Contestație decizie de pensionare. Decizia 8837/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8837

Ședința publică de la 14 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Daniela

Grefier -

XXX

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 1851/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra cauzei de față

La data de 18 07 2006, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr -/29 05 2006,emisă de Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea acesteia.

In motivare, a arătat că are o vechime în magistratură de 46 de ani, iar la actualizarea pensiei nu i-au fost luate în calcul drepturile ce i se cuvin pentru cei 21 ani cu care depășește limita de 25 de ani prevăzuți pentru pensia de serviciu.

La data de 01 09 2006, contestatorul și-a completat contestația, solicitând să-i fie actualizată pensia de serviciu în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraților în activitate, cu luarea în considerare a majorării indemnizației cu 20% pentru vechimea în magistratură de peste 20 de ani ( spor de stabilitate ) și a sporului de 15% pentru condiții deosebite de muncă.

In scop probator, a depus la dosar: decizia nr -/29 05 2006 emisă de Casa Județeană de Pensii

La 20 10 2006, Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întimpinare, solicitând respingerea contestației.

A arătat că prin decizia nr -/29 05 2006 fost recalculată pensia contestatorului începând cu 01 01 2006, cu respectarea adeverinței eliberate de Curtea de Apel Craiova și a dispozițiilor art 81,82 al 3 din Lg 303 / 2004.

Prin sentința civilă nr.2044/8 11 2006, Tribunalul Dolja respins contestația.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.261 pct. 5 Cod procedură civilă și a prevederilor art 129 al 6 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 637/14 03 2007, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul Dolj, precizând că instanța era datoare să verifice dacă înscrisurile care au stat la baza deciziei de recalculare au fost întocmite corect cu privire la mențiunile pe care trebuiau să le cuprindă.

Primind dosarul, Tribunalul Doljl -a înregistrat sub nr -.

In rejudecare, prin înscrisurile depuse la dosar la 2 05 2007, 8.05.2007 și 30 05 2007, contestatorul a arătat că a ieșit la pensie la 01 06 2004 și a solicitat ca la stabilirea bazei de calcul pentru pensia de serviciu să-i fie luate in considerare indemnizația de conducere și sporul pentru condiții grele.

A arătat că din luna mai 1990 și până la 1 04 2004 îndeplinit funcție de conducere, primind indemnizația corespunzătoare, fără însă ca aceasta să-i fie luată în considerare la stabilirea bazei de calcul.

A depus la dosar: adresa 123/B/6 04 2006, lista magistraților judecători pensionați de la Curtea de Apel Craiova.

La solicitarea instanței, la 31 05 2007, Curtea de Apel Craiovaa comunicat modul de calcul al sumei de 3889 lei menționată în adeverința nr 123/B/6 03 2006.

A arătat că la actualizarea pensiilor de serviciu se iau în calcul elementele avute la data stabilirii pensiei.

Contestatorului i-a încetat mandatul în funcția de președinte al Secției contencios Administrativ la Curtea de Apel Craiova la 01 02 2003, iar la 01 06 2004 s-a pensionat, astfel încât nu a ocupat în ultimele 12 luni înaintea pensionării funcția de conducere.

A mai arătat că nu a beneficiat de sporul de noxe de 15% la pensionare deoarece acest spor se acordă numai pentru timpul efectiv lucrat.

Întrucât nu a beneficiat de sporul de noxe de 15% la pensionare, nu beneficiază de acest spor nici la actualizarea pensiei.

S-a luat in calcul indemnizația majorată de 20% care face parte din indemnizația brută.

Curtea de Apel Craiovaa depus la dosar: baza de calcul pentru actualizarea pensiei pentru judecător pentru anul 2005,adresele nr 1766/14 02 2006, 1866/10 01 2005,24742/2005, Ordinul nr 388/11 02 2003.

La 30 10 2007, contestatorul a arătat în scris că renunță la cererea privind luarea în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei a indemnizației pentru funcția de conducere.

Prin sentința nr.1851 din 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.-, s-a admis în parte contestația formulată de contestator domiciliat în municipiul C, bd. 1 -,. 19,. 2,. 6, jud. în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D cu sediul în municipiul C,-, jud. D.

S-a anulat decizia nr. - din 29.05.2006 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii

A fost obligată intimata Casa Județeană de Pensii D să emită o nouă decizie privind actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului cu luarea în calcul a sporului pentru condiții grele în procent de 15 % începând cu data de 01.01.2006.

S-a luat act de renunțarea contestatorului la cererea privind luarea în calcul a indemnizației de conducere.

S-au respins celelalte capete de cerere.

S-a reținut că contestatorul a fost judecător la Curtea de Apel Craiova până la data de 01 06 2004, dată la care s-a pensionat.

Aplicabile la data pensionării erau prevederile Lg 92/92, potrivit cu care magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzută de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de bază, sporul de vechime în muncă și sporul de stabilitate în magistratură, avute la data pensionării ( art 103 al 1 ).

Dispozițiile Lg 92 / 92 au fost abrogate prin intrarea in vigoare, în septembrie 2004, Lg nr 303/2004 privind statutul magistraților.

Potrivit art 81 al 1 din Lg 303 / 2004, astfel cum a fost modificată prin Lg nr 247/ 19 05 2005, judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu,în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, iar potrivit art 84 al 2, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.

De asemenea, hotărârea nr 1275/18 10 2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Lg 303 / 2004 menționează în art 18 al 2 că actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.

In aplicarea acestor dispoziții, Curtea de Apel Craiovaa eliberat adeverința pentru actualizarea pensiei de serviciu nr 123/B/06 04 2006, în baza căreia Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr -/29 05 2006, drepturile fiind modificate începând cu 01 01 2006.

Analizând adeverința nr 123/B/06 04 2006, coroborată cu înscrisul reprezentând baza de calcul pentru actualizarea pensiei contestatorului pentru anul 2005 aflat la fila 15 din dosar, s-a constatat că în mod corect Curtea de Apel Craiovaa avut în vedere media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de un judecător în activitate.

Potrivit art 7 alin 3 din Hotărârea nr 1275/18 10 2005, în veniturile brute realizate se includ, pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară, sporurile cu caracter permanent sau nepermanent.

Contestatorul a susținut că nu i s-a luat in calcul sporul de stabilitate de 20% pentru vechimea în magistratură de peste 20 ani.

Potrivit art 4 al 1 din OUG 177/2002, magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat - asistent la sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art 3 al 2, calculată în procente la indemnizația brută, de 20% pentru o vechime efectivă de peste 20 ani, iar potrivit al 3, indemnizația de încadrare majorată potrivit al 1 se ia în calcul la stabilirea pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, la stabilirea, recalcularea și actualizarea pensiei de serviciu.

Rezultă, așadar, că într-adevăr la actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului trebuia luată în calcul și majorarea de 20% a indemnizației de încadrare brută lunară.

Critica realizată însă de contestator sub acest aspect este neîntemeiată, întrucât majorarea de 20% a fost luată în considerare de Casa Județeană de Pensii D, conform adeverinței nr 123/B/06 04 2006 și înscrisului reprezentând baza de calcul pentru actualizarea pensiei contestatorului emise de Curtea de Apel Craiova, și care au stat la baza emiterii deciziei de pensie contestate.

Este întemeiată însă critica potrivit căreia nu s-a luat în calcul la actualizarea pensiei de serviciu sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, încălcându-se astfel dispozițiile art 84 al 2 din Lg 303 / 2004, așa cum a fost modificată prin Lg nr 247/2005 și ale art 7 al 3 din Hotărârea 1275/18 10 2005.

Potrivit anexei 1 la adresa nr 157 / 13 03 2008 Curții de Apel Craiova, aflată la fila 140 din doar, media veniturilor brute realizate de un judecător în funcție în perioada 01 01 2005 - 01 01 2006, cu includerea sporului de 15%, a fost de 4472 lei, aceasta reprezentând baza de calcul ce trebuia luată în considerare la emiterea deciziei de actualizare a pensiei de serviciu.

In ceea ce privește cererea contestatorului privind luarea în considerare a celor 21 ani vechime în magistratură cu care depășește limita de 25 ani prevăzuți pentru pensia de serviciu, instanța a constatat că, potrivit anexei 1 la adresa nr 240/B/29 05 2007, aflată la fila 15 din dosar, Curtea de Apel Craiovaa comunicat în mod corect baza de calcul sub acest aspect, luându-se astfel în considerare nu 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de un judecător în activitate, ci 100% această medie, respectându-se astfel disp.art 81 al 3 din Lg 303 / 2004, așa cum a fost modificat prin Lg. nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală invocând incidența dispozițiilor art.304 pct.5, 7 și 9 Cod pr.civilă.

Astfel instanța de fond, arată recurentul era datoare să se supună dispozițiilor instanței de casare, să asigure verificarea înscrisurilor depuse la dosar și să-și motiveze în fapt și în drept hotărârea.

De asemenea, împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs și intimatul Casa Județeană de Pensii D care la rându-i critică hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală în condițiile în care în absența actelor emise de angajator, recurentul intimat a calculat drepturile de asigurări sociale în conformitate cu actele existente.

Recurentul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului promovat de intimat ca nefondat solicitând menținerea hotărâri primei instanțe.

În raport de motivele de recurs invocate, de poziția adoptată de reclamantul recurent în ceea ce privește recursul celeilalte părți, precum și față de sentința atacată, se constată că recursurile promovate în cauză sunt nefondate, astfel încât în temeiul art.312 urmează a le respinge.

Starea de fapt stabilită de către prima instanță este în acord cu probatoriile administrate, instanța asigurând și o corectă interpretare a dispozițiilor legale.

În condițiile în care decizia de pensionare atacată prin contestația de față nu a avut în vedere toate veniturile obținute de către reclamant, respectiv sporul pentru condiții grele în procent de 15 % acordat cu data de 1.01.2006, așa cum rezultă din dovezile administrate în cauză, în mod temeinic s-a dispus anularea deciziei de pensionare și emiterea unei decizii cu luarea în calcul a acestor sporuri.

Cum legea nu condiționează recalcularea drepturilor de pensie de culpa intimatului, potrivit art.169 și urm. din legea nr.19/2000 este irelevantă poziția recurentului intimat privind lipsa sa de culpă la calculul drepturilor de asigurări sociale, drepturile de asigurări sociale fiind calculate în raport de contribuția persoanelor asigurate.

Sunt nefondate criticile recurentului reclamant privind motivarea de către prima instanță a soluțiilor adoptate asupra tuturor capetelor de cerere, precum și soluția de respingere a celorlalte capete de cerere, atâta timp cât din analiza hotărârii primei instanțe reiese că aceasta s-a pronunțat în fapt și în drept asupra tuturor cererilor formulate de recurent, respectiv luarea în calcul a sporului de stabilitate, baza de calcul a pensiei de serviciu, acordarea sporului pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase cât și asupra procentului din media veniturilor brute realizate de un judecător în activitate în ultimele 12 luni.

Se observă astfel că prima instanță a asigurat o corectă aplicare a dispozițiilor incidente privind cererile formulate de către reclamant și astfel hotărârea instanței urmează a fi menținută în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamantul și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 1851/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2008

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.-

Tehn.2 ex

M,

28.10.2008

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Daniela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 8837/2008. Curtea de Apel Craiova