, această prevedere se aplică numai titularului pensiei nu și urmașului acestuia contrar susținerilor recurentei.
Cum recalcularea pensiei s-a făcut în beneficiul urmașului, în cauză sunt incidente disp. art. 169 al.3 din Legea nr.19/2000 conform cărora pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
Instanța reține că recurenta a depus cerere de recalculare a pensiei de urmaș la data de 5.06.2006 și prin urmare, drepturile recalculate i se cuvin începând cu data de 1.07.2006.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei cum că aceste drepturi aar fi trebuit să i se acorde de la 1.11.2005 când i s-a stabilit pensia de urmaș deoarece la acea dată nu fuseseră depuse actele necesare recalculării pentru a beneficia de prev. de art.7 pct.5 din OUG nr.4/2005.
Așadar, recurenta nu poate pretinde ca pensia recalculată să i se acorde de la data stabilirii pensiei de urmaș întrucât la data decesului soțul său nu beneficia de pensie recalculată în conf. cu disp. art. 7 pct. 5 din OUG nr.4/2005.
Pentru aceste considerente și văzând disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat de contestatoare ca nefondat.
JUDECĂTOR
: /11.11.2008
tehnoredactatDC /2 ex/5.12.2008.
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Anica Ioan, Marioara Coinacel
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 279/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 598/2009. Curtea de... → |
---|