Revocare din funcţie-act unilateral de voinţă – lipsă motivare decizie de revocare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1453/R din data de 28.08.2013
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 403/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă acțiunea civilă acțiunea civilă formulată de reclamantul P I în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR"; S.A. și, în consecință: a fost anulată Decizia nr. 1/3052 din data de 25.06.2012 și Actul adițional la contractul individual de muncă nr.1/3053/25.06.2012 emise de pârâtă. A fost obligată pârâta să-l reintegreze pe reclamant în funcția de director la Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF"; B. A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale între salariul anterior primit, corespunzător funcției de director, și cel achitat în prezent, aferent funcției de șef de serviciu I, începând cu data de 26.06.2012 și, în continuare, până la reintegrarea efectivă în funcția de director, actualizate la zi cu indicele de inflație al INS, la care se va calcula și dobânda legală, începând cu data de 23.07.2012 și până la data plății lor efective. A fost obligată pârâta să rectifice toate înscrierile efectuate în baza actelor contestate în dosarul profesional al reclamantului, inclusiv în REVISAL. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul P I a deținut funcția de director la Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF"; B începând cu data de 21.05.2012 în baza Actului adițional la contractul individual de muncă nr.1/2318/15.05.2012 și a Deciziei nr.1/2317/17.05.2012 emisă directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR"; SA.
La data de 25.06.2012 directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR"; SA emite Decizia nr.1/3052 prin care dispune revocarea reclamantului din funcție începând cu data de 26.06.2012 și, cu aceeași dată, îl numește în funcția de șef serviciu I la Divizia Tehnică - Serviciul Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul aceleiași sucursale.
Despre această măsură reclamantul a luat cunoștință la data de 26.06.2012, astfel cum rezultă din mențiunea făcută pe decizie, în sensul că nu este de acord cu aceasta și își rezervă dreptul de a o contesta în instanță.
La data de 25.06.2012 pârâta a întocmit și Actul adițional nr.1/3053 prin care se modifică, în baza deciziei anterior arătate, felul muncii reclamantului, drepturile salariale și numărul de zile de concediu ale acestuia, actul adițional nefiind semnat de către reclamant .
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin 1 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților , iar potrivit alin 3 pct. c, e și f al aceluiași text de lege, modificarea felului muncii, a salariului și a timpului de muncă și timpului de odihnă constituie o modificare a contractului individual de muncă.
De asemenea, art. 41 alin. 2 din Codul muncii, stabilește că modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă, cu titlu de excepție, numai în cazurile și în condițiile prevăzute de Codul muncii.
În speță, prin decizia unilaterală emisă de angajator la data de 25.06.2012, ce face obiectul prezentei acțiuni, reclamantul P I a fost revocat din funcția pe care a deținut-o (aceea de director), începând cu data de 26.06.2012 și, cu aceeași dată "se numește în funcția de șef serviciu I la Divizia Tehnică - Serviciul Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul aceleiași sucursale";.
Această decizie i-a fost comunicată în ziua respectivă reclamantului, acesta a semnat de primire, făcând mențiunea că nu este de acord cu decizia și își rezervă dreptul de a o contesta în instanță.
La data de 25.06.2012 pârâta a întocmit și Actul adițional nr.1/3053 prin care se modifică, în baza deciziei anterior arătate, felul muncii reclamantului, drepturile salariale și numărul de zile de concediu ale acestuia, actul adițional nefiind semnat de către reclamant.
Chiar dacă reclamantul a îndeplinit din data de 26.06.2012 funcția de șef serviciu I la Divizia Tehnică - Serviciul Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul SCREIR B nu înseamnă că și-a dat acordul, în mod tacit și a achiesat la măsura dispusă de pârâtă așa cum aceasta susține în întâmpinare. Era firesc să procedeze în acest fel pentru că, în caz contrar, ar fi putut fi sancționat disciplinar pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Din probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost prezentat anterior, rezultă că reclamantul nu și-a exprimat consimțământul nici în legătură cu modificarea felului muncii, nici cu modificarea salariului și nici cu modificarea timpului de muncă și a celui de odihnă.
Ori modificarea unilaterală a contractului individual de muncă de către angajator poate viza doar locul de muncă prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă situație care nu se regăsește în speță.
Instanța a mai reținut că prevederile cuprinse în art.41 alin.1 Codul muncii dau eficiență principiului fundamental de drept în materia contractelor, ca izvor de obligații, potrivit căruia orice contract, ca și convenție, acord de voință al părților, fiind rezultatul acordului liber exprimat la încheierea lui, modificarea, suspendarea și încetarea efectelor sale se poate realiza tot prin manifestarea de voință liber consimțită a părților contractante.
Transpusă în planul normelor de dreptul muncii, regula expusă își păstrează valabilitatea de principiu, cu deosebirea că în raporturile de muncă, normele specifice acestei ramuri îl situează pe angajator pe o poziție superioară, determinată tocmai de pârghiile pe care acesta le are la îndemână, oferite de legislația cadru în materie, de a negocia cu angajatul în procesul de exprimare a acordului de voințe. Aceasta nu înseamnă însă ignorarea principiilor juridice fundamentale care se impun în caracterizarea unui contract, chiar de muncă fiind.
Chiar dacă pârâta susține că decizia contestată nu reprezintă decât "actul juridic simetric al deciziei prin care contestatorul a fost numit în funcția de director, ambele decizii fiind emise în baza competențelor acordate prin Hotărârea Guvernului nr.581/1998 (respectiv art.20(1) lit. c din anexa nr.1, "Statutul Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR"; SA, la HG nr.581/1998";, atât timp cât reclamantului i-a fost încheiat ulterior Actul adițional la contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 1/3053/25.06.2012, toate drepturile și obligațiile celor două părți, angajat și angajator, decurg din legislația muncii, în speță fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 53/2003, iar contractul individual de muncă este singurul înscris prin care s-au consfințit în fapt toate drepturile și obligațiile părților.
Mai mult, instanța a constatat că un statut al unei autorități nu poate sta la baza modificării unilaterale a unui contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată și nici nu se poate constitui într-o prerogativă specială și discreționară a directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR"; S.A.
În cauză, pârâta, prin actul său unilateral, a modificat cele trei elemente esențiale ale contractului individual de muncă al reclamantului, așa cum sunt definite de art. 41 alin. 3 Codul muncii, precitat, respectiv, felul muncii, salariul și timpul de muncă și cel de odihnă încălcând dispozițiile Codului muncii conform cărora executarea contractului de muncă trebuie să fie guvernată de principiul stabilității în muncă. Funcția de conducere constituie, ca regulă, o entitate de sine stătătoare, postul respectiv fiind unic și, în consecință, și contractul individual de muncă aferent postului este tot unic.
De aceea, chiar dacă trecerea unilaterală a reclamantului s-a făcut dintr-o funcție de conducere (director) tot într-o funcție de conducere (șef serviciu I la Divizia Tehnică), așa cum susține pârâta, și s-a făcut de către persoana competentă (directorul general), această măsură este nelegală, întrucât trecerea într-o altă muncă, modificarea salariului și a duratei concediului de odihnă fără consimțământul salariatului poate fi făcută doar temporar și doar în condițiile dispozițiilor art. 43, 45, 162 și 145 din Codul muncii ori ca sancțiune disciplinară, situații care, în speță, nu se regăsesc. Așa încât, Decizia nr. 1/3052 din data de 25.06.2012 apare ca fiind un act unilateral, discreționar al directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate, sancționat de prevederile legale menționate.
Având în vedere considerentele ce preced instanța va admite cererea reclamantului de anulare a deciziei de revocare din funcție nr. 1/3052/25.06.2012 și a Actului adițional la contractul individual de muncă nr.1/3053/25.06.2012 emise de pârâtă, urmând să dispună în acest sens, cu aplicarea prevederilor art.80 Codul muncii, în sensul obligării pârâtei să-l reintegreze pe reclamant în funcția de director la Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF"; B, precum și să calculeze și să plătească reclamantului diferența de salariu între salariul anterior primit, corespunzător funcției de director, și cel achitat în prezent aferent funcției de șef de serviciu I, începând cu data de 26.06.2012 și, în continuare, până la reintegrarea efectivă în funcția de director, actualizate la zi cu indicele de inflație al INS, la care se va calcula și dobânda legală, începând cu data de 23.07.2012 și până la data plății lor efective.
Ținând seama de dispozițiile art.34 Codul .muncii și cele ale HG nr.500/2011, a fost obligată pârâta să rectifice toate înscrierile efectuate în baza actelor contestate în dosarul profesional al reclamantului, inclusiv în REVISAL.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, aceasta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuielile de judecată efectuate în cauză constând în onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta Compania Națională de Căi Ferate "CFR"; - SA criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că decizia prin care a fost revocat din funcție, contestatorul reprezintă un act juridic simetric al deciziei prin care contestatorul a fost numit în funcția respectivă, ambele decizii fiind emise în baza acelorași competențe acordate prin HG 581/1998 și care nu poate fi considerată o prerogativă specială și discreționară a directorului general al CNCFR.
Se mai arată că în cadrul CNCFR SA ambele funcții atât cea de director cât și cea de șef de serviciu, se ocupă "prin numire"; de către directorul general. Legiuitorul prin aceste prevederi legale dă dreptul angajatorului de a-și stabili obiectivul activității sale, ritmul de producție, mijloacele folosite, sarcinile de serviciu ale angajaților, de a numi în funcții personalul potrivit nevoilor sale și de a întocmi fișele de post. Se mai arată că în cauză nu a avut loc o concediere iar raporturile de muncă dintre părți nu au încetat.
Funcția de conducere este la îndemâna conducerii manageriale, iar acesta în exercițiul funcției poate revoca din funcțiile de conducere persoanele care nu au performanțele cerute.
Prin revocarea din funcția de conducere, aceea de director, dreptul la muncă al contestatorului nu a fost încălcat, el continuând în cadrul SCREIR CF B, tot într-o funcție de conducere și anume aceea de șef serviciu.
În concluzie se arată că decizia de revocare din funcție, care a fost contestată în prezenta cauză este un act de gestiune al conducerii CFR SA.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din HG 581/1998 privind Statutul Companiei Naționale de Căi Ferate, "CFR";- SA, dispoziție preluată de altfel în Regulamentul de organizare și funcționare al Companiei Naționale de Căi Ferate, directorul general are printre alte atribuții și pe aceea de a numi, suspenda sau revoca directorii general adjuncți, directorul coordonator, proiecte europene și directorii executivi ai CFR și le fixează salariile.
Contestatorul a fost numit în funcția de director al Sucursalei "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF B, pe perioadă determinată, prin decizia nr. 2317/17.05.2012 emisă de Directorul General al Companiei, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. 1 din HG 581/1998.
Potrivit principiului simetriei actelor juridice, dacă numirea în funcție se face prin decizie emisă de directorul general și revocarea din funcție se va face în aceiași manieră, prin act administrativ emis de același for decizional.
În speța de față contestatorul a fost numit în funcția de director prin decizia susmenționată, iar prin decizia 3052/25.06.2012 emisă de același director general, este revocat din funcție.
Potrivit dispozițiilor art.41 alin. 2 din codul muncii, cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute de prezentul cod.
Prin decizia nr. 532/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a reținut că sunt situații în care angajatorul poate dispune unilateral modificarea contractului individual de muncă sau chiar și încetarea raporturilor de muncă, dar aceste situații și motivele pentru care pot fi dispuse asemenea măsuri, motive legate sau nu de persoana salariatului, sunt riguros și limitativ prevăzute de legislația muncii";.
Prin urmare, măsura revocării din funcție a contestatorului își găsește reglementarea juridică în temeiul de drept mai sus arătat, respectiv dispozițiile art. 22 alin. 1 din HG 581/1998, potrivit căruia directorul general numește și revocă directorii executivi al CFR. Sub acest aspect raționamentul instanței de fond este unul eronat, considerentele sentinței atacate fiind substituite cu prezentele considerente.
În ceea ce privește decizia de revocare, acesta însă trebuie temeinic motivată, tocmai pentru a nu da posibilitatea ca măsura să fie una discreționară și abuzivă, care ar lăsa loc arbitrariului și subiectivismului.
Dacă temeiul de drept care justifică o astfel de măsură a fost arătat mai înainte, pentru ca decizia să fie una temeinică, emitentul, trebuie să o motiveze, să individualizeze cauzele pentru s-a adoptat o astfel de soluție așa încât instanța de judecată să poată analiza în mod judicios, dacă se impunea sau nu revocarea din funcție.
În lipsa oricărei motivări, instanța de judecată nu poate analiza respectarea cerințelor de legalitate și temeinicie.
Se face referire în cuprinsul motivelor de recurs, la faptul că nu au fost respectate performanțele cerute contestatorului, în exercitarea atribuțiilor de conducere. Ori, din cuprinsul deciziei de revocare din funcție, nu rezultă că nu au fost respectate criteriile de performanță și nici nu au fost indicare atribuțiile de serviciu care nu au fost îndeplinite sau care au fost îndeplinite defectuos. Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că la ultima evaluare, contestatorul a obținut calificativul "foarte bine";, astfel că și acest lucru ar fi impus ca măsura revocării să fie justificată.
Atâta timp cât orice persoană are posibilitatea ca în temeiul dispozițiilor art. 211 din Legea nr. 62/2011 să conteste măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, se impune ca măsura respectivă să fie motivată, pentru a se asigura posibilitatea părților și a instanței de judecată să analizeze legalitatea și temeinicia măsurii, în caz contrar s-ar aduce o gravă atingere a dreptului de apărare.
În lipsa oricăror elemente care să justifice adoptarea măsurii de revocare din funcție a contestatorului, instanța apreciază că decizia este una abuzivă și subiectivă.
Pentru aceste considerente, criticile din recurs sunt nefondate și în consecință vor fi respinse iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică.
În baza dispozițiilor art. 274 din Cod procedură civilă, instanța va obliga recurenta, la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
| ← Litigii de muncă – încetarea suspendării contractului... | Despăgubiri civile echivalent al pensiei de întreţinere pe... → |
|---|
