Decizia nr. 3206/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3206/R/2012
Ședința 25 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA și S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 6. din 02 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. V., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.638 din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte pentru pretențiile reclamantului privind salariul suplimentar pentru anul 2007 și-n consecință au fost respinse ca prescrise aceste pretenții.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte pentru pretențiile deduse judecății pentru anii 2008 și 2009.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. „. C. S. B., și ca fiind întemeiată, și S.- denumită anterior Regionala- de T. F. de C. „. C. C., și în consecință au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul
2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, proporțional cu perioada lucrată în 2009, premiul anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paște pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantului deduse judecății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a formulat acțiunea în data de 29 decembrie 2011 fiind expediată poștal conform plicului atașat f.4, fiind apoi înregistrată la tribunal în data de 03 ianuarie 2012.
Având în vedere data formulării acțiunii civile și ținând cont de pretențiile concrete deduse judecății, tribunalul apreciază că se impune admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte pentru pretențiile reclamantului privind salariul suplimentar pentru anul 2007 și-n consecință respinge ca prescrise aceste pretenții pentru următoarele argumente. Aceste pretenții se încadrează în categoria drepturilor salariale pentru care este aplicabil art. 268 lit.c Codul muncii republicat, iar nu textul legal invocat de pârâte, dar oricum acțiunea fiind înregistrată în data de 29 decembrie 2011, nu s-a respectat termenul de prescripție de 3 ani pentru cererea privind salariul suplimentar pentru anul 2007, pentru această cerere acțiunea ar fi trebuit introdusă până la finalul anului 2010, ceea ce nu s-a întâmplat.
T. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte pentru pretențiile deduse judecății pentru anii 2008 și 2009, întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit.c Codul muncii republicat, ori acțiunea a fost înregistrată în data de 29 decembrie 2011, deci cu respectarea acestui termen de prescripție. C. de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant, ca fost salariat și pârâte, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâte. T. consideră că și drepturile solicitate cu titlu de ajutor material și premiu anual se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu, așa încât este aplicabil același termen de prescripție de 3 ani, ca și-n cazul salariului suplimentar și a oricăror drepturi salariale.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoare .
Reclamantul a fost salariatul pârâtelor încă din anul 1990 și până în data de 01 septembrie 2009, aspect reieșit din copia carnetului de muncă depus la dosar f.48-58. T. observă că reclamantului nu i-au fost plătite drepturile salariale solicitate prin acțiune.
În ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, tribunalul constată că potrivit art.32 alin.1 din acest contract colectiv de munca, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, aceste drept fiind condiționat de îndeplinirea criteriilor de acordare stabilite prin anexa nr.6 conform art.33din același contract colectiv. În această anexă parte integrantă din CCM se arată expres că nu se acordă salariul suplimentar salariaților cărora li s-au aplicat repetat ori cumulat sancțiunea disciplinară a retragerii ori reducerii salariului de bază. Prin articolul
32 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază , ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.160 Codul muncii.
T. a constatat din înscrisurile comunicate de pârâte că reclamantul a fost sancționat de două ori în anul 2008 potrivit deciziilor atașatenr.401/c/518/2008 și 401/c/753/2008 cu sancțiunea a reducerii salariului de bază timp de o lună f.34-35. În această situație reclamantul nu îndeplinește toate condițiile impuse de art.33 din contractul colectiv de muncă privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2008, motiv pentru care aceste pretenții au fost respinse ca nefondate pentru anul 2008.
În ce privește anul 2009, tribunalul reține că aceste pretenții formulate de reclamant sunt întemeiate, acesta nefiind sancționat disciplinar repetat în anul respectiv, astfel că întrunește toate criteriile impuse de contractul colectiv asumat de părți, motiv pentru care au fost admise și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu precizarea că pentru anul 2009 trebuie acordat salariul suplimentar proporțional cu activitatea desfășurată, adică până la data de 01 septembrie 2009.
De asemenea întemeiate sunt și pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paște aferentă anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, și a premiului anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, ce se serbează pe 23 aprilie, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, întrucât sunt aplicabile pentru aceste pretenții prevederile art.69 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar și contractul colectiv de muncă la grup de unități, respectiv art.71 ce este aplicabil pentru anul 2009, aspect necontestat, prevederi ale contractelor colective ce sunt obligatorii pentru angajator în condițiile art.40 alin.2 lit.c și art.229 Codul muncii și care prevăd expres că salariații au dreptul anual la un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paște și respectiv la un premiu anual acordat de „. feroviarului";, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, iar pârâtele nu au executat această obligație asumată pentru anul 2009, dată la care reclamantul era salariat activ.
T. nu a găsit întemeiate apărările pârâtelor invocate potrivit cărora drepturile în discuție au fost renegociate și suspendate prin acordul părților pentru anul 2009 și că nu ar fi posibilă acordarea acestor drepturi convenită întrucât societatea a realizat pierderi în anul respectiv, întrucât suspendarea plății acestor drepturi nu înseamnă anularea acestora, ori exonerarea totală a pârâtelor de la plata obligațiilor asumate, ci faptul că nu se plătesc în cursul anului respectiv, trebuind fi plătite ulterior atât timp cât contractul colectiv este producător de efecte juridice, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu există înscrisă în contractul colectiv în mod expres condiția ca pârâta să obțină profit pentru acordarea acestor drepturi, iar dacă a avut pierderi pârâta e în culpă, caz în care această apărare trebuie înlăturată pe considerentul că nimeni nu poate să-și invoce propria culpă în neexecutarea unui act juridic valid și asumat.
Având în vedere considerentele anterior evocate, tribunalul în baza art.269, art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat pârâtele să plătească reclamantului următoarele drepturi, respectiv salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu precizarea că pentru anul
2009 trebuie acordat salariul suplimentar proporțional cu activitatea desfășurată, adică până la data de 01 septembrie 2009, premiul anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paște pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare.
Au fost respinse ca nefondate pretențiile reclamantului deduse judecății, respectiv cele privind obligarea pârâtei la plata integrală a salariului suplimentarpentru anul 2008 și 2009, pentru că după cum s-a explicat anterior în anul 2008 a fost sancționat disciplinar repetat, iar în anul 2009 acesta nu a fost salariat pe parcursul întregului an, caz în care nu este îndreptățit să i se acorde integral salariul suplimentar pe anul 2009, ci doar pentru perioada celor opt luni lucrate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs comun ambele pârâte, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii..
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Motivele de recurs și analiza acestora:
1) Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2009 întemeiată pe prevederile art.268 alin.1 lit. e Codul muncii în raport de stabilirea acestui drept fără caracter salarial printr-un contract colectiv de muncă.
1) În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii
,„Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
2) Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea premiului de Z. F. și a ajutorului material de paște pentru anul 2009, întemeiată pe considerente comune cu excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la salariul suplimentar.
2) Sunt aplicabile, în atare situație aceleași considerente fiind superfluă reluarea lor.
3) Suspendarea acordării premiului ocazionat de Z. F. 2009 și a ajutorului material de P. 2009, convenită de parteneri de analog social prin actele adiționalela contractul colectiv de muncă, înregistrat la D. B., sub nr.2572/(...) și nr.1708/(...).
3) Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu i se poate opune actele adiționale la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anul 2009-2010, deoarece în caz contrar, ar avea consecința încălcării principiului edictat de art.38 și art.164 Codul muncii, care enunță interdicția renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute.
Este irelevant că procesele verbale au fost semnate de sindicatele la care este afiliat reclamantul deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
De altfel, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat la nivel de grup de unități, de la care nu poate deroga contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii.
4.a) Acordarea drepturilor pretinse prin acțiune este condiționată de existența veniturilor necesare în speță lipsind fondurile bănești pentru plata sumelor. b) Incidența interdicției enunțate de art.12 din Legea nr.130/1996 că salariile personalului bugetar să constituie obiect al negocierii corelative. c) Nu au fost aprobate bugetele de venituri și cheltuieli la momentul semnării acordurilor colective. a) Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menționat precizează că :„ pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de P. și C. și a premierii de Z. F. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grupă de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocație a salariatului.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatelereprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate. b) Nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar. c) Efectele actului adițional au fost analizate anterior (punctul 3), fiind inutilă reluarea lor. d) Caracterul pur și simplu al drepturilor pretinse prin acțiune înlătură pretinsa incidență a necesității aprobării anterioare sau ulterioare a bugetelor de venituri și cheltuieli.
5) Salariul suplimentar se acordă numai salariaților care au prestat activitate pe parcursul întregului an calendaristic, ceea ce exclude dreptul reclamantului de a beneficia de salariul suplimentar pentru anul 2009 în care și- a desfășurat activitatea până la (...).
5) Reclamantului i s-a acordat prin sentința atacată salariul suplimentar aferent anului 2009 în întregime, proporțional cu perioada lucrată în acest an.
Astfel, din textul art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nu rezultă că salariul suplimentar se acordă pentru activitatea desfășurată în cursul întregului an calendaristic, după cum susține recurenta.
În acest sens, unicul criteriu de care depinde acordarea salariului suplimentar este calitatea ireproșabilă a activității, astfel încât în mod just prima instanță a recunoscut acest beneficiu în reclamantului în raport de perioada efectiv lucrată în anul respectiv.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA și S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 638 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. L. D. S. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D./2 ex./(...)/jud.fond. M. B
| ← Decizia nr. 3956/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4036/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
