Decizie de sancţionare disciplinară. Conţinut. Comunicare. Convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă
| Comentarii |
|
Dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă este suspendat pe perioada în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă, întrucât contractul individual de muncă al acestuia este suspendat de drept. Cerinţa art. 267 alin. (2) C.muncii este respectată doar atunci când în convocarea comunicată salariatului sunt menţionate toate faptele ce constituie obiect al cercetării disciplinare prealabile a acestuia, nefiind suficientă indicarea doar a uneia din abaterile disciplinare pentru care se emite decizia de sancţionare disciplinară, deoarece scopul convocării constă în asigurarea exercitării dreptului la apărare al salariatului cercetat disciplinar. Decizia de concediere trebuie să cuprindă, conform art. 268 alin. (2) lit. b) C.muncii, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi care justifică reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, sub sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară. Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 268 alin. (5) şi art. 283 alin. (1) lit. b) C.muncii, pentru contestarea deciziei de sancţionare disciplinară, începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) C.muncii , neavând relevanţă împrejurarea că salariatul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia în alt mod.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2323 din 3 iulie 2008
Prin sentința civilă nr. 99/5.02.2008 cu opinie separată, Tribunalul Arad a respins excepția de tardivitate a acțiunii și excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiate.
Totodată, a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtei SC T.T. SRL Arad, precum și excepția nulității absolute a deciziei de concediere, dispunând anularea deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii, radierea mențiunilor privitoare la concediere din carnetul de muncă, efectuarea cuvenitelor mențiuni conform dispozitivului sentinței și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, de la momentul desfacerii contractului de muncă și până la plata efectivă a drepturilor.
Instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC T.T. SRL Arad împotriva reclamantului-pârât reconvențional C.N., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului individual de muncă nr. 453021/10.06.2006, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția tardivității acțiunii este neîntemeiată, deoarece decizia de concediere a fost expediată către reclamant prin poștă la data de 28.09.2007, iar acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26.10.2007, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) C.muncii .
Apărarea pârâtei cu privire la faptul că reclamantul a luat cunoștință despre decizia de concediere de la ITM sau în timpul judecării litigiului ce formează obiectul dosarului nr.3404/2007 al Tribunalului Arad, astfel încât termenul de contestare al acesteia curge de la acest moment, a fost înlăturată prin raportare la dispozițiile imperative ale art. 268 alin. (4) C.muncii și la împrejurarea că decizia de concediere nu a putut fi comunicată direct reclamantului, deoarece acesta s-a aflat în concediu medical.
Excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1139/2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3404/2007, a fost respinsă, apreciindu-se că nu există identitatea de obiect cerută de art. 1201 C.civ., întrucât în dosarul pendinte se contestă o altă decizie de concediere decât cea analizată în dosarul nr. 3404/2007 al Tribunalului Arad.
Prima instanță a admis excepția de nulitate absolută a deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reținând că sunt incidente mai multe motive de nulitate a acesteia.
Astfel, Tribunalul Arad a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 267 alin. (1) și (2) C.muncii, ca urmare a faptului că angajatorul nu a probat că a comunicat, prin poștă, convocările nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 și nr. 263/3.08.2007 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Decizia de concediere contestată a fost emisă în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical, astfel încât au fost nesocotite prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) C.muncii și nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) și c) C.muncii.
Angajatorul a emis două decizii de concediere cu nr. 3/19.08.2007 cu un conținut total diferit și nu a depus probe din care să rezulte ce decizie a comunicat reclamantului, potrivit art. 268 alin. (4) C.muncii .
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. (3) C.muncii și adeverința medicală eliberată de doctor M.M. la data de 5.10.2007, Tribunalul Arad a apreciat că nu operează excepția nulității contractului de muncă și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.
în opinia separată s-a arătat că se impunea admiterea cererii reconvenționale formulate de către pârâtă și respingerea acțiunii principale, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea dispozițiilor art. 27 alin. (1) C.muncii , iar adeverința medicală eliberată la 5.10.2007 este ulterioară desfacerii contractului de muncă al reclamantului prin decizia nr. 3/19.08.2007, astfel încât nulitatea prevăzută de art. 27 alin. (2) C.muncii nu poate fi remediată, nefiind incidente prevederile art. 27 alin. (3) C.muncii .
Pe de altă parte, s-a susținut că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) C.muncii și a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 267 C.muncii .
Pârâta SC T.T. SRL Arad a formulat recurs, în termenul legal, împotriva sentinței civile nr. 99/5.02.2008 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii de recurs se arată că instanța de fond a respins excepția de tardivitate a acțiunii în mod greșit, deoarece din adeverința eliberată de Oficiul Poștal nr.1 Arad rezultă că decizia nr. 3/15/19.08.2007 a fost expediată la data emiterii ei, respectiv la data de 15.08.2007, punerea în aplicare operând cu data de 19.08.2007, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 268 alin. (3) C.muncii , iar contestația a fost depusă cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la data la care reclamantul a luat cunoștință de desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă.
De altfel, din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad rezultă că reclamantul a avut cunoștință de decizia contestată cel mai târziu la data de 17.08.2007, dată la care a formulat o plângere la ITM împotriva acestei decizii.
Adresele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 și nr. 263/3.08.2007 au fost comunicate reclamantului, prin poștă, așa cum rezultă din confirmările de primire a acestora, depuse la termenul din 5.02.2007, dar ignorate de către prima instanță. Aceste adrese au fost depuse la dosar de către reclamant, astfel încât el recunoaște că le-a primit. Prin urmare, decizia de concediere nu este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea dispozițiilor art. 267 alin. (2) C.muncii .
Abaterile săvârșite de reclamant sunt prevăzute de art. 39 alin. (2) C.muncii , motiv pentru care lipsa inserării dispozițiilor din statut, regulamentul intern sau contractul de muncă referitoare la normele de disciplină încălcate de reclamant nu poate conduce la nulitatea deciziei.
întrucât Codul muncii nu prevede menționarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor pentru care salariatul refuză să se prezinte la cercetare, neindicarea acestora nu atrage nulitatea deciziei de concediere.
Cererea reconvențională a fost respinsă în mod greșit de către prima instanță, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea cerinței prevăzute de art. 27 alin. (1) C.muncii . Dispozițiile art. 27 alin. (3) C.muncii nu sunt aplicabile în cauză, ca urmare a faptului că certificatul medical din 5.10.2007 a fost eliberat după desfacerea contractului de muncă al reclamantului.
în drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ.
Intimatul N.C. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepția de tardivitate a acțiunii este nefondată, deoarece a formulat contestația pendinte în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) C.muncii , decizia de concediere emisă la 19.08.2007 neputând să-i fie comunicată la 15.08.2007, așa cum susține recurenta. La această dată, recurenta a restituit intimatului scrisorile expediate de acesta pe adresa recurentei.
Din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad nu rezultă că intimatul a avut cunoștință de decizia de concediere cel mai târziu la 17.08.2007 și nici că a formulat o plângere la ITM Arad împotriva acesteia, ci doar că decizia de concediere nu i-a fost comunicată.
Prin înscrisul „Notă internă de anulare” din 19.08.2007, pârâta a anulat administrativ decizia de concediere nr. 3/7.08.2007, iar decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 a fost emisă pentru a corecta anumite elemente conținute de decizia anterioară și fără efectuarea vreunei cercetări disciplinare prealabile, motiv pentru care decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 este lovită de nulitate absolută datorită lipsei efectuării cercetării disciplinare prealabile și a indicării, în cuprinsul ei, a motivelor pentru care cercetarea disciplinară nu s-a efectuat.
Dispozițiile art. 39 alin. (2) C.muncii au caracter de maximă generalitate și nu prezumă că fapte precum „crearea de stări tensionate”, „refuzul la cele trei convocatoare”, „insubordonarea fățișă, chiar jignitoare”, „voința de a încălca obligațiile”, sunt abateri disciplinare, astfel încât aceste fapte nu puteau fi sancționate disciplinar decât dacă erau prevăzute ca abateri disciplinare în statutul de personal, regulamentul intern ori contractul colectiv de muncă aplicabil.
Pe de altă parte, aceste fapte sunt acțiuni cu un pronunțat caracter de generalitate, iar decizia de sancționare nu cuprinde nici un fel de descriere a acestora.
Prin urmare, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, datorită lipsei mențiunilor prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) și b) C.muncii.
Decizia de concediere nu cuprinde motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin. (3) C.muncii , nu a fost efectuată cercetarea, astfel încât este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea cerinței de la art. 268 alin. (2) lit. c) C.muncii, cum a reținut și instanța de fond.
Cererea reconvențională este neîntemeiată prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (3) C.muncii și ale art. 57 alin. (2) C.muncii , deoarece nulitatea unui contract individual de muncă produce efecte doar pentru viitor, respectiv de la momentul constatării ei, iar reclamantul a depus certificatul medical în perioada de derulare a contractului de muncă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 268 alin. (5) coroborat cu art. 283 alin. (1) lit. b) C.muncii, decizia de sancționare disciplinară poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Articolul 268 alin. (4) C.muncii prevede că decizia de sancționare disciplinară se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată acestuia.
Prin urmare, termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru contestarea deciziei de sancționare disciplinară începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) C.muncii , neavând relevanță că salariatul a luat cunoștință de existența acesteia în alt mod.
Deoarece decizia de concediere contestată a fost emisă la data de 19.08.2007, ea nu putea fi comunicată reclamantului la data de 15.08.2007, așa cum susține recurentul, adică la o dată anterioară emiterii ei.
Această decizie a fost comunicată reclamantului la 1.10.2007, fiind contestată la 26.10.2007, astfel încât a fost respectat termenul prevăzut de art. 268 alin. (5) și art. 283 alin. (1) lit. b) C.muncii, iar excepția tardivității acțiunii este nefondată.
Susținerea recurentei că reclamantul a luat la cunoștință de conținutul deciziei de concediere cel mai târziu la data de 17.08.2007, conform mențiunilor din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad, nu poate fi luată în considerare pentru admiterea excepției de tardivitate, deoarece contravine art. 268 alin. (4) C.muncii și nu corespunde realității, în condițiile în care adresa menționată precizează doar că a fost emisă decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 și că ea nu a fost comunicată salariatului.
Prin decizia de concediere nr. 3/19.08.2007, angajatorul a reținut că reclamantul a săvârșit mai multe abateri disciplinare, și anume: lipsa nemotivată repetată în perioada 13.07.2007 - 25.07.2007 și în perioada 1.08.2007 - 7.08.2007; crearea unei stări tensionate în colectivul de muncă; insubordonarea fățișă, chiar jignitoare și voința reclamantului de a încălca obligațiile de serviciu.
Convocatoarele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 și nr. 269/3.08.2007 se referă doar la una din aceste abateri, respectiv la absența nemotivată a reclamantului de la serviciu, astfel încât nu pot justifica efectuarea cercetării disciplinare prealabile pentru toate abaterile disciplinare menționate în decizia de concediere contestată. Prin urmare, prevederile art. 267 alin. (1) și (2) C.muncii au fost nesocotite la aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului prin decizia de sancționare nr. 3/19.08.2007, cu atât mai mult cu cât ele au fost emise și comunicate în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, conform certificatelor medicale depuse la dosar, astfel încât contractul de muncă al reclamantului era suspendat de drept. Pe cale de consecință, dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă era și el suspendat.
Din cele expuse anterior, rezultă că instanța de fond a admis, în mod corect, excepția de nulitate absolută a deciziei de concediere pentru nerespectarea dispozițiilor art. 267 alin. (1) și (2) C.muncii.
Angajatorul a indicat art. 61 lit. a) C.muncii ca temei de drept al deciziei de concediere, însă nu a indicat prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și care justifică reținerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, astfel încât decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru lipsa mențiunii cerute de art. 268 alin. (2) lit. b) C.muncii. Articolul 39 alin. (2) C.muncii nu a fost menționat în cuprinsul deciziei de concediere și nu poate fi invocat de angajator în fața instanței, deoarece art. 77 C.muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Decizia de concediere contestată nu cuprinde mențiunea obligatorie prevăzută de art. 268 alin. (2) lit. c) C.muncii, deoarece nu indică motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă prin raportare la dispozițiile art. 267 alin. (3) C.muncii , în condițiile în care prin convocatorul nr. 263/3.08.2008, angajatorul îl convoacă pe reclamant „pentru prima zi după anularea suspendării contractului de muncă nr. 453021/10.04.2006 (terminarea concediului de boală pentru copil sau al dumneavoastră personal) la ora 1000 a unei zile lucrătoare (…)” și îi pune în vedere să înainteze certificatul medical în original până în data de 9.08.2007. Or, art. 267 alin. (3) C.muncii permite angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, doar atunci când salariatul nu se prezintă la convocarea făcută în condițiile prevăzute de art. 267 alin. (2) C.muncii fără un motiv obiectiv. în cuprinsul deciziei de concediere se menționează doar „refuzul la cele trei convocatoare trimise pentru o analiză prealabilă disciplinară”.
Prin urmare, motivele de recurs invocate de către pârâtă cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul admiterii acțiunii formulate de către reclamant sunt neîntemeiate.
Susținerile recurentei nu sunt fondate nici în ceea ce privește greșita respingere de către instanța de fond a cererii reconvenționale formulate de către pârâtă.
Articolul 27 alin. (2) C.muncii sancționează cu nulitatea contractului individual de muncă încheiat fără existența unui certificat medical care să constate că angajatul este apt pentru prestarea acelei munci.
Prin derogare de la această regulă, art. 27 alin. (3) C.muncii prevede că, în situația în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.
Reclamantul-intimat a prezentat acest certificat la data de 5.10.2007, astfel încât, în speță, sunt incidente prevederile art. 27 alin. (3) C.muncii , în condițiile în care contractul individual de muncă încheiat între părți nu a încetat la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, așa cum susține recurenta, deoarece această decizie a fost anulată de către instanță și părțile au fost repuse în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, ca urmare a admiterii acțiunii formulate de către reclamant.
De altfel, potrivit art. 268 alin. (3) C.muncii , decizia de concediere produce efecte juridice doar de la data comunicării ei, în modalitatea prevăzută de art. 268 alin. (4) C.muncii , iar nu de la data emiterii.
Pe de altă parte, art. 57 alin. (2) C.muncii prevede că efectele constatării nulității contractului individual de muncă se produc doar pe viitor, adică după momentul constatării ei, astfel încât cererea pârâtei-recurente de constatare a nulității absolute a contractului de muncă al reclamantului cu începere de la data de 19.08.2007, adică de la o dată anterioară formulării cererii de constatare a nulității absolute a acesteia, contravine prevederilor art. 52 alin. (2) C.muncii .
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
| ← Drepturi salariale. Momentul naşterii dreptului la acţiune al... | Rezidenţiat. Legalitatea inserării unei clauze penale în... → |
|---|
