Drepturi băneşti. Jurisprudență Salarizare

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1023 din data de 05.05.2014

Dosar nr.2050/108/2014

1) Diferențe salariale neacordate personalului didactic conform Legii nr.63/2011 prin raportare la Legea nr.221/2008, pentru perioada 13 mai 2011 - până la zi, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective.

Reclamanții I.V. ș.a., în contradictoriu cu pârâta Ș.G. A.M. Arad, reprezentată prin Sindicatul Democratic din Învățământ Arad, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neacordate conform Legii nr.63/2011 prin raportare la Legea nr.221/2008, pentru perioada 13 mai 2011 - până la zi, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că începând cu 01 ianuarie 2010 și până la 12 mai 2011 drepturile salariale au fost calculate eronat în conformitate cu prevederile Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile O.U.G.nr.41/2009, cu luarea în calcul a coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 299,933 lei. Prin hotărâri definitive și irevocabile, s-a constatat că angajatorul nu a calculat și nu a acordat drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare astfel că a fost obligat să calculeze și să plătească drepturile salariale până la 12 mai 2011 conform coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 și implicit cu luarea în considerare a cuantumului coeficientului de multiplicare stabilit prin Legea nr.221/2008.

La data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 care a readus salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând prevederile Legii nr.221/2008, reducând salariile în învățământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO cât și prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 12 la CEDO.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanții au calitatea de personal didactic și didactic auxiliar și au fost angajați în cadrul unității pârâte, conform adeverinței nr. 315/18.12.2013 (fila 12 dosar) emisă de pârâtă, iar după data de 14.05.2011, salariile acestora au fost calculate și acordate conform prevederilor Legii nr. 63/2011.

Instanța constată că prin decizia nr.3/2011 și prin decizia nr.11/2012 date în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit modul de interpretare a dispozițiilor legale privind salarizarea personalului didactic din învățământ.

Astfel, prin decizia nr.3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a hotărât că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 și nr.1/2009.

Prin decizia nr.11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a hotărât că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.(6) din O.G nr.1/2010 și ale art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

Tot în considerentele acestei decizii, considerente care sunt obligatorii la fel ca și dispozitivul, se stabilește că: "...având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008";.

Prin urmare, având în vedere obligativitatea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții au fost îndreptățiți la acordarea diferențelor salariale acordate în baza Legii nr.221/2008, numai pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, așa cum rezultă din considerentele deciziei nr.11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța constată că pretențiile reclamanților vizează perioada 14 mai 2011 până la zi, iar din considerentele deciziei nr.11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație în recurs în interesul legii, rezultă că doar personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 și numai pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, nu și în continuare.

De altfel, începând cu data de 01.01.2011 a fost abrogată atât Legea nr. 330/2009 cât și OUG nr. 1/2010, prin art. 39 lit. w și x din Legea nr. 284/2010 care se aplică începând cu data de 01.01.2011.

Astfel, solicitările reclamanților ca din data de 14.05.2011 să li se aplice tot Legea nr.221/202009 care prevedea salariul calculat conform coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,000 lei, nu sunt întemeiate, deoarece salariile personalului didactic din învățământ au fost calculate în baza Legii nr.284/2010 pe alte baze decât coeficienții prevăzuți de O.G. nr. 15/2008 și Legea nr. 221/2008.

Aceste salarii ale personalului didactic au fost prevăzute în anexa II, CAP.I, pc.5 din Legea nr.284/2010, iar valoarea de referință la care se calculează coeficienții de ierarhizare este de 600 lei, conform art.4 din Legea nr.285/2010.

De asemenea, în prezent salariile personalului didactic și didactic auxiliar sunt calculate potrivit Legii nr. 63/2011 care a intrat în vigoare la data de 13.05.2011.

Nu poate fi reținută susținerea reclamanților, cum că începând cu 1 ianuarie 2011 salarizarea personalului din învățământ (personalul didactic și didactic auxiliar), este supusă prevederilor Legii nr.285/2010, care în art.1 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, și implicit cu luarea în considerare a cuantumului coeficientului de multiplicare stabilit prin Legea nr.221/2008, deoarece art.1 din Legea nr.285/2010 se referă la majorarea de 15% acordată personalului plătit din fondurile publice, majorare care se aplică la cuantumul salariului avut în luna octombrie 2010.

Această majorare sau revenire la salariul din anul 2010, nu se referă la salariul avut în baza Legii nr.221/2008, ci la salariul avut ca urmare a aplicării Legii nr.330/2009.

De altfel, se precizează la al.5 al art.1 din Legea nr.285/2010 că salariul de bază este cel prevăzut de Legea nr.330/2009 și de Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2010 și nu de Legea nr.221/2008.

Prin urmare, nu se poate aplica prin analogie decizia nr.11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație în recurs în interesul legii și pentru perioada 14.05.2011 și până în prezent, deoarece această decizie se referă doar la Legea nr.330/2009 și doar pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010.

În cazul în care s-ar proceda în acest mod, s-ar lipsi de eficiență Legea nr.284/2010 și de asemenea și Legea nr.285/2010 care prevede că majorarea de 15% se aplică salariului stabilit prin Legea nr.330/2009 și nu salariului stabilit de Legea nr.221/2008.

În condițiile în care salariul reclamanților este prevăzut începând din data de 13.05.2011 de Legea nr. 63/2011, lege care nu a fost declarată neconstituțională și nu există un recurs în interesul legii care să o interpreteze într-un alt sens decât acela ce rezultă din dispozițiile ei, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de calcul al salariului decât cel prevăzut de Legea nr. 63/2011, reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.

Menținându-se în plată un salariu care a fost stabilit în baza unei legi care este în prezent abrogată, așa cum solicită reclamanții, nu se poate face decât prin repunerea în vigoare de către instanțele de judecată, a acelor dispoziții care au fost abrogate expres de legiuitor, ceea ce este inadmisibil.

Invocarea de către reclamanți a unor hotărâri judecătorești prin care au obținut calcularea salariului în baza Legii nr. 221/2009, până la intrarea în vigoare a Legii nr.63/2011 și chiar după intrarea în vigoare a acestei legi, nu are nici un efect în cauza de față, deoarece Legea nr. 221/2009 pe care au fost întemeiate aceste hotărâri judecătorești, nu mai este în vigoare, ea fiind abrogată.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.9/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, a reținut în considerentele acesteia cu valoare de principiu, deoarece deciziile sunt obligatorii nu numai în ceea ce privește dispozitivul lor, ci și în ceea ce se arată în considerentele acestora, că "... puterea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea judecătorească prin care s-a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr.119/2010, cu modificările ulterioare, este limitată în timp, existând numai atâta vreme cât este în vigoare temeiului juridic care a constituit cauza contestației";.

Aplicând această decizie prin analogie la situația de față, se constată că hotărârile judecătorești anterioare de care au beneficiat reclamanții, nu pot fi aplicate la nesfârșit, deoarece temeiul juridic în care au fost date acestea s-a modificat, salariile reclamanților fiind calculate în prezent în baza Legii nr.63/2011, așa cum am arătat anterior.

Și Curtea Constituțională prin Decizia nr.1.601 din 9 decembrie 2010, a statuat că autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale care a stat la baza pronunțării hotărârii. Prin urmare, dacă s-a schimbat temeiul juridic în baza căruia reclamanții primesc salariul, nu poate fi opusă hotărârea judecătorească pronunțată în baza unui temei juridic care nu mai este în vigoare.

În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția EDO, instanța constată că Curtea EDO în cele mai cunoscute cauze privind salariile, a stabilit unele principii și anume, prin Hotărârea Marii Camere in cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 s-a stabilită că, "Convenția nu conferă dreptul de a continua sa primești un salariu intr-un anume cuantum (…) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficienta în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (par. 94), iar prin Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, a stabilit că "(…) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare"; (par. 23).

Prin urmare, conform acestei jurisprudențe CEDO, instanța constată că statul are posibilitatea să reducă salariile personalului bugetar prin modificările legislative pe care le adoptă, iar Convenția EDO nu conferă dreptul de a continua sa primești un salariu într-un anume cuantum, ci doar dreptul la salariu, ceea ce nu este identic cu cuantumul salariului.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul Legii nr.284/2010, art.1 din Legea nr.285/2010, Legea nr.63/2011 și a deciziei nr.11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Drepturi băneşti. Jurisprudență Salarizare