Contestație decizie de sancționare. Decizia 2912/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2912/R/2009
Ședința publică din data 15 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1838/R/2009 din 06.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimata AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ, având ca obiect contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta contestatoarei, avocat din cadrul Baroului B cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta intimatei, consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta intimatei depune la dosar concluzii scrise ( filele 11-15 din dosar ) prin care solicită respingerea contestației.
Reprezentanta contestatoarei, depune la dosar, în probațiune, practică judiciară reprezentând copia deciziei civile nr. 1773/R/2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată în scris, fiind întrunite prevederile art. 318.proc.civ. Instanța de recurs învederează reprezentanta contestatoarea trebuia să sesizeze motivul de ordine publică respectiv tardivitatea emiterii deciziei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare în baza motivelor expuse pe larg prin concluziile scrise, învederând instanței, în esență că, decizia de sancționare dedusă judecății a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1249 din data de 08 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Clujs -a respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA RUTIERA, având ca obiect conflict de drepturi.
Totodată, contestatoarea a fost obligată la plata către intimată a sumei de 412,36 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 08 -12.09.2008, la sediul Agenției ARR C s-a efectuat un control de către o echipă a ARR, cele constatate fiind consemnate în Raportul de control nr. 62363 din 15.10.2008, în sarcina reclamantei reținându-se două abateri: a efectuat controlul activității întreprinderii și al operatorilor de transport la sediul ARR C și nu la sediul acestora cum prevede IS-21 din Calității; nu a întocmit corect trei procese verbale de constatare și sancționare a contravenției: în două procese verbale a constatat câte 2 contravenții dar a sancționat numai una, iar în al treilea proces verbal a sancționat nerespectarea timpului de odihnă sub o ora, deși ar fi trebuit să menționeze sub două ore.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației, în principal, să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare pentru lipsa arătării motivelor pentru care au fost respinse apărările formulate cu ocazia cercetării prealabile, iar în subsidiar, să se anuleze decizia nr. 2.375/12.11.2008 ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată la fond și recurs.
Prin decizia civilă nr. 1838 din 6 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat recursul declarat de recurentă, aceasta fiind obligată să plătească intimatei suma de 310 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut referitor la prima critică, că invocarea ordinului verbal al superiorului ca o cauză exoneratoare de răspundere, nu poate fi eficientă, față de dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform cărora angajatorul are dreptul să dea dispoziție cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor.
Ca atare, simpla afirmație a angajatorului din cuprinsul deciziei atacate, că această apărare a reclamantei este irelevantă, are un caracter îndestulător, cu titlu de motiv de înlăturare a apărării. Angajatorul nu poate fi obligat la a dezvolta teorii de drept în cuprinsul deciziei de sancționare, ci trebuie doar să dea explicații pertinente pentru înlăturarea unor apărări pertinente ale angajatului. Atâta timp cât aceste apărări sunt în contra legii, angajatul nu poate invoca lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările sale (nemo propriam turpitudinem allegans), față de stipulația angajatorului că menționatele apărări sunt irelevante.
Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantei, Curtea a constatat că într-adevăr, față de explicațiile ample și la obiect pe care reclamanta le-a furnizat cu ocazia cercetării prealabile, răspunsul dat în cuprinsul deciziei de către angajator apare ca insuficient. Astfel, reclamanta a invocat, raportat la fiecare cele trei procese-verbale de contravenție pe care angajatorul a apreciat că le-a întocmit greșit, câte o apărare cu caracter tehnic, acestea nefiind înlăturate de către angajator, acesta mărginindu-se să invoce nerespectarea de către reclamantă a obligației de a trata și sancționatoateabaterile constatate cu ocazia controalelor. Or, așa cum a arătat reclamanta-recurentă, motivul pentru care angajatorul trebuie să înlăture apărările angajatului este acela de a se preveni abuzurile, asigurându-se o relație corectă între angajat și angajator: tocmai acest lucru nu poate fi verificat de instanță, în lipsa unui răspuns pe măsură al angajatorului.
Cu toate acestea, raportând sancțiunea aplicată chiar la unica abatere constatată corect și motivat în decizia de sancționare, Curtea a constatat corelarea gravității faptei și a sancțiunii, astfel încât decizia apare, din acest punct de vedere, ca legală și temeinică. Faptul de a nu efectua controlul activității întreprinderilor și al operatorilor de transport la sediul acestora, apare ca suficient de grav pentru a justifica sancțiunea diminuării salariului de bază cu 5 % pe o lună, o sancțiune de altfel redusă ca importanță. Desigur, are relevanță la individualizarea sancțiunii și funcția ocupată de reclamantă, aceea de inspector de specialitate gradul I, care justifică o exigență pe măsură din partea angajatorului.
C de-al doilea motiv de recurs privind neasigurarea pregătirii profesionale nu a fost reținut, întrucât reprezintă o critică adusă deciziei de sancționare direct în recurs (aspectul nu a fost invocat la fond), încălcându-se astfel principiul dublei jurisdicții și dreptul la apărare (în primă instanță) al pârâtei, sub acest aspect.
A mai fost invocat în recurs faptul că întrebările puse de angajator în cadrul cercetării prealabile au fost generice, în timp ce răspunsurile angajatei au fost punctuale. Acest fapt nu impietează asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare; de îndată ce reclamanta a înțeles din înscrisuri anterioare cercetării disciplinare care anume fapte îi sunt imputate și și-a făcut o apărare detaliată, lipsa cercetării prealabile sau caracterul inform al acesteia nu au fost reținute.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia în conformitate cu prevederile art.318 combinat cu art.320 proc.civ. rejudecarea recursului împotriva sentinței Tribunalului Cluj în sensul admiterii contestației împotriva deciziei de sancționare.
În motivarea contestației a arătat că instanța de recurs în mod deliberat, nu a analizat motivul de ordine publică, care trebuia să fie invocat din oficiu de către instanță, respectiv tardivitatea emiterii deciziei de sancționare la data de 13.11.2008, cu depășirea termenului legal prevăzut de art.268 alin.1 muncii, ceea ce atrage nulitatea deciziei de sancționare.
Având în vedere că angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare la data de 12 sept.2008, avea obligația aplicării sancțiunii disciplinare în termen de 30 de zile de la acest moment, neavând relevanță sub aspectul datei luării la cunoștință, întocmirea ulterioară a altor rapoarte.
Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate, Curtea, deliberând, constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 318.pr.civilă, contestația în anulare specială poate fi exercitată și atunci când instanța, "respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare".
Analizând textul legal enunțat mai sus, Curtea reține că acesta este unul de strictă interpretare și aplicare, întrucât reglementează o cale extraordinară de atac, situație cu totul excepțională. Ca atare, interpretarea strictă și riguroasă a textului impune concluzia potrivit căreia, întrucât art. 318.pr.civilă are în vedere exclusiv motivele de casare formulate de parte, recurentul nu ar putea invoca art. 306 alin. 2.pr.civilă, pentru a putea pretinde că instanța a omis să examineze din oficiu un motiv de modificare sau casare pe care el nu l-a formulat.
Art. 306 alin. 2 prevede că "Motivele de ordine publicăpotfi invocate și din oficiu și de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților". Ca atare, acest drept al instanței de a invoca din oficiu motive de ordine publică subzistă numai până pronunțarea deciziei în recurs și nu renaște prin introducerea unei căi extraordinare de atac. Aceasta este rațiunea textului peste care Curtea nu poate trece printr-o interpretare extensivă și contra sensului legii.
Pe de altă parte, dincolo de considerentele teoretice general valabile arătate mai sus, raportat strict la cauza de față, Curtea reține că aspectele invocate de contestatoare au fost puse expuse în ședința publică din data de 6 octombrie 2009, când instanța a pus din oficiu în discuția părților oportunitatea administrării probei cu înscrisuri, respectiv data la care nota de constatare cu nr. 4404//12.09.2009 a fost înregistrată la ARR
Or, în condițiile în care poziția intimatei față de această împrejurare a fost exprimată oral în fața instanței în sensul că termenul de aplicarea a sancțiunii curge în funcție de raportul de control și nu în funcție de nota de constatare, față de împrejurarea că reprezentantul recurentei a fost prezent la dezbateri, acesta avea posibilitatea să invoce, chiar oral, ca motiv de ordine publică, tardivitatea emiterii deciziei de sancționare.
Atâta vreme însă cât recurenta - în cadrul discuției amintite mai sus - a înțeles să nu invoce acest motiv, nu poate reproșa instanței de recurs că nu l-a invocat din oficiu, pentru a-și deschide astfel o cale extraordinară de atac. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât invocarea unui motiv de ordine publică este o facultate, și nu o obligație pentru instanțe de recurs, fiind posibil ca instanța să nu fi apreciat ca incident motivul de ordine publică invocat pe calea contestației în anulare. Instanța de recurs este liberă să aprecieze dacă consideră necesar a invoca sau nu un motiv de ordine publică, fără ca acest aspect să poată fi cenzurat într-o cale extraordinară de atac.
Față de considerentele ce preced, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 318.pr.civilă, motiv pentru care contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1838/R/2009 din 06.10.2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr- urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1838/R/2009 din 06.10.2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
cu opinie separată
GREFIER
Red.
Dact.Sz./4 ex.
Cu opinie separată a d-nei judecător - -, în sensul admiterii contestației în anulare, cu consecința anulării deciziei atacate; admiterea recursului; modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și al anulării deciziei nr. 2375/13.11.2008.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Apreciez întemeiată contestația în anulare.
La ultimul termen de judecată în recurs, instanța din oficiu a pus în discuția părților respectarea în speță a termenului pentru aplicarea sancțiunii, anume, dacă acesta curge în funcție de raportul de control sau în funcție de nota de constatare. Deși din modul de redactare a practicalei deciziei din recurs nu reiese formularea acestei probleme ca un motiv de modificare sau de casare de ordine publică, în mod evident, vizează un astfel de motiv, întrucât singura finalitate ce poate fi urmărită de instanța de recurs, prin punerea în discuție, din oficiu, a unei chestiuni, poate fi doar modificarea sau casarea sentinței ce face obiectul recursului, acesta fiind obiectul judecății în recurs.
Prin decizia pronunțată, nr. 1838/R/2009 a Curții de Apel Cluj, nu s-a dat un răspuns acestei chestiuni ridicate de instanță din oficiu, ceea ce semnifică tocmai omiterea cercetării vreunui motiv de modificare sau casare despre care face vorbire art. 318.proc.civ.
Nu putem considera, printr-o interpretare restrictivă, că motivul de modificare sau de casare despre care este vorba în textul legal menționat poate fi doar unul invocat de recurent, deoarece un motiv de nelegalitate, odată invocat (deci chiar și de instanță din oficiu), este câștigat cauzei și trebuie tranșat pentru a se asigura certitudinea că soluția pronunțată este legală din toate punctele de vedere.
Pentru aceste considerente, apreciez oportună și în concordanță cu spiritul legii (cu principiul legalității și al aflării adevărului ce trebuie să guverneze judecata) o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 318.proc.civ. în sensul că la baza admiterii contestației în anulare poate sta și omiterea cercetării vreunui motiv de modificare sau de casare invocat din oficiu de către instanță.
Ca atare, consider întemeiată contestația în anulare formulată.
În judecarea recursului prin prisma motivului de ordine publică menționat mai sus, consider că în general, termenul de 30 de zile stabilit de art. 268 Codul muncii pentru emiterea deciziei de sancționare curge de la data la care împuterniciții angajatorului, care au fost mandatați cu efectuarea controlului angajaților, au aflat despre săvârșirea abaterilor disciplinare.
Termenul nu curge de la data la care se înregistrează nota de control la sediul central al angajatorului, întrucât și acești angajați, împuterniciți special să deruleze activitatea de control, reprezintă angajatorul, astfel încât, la data la care aceștia iau la cunoștință despre abaterile disciplinare, de fapt angajatorul ia la cunoștință despre aceste abateri.
Angajatorul nu este o persoană fizică, pentru a ne putea raporta cu precizie la data la care o astfel de persoană a aflat despre săvârșirea faptelor, ci este o persoană juridică, or potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, "persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși".
Ca atare, data la care inspectorii special numiți din cadrul ARR pentru a efectua controlul de calitate a activității în cadrul Agenției C au luat la cunoștință, în cursul efectuării acestui control, de săvârșirea abaterilor disciplinare este și data la care chiar Autoritatea Rutieră Română a luat la cunoștință despre aceste abateri. Aceasta, în considerarea faptului că împuternicirea dată unor inspectori pentru efectuarea controlului de calitate a activității unei unități implică, fără a fi nevoie să se stipuleze expres, abilitarea lor de a constata, în numele unității pe care o reprezintă, care anume activități au fost derulate cu respectarea normelor de disciplina muncii și care nu. Prin urmare, aceștia decelează între faptele considerare conforme disciplinei muncii și cele ce o încalcă.
În acest sens, considerăm că prin "angajator" în sensul art. 268 alin. 1 Codul muncii, nu trebuie înțeles conducătorul instituției, care aplică efectiv sancțiunea, ci, așa cum reiese din dispozițiile art. 2 lit. f) Codul muncii, persoana fizică sau juridică ce întruchipează angajatorul. Prin urmare, acolo unde angajatorul este o persoană juridică, este legitim a se considera, în sensul celor arătate mai sus, că data la care acesta ia la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare este data la care persoanele special abilitate să efectueze controlul au luat la cunoștință despre faptele astfel calificate. Or, de la această dată curge termenul de 30 de zile stipulat de art. 268 alin. 1 Codul muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.
În speță, nota de constatare a fost întocmită de inspectori la data de 12.09.2008 (fila 27 dosar nr- al Curții de Apel Cluj ), astfel încât cu certitudine, cel târziu de la acea dată a început să curgă termenul de 30 de zile stipulat de art. 268 alin. 1 Codul muncii. Conform prevederilor art. 101.proc.civ. termenul s-a încheiat la data de 13.10.2008, situație în care decizia emisă la data de 13.11.2008 apare ca tardivă, fiind întocmită cu încălcarea dispozițiilor legale menționate și ca atare nelegală.
Consecința ar fi anularea deciziei de sancționare.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1682/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 91/2010. Curtea de... → |
|---|
