Decizia nr. 2087/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2087/R/2012
Ședința 07 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 5 din 03 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâtul intimat C. N. "G. Ș." B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 27 aprilie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, C. Local B. M. și P. M. B. M. și a lipsei capacității procesuale a pârâților C. Local B. M. și P. M. B. M.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învăță- mânt M., în contradictoriu cu pârâții: C. N. „. Ș. B. M., C. Local B. M., P. M. B. M. și M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. M. și, în consecință:
A fost obligat pârâtul C. N. „. Ș. B. M. să le plătească membrilor de sindicat A. C., A. S., A. L., B. D., B. G., B. F., B. F., B. G., B. C., B. P., C. R., C. G. C., C. D., C. M., D. V., D. C., F. N., F. L., G. I., H. M., H. V., H. M., H. E., I. M., I. L., L. M., M. I., M. L., M. E., M. F., M. L., M. A., M. Ana, M. I., O. E., P. V., P. M. C., P. R., P. P., P. F., P. A., P. D., P. D., P. L.,P. L., P. I., P. I. P., P. M., P. M., P. D. S., P. N., Raț A., T. C.,T. A., V. M., V. A.,V. V. V. A., V. M., P. F. G., pentru perioada de concediu aferent anului școlar 2009/2010 anterioară datei de 3iulie 2010, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute prin L. nr. 1. și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M., P. M. B. M. și M. F. P. să le aloce unităților de învățământ pârâte sumele necesare plății drepturilor salariale menționate.
Hotărârea pronunțată se fundamentează pe următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.
F. P., instanța a reținut că acesta nu are raporturi juridice de muncă cureclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de P. M. B. M. și C. Local
B. M. a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că aceștia au fost chemați în judecată în calitate de finanțatori.
Cu privire la fondul cauzei a reținut că în anul școlar 2009-2010, membrii de sindicat reprezentați de reclamant au fost angajați ai unității de învățământ pârâte C. N. „. Ș. B. M.
Potrivit art. 103 lit. a din L. 128/1997, aplicabilă litigiului în speță, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor
școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale";, art. 146 din L. nr. 128/1997, dispunând că, în măsura în care statutul cadrelor didactice nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.2 Codul mun- cii, indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Însă, art. 7 al. 1 și 2 din H.G. nr. 250/1992, republicată, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare stipulează că pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de baza, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) stabilindu-se în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Apoi, potrivit pct. 21-26 din O. M. Educației N.e nr. 3251 din 12 februarie
1998 pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, „pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu";.
Nu se poate susține că art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992, republicată, ar fi fost abrogat expres indirect prin raportarea la prevederile art. 298 din Codul muncii (L. nr. 53/2003), căci în condițiile art. 63 din L. nr. 24/2000 abrogareaunui act normativ trebuie dispusă în mod expres si distinct, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestuia, iar pe de altă parte, prevederile Codului muncii au caracter de normă generală in materia dreptului muncii, salarizarea personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat realizându-se prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative (art.1 al.2 si 157 al.2 C. muncii).
De altminteri, art. l alin. (2) din Codul muncii statuează că „prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.";
D. interpretarea tuturor acestor norme legale, instanța conchide că dispozițiile Codului muncii, ca normă comună, generală, se aplică personalului didactic numai în măsura în care, prin reglementările specifice statutului acestei categorii de personal, nu se prevede altfel, or atât cu privire dreptul personalului didactic la concediul de odihnă, cât și cu privire la indemnizația aferentă, precum și modul de calcul al acesteia, în perioada vizată în litigiu existau reglementări speciale, aplicabile prioritar acestei categorii de personal chiar și după intrarea în vigoare a Codului muncii.
Prevederile H.G. nr. 250/1992 au fost consacrate ca aflându-se în vigoare și după apariția Legii 53/2003 prin dispozițiile art. 23 al. 6 din O.G. nr. 10/2007 si art. 23 al. 6 din O.G. nr. 10/2008, iar asemenea considerații se regăsesc și în motivarea Deciziei nr. 385/2007 a C. Constituționale, care reține că dispozițiile art. 145 al. 1 din Codul Muncii stabilesc nivelul minim al indemnizației de concediu, iar textul „nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, care consacră dreptul salariaților la concediul de odihnă plătit, drept care, ca și celelalte măsuri de protecție socială a muncii, se stabilește de lege. A., legiuitorul este îndreptățit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizației de concediu cuvenite.";
Așadar, algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 era diferit față de cel stabilit prin art. art. 145 alin. (2) din Codul Muncii pentru celelalte categorii de salariați, raportându-se la o bază de calcul diferită față de cea prevăzută în dreptul comun și care era reprezentată de media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele trei luni anterioare celei în care se efectua concediul.
Indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calcula în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuau zilele de concediul, iar nu conform Codului muncii.
Acest mod de calcul al indemnizației de concediu a fost aplicat și de unitatea de învățământ pârâtă, C. N. „. Ș. B. M.
Instanța a reținut că nu sunt incidente nici prevederile art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. MM 2008 - 2009, prelungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din L. nr. 130/1996 republicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, or câtă vreme indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic este reglementată prin lege, ea nu poate fi supusă negocierii.
D. adeverința nr. 3484 din (...) eliberată de unitatea școlară (f.18-19) reiese că membrii de sindicat reprezentați în cauză au început efectuarea concediului de odihnă în cursul lunii iunie, respectiv la data de 01 iulie 2010, iarindemnizațiile de concediu le-au fost plătite la data de 14 iulie 2010, diminuate cu 25% în conformitate cu L. 1..
Potrivit art. 1 a acestui act normativ „(1) Cuantumul brut al salariilor
/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
L. 1. a fost publicată în M. O. nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În consecință, în considerarea modalității legale de determinare a indemnizației pentru concediul legal de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, precum și a principiului neretroactivității legii civile, diminuarea acestei indemnizații, ca urmare a reducerii cu 25 %, este aplicabilă acelor indemnizații corespunzătoare concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a
Legii nr. 1. (3 iulie 2010).
Obligația angajatorului, instituită prin art. 26 din Normele metodologice aprobate prin O. nr. 3. de a plăti indemnizația de concediu cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, nu prezintă consecințe juridice în privința criteriilor pe baza cărora această indemnizație se determină, deci devine certă, ci are doar semnificația unei plăți în avans a drepturilor bănești aferente.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte cererea potroivit dispozitivului.Fără cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă din data de (...), pronunțată în dosar nr. (...), Tribunalul
Bistrița Năsăud a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr. 5prin încheierea din data de (...), în sensul că a fost trecută data ședinței ca fiind
„03 ianuarie 2012";, în loc de „03 ianuarie 2011";.
În termen legal, au declarat recurs pârâții C. Local al M. B. M., P. M. B. M. și
Ministerul Finanțelor Publice.
1. Pârâtul P. M. B. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentințeiatacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a
P.ui M. B. M.
În susținerea excepției, pârâtul învederează că între el și membrii de sindicat reprezentați de reclamantul S. nu există un raport juridic de tipul angajat-angajator sau unitate de învățământ - unitate administrativ teritorială, astfel că nu se poate reține că are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata unei sume de bani, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, neexistând nici o prevedere legală care să îl oblige în acest sens.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
2. Prin recursul formulat, pârâtul C. Local al M. B. M. a solicitat admiterearecursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a C.ui Local al M. B. M.
Învederează că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local B. M.
Arată că, în conformitate cu art. 41 coroborate cu prevederile art. 26 alin.
1 din Decretul nr. 31/1954 și art. 21 din L. nr. 215/2001, republicată, C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.
Potrivit art. 21 din L. nr. 215/2001, republicată, "(1) unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitatejuridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și- privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
(3) P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ- teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție".
Potrivit art.20 din L. nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, municipiile și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează autorități ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art.23 din L. nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc, conform art. 36 din L. nr. 215/2001, republicată) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție, (« ... pune în aplicare hotărârile consiliului local ... » conform art. 61 din L. nr. 215/2001, republicată).
De asemenea, acest pârât învederează că între el și membrii de sindicat reprezentați de reclamantul S. nu există un raport juridic de tipul angajat- angajator sau unitate de învățământ - unitate administrativ teritorială, astfel că nu se poate reține că are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata unei sume de bani, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, neexistând nici o prevedere legală care să îl oblige în acest sens.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
3. Prin propriul recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P.
M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii obligării M.F.P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î.ul P. M..
Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine G., respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
Potrivit art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și altedrepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
Măsurile luate conform Legii nr. 1. au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr. 872/(...) a C. Constituționale că dispozițiile art. 1-8 și art. 10-17 din L. nr. 1. sunt constituționale.
Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este un drept constituțional, diminuarea sa se constituie într-o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, măsură ce se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
De asemenea, recurentul a făcut trimiteri la D. nr. 10/(...), pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare în data de (...) (f.
17), solicitând respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate.
Acesta, consideră, în esență, că recurenții au calitate procesuală pasivă încauza dedusă judecății, context în care soluția instanței de fond este una legală și temeinică.
Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la analizarea sentinței recurate prin prisma motivelor de recursinvocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele:
1.Recursurile pârâților C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. sunt nefondate.
În ceea ce privește recursurile acestor pârâți, se constată că criticile formulate de aceștia nu au vizat fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepțiilor lipsei calității și capacității procesuale pasive.
Curtea apreciază că prin raportare la normele legale incidente, excepțiile nu pot fi primite.
Întrucât reclamantul solicită plata pentru membrii săi de sindicat a indemnizației de concediu aferentă anului școlar 2009-2010, L. 1/2011 care este în vigoare începând cu data de (...) (30 de zile de la publicarea în M. O. din (...)) nu este incidentă în cauză, raporturile dintre părți fiind guvernate de L. învățământului nr. 84/1995
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform dispozițiilor art.167 alin. din L. nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
„veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că „Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al M. B. M., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr.
215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin L. nr. 3., începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
P. M. B. M. își justifică, de asemenea, calitatea și capacitatea procesualăpasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiului, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Aceleași argumente atrag netemeinicia criticilor formulate și de către pârâtul P. M. B. M. sub aspectul incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive.
Așadar, criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că fiecare dintre pârâții recurenți are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu au calitate de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamant nu are nicio relevanță, întrucât au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului membrilor de sindicat, reclamantul solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
2. Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este fondat.
Potrivit obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu.
Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite și M. F., ca ordonator principal de credite.
Însă aceste raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existența obligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor legii.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările șicompletările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, careprin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 330 7 din Codul de procedură civilă decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea opinează că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul
Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea găsește întemeiată excepția lispei calității procesuale pasive invocate de către recurent, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 5 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. al Î. P. M. pentru membrii de sindicat A. C., A.
S., A. L., B. D., B. G., B. F., B. F., B. G., B. C., B. P., C. R., C. G. C., C. D., C. M., D. V., D. C., F. N., F. L., G. I., H. M., H. V., H. M., H. E., I. M., I. L., L. M., M. I., M. L., M. E., M. F., M. L., M. A., M. Ana, M. I., O. E., P. V., P. M. C., P. R., P. P., P. F., P. A., P. D., P. D., P. L.,P. L., P. I., P. I. P., P. M., P. M., P. D. S., P. N., Raț A., T. C.,T. A., V. M., V. A.,V. V. V. A., V. M., P. F. G., împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. B. M. ȘI C. LOCAL AL M. B. M.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI G. D. G. S. D. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS; 2ex./(...); Jud.fond: B.G.
| ← Decizia nr. 3867/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3164/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
