Decizia nr. 3963/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3963/R/2012
Ședința din 27 Septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE :A. C. JUDECĂTOR : A. A. C. JUDECĂTOR :ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. SA B. - S. C. CF „ C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind reclamantul C. L. și pe pârâta C. N. DE C. F. „. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1111 din 22 iunie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009- aprilie 2010, invocată de pârâta C. N. de C. F. „. S. B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. L., prin
S. L. Secția L8 B., împotriva pârâtelor C. N. de C. F. „. S. B., și C. N. de C. F. „. S.
B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective : salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
„. feroviarilor";, P. și C. pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009- noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunea s-a formulat la data de (...).
Pretențiile în privința cărora se reclamă neconforma sesizare sunt : plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și a contravalorii tichetelor de masăpentru intervalul perioada februarie 2009 - aprilie 2010. Contrar aserțiunilor pârâtei tribunalul statuează că raportând data de la curge curge termenul de prescripție la momentul sesizării instanței, întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit.c Codul muncii republicat, acțiunea este în termen legal formulată. Conflictul de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant, ca fost salariat și pârâte, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâte. T. consideră că și drepturile în discuție se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu, așa încât este aplicabil același termen de prescripție de 3 ani, ca și-n cazul salariului suplimentar și a oricăror drepturi salariale.
Examinând fondul pretențiilor, tribunalul a reținut că reclamantul C. L. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii 2008,
2009 și 2010 ; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie 2009 și până în noiembrie 2011), după cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare confirmată de pârâte prin apărările formulate, recunoscut fiind și caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea angajatului în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase. După cum rezultă din tabelul atașat la dosar nr. (...) , ce a fost acvirat pe cale scurtă prezentului, reclamantul a mandatat corespunzător organizația sindicală al cărui membru este să promoveze prezenta acțiune.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010 respectiv art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii. P. art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma sa în vigoare pentru perioada în discuție, text preluat de art.229 alin. 4 din noul Cod al muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. E. contractului colectiv este obligatorie pentru părți, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, contractele colective de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, principii instituite atât de L. nr. 1. rep.( art. 8 alin. 3, art.11 alin. 1, art.30 alin.1), cât și de L. nr. 6. a dialogului social ( art. 132 alin.3, art. 133, art. 148 alin.1), cea din urmă abrogând prin art. 224 lit. d pe cea dintâi. Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul constată că reclamantul, în calitate de salariat al pârâtelor, este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalentcu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31 decembrie a fiecărui an. S. datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu a putut fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație. Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată. Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Ca atare, această solicitare a reclamantului întemeiată pe dispozițiile acordurilor colective de muncă la nivel de unitate și grup de unități se impune a fi satisfăcută, urmând a fi achitat salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anilor 2008,2009 și 2010.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P., Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010 , conform prevederilor acelorași contracte colective,art. 65 din același CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, respectiv art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 , cu ocazia fiecăreia dintre cele trei sărbători se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an. R. îndeplinește toate aceste condiții după cum rezultă din datele comunicate de angajator. Cu toate acestea drepturile litigioase nu au fost acordate, susținându-se în esență că prin actele adiționale la contractele colective de muncă, cele cu 939/(...), nr. 1718/2010 și 2317/2010, respectiv ultim alineat al art. 65 din CCM pe anii 2009-2010 ce stipulează că în anul 2009 și 2010 nu se acordă aceste drepturi, obligația angajatorului nu mai există. Teza este însă greșită întrucât pe de o parte inexistența obligației presupunea inserarea clauzei modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, respectiv îndeplinire a obligației angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv 2010 ( partenerii social stabilesc că în anul 2009 și în anul 2010 „nu se acordă";ajutorul material, ceea ce presupune temporizarea executării clauzei contractuale și nu anihilarea executării obligației contractuale). Pe de altă parte în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea,în mod necondiționat, dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. D. fiind prioritatea în aplicare a contractului colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul constată că reclamantul, ce nu se găsește în nici una dintre ipotezele de excludere de la plata ajutorului, satisfăcând cerința muncii ireproșabile impusă de prevederea contractuală citată, este îndreptățit în baza contractelor colective de muncă la plata ajutorului solicitat, cu atât mai mult cu cât ea este formulată după epuizarea intervalului de timp în care la nivel de unitate s-a decis practic suspendarea acordării. Nici posibilitățile financiare la care se face trimitere în apărările formulate nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuie să le îndeplinească și să acorde reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În consecință pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului ajutorul material pentru sărbătoarea P.lui, Zilei feroviarului și C.ului din anii 2009 și
2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare. S. datorate de pârâte suportă riscul devalorizării, astfel că pentru repararea în totalitate a prejudiciului în acord cu prevederile Codului muncii, se impune actualizarea cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
În privința plății contravalorii tichetelor de masă, pretenția este neîntemeiată.
Chiar dacă dreptul pretins este stipulat în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77, cât timp prevederea contractuală face trimitere expresă la conformitatea cu legea, stabilind că beneficiul se acordă „în conformitate cu prevederile legale"; și potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", rezultă neechivoc că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator. În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 dată în interesul legii de I. potrivit căreia alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă: există un contract individual de muncă
(persoana are calitatea de angajat); angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă. Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. Aceasta categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă. L. nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (L. nr. 18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nici o referire la tichetele demasă. De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei. R. corelarea directă cu prevederile legale la care face trimitere clauza contractuală convenită de partenerii sociali, respectiv caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 și 2010 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul constată că cererea de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal C. N. DE C.
F. „. SA B. - S. C. CF „ C., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9
Cod proc.civ., pârâta a arătat că prin acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008-2009 s-ar depăși fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli la C. N. DE C. F. „. SA B. - S. C. CF „ C., iar regionalele de căi ferate nu pot acorda ajutoare materiale în lipsa stabilirii lor prin hotărâre de guvern.
Recurenta este agent economic monitorizat în sensul prev. OUG nr.
79/2008, care a abrogat OUG nr. 79/2001, care stabilește la art. 6 că „., A., organele administrative publice centrale sau ale administrației publice locale prezintă spre consultare sindicatelor de ramură, bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, iar în art. 7 alin. 1 că fundamentarea fondului de salariu anual se face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii";.
În sprijinul recursului intimata a mai invocat și dispozițiile HG nr.
142/2005 și HG nr. 50/2006, cât și teoria impreviziunii, apreciind că aceasta este incidentă în cauză, deoarece obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac total diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
În ce privește pretenția reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010, ajutorului material aferent sărbătorilor de „. F., P. și C. pentru anul 2009-2010, recurenta a arătat că obligația ei de a plăti aceste ajutoare nu mai există, invocând dispozițiile art. 32 și 65 din contractul colectiv de muncă pe
2., în care se prevede că pentru anul 2009 nu se acordă ajutoare materiale de „.
F., P. și C.
Acest motiv de recurs este un motiv de ordine publică, astfel că instanța nu poate trece peste voința părților, decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
În ce privește critica privind acordarea de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010 curtea reține următoarele:
P. art. 243 alin. 1 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform disp.art. 241 alin. 1 lit. b din
Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtelor aprobat prin HG nr. 5., drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 236 alin. 4 din
Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractelor colective de muncă fiind obligatorie pentru părți, conform art. 30 alin. 1 din L. nr. 1. republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații.
Același act normativ, L. nr. 1., republicată, stabilește în art.8 alin. 3 că nu este posibil ca un contract colectiv de muncă să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului de a plăti acest salariu, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres obligația constituirii fondului pentru plata acestor drepturi. Astfel, în art. 32 alin. 3 se precizează că „din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii în procent de până la
10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din acest mod de formulare, neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii, independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în cauză.
Curtea constată că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale pe motiv că, pe de o parte nu sunt prevăzute în buget, iar pe de altă parte că ar fi aplicabilă teoria impreviziunii nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. În ce privește teoria impreviziunii, dacă pârâta s-ar fi simțit afectată de modificarea circumstanțelor economice intervenite ulterior intervenite contractului colectiv de muncă ar fi trebuit să ceară revizuirea acelor clauze contractuale necesare stabilirii echilibrului contractual, iar pe de altă parte, teoria impreviziunii vine în contradicție cu principiul forței obligatorii a contractului.
Referitor la motivul de recurs privind ajutorul material pentru „. feroviarului";, P. și C. pentru anii 2009 și 2010.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii (...)-2010 prelungite prin acte adiționale până la data de (...), prevăd în art. 65 și respectiv
71 cu ocazia fiecăreia dintre cele 3 sărbători se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi sau au fost sancționați.
Susținerea recurentei în sensul că pentru anul 2009-2010 nu există un temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de „. feroviarului";, P. și C. întrucât art. 64 alin. ultim din contractul colectiv de muncă prevede că „pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de „. F., P. și C., este parțial fondată, deoarece reclamantul este îndreptățit la a beneficia de acordarea acestui ajutor material nu în temeiul art. 65 alin. ultim din contractul colectiv de muncă nr. (...),ci în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar coroborat cu art. 247 din Codul muncii, text de lege care prevede, în mod necondiționat dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor „. F., P. și C., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. SA B. - S. C. CF „ C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
D. și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C.N.
| ← Decizia nr. 2732/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 970/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
