Contestație decizie de sancționare. Decizia 354/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6430/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.354R
Ședința publică din data de 22.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul SERVICIUL DE AMBULANȚĂ AL JUDEȚULUI, împotriva sentinței civile nr.943 din data de 13.07.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (număr în format vechi 1836/C/2009), în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "contestație decizie de sancționare".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul Serviciul de Ambulanță al Județului C prin avocat ce depune la dosar împuternicire avocațială nr.93640/2010, și intimata personal și asistată de avocat ce depune la dosar împuternicire avocațială nr.2/05.01.2010.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare la data de 11.01.2010, prin serviciul registratură al acestei secții.
Recurentul Serviciul de Ambulanță al Județului C, prin avocat, solicită ca partea adversă să prezinte contractul de asistență juridică pentru a se constata dacă împuternicirea avocațială poartă data încheierii acestui contract.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea cererii arătând că acest litigiu nu are ca obiect demonstrarea existenței acestei împuterniciri.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de recurent întrucât proba nu prezintă relevanță în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurentul Serviciul de Ambulanță al Județului C, prin avocat, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o atașează la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.943 din data de 13.07.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 21.09.2009, a fost admisă contestația formulată de reclamanta, împotriva dispoziției nr.54/4.05.2009 emisă de pârâtul Serviciul de Ambulanță al Județului C,
S-a constatat nulitatea absolută a dispoziției susmenționate,
S-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii dispoziției nr.54/4.05.2009, acela de operator registrator de urgență în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului C,
A fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei nete de 3165 lei reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 4.05.2009-30.06.2009, precum și la plata în continuare a drepturilor salariale, începând cu data de 1.07.2009 și până la reintegrarea efectivă, calculate la un venit net lunar de 1943 lei, în care sunt incluse și toate sporurile de care aceasta ar fi beneficiat, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și,
A fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei lunare de câte 170 lei, reprezentând contravaloare tichete de masă, începând cu luna mai 2009 și până la reintegrare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata sumei de 776 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, rin p. decizia nr.54/4.05.2009, s-a dispus sancționarea reclamantei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în baza art.264 al.1 lit.f din Codul muncii, reținându-se în sarcina sa săvârșirea unor abateri disciplinare constând în: infidelitatea față de angajator prin nerespectarea obligației de a nu divulga informațiile acumulate în procesul muncii, incorectitudine în prestarea muncii sale, lipsa colaborării cu salariații unității precum și sfidarea comisiei de disciplină, încălcând astfel dispozițiile art.5 lit.h, art.31 pct.2 și pct.29 din Regulamentul de Organizare și Funcționare și cele ale pct.2 și pct.29 din fișa postului.
S-a constatat din cuprinsul deciziei că anterior aplicării sancțiunii disciplinare nu s-a efectuat cercetarea disciplinară deoarece reclamanta, deși a fost convocată, nu s-a prezentat la comisia de disciplină iar faptele ce constituie abaterile săvârșite de reclamantă au fost aduse la cunoștința conducerii unității prin referatele nr.994/26.03.2009, nr.1454/24.04.2009, nr.1460/24.04.2009, nr.1462/24.04.2009 și nr.1438/24.04.2009 întocmite de o serie de salariați ai pârâtului.
S-a ținut seama că potrivit art.267 al.1 și 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sens în care salariatul va fi convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii și numai în caz de neprezentare a salariatului fără un motiv obiectiv, angajatorul are dreptul să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării prealabile.
S-a considerat că, reclamanta a fost convocată prima oară pentru data de 26.04.2009, ocazie cu care aceasta a solicitat o nouă întrunire a comisiei pentru o dată ulterioară, cu precizarea de a fi înștiințată cu cel puțin 48 de ore înainte pentru a putea fi asistată de liderul sindicatului sau de un avocat, solicitare cu care comisia de disciplină a fost de acord.
S-a precizat că, contrar solicitării reclamantei și acordului inițial al comisiei, reclamanta a fost reconvocată pentru data de 30.04.2009, cu adresa nr.1486/27.04.2009, ce i-a fost înmânată în 30.04.2009, dată la care, la orele 10, urma să se prezinte la comisia de disciplină, încălcându-i-se astfel dreptul de a fi asistată de avocatul pe care îl angajase în data de 29.04.2009 și pe care a fost în imposibilitate de a-l anunța în timp util, astfel că neprezentarea reclamantei la comisie s-a datorat unui motiv obiectiv, situație în care pârâtul nu era îndreptățit să procedeze la aplicarea sancțiunii fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
S-a menționat că, în ambele adrese de convocare a reclamantei sunt menționate aceleași abateri disciplinare (greșeli profesionale - nerespectarea obligației de a păstra confidențialitatea și secretul profesional) deși la data emiterii primei adrese (23.04.2009) pârâtul fusese sesizat numai prin referatul nr.994/26.03.2009, iar restul referatelor sunt din data de 24.04.2009, considerent pentru care în mod logic în adresa de reconvocare din data de 27.04.2009, numărul abaterilor pentru care se impunea efectuarea cercetării ar fi trebuit să fie mult mai mare, respectiv corespunzător tuturor faptelor aduse la cunoștința conducerii pârâtului prin referatele întocmite ulterior primei convocări, astfel încât reclamanta să cunoască la rândul său toate abaterile pentru care trebuia să-și formuleze apărarea.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Serviciul de Ambulanță al Județului C, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9 și art.3041pr.civ. recurentul a criticat sentința, în principal, sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a admis in mod greșit contestația ignorând întreg ansamblul probator administrat in cauza precum si susținerile recurentei, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.3041pr.civ.
Recurentul a mai arătat că exceptând înscrisurile instanța de fond a respins orice alt probatoriu pronunțându-se practic pe excepția nulității absolute a deciziei, respingea nemotivată a probelor constituind antepronunțare, fiind astfel încălcate atât dreptul său la apărare cât și dreptul la un proces echitabil.
În opinia recurentului, instanța trebuia sa judece in fond cauza având in vedere faptul ca nu i se poate imputa refuzul salariatului de a se prezenta la cercetarea disciplinară, respectiv sustragerea in orice mod a persoanei încadrate de la îndeplinirea acestei proceduri prealabile.
Instanța Suprema a stabilit prin decizii de îndrumare ca, deși cercetarea prealabila a faptei ce reprezintă abatere, ascultarea celui in cauza si verificarea susținerilor făcute de el în apărare constituie condiții sine qua non pentru sancționarea disciplinara a salariaților, totuși daca atare condiții nu au fost îndeplinite din cauza unor motive întemeiate - refuzul salariatului - sustragerea acestuia in orice mod, instanța va examina litigiul in fond, deoarece nesocotirea susmenționatei dispoziții legale ii este imputabila salariatului, iar nu unității.
S-au mai invocat dispozițiile art. 8 Codul muncii, raporturile de munca bazându-se pe principiile consensualității si al bunei credințe, principii ignorate de instanță, întrucât din întreaga situație se poate reține reaua-credință a contestatoarei precum si atitudinea abuziva a acesteia.
Comportamentul contestatoarei are un rezultat socialmente periculos, lezând prestigiul conducătorilor ierarhici si a disciplinei muncii, existând înscrisuri care confirma refuzul repetat de a se prezenta la cercetarea prealabila, precum si lipsa de respect fata de angajator si colegi.
Recurentul a arătat că reprezintă un serviciu public care presupune o responsabilitate enorma in raport cu activitatea care trebuie desfășurată, reclamanta intimata este operator, răspunzând la apelurile de urgență, astfel ca activitatea pe care aceasta o desfășoară are o importanta majora.
Posibilitatea oferita angajatului de a se apăra, consfințită prin art.267 Codul muncii, nu înseamnă o obligație de a se apăra dar nu poate nici însemna înlăturarea raportului de subordonare pe care îl presupune un raport de munca.
Cu privire la împrejurările de fapt ale cauzei, recurentul a arătat că reclamanta-intimată a fost convocata în mod legal la cercetarea prealabilă în data de 26.04.2006, întrucât și-a exprimat dorința de a fi asistata de un reprezentant al Sindicatului sau un avocat, respectându-i-se dreptul la apărare, angajatorul a aprobat cererea și cu bună-credință am reprogramat cercetarea disciplinara prealabila pentru data de 30.04.2009.
Recurentul a mai arătat că deși a avut cunoștință de reprogramare, drept dovada susținând ca și-ar fi angajat un avocat, a refuzat și a doua oară să se prezinte pe motiv ca respectiva convocare nu ar fi fost anunțata din timp, și acest aspect fiind evidentă reaua-credința a angajatului care sfidând principiul bunei credințe in relațiile de munca a invocat lipsa apărătorului său, deși i s-a comunicat prezenta membrului de sindicat.
Invocând dispozițiile art.267 Codul muncii recurentul a arătat că acestea nu conțin norme permisive, ci instituie o obligație pentru salariat, aceasta procedura, menita a preîntâmpina un eventual abuz din partea angajatorului, exclude prezența unei persoane din afara unității, ca asistent in cadrul procedurii. Pe cale de consecința, susținerea ca avocatul ales nu se poate prezenta nu poate constitui un motiv obiectiv pe care angajatorul sa îl aprecieze ca atare si sa nu dea curs emiterii unei decizii de sancționare potrivit alin.3 al aceluiași text de lege, neexistând nici o dovada in sensul imposibilității de prezentare.
Pentru reconvocarea din 30.04.2009, la cercetarea prealabilă a fost convocat si reprezentantul Sindicatului din care contestatoarea face parte, a cărei prezenta a fost solicitata expres de către aceasta, astfel că s-a îndeplinit condiția imperativa prevăzuta de către textul de lege si s-a oferit angajatului posibilitatea reala de a se apară, drept pe care aceasta a refuzat să-i exercite, respectându-se atât dreptul la apărare cât și prezumția de nevinovăție, principii in baza cărora s-a instituit obligativitatea desfășurării cercetării prealabile.
2. Motivarea hotărârii instanței de fond este superficiala și cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina, necuprinzând motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței in pronunțarea soluției, motiv prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul a susținut că pe de o parte, instanța face referire la solicitarea contestatoarei de a fi asistata in timpul cercetării, solicitare ce a fost onorata, dar nu mai face nici o referire la faptul ca s-a solicitat prezenta unui membru al sindicatului care s-a prezentat la reconvocare.
Având in vedere ca textul de lege recunoaște doar posibilitatea angajatului de a fi asistat de un membru de sindicat (din care acesta face parte) precum si faptul ca recurenta a dat curs acestei solicitări, convocând pe reprezentantul sindicatului la data cercetării, s-a susținut că instanța de fond a omis sa se mai pronunțe si asupra acestui aspect, reținând in mod greșit ca a existat un motiv obiectiv al neprezentării salariatului.
Oricum dovada angajării unui avocat s-a făcut ulterior cu rea-credință si pentru dovada absoluta a existentei mandatului trebuia să se administreze probe, iar instanța a fost în mod nelegal părtinitoare și s-a antepronunțat atunci când a respins cererile în probațiune.
3. Instanța de fond a reținut nulitatea absolută a deciziei, ignorând toate demersurile legale efectuate de către angajator, și interpretând restrictiv textul de lege, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.8 pr.civ.
A mai susținut recurentul că interpretând trunchiat si In mod eronat actele depuse la dosar, instanța de fond apreciază ca procedura cercetării prealabile ar fi fost viciata, refuzând sa retina comportamentul abuziv al angajatului care are potrivit normelor legale obligația de a se prezenta la cercetarea disciplinara, aflându-ne în fata unui veritabil abuz de drept din partea contestatoarei intimate, abuz pe care instanța de fond trebuia să-l sancționeze ca atare.
Mai mult, instanța de fond a reținut că la emiterea înștiințării cu privire la cercetare s-ar fi modificat obiectul acesteia o data cu reconvocarea, fiind în eroare, deoarece atât pentru prima convocare cât și pentru reconvocare s-au avut în vedere aceleași fapte cu precizarea că s-au formulat în scris susținerile angajaților instituției, iar, faptele la care se face referire în aceste documente sunt anterioare convocării.
Referatele confirma motivele întemeiate ale angajatorului de a convoca la cercetarea disciplinară salariatul, daca instanța de fond ar fi analizat cu atenție conținutul acestor documente ar fi observat la ce data s-au desfășurat și care anume sunt faptele pentru care s-a dispus efectuarea cercetării disciplinare.
S-a mai arătat că așa cum reiese din chiar decizia emisă, s-au indicat cu claritate faptele, data la care acestea s-au petrecut, precum si normele interne din regulamentul si din fisa postului care au fost încălcate, iar instanța de fond a apreciat in mod greșit ca s-ar fi încălcat procedura de convocare, având în vedere faptul că s-a respectat dreptul la apărare, fiind aprobată reconvocarea și solicitându-se prezența unui membru de sindicat.
4. Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
S-a susținut că instanța de fond a ignorat dispozițiile ale art.267 Codul muncii, interpretându-le strict în favoarea angajatului, încălcând principiile majore care caracterizează relațiile de muncă, lăsând nesancționat comportamentul abuziv al angajatului.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de către recurenți și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Astfel, pentru cercetarea disciplinară a intimatei-contestatoare angajatorul a dispus convocarea salariatei prin adresa nr.1406/23.04.2009, aflată la fila 36 din dosarul primei instanțe, pentru data de 26.04.2009, în conformitate cu dispozițiile art.267 din Codul muncii, în scris, de către persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea faptei constând în săvârșirea unei greșeli profesionale prin nerespectarea obligațiilor de a păstra confidențialitate și secretul profesional; pe adresa de convocare, în josul acesteia, s-a menționat împrejurarea că intimata-reclamantă a primit convocarea refuzând însă să semneze pentru confirmarea primirii; potrivit procesului-verbal al Comisiei de disciplină nr.1526/28.04.2008, coroborat cu cererea formulată de intimată și înregistrată la angajator sub nr.1480/26.04.2009.
Comisia de disciplină a încuviințat cererea salariatei de a-și asigura apărarea, amânând cercetarea disciplinară pentru o dată ulterioară, când va putea fi asistată de liderul sindicatului căreia i-ar aparține, ori de un avocat în lipsa acesteia, însă nu și solicitarea acesteia de a fi înștiințată cu cel puțin 48 de ore înainte.
Ulterior, urmare a cererii formulate de către intimată și pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a se apăra, angajatorul a emis adresa nr.1486/27.04.2009, aflată la fila 35 din dosarul primei instanțe, prin care a recomunicat intimatei-contestatoare convocarea la cercetarea faptei descrisă în mod similar, ca fiind "săvârșirea unei greșeli profesionale prin nerespectarea obligațiilor de a păstra confidențialitate și secretul profesional", aceasta fiind primită sub semnătură de către intimată la data de 30.04.2009, dată la care recurentul a făcut demersuri către Sindicatul căreia îi aparținea salariata, respectiv Sindicatului Liber și care a desemnat-o pe numita, pentru aoa sista pe salariată la comisia de disciplină în data de 30.04.2009.
Tribunalul Călărașia făcut greșita aplicare a dispozițiilor art.267 alin.4 din Codul muncii, adăugând la lege, fiind fondate criticile formulate de către recurent la adresa sentinței primei instanțe, sub acest aspect, câtă vreme aceste dispoziții prevăd că "în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este"; sus-menționatele dispoziții legale prevăd posibilitatea salariatului de a-și asigura apărarea în faza cercetării disciplinare doar prin reprezentantul sindicatului al cărui membru este, nu și prin avocat, câtă vreme cercetarea disciplinară - chiar dacă are un caracter de contradictorialitate - urmărește verificarea apărărilor salariatului de către angajator, în faza prealabilă aplicării unei sancțiuni, nefiind vorba de apărarea acestuia în fața unei autorități ori a instanței judecătorești care să necesite prezența unui avocat.
Mai mult, o asemenea interpretare a textului de lege rezultă și din analiza naturii cercetării disciplinare prealabile a salariatului, raportat la natura juridică a raportului de muncă și la dispozițiile art.267 din Codul muncii, constituind o garanție a apărării drepturilor salariatului, însă numai raportat la specificul raporturilor de muncă.
Curtea mai reține că dispozițiile art.267 Codul muncii referitoare la desfășurarea cercetării disciplinare prealabile a salariatului, trebuie coroborate cu cele ale dispozițiilor art.268 din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, fiind ținut însă de un termen imperativ de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, astfel încât în mod eronat instanța fondului a reținut că angajatorul ar fi convocat-o în mod abuziv pe intimata-contestatoare la cercetarea disciplinară pe data de 30.04.2009, câtă vreme aceasta cunoștea din data de 26.04.2009, faptul că se inițiase o cercetare disciplinare a sa de către salariat, astfel încât avea timp suficient să-și asigure apărarea cu atât mai mult cu cât sindicatul al cărui membru era îi desemnase un reprezentant.
De asemenea, nu se poate susține că neprezentarea intimatei în fața Comisiei de cercetarea disciplinară prealabilă s-ar fi datorat unui motiv obiectiv, după cum greșit a reținu prima instanță, câtă vreme angajatorul nu avea nici obligația de aoa nunța cu 48 de ore anterior datei stabilite pentru cercetarea disciplinară prealabilă, exigență îndeplinită oricum prin faptul că angajatorul a amânat desfășurarea cercetării prealabile de la data de 26.04.2009, pentru data de 30.04.2009.
Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că cercetarea disciplinară a intimatei-contestatoare s-a desfășurat în mod legal, lipsa acesteia neputând fi imputată angajatorului, care în conformitate cu dispozițiile art.8 din Codul muncii cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor art.267 Codul muncii, a convocat-o pe intimată.
Mai mult, apar ca fondate și criticile recurentei, referitoare la reținerea greșită de către prima instanță a împrejurării că angajatorul și-ar fi modificat obiectul cercetării disciplinare între cele două convocării succesive, deoarece, astfel cum rezultă din analiza adreselor de convocare aflate la filele 35 și 36 din dosarul primei instanțe, atât la data de 26.04.2009 cât și pentru data de 30.04.2009, convocarea s-a referit la săvârșirea unei greșeli profesionale prin nerespectarea obligațiilor de a păstra confidențialitate și secretul profesional, fapte în raport de care instanța urmează a aprecia temeinicia deciziei contestate în cauză.
Curtea apreciază, prin urmare, ca fiind fondate susținerile recurentei, referitoare la greșita apreciere a deciziei de concediere contestată ca fiind lovite de nulitatea absolută, situație în care instanța fondului a respins eronat și proba testimonială solicitată de către acesta, probă ce nu poate fi administrată în faza recursului, în raport de dispozițiile exprese al art.305 pr.civ. fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.; nefiind posibilă modificarea hotărârii recurate fără administrarea de noi probe sunt aplicabile dispozițiile art.312 alin.3 teza a II-a pr.civ. Curtea apreciază ca fiind necesară casarea hotărârii pentru administrarea de probe vis-a-vis de temeinicia faptei imputată intimatei-reclamante prin decizia contestată în justiție.
Având în vedere cele mai sus reținute, Curtea apreciată ca fiind de prisos examinarea celorlalte motive de recurs deduse judecății.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate
Admite recursul declarat de recurentul Serviciul de Ambulanță al Județului, împotriva sentinței civile nr.943 din data de 13.07.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (număr în format vechi 1836/C/2009), în contradictoriu cu intimata.
Casează sentința recurată.
Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2010.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
09.02.2010
Jud. fond.:;
Cu opinia separată, a d-nei judecător, în sensul: respingerii recursului ca nefondat și obligării recurentei la plata în favoarea intimatei a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apreciez că soluția era cea de respingere a recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.267 al.1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția cele prevăzute la art.264 al.1 lit.a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile; în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, alineatul 2 al aceluiași text de lege prevede că salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Față de prevederile art.267 din Codul muncii, cercetarea disciplinară se constituie într-o garanție a dreptului la apărare, pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare, fiind evident că dispozițiile legale la care ne referim dau satisfacție dreptului la apărare, având menirea de a-i permite salariatului să se apere în raport de învinuirile care i se aduc, cercetarea prealabilă fiind prevăzută exclusiv în interesul salariatului.
Ori, în speță, din desfășurarea evenimentelor rezultă că angajatorul a încălcat dispozițiile legale referitoare la realizarea cercetării disciplinare, respectiv cele referitoare la respectarea dreptului la apărare al salariatului, ceea ce are drept consecință nulitatea deciziei contestate.
Se reține astfel că, pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, intimata-contestatoare a fost convocată inițial prin adresa nr.1406/ 23.04.2009 emisă de angajator, comunicată acesteia la data de 26.04.2009, ora 9,30, data stabilită prin aceasta pentru efectuarea cercetării disciplinare fiind 26.04.2009, ora 10,00.
La acel moment, intimata-contestatoare a formulat o cerere prin care a solicitat reprogramarea întrevederii pentru o altă dată pentru a putea fi reprezentată de liderul sindicatului sau de un avocat ori de o altă persoană pe care o va împuternici, cerând de asemenea, ca asupra datei să fie înștiințată cu cel puțin 48 de ore înainte.
Se constată că angajatorul a fost de acord cu cererea intimatei contestatoare, înregistrată sub nr.1480/26.04.2009.
Ulterior, însă, s-a procedat la convocarea intimatei-contestatoare prin adresa nr.1486, care, deși emisă de angajator la data de 27.04.2009, a fost comunicată salariatei în data de 30.04.2009, aceasta fiind chiar data stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În atare condiții, intimata-contestatoare a solicitat angajatorului prin cererea înregistrată sub nr.1558/30.04.2009, reprogramarea întrevederii stabilite în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, arătând că și-a angajat apărător și că nu a fost înștiințată în timp util cu privire la data stabilită prin convocare; salariata a anexat totodată și împuternicirea avocațială prin care făcea dovada celor susținute.
Prin dispoziția contestată angajatorul a reținut că, "în vederea cercetării disciplinare salariata a fost înștiințată, atât scris cât și verbal, luând la cunoștință prin semnătură de acest lucru" (art.6 din dispoziția contestată) și că "Comisia de disciplină constituită a invitat verbal și a așteptat să se prezinte în fața comisiei și a reprezentantului sindicatului, salariata, dar fără niciun rezultat, aceasta a refuzat motivând lipsa avocatului" (art.7 din Dispoziția nr.54/4.05.2009).
Este adevărat că art.267 al.3 Codul muncii permite angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în cazul neprezentării salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin.2, fără un motiv obiectiv.
În speță însă, această situație nu se regăsește, neprezentarea salariatei la efectuarea cercetării disciplinare prealabile fiind determinată de un motiv obiectiv și anume, faptul că nu a fost înștiințată anterior datei stabilite pentru efectuarea cercetării, fiind astfel în imposibilitate de a se apăra, cu concursul avocatului ales.
Se reține în acest context că angajatul trebuie să fie încunoștințat într-un termen rezonabil cu privire la data, locul și obiectul întrevederii, pentru ca acesta să aibă posibilitatea reală de a-și pregăti apărarea.
Ori, în cauză, nu s-a dovedit faptul că intimata-contestatoare ar fi fost înștiințată verbal, anterior datei de 30.04.2009, cu privire la data stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Pe de altă parte, adresa de convocare pentru data de 30.04.2009, ora 10,00, deși emisă de angajator la data de 27.04.2009, a fost comunicată salariatei abia în 30.04.2009 ( data cercetării), împrejurare ce nu i-a permis acesteia să fie asistată de către apărătorul ales la 29.04.2009 (fila 37 dosar fond).
În aceste condiții "reaua-credință a angajatului" la care recurenta se referă în motivele de recurs și care ar avea legătură cu angajarea unui avocat de către salariată și cu cererea acesteia de reprogramare a întrevederii pentru lipsă de apărare, derivă din atitudinea angajatorului și anume, aceea de a proceda la înmânarea convocării la aceeași dată cu cea la care era programată cercetarea disciplinară a salariatei.
Ori, buna-credință trebuie să se regăsească și în comportamentul angajatorului, ceea ce ar fi presupus ca adresa de convocare nr.1486/ 27.04.2009 să fi fost comunicată salariatei la data emiterii sau la o altă dată în intervalul cuprins între data emiterii și până la data stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile (nu însă în chiar ziua stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile), situație ce ar fi permis intimatei-contestatoare să-și asigure apărarea în modalitatea asistării sale de către un avocat, astfel cum aceasta a considerat că este necesar.
Pentru aceste considerente, în baza art,312 Cod pr.civilă recursul urma a fi respins, iar în baza art.274 Cod pr.civilă, obligată recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PREȘEDINTE
Președinte:Opriș Daniela ElenaJudecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 205/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2273/2009. Curtea... → |
|---|
