Salarizare. Încadrarea în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii speciale. Contravaloarea orelor suplimentare

Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 3739 din data de 13.05.2013

Acte ale autorităților publice

Tribunalul Mehedinți - sentință din 13.05.2013. Salarizare. Încadrarea în locuri de muncă și activități cu condiții speciale. Contravaloarea orelor suplimentare

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 22.05.2012 și înregistrată sub nr. 4845/101/2012 reclamantul GNC a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Jandarmi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata drepturilor salariale pentru perioada mai 2009-15.09.2011, reprezentând spor de noapte în procent de 25%, spor pentru condiții speciale de muncă, contravaloarea orelor suplimentare efectuate și contravaloarea concediului neefectuat, sume indexate cu indicele de inflație până la data efectivă, precum și la plata cheltuielile de judecată.

A motivat că a fost cadru militar la Inspectoratul de Jandarmi în perioada 01.05.2007-15.09.2011, iar în începând cu data de 15.06.2011 a fost pus la dispoziția unității și începând cu data de 15.09.2011 a fost trecut în rezervă ca urmare a reorganizării activității inspectoratului și a reducerii unor funcții din statul de organizare.

A menționat că în perioada în care a fost cadru militar activ programul de lucru se desfășura în ture, respectiv 12 ore lucrate cu 24 ore libere, sau 24 ore lucrate cu 48 ore libere, modalitate de lucru care implică și desfășurarea activității pe timp de noapte., însă pârâtul nu a realizat o salarizare corespunzătoare a acestei activități, nefiindu-i acordat sporul de 25% prevăzut de lege.

De asemenea, în perioada în litigiu a efectuat ore suplimentare, ore care nu au fost compensate cu timp liber și nici salarizate corespunzător.

A precizat că activitatea desfășurată în perioada cât a fost cadru militar activ se încadrează în condițiile de muncă speciale, conform Capitolului II, pct. 3 din Anexa nr. 2 la HG nr. 1294/2001, privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții specifice pentru cadrele militare în activitate, nefiindu-i acordat nici sporul pentru aceste condiții speciale.

Mai mult pârâtul nu i-a plătit la trecerea în rezervă nici contravaloarea concediului neefectuat.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 85/1995 privind statutul cadrelor militare, HG nr. 1294/2001 și Ordinul MAI nr. 1283/2002, Legea nr. 330/2009, Codul Muncii.

A depus la dosar în copie: adeverința nr. 1848878/11.10.2011 eliberată de Inspectoratul de Jandarmi, Ordinul Inspectorului Șef al Inspectoratului de Jandarmi nr. 1870842/14.09.2011, răspunsul nr. 1894458/26.06.2012 emis de Inspectoratul de Jandarmi, fluturași de salarii.

În apărare pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A invocat excepția prescripției solicitării pretinselor drepturi salariale, întrucât, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 22.05.2012, motiv pentru care trebuiau solicitate pentru perioada 22.05.2009 și până la data trecerii în rezervă, respectiv 14.09.2011 inclusiv.

A menționat că anterior formulării cererii de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat pretinsele drepturi, însă la data de 29.05.2012 a notificat Inspectoratul de Jandarmi, înregistrată sub nr. 1894458, prin care solicită aceleași drepturi salariale.

A motivat că sporul de noapte în proporție de 25% i-a fost acordat reclamantului pentru perioada mai 2009-iulie 2011, în funcție de numărul de ore lucrate pentru fiecare lună, conform situațiilor lunare întocmite de structura unde și-a desfășurat activitatea, iar pentru lunile august și septembrie 2011, reclamantul nu a beneficiat de plata acestora, întrucât nu a desfășurat activități pe timp de noapte.

În ceea ce privește neacordarea contravalorii pretinsului spor pentru condiții speciale de muncă, arată că timpul efectiv desfășurat în locuri de muncă și activități cu condiții speciale pentru care se acordă perioadă suplimentară 6 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiții este 3 ani 7 luni și 28 zile, conform prevederilor HG nr. 1294/2011 și OMAI nr. 283/2002, perioadă care se ia în calcul doar la stabilirea perioadei de vechime în muncă sau serviciu pentru stabilirea vârstei la care poate interveni pensionarea, funcție de perioada de cotizare, aspecte evidențiate în adeverința eliberată reclamantului și depusă la dosarul cauzei. Astfel acest spor nu implică și plata unor sume bănești pentru timpul cât reclamantul și-a desfășurat activitatea în asemenea condiții.

A apreciat că reclamantului i-au fost acordate zilele libere corespunzătoare cuvenite pentru fiecare lună, conform prevederilor legale, iar când situația operativă a impus modificarea acestor zile libere ca urmare a desfășurării unor activități care nu suportă amânare, zilele sau, după caz, orele pe care le-a desfășurat din timpul liber ca urmare a participării la anumite activități i-au fost replanificate și compensate cu timp liber corespunzător.

A considerat că în mod corect reclamantul a beneficiat doar de 25 zile de concediu de odihnă aferent anului 2011, întrucât și-a desfășurat activitatea în perioada 01.01.2011-15.09.2011, când a fost trecut în rezervă, întrucât potrivit prevederilor alin. 2 art. 145 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, durata efectivă a concediului de odihnă anual se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

La data de 20.08.2012 reclamantul a depus precizare de acțiune prin care solicită obligarea pârâtului pentru perioada 22.05.2009-15.09.2011 la plata drepturilor salariale reprezentând spor de noapte în procent de 25%, spor pentru condiții speciale de muncă, contravaloare ore suplimentare efectuate și neplătite și contravaloare concediu neefectuat, actualizate cu indicele de inflație.

Pârâtul Inspectoratul de Jandarmi, a depus întâmpinare la precizare de acțiune, prin care completat întâmpinarea inițială și a arătat că urmare cererii formulate de reclamant și înregistrată sub nr. 1894458/29.05.2012 structura de specialitate a constatat că acesta mai avea dreptul la circa 2 zile de concediu de odihnă aferente perioadei 01.09.2011-15.09.2011, astfel că prin statul de plată nr. 396/03.07.2012 reclamantului i s-au acordat drepturile bănești aferente celor două zile de concediu de odihnă neefectuat.

A solicitat respingerea primelor capete de cerere ale acțiunii ca neîntemeiate, respectiv ca rămasă fără obiect pentru petit-ul de acțiune privind plata concediului de odihnă neefectuat.

A depus la dosar copia statului de plată nr. 396/03.07.2012, situația orelor lucrate în perioada 2007-2011.

La termenul de judecată din data de 08.10.2012 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că pentru perioada solicitată a efectuat suplimentar, cu titlu de exemplu, un număr de 972 ore suplimentare, care nu i-au fost plătite și pentru care nu a primit nici timp liber în compensare.

În cauză s-a solicitat și s-a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, întocmită de expert BIC.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamantul a fost cadru militar la Inspectoratul Județean în perioada 01.05.2007-15.09.2011, când a fost trecut în rezervă ca urmare a reorganizării prin reducerea unor funcții din statul de organizare.

Prin cererea dedusă judecății în acest dosar , așa cum a fost precizată la data de 20.08.2012, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale ce i se cuvin pentru perioada 22.05.2009-15.09.2011, actualizate cu indicele de inflație constând în :

- spor de noapte în procent de 25%;

- spor pentru condiții speciale de muncă;

- contravaloarea orelor suplimentare efectuate;

- contravaloare concediu de odihnă neefectuat.

Cererea reclamantului este întemeiată în parte , numai în ceea ce privește contravaloarea orelor suplimentare efectuate, pentru considerentele ce succed:

Sporul de noapte în procent de 25% este prevăzut pentru activitatea desfășurată în timpul nopții, iar reclamantului i-a fost acordat acest spor, în funcție de numărul de ore lucrate în timpul nopții, în perioada mai 2009-iulie 2011, conform situațiilor lunare întocmite de structura unde și-a desfășurat activitatea. În perioada august-septembrie 2011 reclamantul nu a desfășurat activitatea în timpul nopții și, în consecință, nu este îndreptățit la plata sporului de noapte.

Cu privire la orele de noapte expertul, pe baza situației prezentate de către IJJ Mehedinți cu adresa nr.742/07.12.2012 , a ajuns la concluzia că orele de noapte au fost evidențiate și au fost plătite, cu mici diferențe.

În ceea ce privește sporul pentru condiții speciale de muncă se reține că începând cu data de 01.05.2007 reclamantul a fost angajat cu gradul de plutonier și funcția de subofițer operativ și i s-a acordat gradația a II a, fiind încadrat permanent în locuri de muncă și activități cu condiții speciale, având în vedere HG nr.1294/2001 și Ordinul MAI 283/2002.

Reclamantul a fost încadrat în locuri de muncă și activități cu condiții speciale timp de 3 ani, 7 luni și 28 zile, perioadă pentru care se acordă perioadă suplimentară de 6 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiții conform HG nr.1294/2001 și OMAI nr.283/2002.

Potrivit art.4 (1) din HG nr.1294/2001 încadrarea perioadei de muncă a cadrelor militare în activitate în condiții deosebite, speciale și alte condiții, prezintă importanță în vederea stabilirii drepturilor de pensie.

Așadar perioada în care reclamantul a fost încadrat în locuri de muncă și activități cu condiții speciale se ia în calcul numai în vederea stabilirii drepturilor de pensie, însă nu implică plata unor drepturi bănești suplimentare în perioada de timp în care s-a desfășurat activitate în condiții speciale.

Nici HG nr.1294/2001 și nici legile de salarizare aplicabile în perioada 2009-2011, respectiv Legea nr.138/1999, Legea nr.329/2009, Legea nr.330/2009, Legea nr.118/2010, Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010 nu prevăd plata unui spor pentru cei încadrați în locuri de muncă și activități cu condiții speciale.

Așa fiind, capătul de cerere privind plata sporului pentru condiții speciale de muncă va fi respins ca neîntemeiat.

Referitor la drepturile bănești aferente concediului de odihnă neefectuat se reține că în anul 2011 reclamantul a desfășurat activitate în perioada 01.01.2011-15.09.2011 și, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 lit.b HG nr.442/1999, proporțional cu timpul lucrat în anul 2011, avea dreptul la 27 zile concediu de odihnă, iar nu la 38 zile , cât i s-ar fi cuvenit dacă ar fi desfășurat activitate în perioada 01.01.2011- 31.12.2011.

Conform art.145 alin.2 din Legea nr.53/2003 durata efectivă a concediului de odihnă anual se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

În anul 2011 reclamantul a beneficiat de 25 zile concediu de odihnă (10 zile în luna ianuarie și februarie 2011, 10 zile în luna mai și iunie 2011 și 5 zile în luna august 2011), iar cele 2 zile concediu de odihnă neefectuate au fost achitate la data de 03.07.2012 ( statul de plată nr.396) cu o retribuție netă de 43 lei.

În anul 2009 și anul 2010 reclamantul a beneficiat de câte 38 zile concediu de odihnă

Întrucât drepturile bănești aferente concediului de odihnă pe anul 2011 au fost achitate integral, capătul de cerere privind plata drepturilor bănești aferente concediului de odihnă neefectuat va fi respins ca neîntemeiat.

În ceea ce privește contravaloarea orelor suplimentare prestate de reclamant se reține că potrivit specificului structurii unde reclamantul și-a desfășurat activitatea , serviciul se efectuează în ture de 12 ore cu 24 ore libere, respectiv 12 ore cu 48 ore libere după tura de noapte.

Art.115 Codul muncii dispune că: " pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore, cu condiția ca durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore să fie urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore", astfel încât în cadrul unei săptămâni să nu se depășească 40 de ore de muncă .

Prin urmare, indiferent de faptul că angajatul lucrează 8 sau 12 ore, legiuitorul a stabilit că acesta se află în program normal de lucru, câtă vreme nu depășește 40 de ore de muncă pe săptămână și o medie de 168 - 176 de ore pe lună.

Raportat la numărul de ore lucrătoare din lună expertul a constatat că în fiecare lună există ore suplimentare lucrate , acestea nefiind compensate în bani sau cu timp liber corespunzător, așa cum rezultă din statele de plată prezentate ( adresa nr.1973207/14.01.2013) și graficele de lucru.

Întrucât reclamantul nu a beneficiat de ore libere în compensarea orelor suplimentare, în temeiul art.120 alin.1 Codul muncii reclamantul este îndreptățit să fie remunerat pentru munca suplimentară prestată.

Fiindcă pârâtul nu a evidențiat și nici plătit vreo sumă pentru timpul suplimentar lucrat, expertul a determinat și calculat ca diferență de plată suma de 1401 lei compusă din 1217 lei diferențe nete rămase de plată și suma de 184 lei inflație calculată până la data de 31.12 2012.

Având în vedere considerentele anterior prezentate, acțiunea va fi admisă în parte și pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 1401 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare prestate în perioada 22.05.2009 - 15.09.2011, actualizată cu indicele de inflație până la data de 31 decembrie 2012.

Conform art.274 C.pr.civ. pârâtul va fi obligat la cheltuieli de judecată către reclamant.

Cauza de mai sus este irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Salarizare. Încadrarea în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii speciale. Contravaloarea orelor suplimentare