Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
In temeiul art. 287 C.muncii , angajatorul este cel care trebuie să dovedească în instanţă ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv. De remarcat că la dosarul de fond nu există nici cel puţin o fişă a postului din care să rezulte obligaţiile pe care intimatul pârât le avea în baza raporturilor juridice de muncă.
Secţia I civilă, Decizia nr. 6764 din 30 mai 2012
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr. 4470/29.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 7986/63/2011, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC COMAT DOLJ SA, împotriva sentinței civile nr. 11279/16.12.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 7986/63/2011, în contradictoriu cu intimata pârâtă M.I.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele:
Instanța de fond a fost sesizată cu un litigiu având ca obiect răspunderea patrimonială a salariatului față de angajator pentru prejudiciul în cuantum de 16.694, 18 lei, prin emiterea și semnarea deciziei nr. 48/18.10.2010, pentru care instanța a constatat nulitatea absolută.
Potrivit art. 270 C.muncii , salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din analiza prevederilor art. 270 C.muncii pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului față de angajator este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul, vinovăția salariatului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială, iar lipsa uneia dintre condițiile enumerate înlătură această răspundere.
Calitatea de salariat a intimatului - pârât nu a fost contestată în cauză, acesta îndeplinind funcția de manager al recurentei-intimate.
Fapta salariatului se analizează în raport de obligațiile acestuia concrete, stabilite prin contract, fișa postului și regulamentul intern.
Curtea a constatat că, în privința faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că prejudiciul, în cuantumul invocat de recurentă, a fost determinat prin fapta ilicită, exclusivă și personală a salariatului.
Pentru angajarea răspunderii salariatului trebuie dovedită în cauză îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, ce s-ar fi concretizat într-o pagubă cu valoare economică pentru angajator, dar și dovedirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins.
In temeiul art. 287 C.muncii , angajatorul este cel care trebuie să dovedească în instanță ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv. De remarcat că la dosarul de fond nu există nici cel puțin o fișă a postului din care să rezulte obligațiile pe care intimatul pârât le avea în baza raporturilor juridice de muncă.
Imposibilitatea stabilirii unui prejudiciu în situația în care societatea pârâtă nu a depus toate diligențele și chiar opunându-se inițial la efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate, a fost un argument important în pronunțarea soluției instanței de fond. Mai mult, în aceste condiții, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu au fost suficiente în a demonstra prejudiciul invocat.
Corect instanța de fond a constatat că, în baza acelorași argumente, cererea reconvențională este nefondată, având în vedere că pârâta s-a făcut vinovată de neplata salariului, încălcând prevederile legale prevăzute de art. 40 alin. (2) lit. c) din C.muncii.
Argumentația recurentei cum că reclamanta - contestatoare și-a încasat drepturile salariale direct din încasările unității nu este relevantă în situația în care acest fapt nu este dovedit, existând doar o prezumție din partea unității pârâte cu privire la existența prejudiciului ca dovadă în acest sens.
Față de toate aceste considerente, constatând că în cauză nu a fost dovedită întrunirea cumulativă a elementelor răspunderii patrimoniale, Curtea a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta reclamantă SC Comat Dolj SA, întemeiată pe prevederile art. 318 C.proc.civ., teza I și II.
Referitor la teza a II-a art. 318 C.proc.civ., contestatoarea consideră că instanța a analizat cererea de recurs doar prin prisma art. 304 pct. 9 C.proc.civ., omițând să analizeze cererea de recurs prin prisma celorlalte motive de recurs, așa cum au fost formulate și dezvoltate în baza art. 34 C.proc.civ pct.7 și pct.8, respectiv art.3041.
Recursul nu a fost analizat întru totul prin prisma prevederilor art. 304 pct.9 C.proc.civ., deoarece prevederile acestuia au fost analizate doar în raport de normele unui singur act normativ - codul muncii nu și în raport de restul actelor normative incidente în raporturile dintre părți: Legea nr. 22/1969, Ordinul nr. 3512/2008, Legea nr. 82/1991 și Ordinul nr. 2861/2009.
Privitor la teza I, consideră că dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece instanța de recurs a constatat că, în privința faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că prejudiciul, în cuantumul invocat, a fost determinat prin faptă ilicită, exclusivă și personală a salariatului. Instanța de recurs nu a observat, însă, că la dosarul cauzei încă de la judecata în fond, la filele 54-55 a fost depusă fișa postului, iar la filele 52-53 se află contractul de muncă. La fel, și în dosarul conex 17591/63/2010 filele 29 și 31-33 există aceste înscrisuri din care rezultă clar funcția ocupată, obligațiile de serviciu cât și legislația ce reglementează raporturile de muncă.
Referitor la proba cu expertiză s-a susținut că instanța de recurs nu a observat că această probă a fost încuviințată la cererea intimatei, care apoi nu a depus propuneri de obiective și nici nu a achitat onorariul de expert. Societatea contestatoare nu s-a opus la administrarea probei ci, dimpotrivă, a depus obiective la raportul de expertiză. Nu s-a pus în discuție necesitatea suportării onorariului de expert de către contestatoare.
Totodată, există înscrisuri prin care pârâta și-a însușit cuantumul prejudiciului prin semnătură și nu a contestat nici un act care a stat la baza stabilirii prejudiciului.
Cât privește cererea reconvențională, dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât nu a observat în dosarul de fond la filele 113-211 ștatele lunare de salarii pe perioada 2008/2010, din care rezultă că pârâtei i s-au plătit drepturile salariale. A mai precizat contestatoarea că în recurs au fost încuviințate alte înscrisuri, inclusiv expertiză, din care rezultă clar prejudiciul produs cât și plata salariului.
Contestația este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce vor fi expuse.
Potrivit art. 317 și 318 C.proc.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare dacă procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit legii sau dacă hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Hotărârile din recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
în ce privește o eventuală greșeală materială, este de precizat că textul se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele deduse judecății recursului, cum ar fi respingerea ca tardiv sau ca insuficient timbrat a recursului (deși la dosar se găseau dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat).
în speță sunt incidente prevederile art. 318, teza I și II, din C.proc.civ.
Observându-se argumentele principale pentru care se solicită anularea deciziei pronunțată în recurs se constată că, întradevăr, la dosarul cauzei există depusă în copie fișa postului intimatei pârâte, la filele 54-55 dosar fond; de asemenea, la filele 28 și următoarele din dosarul nr. 17591/63/2010, conexat la dosarul de fond, se află depuse copii după contractul individual de muncă al intimatei pârâte și fișa postului. Neobservarea și neanalizarea acestor înscrisuri, ci dimpotrivă, menționarea expresă în considerentele deciziei cum că acestea (importante pentru dezlegarea pricinii) nu au fost depuse la dosarul cauzei, duc la concluzia că decizia este rezultatul unei greșeli materiale evidente. Aceeași este situația și cu privire la ștatele de plată a salariilor, depuse la dosar și cu privire la care instanța de recurs nu precizează pentru ce considerente le înlătură.
Cât privește analizarea motivelor de recurs (teza II din art. 318 C.proc.civ.), acest temei al contestației în anulare se impune a fi analizat prin prisma prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Astfel, prin hotărârea din 4 martie 2008, pronunțată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Emil Burzo contra României, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt cu adevărat « înțelese », adică examinate cu atenție de instanța sesizată. Articolul 6 alin. (1) implică în sarcina instanțelor obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile părților.
La punctul 46 din hotărârea menționată Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reținut că instanța de recurs nu examinase în mod aprofundat și serios mijloacelor reclamantului în conformitate cu cerințele unui proces echitabil; că instanțele nu sunt obligate să expună motivele respingerii fiecărui argument al unei părți, însă au obligația de a examina adecvat și de a răspunde principalelor mijloace pe care aceasta le expune.
în speță, în motivarea recursului contestatoarea a susținut în esență că sunt aplicabile în cauză dispozițiile Legea nr. 22/1969 și HCM nr. 2230/1969 privind gestiunea; că înscrisurile depuse în dovedirea acțiunii nu au fost întocmite pentru un scop litigios ci sunt documente de evidență contabilă ce se întocmesc obligatoriu și au fost întocmite conform legii; că aceste înscrisuri sunt o parte întocmite de intimata pârâtă, scrise și semnate, iar o altă parte sunt însușite de intimata pârâtă prin semnătură; că parte din salariul intimatei a fost reținut pentru recuperarea prejudiciului iar o altă parte pentru constituirea fondului de garanții prevăzut de lege; a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă pentru a face dovada susținerilor privind prejudiciul și plata salariului.
Instanța de recurs a analizat răspunderea patrimonială a intimatei doar prin prisma prevederilor Codului muncii, fără a se face nici o discuție în legătură cu celelalte prevederi legale invocate în recurs (dispoziții legale ce au constituit temei al demersului judiciar încă de la fond, conform cererii de chemare în judecată). Nu s-au analizat susținerile recurentei privitoare la forța probantă a înscrisurilor; s-a precizat, referitor la înscrisuri, că opoziția inițială a recurentei la efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate „a fost un argument important în pronunțarea soluției instanței de fond. Mai mult, în aceste condiții, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu au fost suficiente în a demonstra prejudiciul invocat”. Pe de o parte, instanța nu argumentează de ce, în lipsa expertizei, înscrisurile nu fac dovada prejudiciului; pe de altă parte, în recurs a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară contabilă (filele 27 - 40, prin care au fost analizate înscrisurile referitoare la prejudiciu și la plata salariului intimatei), precum și alte înscrisuri, cu privire la care instanța de recurs nu face nici un fel de discuții, deși prin recurs se solicitase expres administrarea acestor probatorii.
Această modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu inexistența unei examinări aprofundate și serioase a mijloacelor utilizate de contestatoare în demersul său judiciar.
Astfel fiind, întrucât se constată îndeplinite în cauză cerințele art. 318 C.proc.civ. va fi admisă contestația. Va fi anulată decizia contestată și se va stabili termen pentru rejudecarea recursului.
| ← Desfacerea contractului de muncă. Preot | Litigiu de muncă. Departajare salariaţi după evaluarea... → |
|---|
