Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 555/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.555/R-CM

Ședința publică din 23 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 3: Paula Andrada

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A MUNICIPIULUI, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1391/CM din 05 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în C, strada - C, nr.7, -.24,.D,.3,.10, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 18.03.2009, emisă de Baroul București -Cabinet individual, pentru recurenta-pârâtă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului B și intimatul-reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse, din partea intimatului-reclamant, întâmpinare și un set de acte.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă, și intimatul-reclamant, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului B, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.

Precizează că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Apreciază că instanța de fond nu a motivat corespunzător hotărârea, limitându-se doar la a enumera numai susținerile contestatorului, fiind încălcate și dispozițiile art.52 din Codul muncii, în sensul că instanța de fond s-a pronunțat asupra nevinovăției intimatului înainte ca instanța abilitată să stabilească vinovăția sau nevinovăția acestuia.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral în ședință.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin contestația înregistrată pe rolul tribunalului Argeș la data de 24.10.2008, a solicitat în contradictoriu cu Camera de Comerț și Industrie a municipiului B desființarea dispoziției nr.119/19.08.2008 prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art.52 alin.1 litera c din Codul muncii și repunerea contestatorului în situația anterioară.

S-a mai solicitat plata despăgubirilor materiale și morale în cuantum de 100.000 Euro.

În motivarea contestației s-a arătat că în mod greșit intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă pentru motivul că împotriva contestatorului s-a formulat o plângere penală pentru o faptă incompatibilă cu funcția deținută.

Prin sentința civilă nr.1391/05.12.2008, a fost admisă contestația și repuse părțile în situația anterioară emiterii dispoziției contestată, fiind obligată intimata la plata salariului și a celorlalte drepturi de care contestatorul a fost lipsit pe perioada suspendării contractului individual de muncă.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că la data de 22.07.2008, contestatorul nu a putut împiedica accesul personalului angajat în încăperile destinate departamentului "IT", deoarece acesta se afla în concediu de odihnă.

De asemenea, contestatorul nu a avea parolele de acces în rețeaua de calculatoare, motiv pentru care nu îi poate fi imputată fapta de a refuza să le predea.

Împotriva hotărârii a formulat recurs intimata pentru motivul prevăzut de art.304 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că nu a fost motivată soluția respingerii excepției de necompetență teritorială a instanței, iar soluționarea cauzei pe fond s-a făcut cu încălcarea legii, ignorându-se în acest sens dispozițiile art.24 din Regulamentul intern, care prevedeau obligația salariatului să raporteze conducerii intimatei orice situație de natură să pericliteze bunul mers al acesteia.

Prezența intimatului la locul de muncă la data la care ar fi trebuit să se afle în concediu de odihnă, constituie de asemenea încălcări ale dispozițiilor Codului muncii și Regulamentului de ordine interioară.

De asemenea s-a mai arătat că instanța de fond nu trebuia să facă aprecieri asupra vinovăției contestatorului pentru a păstra măsura suspendării contractului individual de muncă, fiind suficientă doar existența plângerii penale împotriva acestuia.

Analizând recursul în limita motivului invocat se apreciază ca nefondat pentru argumentele ce urmează:

Primul motiv de recurs se referă la nemotivarea soluției de respingere a excepției de necompetență teritorială.

Excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către recurentă la termenul din 26.11.2008, înainte de dezbaterea în fond a cauzei, soluția de respingere a excepției fiind motivată de către instanță prin încheierea de amânare a pronunțării, astfel că această motivare nu trebuia să mai fie reluată în conținutul hotărârii.

C de-al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea dispozițiilor art.52 alin.1 litera c din Codul muncii.

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului B prin reprezentantul său a dispus la data de 19.08.2008, încetarea contractului individual de muncă, încheiat cu contestatorul pentru formularea unei plângeri penale împotriva acestuia potrivit art.52 alin.1 litera c din Codul muncii.

În motivarea dispoziției de suspendare a contractului individual de muncă s-a motivat că, intimatul a refuzat să pună la dispoziția conducerii recurentei parolele de acces la rețeaua de calculatoare și a împiedicat accesul personalului în încăperile destinate Departamentului "IT" la data de 22.07.2008.

Potrivit art.52 alin.1 litera c din Codul muncii, la inițiativa angajatorului contractul individual de muncă poate dă fie suspendat dacă împotriva salariatului s-a formulat o plângere penală, ori, acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută.

Textul de lege enunțat reglementează posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, măsura fiind condiționată de existența unei plângeri penale în legătură cu funcția pe care o deține salariatul și în plus de aceasta fapta penală ce face obiectul plângerii să-l pună în situația imposibilității de a mai exercita această funcție.

Intimatul i-a fost imputată prin plângerea penală fapta de a refuza predarea parolelor de acces la calculatoare și de a împiedica accesul personalului în încăperile destinate Departamentului "IT" la o dată la care acesta se afla în concediu de odihnă.

Faptele imputate contestatorului nu sunt prevăzute în legea penală să poată face obiectul unei plângeri, la data la care se pretinde că au fost săvârșite, intimatul aflându-se în concediu de odihnă.

Măsura suspendării contractului individual de muncă este una gravă, astfel că, plângerea penală formulată numai cu caracter formal nu poate constitui temeiul unei astfel de măsuri.

Nedescrierea în conținutul plângerii a unei fapte prevăzute de legea penală care să creeze convingerea săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu funcția deținută de către intimat a fost argumentul pentru care instanța de fond a apreciat că nu se impunea suspendarea contractului individual de muncă. Instanța de fond făcând o analiză formală a existenței faptei fără a analiza elementele constitutive ale acesteia, respectiv existența vinovăției, așa cum a motivat recurenta.

De altfel, pentru a aprecia îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.52 alin.1 litera c din Codul muncii, instanța efectuează doar o verificare formală a existenței plângerii penale care să se refere la fapte prevăzute de legea penală și incompatibile cu funcția deținută.

Nefiind îndeplinite aceste condiții, nu se impune măsura suspendării contractului individual de muncă, astfel că, pentru toate aceste argumente se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A MUNICIPIULUI, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1391/CM din 05 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în C, strada - C, nr.7, -.24,.D,.3,.10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/2ex/15.04.2009

Jud.fond;

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 555/2009. Curtea de Apel Pitesti