Contestaţie decizie de pensionare. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Pensii

Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 1255/2014 din data de 22.05.2014

Dosar nr.

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 1255/2014

Ședința publică de la 22 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Asistent judiciar

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâții C.N.P.P. și C.J.P., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul personal și asistat de avocat O.D.M., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, iar pârâții au fost reprezentați prin consilier juridic C.V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța a procedat la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă și a apreciat că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 152 și 153 din Legea nr. 563/2010.

Reprezentanții părților au învederat instanței faptul că nu mai au de formulat alte cereri, motiv pentru care instanța a apreciat că nu se mai impune estimarea termenului optim pentru cercetarea prezentei cauze.

Cu privire la probe ambele părți au solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probă încuviințată de instanță.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond părților.

Apărătorul reclamantului a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâților, consilier juridic C.V., a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în data de …, sub numărul …, reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâții C.N.P.P. și C.J.P. a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 182725/25.10.2013 emisă de CJP Gorj și modificarea acestei decizii în sensul valorificării și plătirii drepturilor aferente grupei a II -a de muncă pentru perioada 01.11.1976 - 07.09.1982 lucrată ca inginer zootehnist la IAS Tg-Jiu, perioada 07.08.1982 - 10.08.1987, lucrată ca inginer șef la Trust IAS Gorj, respectiv perioada 10.08.1987 - 15.05.1991, lucrată ca șef fermă la Avicola Tg-Jiu.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decizia nr. 182725/25.10.2013 nu au fost avute în vedere adeverințele nu 128/1999 și 162/2002 invocându-se încadrarea greșită a termenilor judiciari. Că, odată cu cererea de pensionare, a depus și aceste adeverințe în original la dosarul de pensionare, în mod nejustificat nefiind luate în considerare de către casa de pensii.

A susținut reclamantul că în cadrul activității desfășurate de el în grupa a II a de muncă, nu este atributul CJP Gorj, întrucât, art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I sau a II a de muncă se face de către conducerea societăților cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate, scopul pensiei este de a asigura mijloace de subzintență celor care au dobândit acest drept cât și pentru a compensa în perioada pasivă a vieții acestor persoane, contribuțiile vărsate la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivitătii.

Prin eliberarea celor două adeverințe, se atestă faptul că întocmirea acestora și eliberarea lor a fost anterioară intrării în vigoare a Ordinului 590/2008, situație în care sunt utilizate la stabilirea drepturilor de pensionare numai dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, având număr de înregistrare, semnături și ștampila fostului angajator.Ca urmare a protocolului încheiat între Ministrul Muncii și Ministerul Agriculturii, scrisoarea 155/MB/31.03.1998 a fost înlocuită cu scrisoarea 382/MB/08.11.2000 prin care Ordinul 50/1990 a fost completat prin avizele ulterioare cu anexa 2 poz. 179, pct. f și poz. 174,179,182.

Această completare a ordinului 50/1990 cu anexa 2 constituie un act de nominalizare în grupa de muncă a angajatului din agricultură.

Avându-se în vedere funcțiile ocupate la cere două unități cu profil agricol , tipul activității precum și mențiunile din Anexa II la Ordinul 50/1990, a considerat reclamantul că a lucrat în condiții deosebit de grele care se încadrează în grupa a II a de muncă în procentele stabilite în cele două adeverințe.

S-a mai arătat că, cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiilor contributivității, se constituie într-un drept câștigat iar problema nesoluționării contestației și necomunicarea în termenul legal al hotărârii Comisiei Centrale de Contestații, nu poate îngrădi accesul liber la justiție, întrucât termenul de 45 de zile s-a împlinit de aproximativ două luni.

În drept, reclamantul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 151 din Legea 263/2010, Dispoziția 956/13.11.2012 a Curții Constituționale și Hotărârea 257/2011, art. 126.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.J.P. a solicitat respingerea cererii reclamantului susținând că în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 "Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)", iar in conformitate cu prevederile pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidenta a carnetului de munca, emis de Ministerul Muncii, publicat in Buletinul Oficial nr. 76 din 29 iulie 1976 se precizează: "Evidențierea perioadelor ce se încadrează în grupele I și II pentru pensie se face cu precizarea locului de munca, a grupei de munca și a punctului din tabelul anexa la ordinul ministrului muncii și ministrului sănătății, la care figurează acest loc și cu precizarea timpului cât cel în cauza se afla în aceasta situație, în raport cu programul de lucru".

Raportat la aspectele menționate, angajatorul la momentul completării carnetului de munca, in cazul in speța la completarea adeverinței, nu a indicat in mod corect punctul din anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990 in baza căruia petentul a fost încadrat in grupa superioara de munca. Astfel, din lecturarea Ordinului nr. 50/1990, completat cu avizele ulterioare, se retine ca la punctele 174, 179 si 182 din anexa 2 se regăsesc mai multe activități încadrabile in grupa a Il-a de munca. Fostul angajator avea obligația sa indice punctul la care se încadrează in grupa a II-a petentul si nu sa înșiruie mai multe puncte din anexa 2 la acest ordin.

Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Prin decizia nr.182725 din 25.10.2013 (fila nr.6 din dosar), C.J.P. a fost admisă cererea de pensionare a reclamantului R.D., fără a se valorifica însă grupa superioară de muncă din adeverința nr.128/1999 și nr.162/2002, pe motiv că temeiul juridic este incorect.

Reclamantul a contestat decizia la Comisia Centrală de Contestații din cadrul C.N.P.P., însă, până în prezent, nu s-a făcut dovada soluționării contestației, deși termenul de 45 zile a fost cu mult depășit.

Motivul prezentei contestații îl constituie neluarea în considerare de către C.J.P. a perioadelor 01.11.1976-07.09.1982, 07.09.1982-10.08.1987, 10.08.1987-17.05.1991 și 10.08.1987-15.05.1991 menționate în adeverințele nr.162 din 22.08.2002 și nr.128 din 29.06.1999 eliberate de SC Consulting Company SRL și SC Ceres SA Tg-Jiu, ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă.

Instanța reține că, potrivit art.52 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.

În cazul pensiei pentru limită de vârstă, persoanele care au realizat vechime în muncă în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, după cum rezultă din prevederile art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010(,, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.,,).

Prevederile art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 stabilesc că adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

În anexa 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt arătate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă adeverința ce atestă încadrarea in grupa I sau a II a de muncă, respectiv denumirea societății unde si-a desfășurat activitatea salariatul, meseria/funcția acestuia, grupa I sau a II-a de muncă in care a fost încadrat, perioada în care a desfășurat activitate in grupa de munca, procentul încadrării în grupa de munca, actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.

În speță, instanța constată că prin adeverințele nr.162 din 22.08.2002 și nr.128 din 29.06.1999 eliberate de SC Consulting Company SRL și SC Ceres SA Tg-Jiu se atestă că reclamantul a lucrat în perioadele 01.11.1976-07.09.1982, 07.09.1982-10.08.1987, 10.08.1987-17.05.1991 și 10.08.1987-15.05.1991 în grupa a II-a de muncă, în procent de 90% și respectiv 80%, în meseriile de șef fermă, inginer zootehnist și inginer șef în cadrul SC Avicola SA și SC Ceres SA.

Casa Județeana de Pensii Gorj nu a valorificat cele două adeverințe depuse de către reclamant la dosarul de pensionare pe motiv că temeiul juridic este incorect.

Instanța contată însă că în ambele adeverințe sunt menționate punctele din Ordinul nr.50/1990 în care se încadrează activitatea desfășurată de reclamant în perioadele indicate, respectiv punctele 174, 179 și 182 din anexa 2 la acest ordin. Astfel, la punctul 174 este menționat "personalul muncitor și de specialitate care folosește și manipulează substanțe toxice pentru protecția plantelor(pesticide, raticide etc.); la punctul 179 este menționat "personalul muncitor și de specialitate din fermele și complexele zootehnice…"; iar la punctul 182 sunt menționați "muncitorii și personalul de specialitate din fermele legumicole, pomicole și viticole care efectuează tratamente fitosanitare";, în acest personal fiind încadrabil și reclamantul.

Mai mult, chiar și în anexa la scrisoarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr.382/MB/08.11.2000 au fost menționați și șefii de fermă(ingineri și tehnicieni zootehniști), respectiv personal de specialitate care manipulează substanțe toxice pentru protecția plantelor, ca fiind personal care se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Pe de altă parte, conform art.6 din ordinul nr.50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Verificarea modalității în care a fost consemnată încadrarea într-o grupa de muncă excede litigiului având ca obiect contestarea deciziei de pensionare, adeverința având deplina putere doveditoare până la desființarea ei, pe căile legale. C.J.P. nu este în măsura sa cenzureze cuprinsul adeverinței în litigiul de asigurări sociale, întreaga responsabilitate pentru realitatea celor consemnate în adeverințele emise cu privire la încadrarea în grupe de muncă revenind emitenților acestora.

Astfel, motivul pentru care cele două adeverințe nu au fost luate în considerare de către pârâta C.J.P. nu are susținere legală.

Tribunalul constată totodată că reținerea stagiului de cotizare în grupa a II-a de muncă pentru perioadele 01.11.1976-07.09.1982, 07.09.1982-10.08.1987, 10.08.1987-17.05.1991 și 10.08.1987-15.05.1991 , ar fi avut efecte asupra reducerii vârstei standard de pensionare.

Sunt de menționat în acest sens prevederile art.39 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora:

(1) Reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au desfășurat activități încadrate prin lege în condiții deosebite de muncă se face corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste condiții, din vârstele standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6 la lege, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) din lege.

(2) Se asimilează stagiilor realizate în condiții deosebite de muncă și vechimea în muncă realizată în grupa I sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cu excepția celor încadrate în condiții special";. Așadar, interesul reclamantului în ceea ce privește contestarea deciziei de pensionare este pe deplin justificat.

Față de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, tribunalul va admite cererea reclamantului, va dispune anularea Deciziei de pensionare nr.182725 din 25.10.2013 a C.J.P și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare a reclamantului, prin care să se valorifice perioadele lucrate de acesta în grupa a II-a de muncă în procent de 80%, respectiv 90%, menționate în adeverințele nr.128/29.06.1999 și nr. 162 din 22.08.2002.

În baza art. 453 alin.1 Cod de procedură civilă, se va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamantul R.D., cu domiciliul în …, având CNP …, în contradictoriu cu pârâții C.N.P.P., cu sediul în … și C.J.P. cu sediul în ….

Dispune anularea Deciziei de pensionare nr.182725 din 25.10.2013 a C.J.P.

Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare a reclamantului, prin care să se valorifice perioadele lucrate de acesta în grupa a II-a de muncă în procent de 80%, respectiv 90%, menționate în adeverințele nr.128/29.06.1999 și nr. 162 din 22.08.2002.

Obligă pârâta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2014, la Tribunalul Gorj.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Pensii




Valeria 2.02.2016
buna ziua,
Am lucrat ca tehnician cu protectia plantelor in perioada 1980-1984 la C.A.P , confirmat si in carnetul de munca . Cum procedez pentru a beneficia incadrarea in gupa II de munca sau o reducere la varsta de pensionare.
MULTUMESC,
Răspunde