Contestație decizie de sancționare. Decizia 1500/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1500/R-CM
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de contestatorul și de intimata -., împotriva sentinței civile nr.1103/CM din 17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurentul-contestator, în baza împuternicirii avocațiale nr.235/2009 emisă de Cabinet individual- Baroul Argeș, lipsind recurenta-intimată asigurare - Reasigurare.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, recurenta-intimată Asigurare - Reasigurare a depus la dosar cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, motivat de faptul că a primit citația la data de 15 octombrie 2009, cu mai puțin de 15 zile înainte de termenul de judecată cum prevede Codul d e procedură civilă. Totodată, solicită comunicarea întâmpinării formulată de contestatorul.
Apărătorul recurentului-contestator solicită respingerea cererii de amânarea cauzei formulată de recurenta-intimată Asigurare - Reasigurare, cerând ca eventual să fie amânată pronunțarea pentru a avea posibilitatea să depună concluzii scrise. Depune la dosar chitanța de plata onorariului de avocat.
Curtea respinge cererea de amânarea cauzei formulată de recurenta-intimată Asigurare - Reasigurare, având în vedere că acesta a primit citația cu 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit și nu cu 15 zile așa cum prevede art.1141Cod procedură civilă, iar recurentul-contestator nu a depus la dosar întâmpinare.
Constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Apărătorul recurentului-contestator, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul admiterii în totalitate a contestației, inclusiv a capătului de cerere referitor la daunele morale.
Solicită respingerea recursului formulat de intimată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că la data de 13.02.2009 contestatorul, în contradictoriu cu intimata Societatea de Asigurare Reasigurare a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1328/24.12.2008 emisă de intimată, solicitând anularea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că prin decizia de mai sus a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 5%, reținându-se că nu și-a respectat obligația de a organiza activitatea serviciilor și compartimentelor componente ale Sucursalei Muntenia Decizia este nelegală pentru că a fost emisă la 24.12.2008, dar comunicată pe adresa de email la data de 16.01.2009, încălcându-se astfel disp.art.268 alin.3 Codul Muncii, în cuprinsul ei nu au fost menționate motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările formulate în scris în timpul cercetării prealabile disciplinare, contravenind astfel disp.art. 268 alin.2 Codul Muncii și sancțiunea a fost stabilită cu încălcarea vădită a disp.art.266 Codul Muncii.
Decizia este și netemeinică pentru că sancțiunea s-a aplicat apreciindu-se ca a adus prejudicii unității pârâte prin modul său defectuos de lucru, ceea ce contravine rezultatelor obținute de sucursală pe perioada activității sale, aceasta situându-se în permanență în topul primelor 5 sucursale din cadrul societății, atât sub aspectul volumului primelor încasate, cât și al indicatorilor de performanță.
La data de 29.04.2009 contestatorul și- completat contestația, solicitând obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 25000 lei, reprezentând prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancțiunii. Prin aceeași cerere, contestatorul și-a precizat și obiectul cererii de chemare în judecată, susținând că își menține motivele indicate în cuprinsul celei inițiale și că invocă excepția nulității absolute a deciziei nr.1328/2008.
Se arată că intimata a încălcat dispozițiile art.267 alin.1 Codul muncii întrucât procedura cercetării disciplinare prealabile s-a desfășurat cu nerespectarea prev. legale în materie.
În cuprinsul deciziei de sancționare nu este descrisă complet fapta socotită drept abatere disciplinară, nu sunt menționate textele de lege ori dispozițiile din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern, dispoziția sau ordinul unui conducător ierarhic ce au fost încălcate de contestator,precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile. S- mai susținut că trimiterea din cuprinsul deciziei la referatul nr.770/19.12.2008 al Comisiei de Cercetare Disciplinară nu poate acoperi cerința prev.de art.268 alin.2 Codul muncii.
A concluzionat contestatorul că lipsa oricăreia din mențiunile de mai sus atrage nulitatea absolută a deciziei.
A mai arătat contestatorul că nu a săvârșit nicio abatere disciplinară întrucât rezultatele activității sale au fost de excepție, aducând câștiguri substanțiale pentru societatea intimată și poziția a doua la nivel național pentru sucursala pe care o conduce în calitate de director.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că a fost aplicată corect contestatorului sancțiunea întrucât în activitatea acestuia au fost constatate o serie de deficiențe, cauzând în mod implicit desfășurarea în mod deficitar a atribuțiilor de serviciu și de către ceilalți angajați din subordinea acestuia și producerea unui prejudiciu unității.
S-a mai susținut că intimata respectat procedura cercetării disciplinare prealabile, aceasta s-a efectuat în prezența salariatului, obiectul cercetării, data și locul întrevederii au fost stabilite, au fost indicate și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestator în timpul cercetării disciplinare prealabile. De asemenea, intimata a precizat că a răspuns obiecțiunilor contestatorului formulate cu ocazia cercetării disciplinare, acestea fiind consemnate în cuprinsul referatului din data de 19.12.2008 și că sancțiunea nu a fost aplicată în fapt.
La data de 20.05.2009 intimata a invocat excepția lipsei de interes având în vedere că sancțiunea nu a fost aplicată, excepție pe care instanța a respins-o la data de 03.06.2009 pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii din acea dată.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.1103/CM/17.07.2009 a admis în parte contestația formulată, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008 emisă de intimată și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că în decizia de sancționare emisă de intimată fapta pretins a fi abatere disciplinară nu a fost descrisă concret, nu au fost menționate aspectele ce o individualizează (data săvârșirii, modalitatea în care s-a comis). Intimata a menționat în cuprinsul deciziei că salariatul a încălcat anumite atribuții de serviciu pe care le enumeră însă, abstract, neindicând, de exemplu, care au fost sarcinile trasate de conducerea unității neglijate de contestator și în ce mod au fost încălcate; numărul dosarelor de daună și datele care nu au fost înregistrate sau nu corect, etc. pentru ca instanța să poată exercita controlul asupra temeiniciei deciziei. Lipsa acestor mențiuni nu poate fi suplinită de existența lor în cuprinsul referatului de cercetare prealabilă, mai ales că nu există dovada că acesta a fost comunicat salariatului odată cu decizia de sancționare. Lipsa motivării în fapt a deciziei de sancționare, potrivit art. 268 alin.2 lit. Codul Muncii atrage nulitatea absolută a acesteia.
Din cuprinsul deciziei lipsesc, de asemenea și motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate cu ocazia cercetării disciplinare instanța neputând verifica dacă a avut loc o cercetare disciplinară efectivă în cadrul căreia contestatorul și-a putut exercita dreptul la apărare. Acest viciu de formă al deciziei, potrivit art. 268 alin.2 lit.c Codul Muncii se sancționează tot cu nulitatea absolută a deciziei. De asemenea, lipsa cercetării prealabile disciplinare constituie, la rândul ei o altă cauză de nulitate a deciziei potrivit disp. art.267 alin.1 Codul muncii.
Intimata nu a motivat în drept decizia, neindicând prevederile din dispozițiile din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern, dispoziția sau ordinul conducătorului ierarhic ce au fost încălcate de contestator, ceea ce constituie potrivit art. 268 alin.2 lit.b Codul muncii un alt motiv de nulitate absolută a deciziei.
În privința daunelor morale instanța a apreciat că acestea nu pot fi acordate contestatorului atâta timp cât nu au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă, contractul individual de muncă sau de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât contestatorul, cât și intimata SC -. SA.
Se arată în recursul declarat de contestator că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, urmând a fi reanalizată cauza sub aspectul prevederilor art.3041Codul muncii, întrucât în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Instanța nu a avut în vedere că prevederile art.295 alin.1 din Codul muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii, iar art.269 alin.1 din Codul muncii prevede că angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Interpretarea corectă a acestui text de lege este aceea că, dacă nu există o clauză expresă în Contractul individual de muncă sau în Contractul colectiv cu privire la acordarea acestor daune se poate apela la calea dreptului comun, adică la răspunderea civilă delictuală instituită prin art.998-999 Cod civil.
Nu s-a avut în vedere prejudiciul grav de imagine ce i-a fost adus contestatorului în cadrul firmei prin aplicarea sancțiunii, imaginea sa fiind grav deteriorată. Această sancțiune îi afectează imaginea și reputația neștirbită în cadrul societății și în acest fel se aduc prejudicii majore șanselor sale de promovare în cadrul firmei.
Față de motivul arătat se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestației formulate.
În recursul declarat de intimată se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei și sub aspectul prev.de art.3041Cod pr.civilă.
1. În mod greșit instanța de fond a reținut că fapta pretins a fi abatere disciplinară nu a fost descrisă concret și nu au fost menționate aspectele care o individualizează, deși, din analiza deciziei de sancționare se observă că în cuprinsul acesteia se face trimitere la referatul nr.570/19.12.2008 întocmit de Comisia de cercetare și disciplină și la rezoluția conducerii societății, acte care au stat la baza emiterii deciziei de concediere nr.1328 din 24 decembrie 2008.
Prin acest referat s-a stabilit în mod concret și detaliat care au fost deficiențele constatate, care au fost obiecțiunile și motivațiile contestatorului, precum și propunerile făcute de conducerea societății.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că din cuprinsul sentinței lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului formulate cu ocazia cercetării disciplinare.
Din actele dosarului rezultă în mod cert că a fost numită o comisie de cercetare disciplinare care a efectuat cercetarea prealabilă, ocazie cu care contestatorul și-a formulat apărările, iar motivele pentru care au fost înlăturate fiind cele prevăzute în referatul nr.770/19.12.2009.
De asemenea, în mod greșit instanța a reținut că intimata nu a motivat în drept decizia, deși se arată în decizie că a fost sancționat în baza art.264 alin.1 lit.d și art.266 și 267 alin.1 din Codul muncii pentru faptele prevăzute de referatul nr.670/19.12.2008.
Se arată astfel că, în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii la emiterea deciziei de sancționare.
2. În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei de interes ridicată de intimată în promovarea contestației. Aceasta, întrucât, deși a fost comunicată decizia de sancționare contestatorului aceasta nu a fost niciodată pusă în aplicare, până în prezent acestuia nereținându-i-se vreo sumă de bani din salariu.
Cum îndeplinirea condiției interesului este necesară nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci și la data pronunțării sentinței, instanța trebuia să respingă contestația ca rămasă fără obiect.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii contestației formulate.
Recursul declarat de contestator este întemeiat.
Astfel, obiectul contestației de față îl formează obligarea intimatei la anularea deciziei de sancționare.
Ulterior, contestatorul și-a completat contestația solicitând obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei, reprezentând prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancțiunii.
Instanța de fond a admis în parte contestația formulată și a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008.
S-a menționat în considerentele sentinței că în privința daunelor morale se apreciază că nu pot fi acordate contestatorului, nefiind prevăzute în contractul de muncă.
Instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel în dispozitivul sentinței asupra acestui capăt de cerere, nu a analizat în fond cererea privind plata daunelor morale, în ce constau acestea, temeiul legal al solicitării daunelor morale și dacă se acordă sau nu.
Procedând în acest mod, instanța de fond nu a clarificat obiectul acțiunii și, mai mult, nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.6 Cod pr.civilă.
Față de acest motiv se va admite recursul declarat de contestator, se va casa în parte sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță privind cererea de plată a daunelor morale, urmând a se menține în rest prevederile sentinței atacate.
Recursul declarat de intimată este nefondat.
Prin decizia nr.1328 din 24 decembrie 2008, intimata-recurentă a dispus sancționarea contestatorului cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 5%.
S-a precizat în motivarea contestației că măsura sancțiunii disciplinare s-a luat având în vedere faptul că, datorită modului defectuos de lucru se creează posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societății și că este sancționat pentru nerespectarea obligațiilor ce-i revin din contractul de muncă.
Potrivit art.268 alin.2 lit.a, c, d din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare disciplinară trebuie să conțină: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică.
Rezultă astfel că, pentru a fi legală o decizie de sancționare trebuie să cuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Referitor la mențiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisă în concret fapta pentru care a fost sancționat cel în cauză.
Simpla mențiune că, datorită modului defectuos de lucru se creează posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societății, cât și nerespectarea obligația de a organiza activitatea de asigurări și daune, de a organiza și răspunde de îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelor și regulamentelor societății, nu este de natură a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului și prin ce a contravenit deontologiei profesionale.
De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distincție între descrierea faptei, adică indicarea situației de fapt în materialitatea ei, prevăzută la lit.a și motivarea în fapt și în drept prevăzută la lit.d, adică indicarea dispozițiilor în baza cărora se aplică sancțiunea, adică precizarea articolului, alineatului, literei. dispozițiilor legale regulamentare din contractul colectiv de muncă nesocotit de acesta.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioară, contractului colectiv de muncă încălcate, are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile impuse acestuia.
Numai prin indicarea în decizia de sancționare a motivelor pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit se asigură în mod real și efectiv dreptul lui la apărare.
Față de prevederile art.268 alin.2 se reține în mod clar că acest text, prin fiecare componentă a sa, deci și în ceea ce privește prevederile de la lit.a, c și d, statornicește o nulitate absolută pentru nerespectarea unei cerințe de formăad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate acoperi prin confirmare.
Întrucât, așa cum s-a reținut în mod corect de instanța de fond, în decizie nu s-a menționat descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului și temeiul de drept al aplicării sancțiunii, așa cum prevăd disp.art.268 alin.2 Codul muncii, în mod corect instanța de fond a constatat nulitatea deciziei emise.
Și cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat, întrucât, atâta vreme cât s-a formulat o contestație împotriva deciziei de sancționare, instanța a soluționat-o în fond și a constatat-o nulă, neputând aprecia lipsa de interes. Intimata avea posibilitatea să anuleze decizia în măsura în care nu trecea la executarea ei.
Față de cele arătate, recursul declarat de intimată este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă urmează a fi respins.
La cererea contestatorului va fi obligată intimata la plata către acesta a cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, ce reprezintă onorariul avocat în recurs și se acordă în baza art.274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarate de contestatorul, domiciliat în P, str.- -. nr.3, -a,.A,.19, județul A, împotriva sentinței civile nr.1103/CM din 17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pe care o casează în parte și trimite spre rejudecare la aceeași instanță capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Menține în rest sentința atacată.
Respinge recursul declarat de intimata -.,-, sector 1, împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimată la plata către contestator a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 27 octombrie 2009, la Curtea de Apel - - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./30.10.2009
EM/6 ex.
Jud.fond. /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1666/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1316/2009. Curtea... → |
|---|
