Desfacerea contractului de muncă
| Comentarii |
|
Art. 41 C.muncii : „contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod”.
Secţia civilă a II-a, pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia din 30 noiembrie 2011
Tribunalul Olt, prin sentința nr. 794 din 4 aprilie 2011, a respins contestația formulată de contestatorul Ș. D.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petentul a fost angajat în cadrul AVAS - Direcția Juridică și Legi Speciale începând raporturile juridice de muncă cu acest angajator la data de 19.03.2001, ulterior părțile încheind și acte adiționale.
Potrivit art. 1 din O.U.G. 23/2004 organizarea și funcționarea și numărul de posturi în structura AVAS se aprobă prin hotărâre a guvernului, astfel că prin H.G. nr. 368/2010 s-a prevăzut desființarea unui număr de 155 de posturi prin concediere colectivă, conform art. 65 din C.muncii.
Pentru aceasta s-au prevăzut în cuprinsul art. 4 din actul normativ menționat criteriile de concediere, respectiv : importanța muncii în raport de obiectul de activitate al instituției, operativitatea și profesionalismul în soluționarea lucrărilor repartizate, capacitatea de rezolvare a lucrărilor cu grad ridicat de complexitate, vechimea în cadrul instituției, solicitarea scrisă a salariaților, contestatorul neîncadrându-se în nici unul dintre aceste criterii.
Mai mult, acesta nu a formulat niciodată vreo cerere, prin care să fi solicitat a fi fost cuprins în programul de concediere colectivă efectuată în executarea H.G. nr. 368/2010.
Contestatorul este nemulțumit de fapt de schimbarea regimului de salarizare a personalului AVAS începând cu data de 15.02.2010 motiv pentru care în cadrul unui alt litigiu a contestat și Ordinul nr. 244/2010 vizând schimbarea cuantumului salariului conform O.U.G. nr. 1/2010 astfel încât tinde să obțină acordarea de la bugetul de stat a unui număr de zece salarii compensatorii în sumă de 85.380 RON, ce se acordă numai în situația concedierii ca urmare a desființării locului de muncă, conform contractului colectiv de muncă 2009 - 2010 încetat la data de 14.02.2010.
De fapt rezolvarea speței de față vizează pe de o parte a stabili daca prin noua organigramă aprobată ca urmare a H.G. nr. 368/2010 s-a operat efectiv o schimbare a vreunui element esențial al contractului individual de muncă, respectiv felul muncii și locul muncii iar pe de altă parte dacă notificarea depusă de contestator la data de 03.12.2010 echivalează cu o demisie sau nu.
în ce privește primul aspect al speței , s-a reținut în mod evident că prin noua organigramă aprobată prin H.G. nr. 368/2010 nu a operat o schimbare a felului sau locului muncii contestatorului. Astfel, acesta a ocupat postul de consilier juridic, activitate care presupunea reprezentarea AVAS în cadrul litigiilor existente pe rolul instanțelor judecătorești.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 516/2004 privind reglementarea profesiei de consilier juridic, acesta, în activitatea sa, are rolul de a asigura consultanță și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străin iar în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic.
Anterior schimbării organigramei contestatorul a ocupat un post de consilier juridic în cadrul AVAS - Direcția Juridică și Legi Speciale.
Profesia de consilier juridic presupune implicit existența unei clauze de mobilitate ca urmare a necesității de deplasare la mai multe instanțe judecătorești aflate în localități diferite.
Acest lucru s-a întâmplat și atunci când și-a desfășurat activitatea în cadru Direcției Juridice și Legi Speciale din cadrul AVAS dar și după ce postul său a fost inclus în Direcția Insolvență, nici o noutate neintervenind sub acest aspect.
De altfel, chiar Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, este prin natura reglementării, o lege specială.
Contestatorul nu a făcut vreo dovadă și nici nu a putut nega că, anterior schimbării organigramei, nu și-a desfășurat activitatea de consilier juridic și nu a reprezentat AVAS inclusiv în litigii având ca obiect insolvența.
în realitate a avut loc, în ceea ce-l privește strict pe contestator, o schimbare a structurii organizatorice iar postul ocupat de acesta a fost inclus în compartimentul nou înființat și denumit Direcția Insolvență fără ca prin aceasta să se schimbat în cel mai mic mod cu putință vreunul dintre elementele esențiale ale contractului individual de muncă, respectiv felul muncii ori locul muncii în sensul prevăzut de art. 4 din Legea nr. 516/2004 coroborat cu art. 17 și 41 din C.muncii.
Aceasta echivalează mai mult cu o „specializare” mai accentuată în cadrul profesiei de consilier juridic, impusă de angajator, probabil ca urmare a dorinței sale de formare continuă a angajaților și a creșterii eficienței acestora.
Cu titlu de exemplu, contestatorul și-a desfășurat activitatea anterior, conform actului adițional 126/13.12.2007, în cadrul Direcției pentru aplicarea procedurilor de insolvență - Direcția Generală Juridică, ori nu se întrevăd deosebiri de substanță prind activitatea de consilier juridic prestată în cadrul direcției menționate în raport de noua structură denumită în prezent Direcția Insolvență.
Prin urmare nu a fost încălcat art. 17 și 41 din C.muncii prin emiterea Ordinului 1136/2010 de către angajatorul AVAS, înscris de care contestatorul a avut cunoștință, împrejurare ce rezultă din refuzul repetat de a primi trimiterile poștale cu confirmare de primire expediate de angajator care au fost returnate de oficiu poștal la epuizarea termenului de păstrare încălcând principiul bunei credințe în relațiile de muncă instituit de art. 8 din C.muncii, coroborat cu continuarea activității de reprezentare inclusiv în cauze având ca obiect insolvența.
Cu privire la al doilea aspect al spețe, în ceea ce privește notificarea depusă de contestator la data de 03.12.2010 instanța fondului observă că reclamantul nu avea cum sa fie sau nu fie de acord cu vreun post oferit de intimata AVAS, pentru bunul motiv că nu i s-a oferit nici un fel de post, de vreme ce postul ocupat de acesta nici nu a intrat în programul de concediere colectivă.
Nu are importanță cum denumește sau califică contestatorul diversele sale cereri adresate angajatorului ci doar adevărata situație de fapt, situație ce nu a vizat desființarea postului de consilier juridic ocupat de acesta.
Potrivit art. 40 alin. (1) lit. a) și b) din C.muncii unul dintre principalele drepturi ale angajatorului este și acela de a stabili organizarea și funcționarea unității și de a stabili atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat.
Contestatorul nu poate să impună angajatorului său o anumită voință iar contractul de muncă presupune printre altele și anumite clauze cu care angajatul poate să nu fie de acord, dar care nu are ca și consecințe juridice implicite desființarea postului ci doar refuzul angajatului de a fi de acord cu acestea, caz în care acesta nu poate decât să-și dea demisia iar nu să oblige angajatorul să-i accepte condițiile fără doar și poate.
Sub acest aspect este cât se poate de clar formulată intenția salariatului, respectiv refuzul de a mai ocupa postul în situația în care acesta a trecut în subordinea unei alte structuri organizatorice.
Evident nu salariatul poate impune structura organizatorică a întreprinderii ci numai angajatorul.
Salariatul se poate conforma sau poate părăsi locul de muncă.
în această cheie a fost interpretată și cererea contestatorului care, în fond viza refuzul de a mai presta activitatea pe care până atunci o prestase.
Sigur că studiile juridice și o bună pregătire profesională l-au ajutat să-și formuleze solicitările, astfel încât să inducă in situația survenienței ulterioare a unui litigiu, prevăzut și acceptat, aparența existenței unei desființări a locului său de muncă, lucru care în realitate nu s-a întâmplat.
Dar cum nimeni nu poate fi ținut cu forța la locul de muncă, în mod corect angajatorul a lăsat angajatului libertatea de alegere, respectiv de a părăsi postul prin demisie.
Intenția de a nu mai continua raporturile juridice de muncă este de altfel neîndoioasă.
în acest context în mod corect și legal a fost emis Ordinul nr. 1915/2010, fără a fi încălcat art. 79 din C.muncii, prin care se reglementează demisia.
Nu poate avea instanța de judecată atributul de a califica încetarea raporturilor juridice de muncă ca datorate desființării postului iar nu demisiei, de vreme ce instanța de judecată nu este parte în contract și nu se poate substitui atribuțiilor ce revin exclusiv angajatorului.
De altfel contestatorul nu a dovedit vreun interes explicit în promovarea acțiunii de față, singurul pe care instanța l-a dedus fără dubiu fiind interesul acestuia de a obține echivalentul a 10 salarii compensatorii, pe care l-ar fi putut primi numai în situația în care postul ocupat de acesta ar fi fost în mod real și efectiv desființat, ceea ce însă nu a fost cazul.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, contestatorul Ș. D. V. , criticând-o pentru nelegalitate și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii contestației și anulării/ desființării Ordinelor nr. 1136/12.05.2010 și nr. 1915/16.12.2010 emise de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și să se constate că încetarea contractului individual de muncă a intervenit potrivit art. 65 C.muncii .
A arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, astfel că nelegal instanța a respins cererea sa.
Prin H.G. nr. 368/2010 a fost aprobată structura organizatorică a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, total diferit de cea anterioară apariției acestui act, iar prin Ordinul nr. 1136/12.05.2010 i-a fost modificat locul de muncă, în sensul că a fost mutat din structura de personal a Direcției Juridice Legi Speciale, care s-a desființat , în cadrul Direcției Insolvență, structură înființată conform anexei 1 la H.G. nr. 368/2010, și a fost încheiat un act adițional la contractul individual de muncă nr. 126/2001, fără acordul său.
Se poate observa după modul în care a fost încheiat acest act, că intenția fermă a angajatorului a fost de a modifica în mod unilateral contractul individual de muncă, așa încât a făcut cunoscut angajatorului că nu intenționează că ocupe postul impus unilateral prin ordinul contestat.
In condițiile în care Direcția Juridică Legi Speciale din cadrul Direcției Generale Juridice nu se mai regăsea în cadrul anexei 1 la H.G. nr. 368/2010, fiind îndeplinite condițiile art. 65 C.muncii , în sensul ca desființarea locului său de muncă să fie efectivă, și să aibă o cauză reală și serioasă., se impunea ca raporturile de muncă să înceteze potrivit acestui temei juridic.
A mai arătat că Ordinul nr. 1136/12.05.2010 încalcă dispozițiile H.G. nr. 368/2010 prin care s-a aprobat structura organizatorică a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, total diferită de cea anterioară, atât prin prisma dispariției unor direcții generale și direcții , ca și prin instituirea unor noi relații de subordonare între compartimentele funcționale, iar Direcția Generală Juridică și Direcția Juridică Legi Speciale nu se mai regăsesc în noua configurație organizatorică.
Deși hotărârea amintită, nu mai prevedea redenumirea unor compartimente funcționale deja existente, ci stabilirea unei noi structuri organizatorice total diferită de cea anterioară, prin art. 1 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr.1136/12.05.2010, angajatorul a încălcat principiul de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel că nelegal a fost modificat locul său de muncă din cadrul Direcției Juridice Legi Speciale în cadrul Direcției Insolvenței, deși vechiul loc de muncă se desființase.
Este evident, că desființarea unei întregi direcții speciale (Direcție Generală Juridică) și a unei direcții (Direcția Juridică Legi Speciale) nu poate echivala cu redenumirea locului de muncă al recurentului, ci cu desființarea acestuia.
De asemenea, Ordinul nr. 1136/12.05.2010 încalcă dispozițiile art. 17 și 41 din C.muncii, în condițiile în care modificarea definitivă a locului de muncă se poate realiza doar cu acordul ambelor părți și numai excepțional de la această regulă, art. 42 și art. 48 C.muncii , prevăd expres și limitativ situațiile în care doar temporar angajatorul poate modifica în mod unilateral locul muncii de către angajator.
Modificarea locului de muncă se numără printre clauzele esențial, cu privire la care subzistă obligația de informare, iar în speță nu a fost informat cu privire la intenția angajatorului de modificare a locului de muncă
Au fost încălcate și prevederile art. 3 și 4 C.muncii, cu privire la libertatea alegerii locului de muncă și interdicția obligării unei persoane de a lucra într-un anumit loc, care presupune ca acea persoană să fie informată cu privire la intenția angajatorului de a opera o asemenea modificare.
Ordinul nr. 1915/16.12.2010 a încălcat prevederile art. 79 C.muncii , conform cărora, salariatul are posibilitatea de a demisiona cu sau fără preaviz, iar din principiile fundamentale care guvernează dreptul muncii, rezultă faptul că pentru a renunța prin demisie la un loc de muncă, salariatul , anterior, demisiei sale, trebuia să-și exprime în mod liber consimțământul de a ocupa locul de muncă respectiv.
Nelegal, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și instanța de fond, au interpretat notificarea sa ca pe o demisie, nefiind posibilă renunțarea prin demisie la un loc de muncă pe care nu-l acceptase, așa încât încetarea raporturilor de muncă nu putea interveni decât în temeiul art. 65 C.muncii .
A solicitat admiterea cererii sale, anularea celor două ordine emise de angajator și să se constate încetarea contractului individual de muncă potrivit art. 65 C.muncii .
In drept, a invocat Legea nr. 53/2003.
Cu privire la aceste motive nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința prin prisma criticilor invocate și din oficiu, conform art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea a constatat că este afectată de motivul de modificarea prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Astfel, sunt întemeiate criticile recurentului privind încălcarea prevederilor art. 17 și art. 41 din C.muncii, în condițiile în care locul de muncă al recurentului a fost desființat și aceasta impunea ca în cauză să se facă aplicarea art. 65 C.muncii .
Instanța de fond a reținut eronat, că nu au fost încălcate dispozițiile art. 17 și art. 41 din C.muncii, prin raportare la cele ale art. 4 din Legea nr. 516/2004, privind reglementarea profesiei de consilier juridic, reținând că și în continuare va desfășura aceeași activitate de consilier juridic, iar aceasta echivalează mai mult cu o „specializare” mai accentuată în cadrul acestei profesii.
Potrivit Ordinului nr. 1136/12.05.2010, contestat în cauza de față, s-a modificat denumirea locului de muncă ocupat de recurent din „Direcția Juridică Legi Speciale” în „Direcția Insolvență”, cu menținerea funcției de consilier juridic gradația 3 , fără a se modifica drepturile salariale aferente funcției și urma ca părțile să încheie un act adițional la contractul individual de muncă.
Cu privire la această modificare, recurentul nu a fost de acord și nici nu a semnat actul adițional (filele 12-13 dosar fond), așa încât este nelegal și Ordinul nr. 1915/16.12.2010, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 79 din C.muncii.
Așa cum prevede art. 41 C.muncii „contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod”.
Modificarea contractului de muncă se realizează cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (1, 2, 4, 41)^#și ale art. 19 C.muncii , angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le modifice, de la încunoștințarea înscris a salariatului.
Această reglementare a avut în vedere prevederile art. 5 din Directiva nr. 91/533/CEE potrivit cărora, orice modificarea elementelor ce constituie obiect al informării salariatului (art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 1 din Directivă), trebuie să fie comunicată salariatului cel mai târziu în termen de o lună de la data la care a intrat în vigoare modificarea respectivă.
In cauză, nu au fost respectate prevederile legale amintite, în condițiile în care modificarea cu caracter definitiv a contractului de muncă este posibilă, doar în baza realizării acordului părților, în acest sens, orice modificare unilaterală cu caracter definitiv a contractului de muncă, fiind ilegală.
Modificarea unilaterală a contractului de muncă, prin schimbarea locului de muncă echivalează cu o încălcare a art. 41 C.muncii , întrucât locul de muncă reprezintă un element esențial al contractului.
Regula în această materie, este aceea a modificării prin acordul părților, ori în cauză o asemenea dovadă nu s-a făcut și numai prin excepție, prin voința unilaterală a angajatorului, în cazurile și condițiile expres prevăzute de C.muncii.
In cauza de față, nu a existat un acord de voință al părților sub aspectul modificării contractului individual de muncă, ceea ce poate duce la concluzia, că ordinul nu a fost emis în cazurile și condițiile expres prevăzute de C.muncii, prin art. 42-48.
Din acest punct de vedere se constată că nu se poate vorbi nici despre delegare, nici despre detașare și nici despre o modificare temporară a locului de muncă la care se referă art. 48, așa încât ordinul este afectat de nulitate, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor legale.
In condițiile în care nu s-a realizat acordul între părți, pentru a opera o modificare definitivă a locului de muncă și nici nu a avut loc o modificarea temporară a locului de muncă, după cum s-a arătat mai sus, se reține că este afectat de nulitate și Ordinul nr. 1915/16.1.2010, ca o expresie a principiului mai larg guod nullum est, nullum producit efectum.
In lipsa acordului de voință al părților potrivit legii, a operat în cauză o modificare unilaterală a contractului individual de muncă și având în vedere că potrivit H.G. nr. 368/3020 privind revocarea unor membrii ai Consiliului de supraveghere și îndrumare a activității Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, precum și pentru modificarea H.G. nr. 837/2004 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statutului, locul de muncă al recurentului a fost desființat efectiv și a avut o cauză reală și serioasă, se constată că încetarea raporturilor de muncă se impunea să se facă în temeiul art. 65 din C.muncii.
Așadar, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul admiterii contestației și anulării Ordinelor nr. 1136/12.05.2010 și nr. 1915/16.12.2010, emise de intimată și se constată că încetarea contractului individual de muncă a avut loc în temeiul art. 65 C.muncii
(Judecător Marian Lungu)
| ← Salarizare personal bugetar. Diminuare salariu cu 25% | Conflict de muncă cu privire la încetarea contractului... → |
|---|
