Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 101/R-CM
Ședința publică din 27 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimații și, împotriva sentinței civile nr.940 din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-intimată, în baza împuternicirii avocațiale nr.197/2008, emisă de Cabinet individual- Baroul Vâlcea, recurentul-intimat și avocat G pentru intimatul-contestator G, în baza împuternicirii avocațiale nr.10/2009, emisă de Cabinet individual- Baroul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-intimate depune la dosar note scrise și acte doveditoare pe care le-a comunicat apărătorului intimatului-contestator. Precizează că notele scrise nu reprezintă motive noi de recurs.
Apărătorul intimatului-contestator precizează că a luat cunoștință de actele ce i-au fost comunicate de către recurenta-intimată.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul recurentei-intimate, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea contestației ca nefondată, cu obligarea intimatului-contestator la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Recurentul-intimat, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul intimatului-contestator G, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2008, Gac ontestat Decizia nr.114/07 iulie 2008 emisă de - Societate Cooperatistă I, prin reprezentantul legal - președinte. A chemat de asemenea în judecată și pe președintele, solicitând admiterea contestației și desființarea deciziei nr.114/07 iulie 2008 ca nelegală și netemeinică.
În motivarea contestației arată că prin decizia nr.114/07 iulie 2008, în baza art.52 alin.1 lit.c, s-a hotărât suspendarea contractului individual de muncă până la soluționarea definitivă a plângerii penale.
Prin aceeași decizie s-a dispus ca pe perioada suspendării contractului de muncă G să presteze activitatea de agent comercial cu un salariu de 700 lei. Decizia este nelegală întrucât este actul unilateral al președintelui, chiar dacă în cuprinsul acesteia sunt invocate o serie de înscrisuri, respectiv informarea nr.89/2008, procesele-verbale ale Consiliului de administrație și procesul-verbal al Comisiei de cenzori.
Ultimul act invocat în decizie care a condus la formularea plângerii penale este încheiat la 03 iulie 2008, iar după această dată Consiliul de Administrație nu a mai fost convocat pentru a analiza procesul-verbal al Comisiei de cenzori.
Actul Comisiei de cenzori invocat în decizie nu a fost analizat în Consiliul de administrație, iar în ședințele anterioare ale Consiliului de administrație nu s-a dispus suspendarea lui din funcție ca urmare a plângerii penale. Potrivit actului constitutiv al, atributul privind încheierea, modificarea și încetarea contractului de muncă aparține Consiliului de administrație, iar președintele cooperativei duce la îndeplinire hotărârile luate de Consiliul de administrație.
Decizia nr.114/07 iulie 2008 este nelegală și se impune anularea ei și pe motiv că nu cuprinde toate elementele prevăzute în dispozițiile Codului muncii, respectiv nu este indicat termenul în care decizia poate fi contestată, instanța competentă să soluționeze litigiul și termenul de comunicare a deciziei.
Decizia este nelegală și pe motiv că s-a luat măsura ca pe timpul suspendării contractului de muncă să presteze activitatea de agent comercial, însă în statutul de funcțiuni al nu există funcția de agent comercial. Instanța de judecată urmează să verifice și să analizeze situațiile invocate în decizia contestată, procesele-verbale ale consiliului de administrație menționate în decizie, informarea nr.89 din 30 mai 2008.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că în ședința din 29 iunie 2008 s-a analizat refuzul lui G de a da notă explicativă. În această ședință s-a propus să fie suspendat din funcție, iar sarcinile de serviciu să fie preluate de contabila, urmând ca G să fie trecut în funcția de agent comercial. Ulterior, la data de 04 iulie 2008 s-a formulat plângere penală împotriva lui G, ce a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar la data de 07 iulie 2008 s-a emis decizia de suspendare din funcție.
Decizia este emisă cu respectarea prevederilor Codului muncii, iar funcția de agent comercial este prevăzută în statutul de funcțiuni al societății.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.940 din 04 noiembrie 2008, a admis contestația formulată și a anulat decizia nr.114/07 iulie 2008 emisă de intimată, obligând pe aceasta la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că în ședința Consiliului de administrație din 31 mai 2008 s-au discutat măsuri organizatorice și diverse propuse de președintele, care a prezentat informarea nr.89 din 30 mai 2008 prin care a constatat o serie de deficiențe în activitatea contabilului șef G și s-a hotărât luarea unei note explicative acestuia în legătură cu deficiențele menționate.
În aceeași ședință s-a menționat că față de volumul documentelor contabile foarte redus nu se mai justifică două posturi la compartimentul financiar-contabil și s-a propus ca operațiunile contabile să fie preluate de contabila în termen de 10 zile.
În ședința Consiliului de administrație din 29 iunie 2008, președintele cooperativei a propus ca începând cu data de 01 iulie 2008 numitul G să fie suspendat din funcție pentru deficiențele constatate și prezentate în ședința Consiliului de administrație din 31 mai 2008 și pentru refuzul acestuia de a da notă explicativă la cele constatate. de serviciu urmau să fie preluate de către contabil.
În același proces-verbal s-a consemnat: solvabil de cele propuse va fi domnul, fără să angajeze consiliul de administrație în situația că domnul G va acționa în justiție.
În continuare, a propus ca G să fie trecut ca agent comercial.
Supuse la vot propunerile președintelui, au fost aprobate cu majoritatea de voturi a membrilor consiliului de administrație.
Ulterior, la data de 04 iulie 2008, în calitate de președinte al, a formulat plângere penală împotriva lui G care are calitatea de contabil șef, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Prin decizia nr.114/07 iulie 2008, emisă de - Societate Cooperatistă Gradul I prin reprezentantul legal - președinte, în temeiul art.52 alin.1 lit.c s-a hotărât suspendarea contractului individual de muncă al numitului G până la soluționarea definitivă a plângerii penale. Pe perioada suspendării contractului individual de muncă s-a dispus ca G să presteze activitatea de agent comercial, cu un salariu de 700 lei.
În cuprinsul deciziei sunt menționate deficiențele în activitatea contabilului șef G cuprinse în informarea nr.89 din 30 mai 2008 și procesele-verbale din 30 mai 2008, 29 iunie 2008 și 03 iulie 2008.
S-a reținut că decizia este emisă cu respectarea dispozițiilor art.268 pct.2 lit.a, f din Codul muncii. Chiar dacă nu este indicat termenul în care poate fi contestată decizia și instanța căreia trebuie să i se adreseze, s-a făcut mențiunea că decizia poate fi contestată în termenul prevăzut de Legea nr.53/2003, însă decizia este luată de un organ care nu are în atribuțiile sale pe aceea de a suspenda contractul individual de muncă al unui angajat.
Astfel, potrivit art.52 lit.c din Legea nr.53/2003, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului său sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.
Potrivit art.23 lit.d din actul constitutiv al -Societate Cooperativă jud.V, atribuția de angajare și concediere a personalului aparține Consiliului de administrație.
Atribuțiile președintelui Societății Cooperative de Consum sunt prevăzute la art.25 în număr de 5 și în nici una din acestea nu este prevăzută și cea cu privire la angajarea personalului, suspendarea contractului individual de muncă sau schimbarea funcției acestuia.
Așadar, atribuția de angajare o are Consiliul de administrație, el este angajatorul și în consecință, potrivit art.52 lit.c din Legea nr.53/2003 numai Consiliul de administrație poate dispune măsura de suspendare a contractului de muncă în cazul în care tot el a formulat plângere penală împotriva salariatului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, intimații și.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât:
1. Instanța a acordat reclamantului ceea ce nu s-a cerut, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Astfel, contestatorul a solicitat prin contestația formulată desființarea deciziei nr.114 din 07 iulie 2008, iar instanța de judecată a admis cererea formulată și a dispus anularea deciziei.
2. Hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină și mai mult, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Nemotivarea hotărârii reprezintă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut și garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond arată că decizia este emisă cu respectarea prevederilor art.268 pct.2 lit.a, f din Codul muncii, însă admite contestația și anulează decizia, reținând că este emisă de un organ care nu are atribuții cu privire la suspendarea contractului de muncă.
3. Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Nu s-a avut în vedere că potrivit art.52 din statut, consiliul de administrație are atribuții de angajare și concediere a personalului, iar potrivit art.23, președintele este cel care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului de administrație.
În speță, în ședințele consiliului de administrație s-a analizat activitatea desfășurată de contestatorul-recurent și având în vedere abaterile săvârșite de acesta, s-a propus să fie suspendat din funcție și sarcinile sale de serviciu să fie preluate de contabila, acesta urmând să fie trecut în funcția de agent comercial.
Rezultă astfel că decizia de suspendare este dispusă de consiliul de administrație, însă s-a semnat de președinte care este organ executiv.
4. Instanța de fond avea obligația să examineze cauza sub toate aspectele față de prevederile art.3041Cod procedură civilă.
Instanța de fond însă nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și nu a analizat motivele pentru care s-a dispus suspendarea din funcție a contestatorului, care și-a depășit atribuțiile de serviciu și a încălcat prevederile legale, încercând să-și însușească de la societate anumite sume de bani și angajând unitatea la încheierea unor contracte fără aprobarea consiliului de administrație.
Acesta a săvârșit mai multe abuzuri și nereguli pentru care s-a solicitat să i se ia notă explicativă, ceea ce acesta a refuzat, dispunându-se ulterior suspendarea contractului de muncă urmare a plângerii penale efectuată împotriva acestuia.
Examinând actele dosarului față de motivele de recurs formulate, instanța constată următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, nu se poate pretinde că instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut.
În contestația formulată s-a solicitat desființarea deciziei nr.114/07 iulie 2008 emisă de intimată, iar în partea finală se solicită admiterea contestației și anularea acestei decizii.
De altfel, instanța de fond, pronunțând o sentință de anulare a deciziei de suspendare contestată, nu a făcut altceva decât să desființeze decizia respectivă și să se pronunțe exact pe ceea ce s-a cerut de contestator, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât sentința instanței de fond este motivată sub aspectul soluției pronunțate.
Se arată în motivarea sentinței că decizia de suspendare este emisă cu respectarea dispozițiilor art.268 pct.2 lit.a, f din Codul muncii, însă se admite contestația și se anulează această deciziei, cu motivarea că a fost luată de președintele de la și nu de Consiliul de administrație al acestuia. S-a motivat că președintele Consiliului de administrație nu are atribuția de a lua decizii privind suspendarea contractului de muncă al unui angajat.
C de-al treilea motiv de recurs care vizează nelegalitatea deciziei sub aspectul anulării ei ca nefiind dată de consiliul de administrație, este întemeiat.
Astfel, potrivit art.23 din actul constitutiv al Societate Cooperativă județul V, Consiliul de administrație are, printre alte atribuții, și aceea prevăzută la pct.3 lit.d, în sensul că angajează și concediază personalul, stabilește drepturile și obligațiile acestuia, potrivit reglementărilor în vigoare.
La art.25 pct.5 din același act constitutiv se enumeră atribuțiile principale ale președintelui societății cooperative de consum, la lit.d) fiind menționată aceea de a aduce la îndeplinire deciziile Consiliului de administrație și raportează acestuia despre activitatea desfășurată, iar la lit.e) se prevede că acesta îndeplinește orice alte atribuții încredințate de Consiliul de administrație sau care rezultă din activitatea curentă a societății cooperative de consum, cu excepția celor care sunt de competența adunării generale sau a consiliului de administrație.
În speță, așa cum a reținut și instanța de fond, în ședința Consiliului de administrație din 31 mai 2008, s-au discutat măsuri organizatorice și diverse propuse de președintele, care a prezentat informarea nr.89 din 30 mai 2008, prin care a constatat o serie de deficiențe în activitatea contabilului șef Conform mențiunilor din acest proces-verbal s-a hotărât luarea unei note explicative lui G în legătură cu deficiențele menționate.
Ulterior, în ședința Consiliului de administrație din 29 iunie 2008, președintele cooperativei a propus ca începând cu 01 iulie 2008, numitul G să fie suspendat din funcție pentru deficiențele constatate și prezentate în ședința din 31 mai 2008 și pentru refuzul acestuia de a da notă explicativă la cele constatate.
La data de 04 iulie 2008, în calitate de președinte al, a formulat plângere penală împotriva lui G, care are calitatea de contabil șef, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Prin decizia nr.114/07 iulie 2008 emisă de, prin reprezentatul legal - președinte, s-a hotărât suspendarea contractului de muncă al acestuia până la soluționarea definitivă a plângerii penale.
Potrivit art.52 alin.1 din Codul muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Rezultă astfel că în situația suspendării contractului individual de muncă, angajatorul nu se pronunță asupra vinovăției sau nevinovăției angajatului și nici asupra răspunderii sale penale, măsura suspendării durând până la terminarea cercetărilor sau până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, având așadar un caracter provizoriu.
Instituția suspendării constituie una din modalitățile prin care dreptul muncii asigură protecția salariatului. Suspendarea contractului de muncă este în realitate o suspendare a principalelor sale efecte - prestarea muncii și plata acesteia - care se manifestă printr-o încetare temporară a traducerii lor în viață. Ea se deosebește de încetarea contractului de muncă care presupune dispariția efectelor sale.
În speță, așa cum s-a arătat, prin decizia nr.114/07 iulie 2008, contestată, s-a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului până la soluționarea definitivă a plângerii penale.
Nu se poate pretinde în acest mod că este vorba de o concediere care să intre în atribuțiile exclusive ale Consiliului de administrație.
Cum președintele societății are potrivit actului constitutiv printre atribuții și pe aceea de a aduce la îndeplinire deciziile Consiliului de administrație și orice alte atribuții încredințate de Consiliul de administrație, nu se poate pretinde că decizia de suspendare a unui contract de muncă care nu este una și aceeași cu încetarea contractului de muncă nu poate fi dată și semnată de acesta.
Suspendarea contractului de muncă al contestatorului a fost hotărâtă, așa cum s-a arătat mai sus, în ședința Consiliului de administrație și în realizarea atribuțiilor sale președintele a semnat și emis o asemenea decizie.
Întrucât instanța de fond a apreciat că decizia de suspendare a contractului de muncă nu putea fi luată de președinte, a dispus anularea acesteia.
Procedând în acest mod, instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și nu a analizat dacă decizia a fost sau nu dată conform legii.
Potrivit art.312 alin.5 Cod procedură civilă, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea respectivă.
Față de această dispoziție procedurală cu caracter imperativ, rezultă că pe lângă cazurile în care soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competență sau în lipsa părții care nu a fost legal citată, reglementate expres prin art.81 alin.2 lit.a și b din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în accepțiunea prevederilor art.82 din aceeași lege, se mai impune să se trimită cauza spre rejudecare și atunci când nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Trebuie avut în vedere astfel că, pronunțarea asupra fondului cauzei și stabilirea situației de fapt rămân totuși în sarcina instanțelor de fond, iar instanța de recurs nu poate fi decât instanță de control judiciar cu structură specifică în dreptul de cenzură.
Ca urmare, constatându-se că în speță instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, așa cum s-a arătat mai sus, urmează ca, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, să se admită recursul formulat, situație în care se va casa sentința civilă atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Față de această situație, cel de-al patrulea motiv de recurs formulat privind necercetarea fondului cauzei nu mai poate fi analizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimații și, împotriva sentinței civile nr.940 din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./29.01.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2157/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 147/2010. Curtea de... → |
|---|
