Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 267/2008

Ședința publică din data de 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu

- - - vicepreședinte Curtea de Apel

- - - JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia Creța

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta ASOCIAȚIA PENSIONARILOR PENTRU AJUTOR DE ȘI AJUTOR RECIPROC P împotriva deciziei civile nr. 876/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind formulate cereri prealabile, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr- contestatoarea, a solicitat anularea deciziei 10/2007, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești aferente celor două ore zilnice reținute fără temei, pe perioada 23.02.2007 - 25.09.2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației s-a arătat că prin decizia nr. 10/23.02.2007 emisă de ASOCIAȚIA PENSIONAȚILOR PENTRU AJUTOR DE Șl AJUTOR RECIPROC P s-a stabilit că începând cu data de 01.03.2007 programul de lucru pentru contestatoare este de 6 ore pe zi, fiind încălcate astfel prevederile art.41 din Legea 53/2003. A arătat că în baza art.41 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, sub acest aspect decizia contestată fiind lovită de nulitate absolută.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform disp.art.285 din Codul Muncii.

Pârâta, prin întâmpinare a arătat că decizia 10/23.02.2007 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, în sensul că la baza emiterii stă art.13 al.2 din Contractul Colectiv de Muncă prin care se prevede expres că normativele pentru personalul salariat se stabilesc de conducerea asociației pensionarilor împreună cu împuterniciții salariaților.

Emiterea deciziei prin care s-a redus programul de lucru de la 8 ore pe zi la 6 ore, s-a stabilit ca urmare a unor măsuri de reorganizare a activității de contabilitate și casierie, dispuse prin ședința de lucru de către biroul operativ al comitetului asociației, din data de 23.02.2007.

S-a mai arătat că în data de 25.04.2007, i-a fost aprobată contestatoarei, cererea de desfacere a contractului individual de muncă, iar pentru perioada 23.02.2007 - 26.04.2007, a fost prestată o activitate doar de 6 ore, conform pontajului.

Prin sentința nr.878/LM/2007 Tribunalul Hunedoaraa admis contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr.10 din 23.02.2007 emisă de pârâta ASOCIAȚIA PENSIONARILOR PENTRU AJUTOR DE Șl AJUTOR RECIPRC P și a nulat decizia atacată, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 465 lei net reprezentând diferență de venit pentru perioada 23.02.2007- 25.04.2007 către reclamantă.

Pârâta a fost obligată să plătească contestatoarei suma de 200 cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Contestatoarea a fost angajată la pârâta ASOCIAȚIA PENSIONARILOR PENTRU AJUTOR DE Șl AJUTOR RECIPEROC P, în funcția de contabil, începând cu data de 01.04.2005, în baza contractului individual de muncă nr. 1374/22.04.2005 încheiat pe durată nelimitată și cu un program de lucru de 8 ore pe zi (36).

Prin decizia nr. 10/23.02.2007, pârâta a stabilit ca începând cu data de 01.03.2007, petenta să lucreze pe un program de 6 ore /zi (2).

La data de 25.09.2007 raporturile de muncă dintre contestatoare și unitatea la care aceasta își desfășurat activitatea, au încetat, conform cu art.79 din Codul Muncii, ca urmare a cererii formulată de angajată.

Potrivit art.41 al.1 din Codul Muncii "contractul individual de muncă poate fi modificatnumaiprin acordul părților, iar la al.3 se precizează că modificarea contractului individual de muncă se referă la" oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii, d) condițiile de muncă; e) salariul; f)timpul de muncă și timpul de odihnă.

Cum în situația dată s-a modificat durata timpului de muncă de la 8 ore/zi la 6 ore/zi, fără să existe acordul părților, respectiv cel al angajatului, au fost încălcate prevederile art.41 din Codul Muncii.

Susținerea pârâtei că decizia contestată a fost dată cu respectarea prevederilor legale, fiind bazată pe art.13 al.2 din Contractul Colectiv de Muncă, a fost înlăturată cu motivarea că, modificarea contractului individual de muncă, nu poate fi făcută fără respectarea prevederilor art.41 din Codul Muncii.

Faptul că s-a cunoscut la nivel de unitate despre măsurile de reorganizare a programului de lucru și că s-a luat la cunoștință de către contestatoare de decizie prin semnarea acesteia, nu echivalează cu acordul acesteia pentru reducerea programului de lucru, implicit pentru modificarea contractului de muncă.

Cum din actele depuse la dosar, respectiv pontaje (27-29) și fișele de salarizare (34-35) a reieșit că petenta a fost plătită pentru un program de 6 ore(zi, când de fapt și de drept era să fie plătită pentru un program de 8 ore/zi), modificarea contractului individual de muncă nefiind legală, contestatoarei i se cuvin despăgubiri bănești pentru perioada 23.02.2007 - 25.04.2007. Astfel, despăgubirile care i se cuvin sunt în sumă de 456 lei net și reprezintă diferența lunară dintre suma cuvenită pentru un program de 8 ore și anume suma de 1365 lei și cea încasată pentru un program de 6 ore/zi și anume de 1037 lei, reprezentând astfel suma de 228 lei. Totalul calculat pentru o perioadă de 1 lună și 31 zile este astfel de 456 lei net.

Reținându-se culpa procesuală a pârâtei aceasta a fost obligată și la plata cheltuielii de judecată, reprezentând onorar de avocat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a susținut că soluția instanței de fond este nelegală deoarece instanța nu a coroborat dispozițiile art.41 din Codul Muncii cu cele ale art.13 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul asociației, contract pe care reclamanta și l-a însușit prin semnare.

În temeiul dispozițiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă pârâta era îndreptățită să ia măsuri pentru reorganizarea societății.

Sub un al doilea aspect critic se arată că sentința este nelegală și pentru faptul că a fost admisă acțiunea reclamantei și au fost obligați la plată pentru un program de opt ore deși aceasta nu a prestat activitate decât 6 ore.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului ca tardiv și în subsidiar ca nefondat. Aceasta a arătat că recursul a fost depus peste termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a susținut că soluția instanței de fond este legală, pârâta procedând în mod nelegal la modificarea contractului de muncă.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității recursului aceasta este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea 168/1999 termenul de recurs în materia litigiilor de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătorești de către instanța de fond.

În speță soluția primei instanțe a fost comunicată pârâtului la data de 26 11 2007 iar acesta a depus la poștă cererea de recurs la 4 12 2007, în interiorul termenului defipt de lege.

În ceea ce privește fondul cauzei criticile recurentului sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor codului muncii:

Art. 41 - (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.

(2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.

(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:

a) durata contractului;

b) locul muncii;

c) felul muncii;

d) condițiile de muncă;

e) salariul;

f) timpul de muncă și timpul de odihnă.

Art. 38 - Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Potrivit dispozițiilor Legii 130/1996:

Art. 8 - (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

(3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.

În speță pârâta a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul timpului de muncă reducându-l de la 8 ore la 6 ore zilnic fără a avea acordul salariatului. Această modificare este interzisă expres de dispozițiile art. 41 alin 1 din Codul Muncii.

Susținerea pârâtei în sensul că din coroborarea dispozițiilor codului muncii cu cele ale Contractului colectiv de muncă s-ar putea desprinde concluzia că nu era necesar acordul salariatului pentru modificarea contractului de muncă este nefondată.

În primul rând, în temeiul art.8 din Legea 130/1996 prin contractele individuale de muncă nu se pot stabili clauze prin care să se încalce drepturile minimale imperativ prevăzute în lege și contractele încheiate la nivel superior și în al doilea rând orice clauză prin care salariatul ar renunța la un drept prevăzut de lege este lovită de nulitate potrivit art. 38 din Codul Muncii.

În acest sens dispozițiile art. 13 alin. din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de uniate, care prevăd că " pentru personalul salariat se stabilesc de conducerea Asociației Pensionarilor împreună cu împuterniciții salariaților " nu pot fi interpretate în sensul că unitatea are dreptul de a modifica elementele contractului de muncă fără acordul salariatului.

Nici ce de-a doua critică formulată de pârâtă nu este întemeiată. În mod corect instanța de fond a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei contravaloarea salariului care i s-ar fi cuvenit pentru încă 2 ore de muncă zilnic. Dreptul reclamantei își are izvorul nu în munca prestată ci are caracterul unei despăgubiri.

Astfel potrivit dispozițiilor codului muncii:

Art. 269 - (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

În speță prin decizia unilaterală emisă în mod nelegal de unitate reclamanta a fost împiedecată să desfășoare un program de muncă de 8 ore și să primească o salarizare corespunzătoare acestui program. Singura modalitate de recuperare a prejudiciului astfel suferit de reclamantă este aceea de obligare a unității la plata diferenței de salariu pentru cele 2 ore zilnic pentru care aceasta nu a putut presta activitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ASOCIAȚIA PENSIONARILOR PENTRU AJUTOR DE ȘI AJUTOR RECIPROC P împotriva sentinței civile nr. 876/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

Tehnored. /2ex.

,

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Maria Ofelia Creța

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Alba Iulia