Decizia nr. 3713/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3713/R/2012
Ședința septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC "O." SRL împotriva sentinței civile nr. 902 din 18 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Ș. M. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului ca urmare a nedepunerii motivelor de recurs și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 902 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta Ș. M.-A. în contradictoriu cu pârâta S. O. S. C.-N.
A fost obligată pârâta la compensarea în bani a concediului legal de odihnă neefectuat de reclamantă, respectiv 10 zile în anul 2010 și 17 zile în anul 2011.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza contractului individual de muncă nr. 6. din (...), aflat în copie la filele 3-5 dosar, reclamanta Ș. M. A. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâta
SC O. S., în funcția de muncitor necalificat, pe o durată nedeterminată, începând cu data de (...).
Pârâta nu a probat acordarea concediului legal de odihnă cuvenit reclamantei aferent anilor 2010 - 2011, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 272 din Codul muncii, care arată că „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare";.
În conformitate cu dispozițiile art. 144 din Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților și nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Potrivit art. 146 alin. 4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de (...), prin demisia reclamantei, potrivit susținerilor acesteia, necontestate de către pârâtă.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a apreciat acțiunea precizată ca fiind întemeiată și, în consecință, a admis-o.
În temeiul art. 144 și art. 146 alin. 4 din Codul muncii, instanța a obligat pârâta să compenseze în bani concediul legal de odihnă neefectuat de reclamantă, respectiv 10 zile în anul 2010 și 17 zile în anul 2011.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. O. S. C.-N., înregistrat la data de (...), cu mențiunea că motivele prezentului recurs le va depune în scris, până cel târziu la primul termen din dosar.
La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2012, Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului.
Examinând excepția invocată, Curtea de A. reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. 1 lit c) și art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, respectiv termenul 10 zile prevăzut de art. 215 din Legea 62/2011 a dialogului social. Întrucât cererea de recurs înregistrată la data de (...) nu cuprinde motivele de recurs, ci doar precizarea că motivele vor fi depuse în termenul legal, fără a se mai depune ulterior vreun script cu aceste motive și față de împrejurarea că nu au fost constatate motive de ordine publică pentru a deveni incident art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior se va constata nulitatea recursului declarat în cauză de pârâtă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Constată nulitatea recursului declarat de pârâta S. O. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 902 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S. D. D. G. L. D. G., C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: H. D. M.
← Decizia nr. 2433/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4214/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|