Dreptul muncii. Anulare decizie de concediere. - art.252 din codul muncii
| Comentarii |
|
Tribunalul IALOMIŢA Decizie nr. 76 din data de 16.01.2013
Conform art. 252 alin 2 din Codul muncii republicat:,, Sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de persona76l, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.";
Analizând decizia contestată instanța constată că aceasta nu întrunește cerințele art. 252 din Codul muncii, nefiind menționate în cuprinsul acestei decizii
- descrierea faptei care constituie abatere disciplinară,
- motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Se observă în acest sens că, în decizia contestată se menționează generic ,,absențe nemotivate mai mult de 2 zile consecutiv sau mai mult de 3 zile într-o lună ";.
Angajatorul nu a arătat în decizia de sancționare fapta ce se impută salariatului, elementul material al faptei reținute ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârșirea ei, formulările utilizate fiind generice. Descrierea faptei, așa cum este reglementată de art. 252 al. 2 lit. a din C muncii presupune ca angajatorul să menționeze data exactă (zi, lună, an) când reclamanta a lipsit nejustificat, în acest fel putându-se stabili dacă absențele erau sau nu nemotivate, angajatul având posibilitatea de a aduce dovezi prin care să-și justifice absența… Nefiind indicată o dată a săvârșirii faptelor, instanța nu poate stabili dacă pârâta a respectat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 252 al. 1 C muncii, de la luarea la cunoștință despre abaterile săvârșite pentru a emite decizia de sancționare. În măsura în care ar fi fost indicate exact zilele în care a absentat reclamanta, instanța putea stabili dacă abaterea disciplinară a avut caracter continuu sau nu.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr. 4805/98/2012 la data de 29.11.2012 reclamanta D.G. a chemat in judecata pe pârâta SC …. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză instanța să dispună anularea deciziei de sancționare prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 6/15.02.2011 și reintegrarea în funcția deținută anterior.
În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 22.11.2012 a primit decizia prin care s-a dispus concedierea sa începând cu data de 09.11.2012. Solicită să se constate nulitatea absolută a deciziei deoarece nu au fost respectate disp. art. 252 al. 2 lit. a și c C muncii, respectiv intimata nu a descris fapta care constituie abatere disciplinară și nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile. A mai invocat excepția nulității deciziei întemeiată pe dispozițiile art. 251 C muncii pentru lipsa efectuării cercetării disciplinare prealabile.
În drept a invocat art. 252 C muncii.
Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantei apreciind că în cuprinsul deciziei contestate, fapta care constituie abatere disciplinară este descrisă în amănunt. De asemenea, mai arată că reclamanta a fost convocată pentru a i se da posibilitatea să-și susțină toate apărările, dar a refuzat să dea explicații în scris. Apreciază că o descriere mai amănunțită a faptei nu se impunea atâta timp cât reclamanta nu s-a prezentat la data la care a fost convocată și a refuzat să dea declarații scrise cu privire la absențele sale și nici nu și-a justificat refuzul de a reveni la muncă, așa cum i s-a cerut. În ceea ce privește cercetarea prealabilă arată că reclamanta a fost convocată în acest sens în scris pentru data de 29.10.2012, dar s-a prezentat a doua zi la unitate.
În drept a invocat art. 115 Cpc,
În dovedire solicită proba cu înscrisuri, martori.
Din actele si lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr. 6/15.02.2011 care a încetat în temeiul deciziei fără număr și dată prin care s-a dispus concedierea reclamantei potrivit art. 61 lit. a C muncii, începând cu data de 09.11.2012.
Conform art. 252 alin 2 din Codul muncii republicat:,, Sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.";
Analizând decizia contestată instanța constată că aceasta nu întrunește cerințele art. 252 din Codul muncii, nefiind menționate în cuprinsul acestei decizii
- descrierea faptei care constituie abatere disciplinară,
- motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Se observă în acest sens că, în decizia contestată se menționează generic ,,absențe nemotivate mai mult de 2 zile consecutiv sau mai mult de 3 zile într-o lună ";.
Angajatorul nu a arătat în decizia de sancționare fapta ce se impută salariatului, elementul material al faptei reținute ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârșirea ei, formulările utilizate fiind generice. Descrierea faptei, așa cum este reglementată de art. 252 al. 2 lit. a din C muncii presupune ca angajatorul să menționeze data exactă (zi, lună, an) când reclamanta a lipsit nejustificat, în acest fel putându-se stabili dacă absențele erau sau nu nemotivate, angajatul având posibilitatea de a aduce dovezi prin care să-și justifice absența. În modul în care este descrisă fapta reținută în sarcina reclamantei, aceasta nu are posibilitatea de a cunoaște în concret care au fost zilele în care a absentat nemotivat. Fără a indica efectiv care au fost zilele în care reclamanta a absentat, nu se poate stabili dacă acele zile erau cumva zile nelucrătoare, astfel că reclamanta nu ar fi avut obligația de a se prezenta la serviciu. Mai mult, în raport de zilele în care a absentat nejustificat se poate calcula și termenul în care angajatorul poate emite decizia de sancționare. Nefiind indicată o dată a săvârșirii faptelor, instanța nu poate stabili dacă pârâta a respectat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 252 al. 1 C muncii, de la luarea la cunoștință despre abaterile săvârșite pentru a emite decizia de sancționare. În măsura în care ar fi fost indicate exact zilele în care a absentat reclamanta, instanța putea stabili dacă abaterea disciplinară a avut caracter continuu sau nu.
În cuprinsul deciziei de sancționare nu se face referire la apărările salariatului cu privire la învinuirile care i se aduc. Deși pârâta se apără invocând faptul că reclamantei i s-au solicitat explicații în scris pe care aceasta a refuzat să le dea, aceste aspecte trebuiau consemnate în decizia de sancționare. Solicitarea pârâtei de încuviințare a probei testimoniale pentru dovedirea acestor aspecte nu este admisibilă întrucât legea impune respectarea unei forme a deciziei de concediere, formă care nu poate fi complinită prin alte probe administrate ulterior emiterii ei. Refuzul reclamantei de a da explicații cu privire la faptele imputate nu este un motiv de natură a complini lipsurile deciziei de sancționare care trebuie să facă referire la motivele înlăturării apărărilor salariatei.
Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, potrivit art. 272 din Codul muncii, acesta fiind obligat să depună toate dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, însă pârâta nu a reușit să dovedească, prin înscrisurile depuse la dosar că a respectat prevederile legale aplicabile în materie.
Având în vedere că decizia contestată este nelegală sub aspect formal deoarece nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 252 al. 2 lit. a, c din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, instanța, în temeiul art. 80 alin. 1 din c muncii, urmează să admită excepția nulității și să dispună anularea deciziei de sancționare prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 6/15.02.2011, fără număr și dată, emisă de pârâtă.
În baza art. 80 alin. 1 din Codul muncii va dispune obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data emiterii deciziei de concediere și până la efectiva reîncadrare. Având în vedere că instanța a constatat nulitatea deciziei de concediere, angajatorul va fi obligat, din oficiu, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul chiar dacă aceste despăgubiri nu au fost solicitate pe calea contestației. Art. 80 al. 1 C muncii instituie o excepție de la principiul disponibilității, instanța fiind obligată să dea mai mult decât s-a cerut în temeiul normei imperative a legii.
În baza art. 80 alin. 2 din Codul muncii va dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea reclamantei în funcția avută anterior emiterii deciziei de sancționare prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 6/15.02.2011, fără număr și dată, emisă de pârâtă.
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
| ← Pensie de întreţinere. Stabilirea cuantumului pensiei de... | Dreptul muncii şi securităţii sociale Obligarea la emiterea... → |
|---|
