încetarea prin acordul părţilor şi încetarea ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, două modalităţi distincte de încetare a raportului juridic de muncă desprins dintr-un contract individual de muncă

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 771 din data de 28.09.2016

Rezumat:Dispozițiile art. 55 lit. a-c din Codul muncii reglementează modalitățile de încetare a contractului individual de muncă și anume: de drept, prin acordul părților și ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți.

Prin urmare, încetarea prin acordul părților și încetarea ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți sunt două modalități distincte de încetare a raportului juridic de muncă desprins dintr-un contract individual de muncă, fiind guvernate de principiul legalității, în sensul că modurile în care pot interveni, condițiile și procedura sunt pe larg reglementate în lege.

Pornind din acest punct trebuie să evidențiem în principal faptul că jurisdicția muncii reglementează în favoarea salariatului o singură posibilitate de denunțare unilaterală a contractului individual de muncă, anume demisia.

Potrivit dispozițiilor art. 81 alin.1 din Codul muncii prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.4990/86/2015 la data de 5.10.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei prevăzute de art.3 "clauza de fidelitate"; pct.3.2 din Actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă nr.129/31.10.2013, încheiat la data de 31.10.2013: "50.000 lei sau parte din această valoare proporțional cu timpul neservit în folosul angajatorului din cei 5 ani"; - adică la plata sumei de 31.900 lei, corespunzătoare celor 1.165 de zile nelucrate, urmare a nerespectării obligației de fidelitate, concret, a termenului de 5 ani prevăzut de art.3, pct.3.1. Actul adițional (care a început să curgă de la data începerii activității, 1.11.2013); să fie obligată pârâta la plata sumelor prevăzute de art.2 "clauza de neconcurență"; pct.2.6. din Actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă 129/31.10.2013, încheiat la data de 31.10.2013 - indemnizația încasată ca și contraprestație a obligației de neconcurență, plus o indemnizație forfetară egală cu 100 % din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că pârâta a fost angajatul său în funcția de agent de transport 432301 conform COR, potrivit contractului individual de muncă 129/31.10.2013, încheiat la data de 1.11.2013, pe durată nedeterminată.

A mai arătat că potrivit Actului adițional nr.1 la acest contract încheiat la data de 31.10.2013, la art.3 este reglementată clauza de fidelitate.

Pct. 3.1 prevede că angajatul se obligă să lucreze la societatea angajatorului cel puțin 5 ani de zile și va beneficia de un spor de 5% din salariul stipulat în CIM.

Pct. 3.2 prevede că în cazul în care angajatul denunță contractul individual de muncă înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut la art. 3.1, acesta se obligă să plătească angajatorului daune-interese de 50.000 lei sau parte din această valoare proporțional cu timpul neservit în folosul angajatorului din cei 5 ani. Suma de 50.000 lei corespunde întregii perioade de 5 ani. Prezenta constituie clauză penală, iar daunele interese astfel stabilite nu trebuie probate de angajator.

În speță, pârâta nu a lucrat 5 ani de zile, termen care a început să curgă la data de 01.11.2013 (data începerii activității potrivit CIM), contractul de muncă neîncetând pentru motive care să ne fie nouă imputabile.

Dimpotrivă, inițiativa încetării contractului a aparținut pârâtei, care potrivit cererii 190 din 30.07.2013 a solicitat aprobarea cererii de demisie începând cu data de 24.08.2015 (luându-se act de manifestarea de voință a pârâtei, potrivit art. 55 alin. 1 lit. b Codul muncii, în baza Deciziei 219/21.08.2015, care prevede că ultima zi de este 21.08.2015, iar până la încetarea efectelor convenției de muncă, reclamanta și-a îndeplinit obligația achitării drepturilor salariale aferente clauzei de fidelitate sub forma sporului de 5%.

Actul adițional care reglementează clauza de fidelitate a fost semnat de pârâtă, care nu i-a contestat niciodată validitatea. Pârâtă a încasat suma stabilită de comun acord cu titlu de "compensație" pentru obligația de fidelitate asumată. Daunele-interese prev. de art. 3 pct. 3.2 Actul adițional formează obiect al unei clauze penale care îndeplinește cerințele de validitate a unei convenții prev. de art. 1538 C.civ., rap. la art. 1179 C.civ.

Consideră reclamanta că nu este ținută să facă dovada existenței sau a întinderii prejudiciului reclamat prin acțiunea de față, cum clauza penală este aplicabilă și raporturilor de muncă în absența unei interdicții exprese (Codul muncii neinterzicând încheierea unei clauze penale prin care să fie evaluat anticipat prejudiciul generat de neîndeplinirea obligațiilor asumate, ca o aplicare a principiului general al reparării prejudiciului prin înțelegerea părților, incident și în materia raporturilor de muncă, mai ales dacă în schimbul asumării acestei obligații părțile au convenit și angajatul a primit un spor salarial), cum a stabilit convențional valoarea prejudiciului suferit prin încălcarea de către pârâtă a obligației de fidelitate și care nu a respectat obligația de a nu determina încetarea CIM pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea a arătat că actul adițional reglementează Clauza de neconcurență, astfel, salariatul se obligă să nu desfășoare direct sau indirect, în nume propriu sau în numele unor terți (terț competitor însemnând orice entitate care desfășoară activitate de dispecerat, logistică, transporturi sau afaceri similare) sau prin colaborare cu o persoană juridică de orice tip, pe teritoriul României, activități concurențiale, similare cu cele desfășurate de către angajatorul persoană juridică.

Clauza își produce efectele un termen de 1 an după încetarea CIM, respectiv ultima zi efectivă de muncă a salariatului.

În speță, pârâta, potrivit cererii 190 din 30.07.2015, a solicitat aprobarea cererii de demisie începând cu data de 24.08.2015 (luându-se act de manifestarea de voință), potrivit art.55 alin.1 lit. b codul muncii, în baza Deciziei 219/21.08.2015, care prevede că ultima zi de activitate este 21.08.2015.

Până la 21.08.2016 pârâta avea interdicția de a se angaja și de a desfășura activități concurențiale pentru un terț competitor, obligație încălcată, ceea ce activează clauza de la pct. 2.6 Act adițional - obligarea salariatului la restituirea indemnizației încasate ca o contraprestație a obligației de neconcurență (pct. 2.5 prevăzând că în schimbul acordului de neconcurență angajatorul va achita salariatului o indemnizație lunară egală cu 50% din media veniturilor salariale din ultimele 6 luni anterioare datei încetării CIM; indemnizația va fi plătită lunar începând cu data efectivă a ultimei zile de muncă a salariatului), precum și obligarea salariatului de a achita o indemnizație forfetară egală cu 100% din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru.

Așa fiind, se impune obligarea pârâtei la plata sumelor prevăzute de art. 2 "Clauza de neconcurență" pct.-2.6 din Actul adițional nr. 1 la CIM 129/31.10.2013, încheiat la data de 31.10.2013 - indemnizația încasată ca și contraprestație a obligației de neconcurență, plus o indemnizație forfetară egală cu 100% din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru.

În cazul nerespectării, cu vinovăție, a clauzei de neconcurență salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizației și, după caz, la daune-interese Corespunzătoare prejudiciului pe care 1-a produs angajatorului. 1 Acestea sunt prevederile legale care reglementează clauza de neconcurență, transpuse și contractual potrivit Actului adițional nr. 1 la CIM Bl29/2013, încheiat la data de 31.10.2013. încălcarea acestei obligații de neconcurență de către pârâtă (sens în care rugăm a face adresă ITM Suceava, pentru verificări legate de angajarea pârâtei la un terț competitor), deși am |achitat indemnizația prevăzută de convenție, atrage răspunderea patrimonială a pârâtei sub forma obligării la plata sumelor prev. de art. 24 C. muncii, rap. la pct. 2.6 din Actul adițional.

În drept, a invocat dispozițiile art. 266 C. muncii, art. 269 alin. 2 C. muncii, art. 270 C. muncii, art. 1538 C. civ., art. 1179 C. civ., art. 20-24 C. muncii, art. 453 C.pr.civ.

În dovedire a solicitat: interogatoriu pârâtă, înscrisuri; adresă ITM Suceava, pentru verificări legate de angajarea actuală a pârâtei la o persoană care ar putea avea calitatea de terț competitor, în accepțiunea art. 2 alin. 1 ,Definiții" Actul adițional nr. 1 la CIM 129/2013, încheiat la data de 31.10.2013.

Prin întâmpinarea depusă la fila 22 dosar, cu privire la capătul nr.1 de cerere, pârâta a arătat că reclamanta nu a invocat și în cauză nu a fost vorba despre vreun curs ori stagiu de pregătire profesională, prevăzute la art.198 codul muncii, vreun contract de calificare profesională ori contract de adaptare profesională, prevăzut la art.201 și următoarele codul muncii; la angajare s-a semnat doar contractul individual de muncă și actul adițional, fără vreo informare prealabilă.

A mai arătat că la data de 31.10.2013 a încheiat cu reclamanta contractul individual de muncă nr.129 prin care a fost angajată în funcția de agent de transport cu normă întreagă pe 8 ore/zi, pe durată nedeterminată și cu un salariu lunar brut de 800 lei.

Deși contractul individual de muncă la clauza L.b se face trimitere la Contractul colectiv de muncă - denumit în continuare CCM a arătat pârâta că nu i-a fost prezentat niciodată acest CCM și nu cunoaște ce clauze cuprinde.

Deși funcția pentru care a fost angajată a fost de agent transporturi - cod COR 432301, este o funcție pentru care sunt obligatorii studiile medii, salariul acordat pe acte de către reclamant a fost de numai 800 lei adică echivalentul de atunci al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Precizează că salariul de angajare de 800 lei pe lună nu a fost un salariu negociat. Acest fapt al lipsei negocierii CIM reiese fără echivoc din faptul că la data angajării, salariul minim pe economie era, potrivit H.G. nr. 23 din 2013 de tot în cuantum de 800 lei.

Clauza de fidelitate potrivit dispozițiilor art. 20 raportat la art. 17 din Codul muncii este o clauză esențială a CIM și a fost prevăzută în CIM și în plus reproduce cu exactitate prevederile art. 39" alin. (2) lit. (d) din Codul muncii, iar introducerea în actul adițional nr. 1 (act semnat simultan cu CIM), a unei alte clauze cu denumirea identică, adică "clauza de fidelitate" însă cu un alt cuprins denotă faptul că angajatorul ascunde sub a doua "clauză de fidelitate" o clauză prohibită de lege; sub denumirea celei de a doua "clauze de fidelitate", cea din actul adițional, reclamantul ascunde o clauză de muncă forțată; suma solicitată nu este contravaloarea unui prejudiciu, întrucât nici în act nu se arată care ar fi prejudiciul, ci este echivalentul unei pedepse, a unei amenzi de a cărei justificare se autoexonerează reclamantul; obligarea la plata unui pseudo-prejudiciu în cazul în care încetăm raporturile de muncă înainte de 5 ani, se circumscrie noțiunii de amenințare prevăzută de art. 53 alin. (2) din Codul muncii; mai mult, potrivit art. 4 din actul adițional angajatorul ne-a forțat (obligat) ca înainte de încetarea CIM, să prestăm în favoarea lui următoarele munci - fără vreun fel de retribuție: "să recrutăm", "să instruim", "să asigurăm pregătirea și perfecționarea" unei alte persoane (aceste servicii exced CIM și fișei postului, deci sunt neremunerate).

În concluzie, reclamantul nedovedind vreun prejudiciu solicită practic ca instanța de judecată să valideze o sancționare pecuniară pentru fapta de a nu munci sub amenințare, pentru el, timp de 5 ani, cu salariul minim specific unui muncitor necalificat.

A mai arătat că dreptul muncii este un drept special. În Legea nr. 53 nu este inclusă și posibilitatea părților de a introduce clauze penale. Rațiunea este simplă, sub o clauză penală angajatorul va masca spre exemplu amenzi.

Mai mult, chiar reclamantul recunoaște în actul adițional, la art. 3, pct. 31.1, teza finală, afirmă că este vorba despre o clauză penală.

Clauza penală este reglementată de art. 1538 și următoarele, articol invocat parțial și de către reclamant:

În subsidiar, a arătat că a solicitat reclamantului încetarea CIM, iar acesta a fost de acord, sens în care prin Decizia nr. 219 din 21.08.2015, acesta a dispus încetarea CIM "în temeiul prevederilor art. 55 lit. b : acordul părților.

Referitor la afirmația că sporul de 5% reprezintă un drept salarial aferent clauzei de fidelitate, a arătat că această susținere a reclamantei este falsă. La angajare s-a spus că datorită faptului că postul pe care se angajează este unul pentru studii medii, va avea un salariu mai mare decât salariul minim pe economie specific muncitorului necalificat.

Mai mult, chiar și actele contrazic afirmațiile reclamantului. Astfel, chiar dacă suma de 5% apare ca fiind acordată prin actul adițional și nu prin CIM, actul adițional a fost semnat odată cu CIM-ul. Ori, semnarea unui contract și a unui act modificator în același timp nu se justifică, actele au fost întocmite pro cauza, de aparență.

Mai mult, reclamantul nu solicită restituirea sporului de 5% pretins acordat ca urmării angajamentului de a munci pentru el 5 ani; reclamantul solicită 50.000 lei cu titlu de "daune interese" și cu pretenția că aceste daune interese nu trebuie să le probeze.

Reclamantul a afirmat că ar fi încasat suma stabilită cu titlu de compensație.

Afirmația reclamantului este nefondată. După cum rezultă din prevederile art. 39 alin. (2) lit. (d) Codul muncii, obligația de fidelitate este o obligație esențială a CIM pentru care nu se acordă compensații ci angajatorul are obligația de a retribui munca prestată.

Codul muncii - Articolul 39 (2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligații: d) obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu;

A arătat că a prestat o muncă calificată, muncă pentru care cerințele legale prevedeau studii medii, iar reclamantul ne-a retribuit cu salariul minim pentru un muncitor necalificat, încălcând principiul "la muncă egală retribuție egală" întrucât munca prestată de noi a fost una calificată, mult mai complexă și cu răspunderi caracteristice față de munca unui muncitor necalificat. Și adăugăm noi, chiar și un muncitor calificat trebuie plătit în funcție de muncă și nu neapărat la minimul impus de lege.

În concluzie, consideră că partea de 5% prevăzută în actul adițional este o parte din prețul muncii sale, un preț oricum prea mic, chiar ilegal față de calificarea sa și atribuțiile postului.

Fiind o retribuție pentru munca depusă este inadmisibilă o eventuală solicitare de întoarcere a ei și orice altă afirmație cum ar fi faptul că această sumă ar reprezenta o compensație.

Față de afirmația reclamantei că a semnat actul adițional și nu i-a contestat niciodată validitatea, a arătat că era în căutarea unui loc de muncă, nu a găsit în municipiul Suceava unde domiciliază, ci a găsit în Rădăuți. Numai transportul zilnic până la locul de muncă o costa aproximativ jumătate din salariu. Viața sa familială, în lipsa unui loc de muncă, devenise complicată. Atunci când i s-a spus că este angajată, ar fi semnat orice îi dădea reclamantul. Pe viitor va fi mai prudentă.

Cu privire la capătul 2 din cererea reclamantei, consideră pârâta că nu a încălcat clauza de neconcurență, ci chiar reclamanta nu și-a îndeplinit întocmai și la timp obligația de a se plăti indemnizația stipulată.

Clauza de neconcurență este o clauză specifică a CIM prevăzută în art. 20 din Codul muncii.

Raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Codul muncii și la cuprinsul clauzei de neconcurență din actul adițional, a învederat instanței următoarele:

- prin clauza de neconcurență li s-a interzis să presteze activități în favoarea următorilor terți: X,Y, Z; ori, noi nu suntem angajatul nici uneia dintre terții prevăzuți în mod concret în contract;

- expresia "enumerarea de mai sus nu este exhaustivă" folosită de reclamant în art. 2 la definirea terților nu se încadrează în sfera noțiunii legale prevăzute la art. 21 alin (2) care prevede că, clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul CIM sunt prevăzute în mod concret.. terții, prin urmare sfera terților în favoarea cărora ni s-a interzis prestarea activității nu se schimbă, conținutul fiind terții arătați în alineatul precedent;

- pentru a pretinde respectarea de către noi a clauzei de neconcurență, reclamantul trebuia să-și fi îndeplinit obligația corelativă de a ne plăti lunar indemnizația de neconcurență până la data învestirii instanței (parțial în chiar cursul lunii august și în întregime în cursul fiecărei luni ulterioare", potrivit art 12 alin. (3) "Indemnizația de neconcurență lunară datorată salariatului nu este de natură salarială" și diferit de cum se făcea plata drepturilor salariale.

Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii întocmai și la timp a obligațiilor sale din clauza de neconcurență; reclamanta nu arată și nu probează faptul că prestează activități interzise; reclamanta nu arată și nu probează faptul că prestează activități în favoarea vreunui terț dintre cei prevăzuți în mod concret în clauză.

Clauza de neconcureță este nelegală.

Reclamanta solicită obligarea sa la plata sumelor prevăzute de art. 2 din "Clauza de neconcurență", pct. 2.6 din actul adițional nr. 1; în concret solicitând restituirea indemnizației pe care i-a plătit-o și în plus o indemnizație forfetară egală cu 100% din salariul brut achitat în ultimele 12 luni de lucru. Până în prezent nu am primit de la reclamantă nici un fel de sumă de bani. Reclamanta a introdus în cuprinsul clauzei de neconcurență, la punctul 2.6, printre altele următoarele obligații ale angajatului în caz de încălcare a clauzei:

- restituirea îndemnizației încasate,

- obligația salariatului de a achita o indemnizație forfetară egală cu 100% din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru;

Reclamanta a întocmit un contract de muncă delicat și sui generis; un contract prin care la propriu, reclamanta își obligă salariații să-i plătească lui îndemnizații, altfel decât normalul este văzut de oamenii care muncesc. Consideră că, clauza privind "obligația salariatului de a achita o indemnizație forfetară egală cu 100% din. Salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru" este ilegală, este nulă.

Codul muncii prevede expres răspunderea angajatului pentru nerespectarea clauzei de neconcurență, printre care nu se prevede și indemnizarea fostului patron de către fostul angajat.

Din cuprinsul cererii introductive se poate observa că instanța nu a fost investită cu o cerere privitoare la eventuale daune interese întemeiate pe dispozițiile art. 24 teza a doua, din Codul muncii. Cu toate acestea învederează instanței faptul că nu a încălcat clauza de neconcurență și prin urmare nu a provocat vreun prejudiciu reclamantului.

Mai mult, pentru a aprecia echilibrul contractual, buna credință în convenții și bunele moravuri, la pct. 2.7 din actul adițional, reclamantul își rezervă dreptul de a renunța la clauza de neconcurență, în orice moment în cursul contractului și chiar după aceea în termen de 7 zile de la încetare.

Ori, angajatul avea dreptul la muncă garantat constituțional, clauza de neconcurență, desigur cu consimțământul său, limitează acest drept, însă acest drept al său nu poate fi la bunul plac al fostului angajator, așa cum a înțeles reclamanta să-l reglementeze, căci atunci convenția încetează a mai fi o renunțare a lor la un drept și devine un abuz de drept din partea reclamantului, devine o îngrădire a dreptului la muncă. Această atitudine a reclamantei trebuie sancționată. Consideră o astfel de clauză este imorală și ilegală, este nulă.

Prin sentința civilă nr. 248 din 19 februarie 2016 Tribunalul Suceava a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra acțiunii de față, tribunalul a constatat următoarele:

La data de 31.10.2013, între reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de angajator, și pârâta B, în calitate de angajat, s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 129/31.10.2013 în registrul general de evidență a salariaților, pârâta fiind angajată pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.11.2013, în funcția de agent transporturi (f. 12-13 ds.).

La aceeași dată, părțile au încheiat și actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă (f. 17-18 ds.), în care, prin art. 1 - 3, s-au inserat trei clauze, respectiv de confidențialitate, de neconcurență și o clauză de fidelitate.

Prin decizia nr. 219/21.08.2015 emisă de reclamantă, s-a decis încetarea contractului individual de muncă al pârâtei începând cu data de 24.08.2015, în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii: prin acordul părților (f. 11).

Prin prezenta acțiune, precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 31.900 lei, corespunzătoare celor 1.165 de zile nelucrate, urmare a nerespectării obligației de fidelitate, precum și a sumei de 14.243 lei reprezentând indemnizația încasată ca și contraprestației a obligației de neconcurență și indemnizația forfetară egală cu 100% din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru, urmare a nerespectării clauzei de neconcurență.

În ceea ce privește primul capăt de cerere referitor la plata sumei de 31.900 lei ca urmare a nerespectării clauzei de fidelitate, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 3.1 din actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 129/31.10.2013, în cazul în care angajatul denunță unilateral contractul individual de muncă înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut la art. 3.1, acesta se obligă să plătească angajatorului daune-interese de 50.000 lei sau parte din această valoare proporțională cu timpul neservit în folosul angajatorului din cei 5 ani. Suma de 50.000 lei corespunde întregii perioade de 5 ani. Prezenta constituie clauză penală, iar daunele interese astfel stabilite nu trebuie probate de angajator..

A constatat instanța, astfel cum s-a reținut anterior, că raporturile de muncă între părți au încetat potrivit deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 219/21.08.2015 emisă de reclamantă, prin acordul părților, potrivit art. 55 lit. b Codul muncii.

Potrivit textului menționat, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.

Având în vedere modul de încetare a raporturile de muncă între părți, instanța a constatat că în cauză nu mai poate opera clauza de fidelitate stipulată în actul adițional încheiat întrucât în conținutul acesteia este prevăzută în mod expres situația denunțării unilaterale a contractului individual de muncă.

Deși, așa cum a susținut și reclamanta, inițiativa încetării raporturilor de muncă a aparținut pârâtei prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 190/30.07.2015 (f. 10 ds.), nu trebuie făcută confuzie între "inițiativa încetării contractului de muncă"; și "denunțarea unilaterală a contractului individual de muncă";, doar cea din urmă fiind o măsură aptă să conducă la încetarea raporturilor de muncă potrivit art. 55 lit. c Codul muncii.

Chiar dacă cererea formulată de pârâta Bprin care a solicitat aprobarea "cererii de demisie începând cu data de 24.08.2015 conform art. 55 lit. B"; este echivocă din punct de vedere al modalității de încetare a contractului individual de muncă, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 219/21.08.2015 emisă de reclamantă, s-a decis, în mod neechivoc, modalitatea de încetare a contractului individual de muncă al pârâtei, respectiv prin acordul părților în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.

Față de cele reținute, instanța a constatat că primul capăt de cerere este neîntemeiat.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere referitor la plata sumei de 14.243 lei ca urmare a nerespectării clauzei de fidelitate, instanța a constatat că și acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin art. 2 din actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 129/31.10.2013, în conformitate cu art. 21 din Codul muncii, părțile au stabilit o clauză de neconcurență prin care pârâta s-a obligat să nu desfășoare în mod direct sau indirect, în nume propriu sau în numele unor terți, sau prin colaborare cu o persoană juridică de orice tip, pe teritoriul României activități concurențiale, similare cu cele desfășurate de către angajatorul persoană juridică.

În cuprinsul acestui articol au fost enumerați terții competitori, cu mențiunea că lista nu este exhaustivă, precum și activitățile concurențiale cu cele prestate de angajator.

Din adresa nr. 856/49/CCRP/21.01.2016 emisă de ITM Suceava (f. 51 ds.), coroborată cu interogatoriul pârâtei (f. 57-59), instanța a constatat că începând cu data de 25.08.2015, pârâta B s-a angajat la S.C. W S.R.L. în funcția de "operator introducere, validare și prelucrare date";, societate având ca obiect de activitate transporturi rutiere de mărfuri.

A constatat instanța că nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta nu a arătat în mod concret modalitatea în care pârâta a încălcat clauza de neconcurență, rezumându-se doar a enumera dispozițiile legale incidente și a preciza că pârâta s-a angajat la un terț competitor.

Analizând motivul invocat de reclamantă, încadrat la art. 2.2 liniuța 5 din actul adițional nr. 1/31.10.2013, respectiv ca angajatul "să se angajeze, să înființeze, să investească în sau să presteze servicii de dispecerat, logistică în transporturi pentru un terț competitor";, instanța constată că prin funcția ocupată de "operator introducere, validare și prelucrare date"; ocupată de pârâtă în cadrul S.C. W S.R.L., aceasta nu a încălcat clauza de neconcurență prevăzută de părți în cauză întrucât această activitate nu se numără printre cele menționate în cuprinsul clauzei de neconcurență.

Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept expuse anterior, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Reținând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul art. 451 Cod procedură civilă, instanța a obligat-o pe aceasta să plătească pârâtei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat (f. 55 ds.).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitândadmiterea apelului și schimbarea, în tot, a sentinței apelate, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâtei la plata către subscrisa a sumei prevăzute de art. 3 "Clauza de fidelitate" pct. 3.2 din Actul adițional nr. 1 la CIM 129/31.10.2013, încheiat la data de 31.10.2013: "50.000 lei sau parte din această valoare proporțional cu timpul neservit în folosul angajatorului din cei 5 ani" - adică la plata sumei de 31.900 lei, corespunzătoare celor 1.165 de zile nelucrate, urmare a nerespectării obligației de fidelitate, concret, a termenului de 5 ani prev. de art. 3, pct. 3.1 Actul adițional (care a început să curgă de la data începerii activității, 01.11.2013), precum și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor prevăzute de art. 2 "Clauza de neconcurentă" pct. 2.6 din Actul adițional nr. 1 la CM 129/31.10.2013, încheiat la data de 31.10.2013 - indemnizația încasată ca și contraprestație a obligației de neconcurență, plus o indemnizație forfetară egală cu 100% din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru.

Sub un prim aspect, nu poate fi primită motivarea instanței de fond referitoare lafaptul că având în vedere modul de încetare a raporturilor de muncă între părți, prin acordul părților, în cauză nu mai poate opera clauza de fidelitate stipulată în actul adițional.

Chiar dacă s-a luat act de manifestarea de voință a pârâtei privind încetarea contractului la data de 21.03.2015, inițiativa încetării contractului a aparținut pârâtei, încât acceptarea ofertei de încetare a raporturilor de muncă nu constituie o renunțare la aplicarea art. 3 pct. 3.2 Actul adițional, subscrisa având posibilitatea de a solicita obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare timpului neservit în folosul angajatorului în termenul general de prescripție de 3 ani de zile de la momentul încetării relațiilor contractuale.

În plus, pct. 3 din Actul adițional face referire la suma de bani datorata de angajat în ipoteza în care denunță unilateral contractul, indiferent de modalitatea de încetare a contractului.

Pârâta a fost angajată în funcția de agent de transport 432301 conform COR, potrivit CIM 129/31.10.2013, pe durată nedeterminată, data începerii activității fiind 01.11.2013.

Potrivit Actului adițional nr. 1 la CIM 129/2013, încheiat la data de 31.10.2013, la art. 3 este reglementată Clauza de fidelitate.

Pct. 3.1 prevede că angajatul se obligă să lucreze la societatea angajatorului cel puțin 5 ani de zile si va beneficia de un spor de 5%din salariul stipulat în CIM.

În speță, pârâta nu a lucrat pentru ei 5 ani de zile, termen care a început să curgă la data de 01.11.2013 (data începerii activității potrivit CIM), contractul de muncă neîncetând pentru motive care să le fie lor imputabile.

Dimpotrivă, inițiativa încetării contractului a aparținut pârâtei, care potrivit cererii 190/30.07.2015 a solicitat aprobarea cererii de demisie începând cu data de 24.08.2015.

Este greșită interpretarea instanței de fond referitoare la faptul că emiterea deciziei de încetare a raporturilor de muncă dintre cele două părți ar avea ca efect și renunțarea angajatorului la clauza din art. 3.2 Act adițional, de vreme ce acordul s-a materializat exclusiv în ceea ce privește încetarea raporturilor de muncă, neexistând o renunțare a societății cu privire la clauza din art. 3.2 Act adițional.

Faptul că nu a formulat obiecțiuni în legătură cu solicitarea pârâtei (privind încetarea raporturilor de muncă) nu are nici o relevanță, de vreme ceavea posibilitatea de a solicita obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare timpului neservit în folosul angajatorului în termenul general de prescripție de 3 ani de zile de la momentul încetării relațiilor contractuale, în raport de prev. art. 3.2 din Actul adițional nr. 1 la CIM 146/13.12.2013.

Oricum, prevederea clauzei de fidelitate nu permitea reclamantei dreptul de a impune pârâtei să rămână o anumită perioadă de minimă în unitate, încât prin formularea unor obiecțiuni practic s-ar fi încălcat dreptul fundamental la muncă al pârâtei.

Pe de altă parte, actul adițional care reglementează clauza de fidelitate a fost semnat de pârâtă, care nu i-a contestat niciodată validitatea. Pârâta a încasat suma stabilită de comun acord cu titlu de "compensație" pentru obligația de fidelitate asumată. Daunele-interese prev. de art. 3 pct. 3.2 Actul adițional formează obiect al unei clauze penale care îndeplinește cerințele de validitate a unei convenții prev. de ari. 1538 C. civ., rap, la art. 1179 C. civ.

Cum nu sunt ținuți să facă dovada existenței sau a întinderii prejudiciului reclamat prin acțiunea de față, cum clauza penală este aplicabilă și raporturilor de muncă în absența unei interdicții exprese (Codul muncii neinterzicând încheierea unei clauze penale prin care să fie evaluat anticipat prejudiciul generat de neîndeplinirea obligațiilor asumate, ca o aplicare a principiului general al reparării prejudiciului prin înțelegerea părților, incident și în materia raporturilor de muncă, mai ales dacă în schimbul asumării acestei obligații părțile au convenit și angajatul a primit un spor salarial), cum au stabilit convențional valoarea prejudiciului suferit prin încălcarea de către pârâtă a obligației de fidelitate și cum aceasta nu a respectat obligația de a nu determina încetarea CIM pe o perioadă de 5 ani, cum acceptarea ofertei de încetare a raporturilor de muncă nu constituie o renunțare la aplicarea art. 3 pct. 3.2 Actul adițional, reclamanta având posibilitatea de a solicita obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare timpului neservit în folosul angajatorului, soluția primei instanțe este greșită.

Sub un alt aspect, art. 2 Actul adițional reglementează clauza de neconcurență. Astfel, salariatul se obligă să nu desfășoare direct sau indirect, în nume propriu sau în numele unor terți (terț competitor însemnând orice entitate care desfășoară activitate de dispecerat, logistică, transporturi sau afaceri similare) sau prin colaborare cu o persoană juridică de orice tip, pe teritoriul României, activități concurențiale, similare cu cele desfășurate de către angajatorul persoană juridică.

Clauza își produce efectele un termen de 1 an după încetarea CIM, respectiv ultima zi efectivă de muncă a salariatului.

În speță, pârâta, potrivit cererii 190/30.07.2015, a solicitat aprobarea cererii de demisie începând cu data de 24.08.2015, luându-se act de manifestarea de voință a pârâtei, potrivit art. 55 alin. 1 lit. b) C. muncii, în baza Deciziei 219/21.08.2015, care prevede că ultima zi de activitate este 21.08.2015.

Până la 21.08.2016 pârâta avea interdicția de a se angaja și de a desfășura activități concurențiale pentru un terț competitor, obligație încălcată, ceea ce activează clauza de la pct. 2.6 Act adițional - obligarea salariatului la restituirea indemnizației încasate ca o contraprestație a obligației de neconcurență (pct. 2.5 prevăzând că în schimbul acordului de neconcurență angajatorul va achita salariatului o indemnizație lunară egală cu 50% din media veniturilor salariale din ultimele 6 luni anterioare datei încetării CIM; indemnizația va fi plătită lunar, începând cu data efectivă a ultimei zile de muncă a salariatului), precum și obligarea salariatului de a achita o indemnizație forfetară egală cu 100% din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru.

În speță, a dovedit că pârâta a încălcat obligația de neconcurență prin conduita sa: pârâta a depus cererea de demisie începând cu data de 24.08.2015, dată la care s-a angajat la S.C. O V S.R.L., premeditând plecarea de la reclamantă și angajându-se la o societatea care este un terț competitor din perspectiva obiectului de activitate, așa cum rezultă din extrasul de ORC.

Motivarea primei instanțe referitoare la faptul că prin funcția de "operator introducere, validare și prelucrare date" ocupată de pârâtă în cadrul S.C. W S.R.L. aceasta nu arfi încălcat clauza de neconcurență prevăzută de părți, întrucât această activitate nu ar fi enumerată printre cele menționate în cuprinsul clauzei de neconcurență, nu poate fi primită, de vreme ce această enumerare nu este exhaustivă și nici limitativă, fiind relevant faptul că pârâta este angajată la o societate cu obiect de activitate identic celui al reclamantei.

În plus, definiția clauzei de neconcurență cuprinsă la art. 2.2 liniuța 5 din Actul adițional nr. 1/31.10.2013 - "să se angajeze (...) sau să presteze servicii de (...) logistică în transporturi pentru un terț competitor" privește funcția exercitată de pârâtă în cadrul S.C. W S.R.L, de "operator introducere, validare și prelucrare date".

Așa fiind, se impune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor prevăzute de art. 2 "Clauza de neconcurență11 pct. 2,6 din Actul adițional nr. 1 la CIM 129/31.10.2013, încheiat la data de 31.10.2013 - indemnizația încasată ca și contraprestație a obligației de neconcurență, plus o indemnizație forfetară egală cu 100% din salariul anual brut achitat în ultimele 12 luni de lucru.

A enunțat în continuare apelanta prevederile art. 20- 24 din Codul muncii.

În drept a invocat dispozițiile art. 466 și urm., art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel, Curtea reține următoarele:

La data de 31.10.2013 între părțile raportului juridic de muncă, respectiv reclamanta și pârâta din prezentul litigiu, s-a încheiat actul adițional nr. 1 la Contractul individual de muncă, contract înregistrat la ITM Suceava sub nr. 129/31.10.2013.

Art. 3 din acest act adițional cuprinde mențiuni cu privire la clauza de fidelitate.

Potrivit art. 3.1, în cazul în care angajatul denunță unilateral contractul individual de muncă înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut la pct. 1 acesta este obligat să plătească angajatorului daune interese de 50.000 de lei sau parte din această valoare proporțional cu timpul neservit în folosul angajatorului din cei 5 ani (fila 18 dosar fond).

Astfel, condiția impusă de actul adițional pentru plata daunelor interese decurgând din nerespectarea acestei clauze de fidelitate, este denunțarea unilaterală de către angajat a contractului individual de muncă.

Potrivit deciziei nr. 219 din 21.08.2015 emisă de societatea apelantă, contractul individual de muncă al pârâtei intimate a încetat în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii (fila 11 dosar fond).

Dispozițiile art. 55 lit. a-c din Codul muncii reglementează modalitățile de încetare a contractului individual de muncă și anume: de drept, prin acordul părților și ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți.

Or, prin cererea înregistrată la societatea apelantă, fost angajator al pârâtei, partea intimată, deși solicită aprobarea cererii de demisie, indică în mod expres în continuare "conform articolului 55 lit. B"; (fila 10 dosar fond).

Astfel, manifestarea de voință clară, precisă și lipsită de echivoc a salariatei pârâte a fost de încetare a raporturilor de muncă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii, dispoziție care reglementează o modalitate distinctă de încetare a contractului individual de muncă așa numita încetare prin acordul părților.

Mai mult, trebuie să reținem și faptul că demisia nu trebuie aprobată de angajator, nefiind necesară nici emiterea unei decizii (dispoziții) privind încetarea contractului.

Or, așa cum la începutul acestor considerente am arătat, societatea apelantă a emis decizia de încetare a contractului individual de muncă al pârâtei intimate, temeiul acestei încetări fiind indicat în mod expres: "Art. 55, Litera (b): acordul părților - Codul Muncii"; (fila 11 dosar fond).

Această decizie nu poate fi privită ca o simplă acceptare a demisiei intimatei, întrucât, în caz contrar s-ar fi încălcat dreptul fundamental la muncă al pârâtei pârâta, așa cum se susține prin memoriul de apel, din următoarele considerente:

În primul rând, așa cum mai sus am arătat, demisia nu trebuie aprobată sau acceptată de angajator.

În al doilea rând nu este necesară nici emiterea unei decizii de încetare a contractului individual de muncă.

Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțial de către angajator la termenul respectiv (art. 81 alin.7 din Codul muncii).

În al treilea rând, chiar și în condițiile în care angajatorul apelant a înțeles să emită o decizie de încetare a contractului individual de muncă al pârâtei salariate, în condițiile în care ar fi urmărit să aprobe demisia intimatei, temeiul în drept al încetării raporturilor de muncă ar fi trebuit să fie indicat ca fiind art. 81 din Codul muncii, ce reglementează asupra acestei unice modalități de denunțare unilaterală a contractului de muncă ce aparține salariatului, nu art. 55 lit. b din Codul muncii, ce reglementează asupra unei alte modalități de încetare a contractului de muncă.

În al patrulea rând, nu putem reține că societatea apelantă, prin emiterea deciziei întemeiate pe prevederile art. 55 lit. b din Codul muncii, a urmărit să nu încalce dreptul fundamental la muncă al pârâtei, în condițiile în care, dacă ar fi înțeles că salariata intimată și-a dat demisia, singura obligație a părții, în calitate de angajator, era să înregistreze demisia salariatei, așa cum impun prevederile art. 81 alin.2 teza I din Codul muncii.

Legislația muncii, tocmai prin reglementarea "demisiei"; a urmărit să protejeze acest drept fundamental, demisia fiind tocmai o consecință a principiului libertății muncii, consacrat de art. 41 alin.1 din Constituție, conform căruia "alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere";.

Trebuie să reținem așadar că temeiul legal al încetării contractului individual de muncă al pârâtei intimate, așa cum este indicat în mod expres în cuprinsul deciziei nr. 219/21.08.2015, emisă de societatea apelantă, a fost art. 55 lit. b din Codul muncii, dispoziție care, așa cum mai sus am arătat, reglementează asupra încetării contractului prin acordul părților.

Această prevedere din legislația muncii se întemeiază pe faptul că încheierea contractului de muncă este rezultatul consimțământului reciproc al părților, astfel încât acordul lor de voință poate conduce la încetarea sa.

Este o aplicare a principiului simetriei actelor juridice.

Ceea ce este esențial și interesează în speța de față este tocmai faptul că încetarea contractului de muncă al intimatei pârâte a avut la bază acordul de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, neputând vorbi de o denunțare unilaterală din partea salariatului a contractului individual de muncă, pentru a putea analiza și pune în discuție penalitatea reglementată de pct. 3.1 din actul adițional.

Al doilea motiv de apel cuprinde critici asupra hotărârii primei instanțe, sub aspectul reținerilor făcută în ceea ce privește clauza de neconcurență, prevăzute de art. 2 din actul adițional.

Clauza de neconcurență este o clauză specifică reglementată de dispozițiile art. 21 - 24 din Codul muncii, prin această clauză urmărindu-se ca salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului de muncă să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său.

Această clauză trebuie să cuprindă, printre altele, în mod expres, în concret, activitățile ce sunt interzise fostului salariat, după data încetării contractului de muncă și terții, comercianții, în favoarea cărora se interzice prestarea activității.

Dacă analizăm art. 2 din actul adițional observăm că în cuprinsul acestuia sunt indicate șase companii, ca și terți competitori, în favoarea cărora intimata nu putea presta activitate după încetarea contractului individual de muncă pe care l-a avut încheiat cu societatea apelantă.

Este adevărat că se indică și faptul că enumerarea celor șase companii nu este exhaustivă, prin urmare nu este limitată numai la societățile indicate în mod expres.

Însă art. 21 alin.2 din Codul muncii impune indicarea în mod concret a terților în favoarea cărora se interzice prestarea activității, astfel încât societățile sau companiile care nu sunt prevăzute în mod expres în clauza de neconcurență nu pot face obiectul interdicțiilor impuse fostului salariat.

Clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în mod concret, efectiv, sunt indicați terții în favoarea cărora este interzisă prestarea activității, cei care nu au fost nominalizați în mod expres, neputându-se considera că fac obiectul interdicțiilor.

Astfel, trebuie stabilit dacă pârâta intimată s-a angajat la vreuna din companiile indicate în mod expres în art. 2 al actului adițional.

Din adresa nr. 856/49/CCPP/21.01.2016 a ITM Suceava, depusă la filele 51-52 dosar fond, rezultă că intimata pârâtă, după încetarea raporturilor de muncă cu apelanta, s-a angajat la societatea W.

Această societate nu face parte din cele șase companii raportat la care am stabilit mai sus că operează clauza de neconcurență.

De asemenea, din cuprinsul aceleiași adrese a ITM Suceava, rezultă că fosta salariată s-a angajat la noua societate ca operator introducere, validare, prelucrare date.

Apelanta susține că această activitate este interzisă de pct. 2.2 din actul adițional, fiind încadrabilă la servicii de logistică în transporturi.

Serviciile de logistică cuprind un ansamblu de activități diverse, iar dacă acestea sunt interzise pe o anumită perioadă unui salariat, după încetarea contractului individual de muncă, ele trebuie să fie prevăzute în mod concret, pentru ca o clauză de neconcurență să își producă efectele.

Logistica în transporturi poate presupune de exemplu: schimb de mărfuri, schimb de informații, livrare, servicii de aprovizionare, transporturi individuale, distribuție în masă etc.

Vorbim astfel de activități diverse care trebuie indicate în mod concret în actul adițional, așa cum impune art. 21 alin.2 din Codul muncii.

Activitatea pe care a prestat-o intimata la societatea W nu este indicată în mod concret în cuprinsul actului adițional, iar apelanta nu a făcut în nici un fel dovada că această activitate face parte din ansamblul de activități diverse pe care le presupune logistica în transporturi.

Toate aceste criterii sunt impuse a fi indicate în mod concret, tocmai și datorită faptului că o clauză de neconcurență nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care acesta o deține.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

← Contestatie decizie de concediere.încetarea contractului...		Majorarea pensiei de întreţinere . Jurisprudență Pensii →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre încetarea prin acordul părţilor şi încetarea ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, două modalităţi distincte de încetare a raportului juridic de muncă desprins dintr-un contract individual de muncă