Drepturi banesti. Jurisprudență Salarizare
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1436 din data de 15.04.2013
Respingerea cererii de plată a diferențelor salariale pe anul 2011 și 2012 la angajații ,,CFR Călători";, deoarece salariul se calculează în raport de valoarea de referință din contractul colectiv de muncă pe unitate și conform art.4 al.1 din Legea nr.283/2011 și nu raportat la salariul minim pe economie.
Prin sentința civilă nr.1436/15.04.2013 pronunțată de Tribunalul Arad s-a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
S-a reținut că reclamanții sunt salariați ai societății pârâte după cum rezultă din tabelele anexate.
Instanța constată că nu există nici o dispoziție din contractul colectiv de muncă pe unitate pe anul 2011-2012, care să prevadă că calculul salariului se face înmulțindu-se salariul minim brut pe țară, cu coeficienții de salarizare corespunzător clasei de salarizare, așa cum susține reclamantul prin acțiune.
De asemenea, în anexa nr.1 la contractul colectiv de muncă pe unitate, se arată că la coeficientul de ierarhizare 1.000 îi corespunde o valoare de referință de 600 lei, așa cum se prevede pentru anul 2012 în art.4 al.1 din Legea nr.283/2011 și la fel ca și valoarea de referință din anul 2011.
Prin urmare, prin contractul colectiv de muncă pe unitate antemenționat, s-a prevăzut că valoarea de referință este de 600 lei la clasa 1 de salarizare, la fel ca și în lege, pârâta fiind o instituție finanțată de la bugetul de stat și neputând astfel să prevadă altă valoarea de referință decât cea prevăzută de lege.
La negocierea contractului colectiv de muncă pe unitate și la stabilirea acestei valori de referință, părțile au fost de acord cu această valoare întrucât au semnat acest contract colectiv de muncă, iar nici după semnarea acestuia, nu a fost promovată o acțiune în instanță pentru modificarea acestei clauze contractuale pe motiv că nu este respectat salariul minim pe economie prevăzut de H.G. nr.1193/2010 și nr.1225/2011.
Astfel, așa cum susțin și reclamanții, acest contract colectiv de muncă pe unitate, este legea părților și el trebuie respectat atât de către ambele părți semnatare, cât și de către instanțele judecătorești care nu pot să modifice sau să anuleze clauzele contractuale fără a fi sesizați în acest sens, și nici să ignore dispozițiile contractului colectiv de muncă prin aplicarea altor dispoziții, aleatorii și care nu au fost negociate de părți.
Instanța constată că reclamanții nu sunt încadrați la clasa 1 de salarizare pentru a beneficia de un salariu de 600 lei care ar fi sub salariul minim pe economie, ci sunt încadrați la alte clase de salarizare beneficiind de un salariu lunar mai mare decât salariul minim pe economie.
Reclamanții confundă valoarea de referință la clasa 1 de salarizare cu salariul minim brut pe țară, dar această valoare de referință nu este aceeași cu salariul minim brut pe țară, ci pe baza acestei valori de referință stabilită la art.4 al.1 din Legea nr.283/2011, se procedează la calcularea salariilor în tot sistemul bugetar, iar doar acolo unde salariul de bază este mai mic decât salariul minim brut pe țară stabilit prin hotărâre de guvern, se acordă acest salariu minim brut pe țară.
În cazul în care s-ar proceda în sens contrar, adică dacă s-ar calcula salariile începând de la cuantumul salariului minim brut pe țară, ignorându-se valoarea de referință stabilită prin lege, s-ar ajunge la modificarea legii privind salarizarea pentru întreg personalul bugetar, fapt inacceptabil, deoarece rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificări acesteia.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, reprezintă de fapt incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative.
Prin urmare instanțele judecătorești nu au competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum si prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competenta, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art.126 alin.(1) din Legea fundamentala, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
| ← Contestatie decizie de concediere. Jurisprudență Desfacerea... | Anulare act administrativ. Jurisprudență Salarizare → |
|---|
