Decizia nr. 4672/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4672/R/2012
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 martie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...)* privind și pe intimatul reclamant S. F. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat M. N. din cadrul Baroului B.-N., lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în cauză, intimatul prin avocat ales, a formulat în cauză întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 3 octombrie 2012. I se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantei pârâtei recurente care arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar factura fiscală și extras de cont.
Curtea reține cauza în pronunțare
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. din 21 martie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...)* s-a respins, ca neîntemeiate, excepția necompetenței teritoriale a T.ui B. N., excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția prescrierii dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007 și, ca fiind rămasă fără obiect, excepția prescrierii dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului
2005.
S-a admis acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantul S. F.- T., împotriva pârâtei SC „. P. SA și în consecință:
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 22ianuarie 2007, în cuantum de 3.103 lei brut( 2.163 lei, după deducerea contribuțiilor sociale și a impozitului) și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii, (...) și până la data plății efective.
S-au compensat parțial cheltuielile de judecată până la concurența sumei mai mici și în final a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 440 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 137 Codprocedură civilă, au fost analizate cu prioritate excepțiile invocate de cătresocietatea pârâtă, în ordinea lor firească ce decurge din consecințele pe care leproduc.
Excepția necompetenței teritoriale a tribunalului nu a fost întemeiată, întrucât potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.
Ca atare, raportat la aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă judecății, domiciliul reclamantului fiind în județul B.-N..
Contrar aserțiunilor pârâtei, în speță nu au fost aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, în vigoare la momentul sesizării instanței, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art. 298 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, conform cărora orice alte dispoziții contrare se abrogă.
În baza art. 298 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării trebuiau considerate abrogate prevederile art. 72 din Legea nr.
168/1999 care reglementau competența teritorială de soluționare a conflictelor de drepturi în favoarea tribunalului în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
D. Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare, deoarece tratează strict aceleași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, nu a fostîntemeiată, atât timp cât aceasta a avut calitatea de salariat al societății pârâte șiîn această calitate pretinde drepturi.
Dreptul de a pretinde contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale în temeiul prevederilor art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură aparține salariaților și nicidecum sindicatului, astfel că reclamantului, în calitate de titular al dreptului pretins justifică legitimare procesuală activă în cauză.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată nu a putut fi reținută. C.dacă reclamantul nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, obiectul este suficient determinat și permite pronunțarea unei hotărâri în cauză, atât timp cât se arată că se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4.000 mc gaze naturale pentru anii (...), cuantumul sumei, perioada pentru care se datorează urmând a fi stabilită pe bază de probe, în cadrul examinării fondului dreptului dedus judecății.
Excepția prescripției dreptului la acțiune , în ce privește pretențiile aferente anului 2005 a rămas fără obiect în condițiile în care reclamantul și-a restrânsacțiunea, urmând ca aceasta să aibă relevanță doar asupra cuantificării cheltuielilor de judecată, având în vedere data la care reclamantul și-a restrânsacțiunea, iar în privința pretențiilor aferente anilor 2006 și 2007, excepția a fost neîntemeiată.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat.
Nu a putut fi reținută aplicabilitatea termenului de prescripție de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant îl constituie drepturi asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
De altfel, chiar pârâta susține în apărare că un asemenea ajutor s-a inclus în salariul de bază, devenind parte componentă a acestuia.
Întrucât acțiunea reclamantului s-a înregistrat la data de 26 mai 2009, iar pretențiile sunt solicitate pe anii 2006 și 2007, tribunalul constată că pentru anul 2005 acțiunea formulată de reclamant, într-adevăr ar fi fost prescrisă, pretențiile fiind solicitate după expirarea termenului de 3 ani care a început să curgă, în lipsa vreunui termen în care dreptul pretins trebuia achitat, de la data nașterii dreptului la acțiune, adică de la data de 1 ianuarie 2006, ajutorul aferent anului 2005 trebuind achitat până la 31 decembrie 2005 inclusiv, prescripția împlinindu-se la data de 1 ianuarie 2009, anterior promovării acțiunii dar având în vedere precizarea de acțiune, referitor la pretențiile aferente anului 2005, excepția va fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Întrucât în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, pentru pretențiile aferente anului 2006 termenul a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2007.
De asemenea, pentru anul 2007 prescripția dreptului la acțiune a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune - 1 ianuarie 2008 (ultima zi în care ajutorul aferent anului 2007 putea fi plătit fiind ziua de 31 decembrie 2007).
Raportat la momentul începerii și împlinirii cursului prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2006 și 2007, acțiunea fiind promovată la data de 26 mai 2009 este formulată în termenul legal, excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii 2006 și 2007 nefiind întemeiată, motiv pentru care se va respinge ca atare.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar, întrucât pretențiile deduse judecății vizează drepturi salariale, fiind strâns legate de executarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, fără legătură directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății.
Pe de altă parte, s-a putut lesne observa că O. nr. 1752/2005, în prezent abrogat prin O. nr. 3., este aplicabil din 1 ianuarie 2006, astfel că dispozițiile sale nici nu pot fi incidente pentru anul 2005, adică pentru situații anterioare aplicabilității sale.
Fiind vorba de o prescripție începută sub imperiul legii vechi, în materia prescripției sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958, conform art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată și de instanța de
control judiciar, care a reținut în considerentele deciziei de casare, pagina 8 penultimul alineat, faptul că termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, astfel că raportat la data promovării acțiunii s-a apreciat că pretențiile aferente anilor 2006 și 2007 au fost formulate în termenul legal, iar cele aferente anului 2005 sunt prescrise.
Pe fondul dreptului dedus judecății tribunalul, conformându-seîndrumărilor deciziei de casare a procedat la efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate reclamantului.
R. a fost salariată a pârâtei, pe postul de șofer produse petroliere, până ladata de 22 ianuarie 2007, când activitatea sa a încetat, conform mențiunilor dincarnetul de muncă depus la dosar (f. 130 dosar inițial).
Potrivit art. 187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior.
Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii (...).
În art. 176 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.
Însă ulterior, prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii (...) s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.
Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr.
1721/(...), nr. 1738/(...) și nr. 1818/(...), a rezultat cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantului.
Așa cum a rezultat din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, reașezarea salariului reclamantului a avut loc la data de 1 februarie 2003, iar majorarea salariului acesteia s-a produs la data de 1 iulie 2004 însă în baza art. 134 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu în temeiul art. 176 din acest contrat.
Pârâta, susținând includerea ajutorului în cadrul salariului de bază, se prevalează de adresele IP nr. 1721/(...), nr. 1738/(...) și nr. 1818 din 4 august
1997 (f. 117 - 119 dosar fond inițial).
Însă, deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie 1997 prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul reclamantului (sau a altui angajat alpârâtei la data de 1 iulie 1997) a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr.
1738/1997.
Totodată, adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv S. P. Timișoara, și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte, S. B. nu i-a fost comunicată o asemenea adresă, care nu există în evidențele pârâtei, aspect constatat de expertul desemnat în cauză.
C. dacă la dosarul cauzei pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care rezultă că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, tribunalul nu a putut reține că o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B. a pârâtei, atât timp cât din evidențele pârâtei, analizate de expert, nu a rezultat acest aspect, cât timp nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de muncă al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de muncă ale salariaților din Craiova, Moinești, Videle (prezentate în cuprinsul opiniei expertului asistent).
Din aceste considerente tribunalul nu a putut reține ca pertinente nici concluziile expertului asistent, desemnat de pârâtă, ale cărui concluzii pornesc tot de la adresele mai sus menționate, de la diferitele decizii de reașezare a salariului emise de alte sucursale decât cea din B..
C. dacă la data de 1 iulie 1997 reclamantul nu era angajat al societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.
Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, cât o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., cât în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate pe adrese ce nu privesc sucursala B., pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale nu au putut fi luate în considerare.
Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei contraexpertize s-au apreciat ca fiind neîntemeiate, neutile justei soluționări a cauzei, considerentele fiind arătate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012.
Pe de altă parte, neincluderea ajutorului material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze anual s-a reținut cu caracter irevocabil de Curtea de A. C. în privința altor salariați ai S. B. a societății pârâte (exemplificativ pot fi amintite dosarele din ședințele de judecată din 10, 13, 14 15 decembrie
2010, 31 ianuarie 2011), astfel că fiind vorba de același angajator, același drept pretins, de aceeași perioadă, de aceeași stare de fapt trebuie acordat tratament egal tuturor salariaților.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 243 alin. 1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării.
Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de fost salariat al pârâtei a fost îndreptățit să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006-22 ianuarie 2007.
Întrucât reclamantul nu a fost angajat al pârâtei în tot anul 2007, pretențiile sale pentru anul 2007 au fost admise doar proporțional cu perioada lucrată, așa cum s-a solicitat prin precizarea de acțiune, formulată doar în rejudecare(f.63).
Pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 22 ianuarie 2001 reclamantului i s-a cuvenit o sumă brută de 3.103 lei, cu titlu de ajutor material, ceea ce înseamnă o sumă netă de 2.163 lei, rămasă după deducerea contribuțiilor datorate bugetului de stat, așa cum a rezultat din expertiza efectuată în cauză (f. 39-46), reținându- se că pe perioada menționată prețul gazelor nu a suferit vreo modificare.
Calculul sumei datorate, s-a făcut pe perioada menționată, conform metodei expertului, reținându-se că raporturile de muncă au încetat în ziua de 22 ianuarie 2007, astfel că reclamantul a prestat efectiv activitate în cadrul pârâtei până în ziua 22 ianuarie 2007.
Calculul sumei datorate, s-a făcut pe perioada menționată, conform metodei expertului, reținându-se că raporturile de muncă au încetat în ziua de 22 ianuarie 2007, astfel că reclamantul a prestat efectiv activitate în cadrul pârâtei până în ziua de 22 ianuarie 2007 inclusiv.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea reclamantului, tribunalul a compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat până la concurența sumei mai mici, urmând ca în final reclamantul să plătească pârâtei suma de 440 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. O. P. SA solicitând în baza dispoz.art.312 Cod procedura civila, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate si rejudecând pe fond pricina, respingerea acțiunii promovate de reclamant ca nefondată.
De asemenea a solicitat în baza dispoz.art.274 Cod proc.civ., obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata la fond si în recurs, reprezentând onorarii de avocat si onorariu expert.
În motivarea recursului, recurenta a învederat instanței de recurs că hotărârea recurata este nelegală motiv de casare prev. de art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Prin sentința recurata, T. B.-N. a admis acțiunea civila precizata, formulata de reclamant si a obligat-o pe parata la plata contravalorii ajutorului de 4.000 m.c. de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 22 ianuarie 2007 în cuantum de 3103 lei brut ( 2163 lei net) si a dobânzii legale aferente acesteisume, calculata de la data promovării acțiunii si pana la data plații efective. De asemenea, a compensat parțial cheltuielile de judecata pana la concurenta sumei mai mici si în final a obligat reclamantul sa plătească în favoarea paratei sume de
440 lei, cheltuieli de judecata parțiale, reprezentând onorariu avocat.
Aceasta hotărâre este profund netemeinica si data cu încălcarea esențiala a legii.
Statuările instanței fondului în sensul ca parata nu i-ar fi acordat ajutorul material constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art.187 alin.1 din CCM la nivel de ramura pe anii 2006-2007 sunt nefondate.
Instanța de fond, fără a lua în considerare susținerile si înscrisurile aduse de recurenta, își bazează întreaga motivare a prezentei soluții pe concluziile raportului de expertiza: "Din cuprinsul lucrării de expertiza efectuata în cauza (
... ) rezulta cu certitudine ca ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de baza al reclamantului".
Instanța de fond refuză să ia în considerare si nu-si exprima punctul de vedere cu privire la mecanismul includerii si acordării drepturilor solicitate, operațiune explicata si prezentata de recurenta în faza procesuala a fondului si reiterata mai jos după cum urmează:
În anul 1997, în urma înțelegerii dintre Patronat si Sindicat, înțelegere materializata prin încheierea C. C. de M. la nivel de unitate ("CCM P.") din anul
1997, s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze sa nu mai fie acordate separat, urmând sa fie incluse în salariile de baza ale angajaților P..
În mod evident aceasta operațiune de includere s-a aplicat la toate persoanele care erau salariați P. în anul 1997.
La data includerii, respectiv în iulie 1997, intimatul nu era angajat al P. Sa, acesta fiind transferat ulterior în noiembrie 1997 de la P. B.
P. B. a fuzionat cu SNP P. în baza OUG nr.49/1997, fiind absorbita de P. în noiembrie 1997.
La data preluării P. B. de către recurenta, grila de salarizare P. era deja majorata ca urmare si a acestei includeri.
Prin doua operațiuni succesive de creștere a grilei de salarizare a angajaților proveniți de la P. B., implicit si a intimatului - așa cum va prezenta în detaliu mai jos - si de aducere a grilei de salarizare P. B. la nivelul grilei de salarizare P., concluzia care se impune este ca intimatul, transferat ulterior includerii, a fost remunerat de către recurenta cu un salariu care se încadra în noua grila de salarizare majorata, care cuprindea si efectul includerii.
E. foarte important de menționat faptul ca includerea nu a mai fost niciodată înlăturata din salariile angajaților P., partenerii contractuali ai CCM P. - sindicatul si patronatul - clarificând si confirmând în anii ulteriori situația nedatorării separate a acestor drepturi datorita mecanismului de includere din
1997. Mai mult decât atât, acest fapt poate fi probat cu înscrisurile din carnetele de munca care indica în mod clar ca aceste includeri nu au mai fost excluse din salariu, acesta având ulterior includerii o evoluție crescătoare.
Ar fi imposibil de imaginat si de transpus în practica situația contradictorie ca, odată ce P. a inclus anumite drepturi în salariile de baza ale angajaților săi de la o anumita data, la toate celelalte angajări ulterioare de personal din anii următori sa acorde un surplus de salariu cu titlul de cota gaze peste minimul pe funcție, întrucât acest raționament ilogic ar duce la: a. situația discriminatorie în care o persoana angajata ulterior perioadei includerii ar fi plătita cu o suma mai mare decât o alta persona pe aceeași funcție care era deja salariat al companiei la data includerii;b. situația de plata dubla deoarece persoana angajata ulterior includerii (cum este cazul intimatului) ar primi de doua ori aceeași suma: odată cu salariul în care includerea se regăsește deja si încă o data separat, așa cum a decis instanța de fond.
Exista o practica a instanțelor din întreaga tara prin care s-a decis în mod irevocabil faptul ca în anul 1997 P. a inclus în salariile angajaților săi aceste drepturi si nu mai are obligația de acordare a lor.
Prin urmare daca majoritatea jurisprudenței din tara este în sensul acordării de P. a acestor drepturi salariaților săi începând cu anul 1997, de ce nu s-ar considera ca si angajații săi ulteriori datei includerii, care au beneficiat de același nivel de salarizare ca si angajații contemporani includerii, au încasat în realitate aceste drepturi prin obținerea unui salariu care cuprindea deja Cota de gaze?
Prin urmare, având în vedere ca:
- în iulie 1997 P. a inclus în salariile tuturor angajaților P. de la data respectiva cota de gaze,
- ulterior angajării sale la recurenta, intimatul a fost remunerat de P. cu un salariul care respecta o grila de salarizare ce cuprindea deja cota de gaze,
Singura concluzie care se poate trage este ca intimatul a încasat deja drepturile solicitate, iar sentința instanței de fond este netemeinica si nelegala.
In scopul reiterării pe scurt a istoricului acordării Cotei de gaze, învederează instanței faptul ca acțiunea introductiva a intimatului a fost întemeiata pe prevederile art. 187 din CCM la nivel de ramura care la aliniatul 2) prevede în mod clar ca "De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la aliniatul (1) și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în Anexa nr. 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Din conținutul art. 187 prezentat mai sus rezultă cu claritate că ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu se mai acordă dacă prin contractele colective de muncă la nivel de agent economic (așa cum este si cazul P.) a fost compensat prin majorarea salariului de bază, indiferent de data angajării/transferului salariaților.
In cazul P. ajutorul material constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997 în conformitate cu prevederile art. 176 din CCM P.. Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.(...) prin care S. P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/21.07.l997 s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate si aprobate de conducere.
Prin adresa nr.1818/(...) alin.2 semnata de reprezentantul P. SA si reprezentantul F.S.L.I. P. se comunica S. P. următoarele:
"calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde si prevederile art.176(1) din contractul colectiv de munca în vigoare ".
Din aceste documente rezulta în mod evident faptul ca începând cu data de (...) de comun acord cu sindicatul, salariile de baza individuale ale angajaților P. au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze. P. semnatare ale contractului colectiv de munca au agreat majorarea salariilor brute de baza individuale cu un coeficient de 1,27 în medie, creșterea având ca si componenta contravaloarea cotei de gaze.
La nivelul anilor 1998 si următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC"P." SA.
Pe de alta parte este de precizat ca aceasta împrejurare rezulta în mod expres din conținutul art.176 alin. l din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin C., aspect reținut si de instanța de fond. A. formulare a art.176 se regăsește si în CCM la nivel de P. pentru anii 2006, 2007, iar în anul
2008 alin. l al art.176 se completează cu precizarea expresa ca "începând cu anul
1997 prezentul articol a rămas fără obiect. având în vedere ca acest ajutor nu se mai acorda salariaților, fiind inclus în salariul salariaților si va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel ". Mențiunile din art.176 alin. 1 din CCM la nivel de P. din anul 2008 reprezintă voința părților si ele vin sa lămurească situația de fapt invocata, respectiv includerea în salariul de baza a primei de aprovizionare începând cu (...). Deoarece prin reglementarea din acest articol părțile au înțeles sa lămurească o situație de fapt, respectiv includerea în salariul de baza a ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale, aceasta clauza nu retroactiveaza, ci doar explica conținutul unei clauze din CCM din anii anteriori.
Constatările instanței de fond cu privire la speța dedusa judecații sunt contradictorii si neconforme cu realitatea .
Argumentele aduse de instanța de fond cu privire la soluția din prezenta cauza sunt contradictorii după cum urmează:
A., pe de o parte, instanța de fond afirma la pg.8 din sentința faptul ca ,,(. .
.) la dosarul cauzei parata (n. r. P.) nu a depus nici o dovada din care sa rezulte ca salariul reclamantului (sau a altui angajat al paratei de la data de 1 iulie 1997) a fost majorat (. . .)", iar pe de alta parte susține imediat în următoarea fraza de la pg.9: "C. daca la dosarul cauzei para ta a depus în apărare extrase din carnetele de munca ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din tara din care rezulta ca la data de 0(...) s-a procedat la indexarea salariilor conform adreselor
1738/1997 si nr.1818/1997 ( ... )".
De asemenea, deși recurenta si expertul parte au susținut de nenumărate ori în fata instanței de fond faptul ca la data includerii din iulie 1997 P. B. nu era parte P. Ra, fiind absorbita ulterior în aceasta companie, prin urmare nici intimatul nu era salariat P. la data includerii, fiind exclusa existenta înregistrării în carnetul de munca al acestuia a mențiunii includerii cotei de gaze din iulie
1997, instanța de fond face aprecieri care atesta faptul ca situația mai sus prezentata i-a rămas necunoscuta, respectiv:
" Totodată adresa nr.1818/1997 (n.r. adresa referitoare la decizia includerii cotei de gaze) privește exclusiv sucursala P. Timișoara si nu poarta precizarea ca ar viza si situația celorlalte sucursale din tara ale societății para te, S. B. nu i-a fost comunicata o astfel de adresa, care nu exista în evidentele paratei, aspect constatat de expertul desemnat în cauza ": aceasta afirmație este eronata în condițiile în care în iulie 1997 P. B. nu făcea parte din P. RA si este mai mult decât evident ca la momentul respectiv, când s-a făcut informarea tuturor sucursalelor din tara ale recurentei, o astfel de adresa nu s-a transmis către P. B., deoarece aceasta societate era o entitate distincta de P. si nu era parte din aceasta companie.
,,(. .. ) nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de munca al unui salariat al sucursalei din B. care sa cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de munca ale salariaților din Craiova, Moinesti, Videlet . .. }": aceasta afirmație nu este conforma cu realitatea deoarece în iulie 1997 P. B. nu făcea parte din P. RA, prin urmare nici salariații P. B. nu erau salariați P. si nu exista în niciun carnet de munca al vreunui angajat P. B. notarea includerii cotei degaze (aceasta mențiune s-a făcut numai în cazul salariaților P. din data includerii, ceea ce nu este cazul intimatului).
In mod surprinzător instanța retine la un moment dat (pg.9) faptul ca la data de 0(...) intimatul nu era angajat al recurentei, insa imediat revine la raționamentul eronat menționat anterior, dar facil de argumentat, fără sa-si exercite rolul activ în interpretarea probelor si emiterea de prezumții, respectiv concluzionează apoteotic „ atât timp cat la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. (n.r. referitoare la includerea cotei de gaze) ( ... ), cat în carnetele de munca ale persoanelor angajate de la data 0(...) în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului (??!), concluziile expertului asistent ( ... ) nu pot fi luate în considerare."
Apreciază ca nelegala înlăturarea concluziilor expertului asistent Geta
Teodorescu.
Instanța de fond a considerat ca nu poate retine ca pertinente aceste concluzii deoarece experta face referire la alte sucursale si nu la S. B. E. relevanta referirea la alte sucursale care erau membre SNP P. la acea data, aceste mențiuni făcând dovada faptului ca salariații P. de la acea data au beneficiat de o majorare a salariului de baza datorita includerii a 4000 mc gaze naturale si datorita aplicării prevederilor art. 176 CCM.
Solicită a se observa ca în mod cu totul ne întemeiat instanța de fond nu a admis obiecțiunile la expertiza formulate de recurenta si implicit efectuarea unei Contraexpertize care sa clarifice următoarele aspecte:
"Daca P. B. era sucursala P. la data negocierii CCM P. 1997": prin aceasta solicitare a intenționat sa sublinieze faptul ca, deși a dovedit ca P. B. nu era sucursala P. la data includerii, totuși expertul nu a ținut cont de aceasta informație deosebit de importanta, instanța în mod neîntemeiat susținând ca acest aspect nu constituie un atribut al expertului, ci este o proba care revine paratei , deși recurenta a făcut deja dovada în acest sens;
"Examinare profesională de către expert a documentelor care i-au fost puse la dispoziție pe baza căreia să stabilească dacă, începând cu luna iulie 1997, a avut loc o creștere salarială aferentă introducerii în salariul de bază al salariaților P. a cotei de gaze naturale și cum au influențat aceste creșteri grila de salarizare care a stat la baza angajărilor /transferărilor ulterioare în cadrul P.": instanța de fond a considerat ca aceasta solicitare nu reprezintă o obiecție "atâta timp cat nu s-a contestat de parata ca nu s-ar fi avut în vedere de expert toate documentele prezentate", deși obiecțiunile la expertiza formulate de recurenta sunt mai mult decât concludente în sensul greșitei interpretări a înscrisurilor de către expert, iar solicitarea de verificare a influentei pe care a avut -o includerea cotei de gaze asupra grilei de salarizare aplicabile angajărilor sau transferărilor ulterioare era mai mult de cat concludenta in prezenta cauza.
"Verificarea încadrării salariului intimatului în grila de salarizare a P.": si aceasta cerința a fost respinsa de instanța de fond ca neconcludenta pentru motivul ca
"parata nu a probat (cu înscrisuri justificative, mențiuni în carnetul de munca) includerea efectiva a ajutorului material solicitat." Daca instanța de fond ar fi plecat de la premisa corecta din prezenta cauza - respectiv ca intimatul nu putea sa aibă mențiunea includerii în carnetul de munca deoarece la data acordării
Cotei de gaze nu era angajat P.- atunci cu siguranța ca acceptarea acestei obiecțiuni si verificarea ei de către expert ar fi răspuns la a doua premisa a silogismului din prezenta cauza - remunerarea intimatului cu același salariu pe care îl primea o persoana care beneficiase de includerea cotei de gaze fiind angajat P. în iulie 1997.
Acceptarea celor doua premise ar fi dus cel puțin la formarea unor prezumții simple cu privire la mecanismul includerii Cotei de gaze care meritaumăcar o reanalizare de către un alt expert a probelor din prezentul dosar, daca nu o soluție de respingere a acțiunii.
O alta critica pe care o aduce hotărârii atacate vizează modul de soluționare a precizării de acțiune depusa de reclamant la termenul de judecata din (...), precizare prin care reclamantul a solicitat ajutorul constând în contravaloare a
4000 mc gaze naturale pentru anii 2006 si 2007. în opinia recurentei aceasta precizare reprezintă în realitate o modificare de acțiune sau chiar o renunțare parțiala la judecata, făcuta prin mandatar si nu personal de parte. în aceasta situație, aceasta modificare este tardiv formulata, având în vedere ca dosarul se afla la rejudecare. R. nu poate modifica obiectul dedus judecații în acest stadiu procesul. Pe cale de consecința, apreciază ca în mod nelegal instanța de judecata a avut în vedere la pronunțarea hotărârii precizarea de acțiune depusa, așa cum a arătat, la ultimul termen de judecat, după administrarea tuturor probelor.
Având în vedere cele de mai sus, este contradictorie si soluția data de instanța cu privire la cheltuielile de judecata. D. a dispus compensarea cheltuielilor efectuate de părți, având în vedere ca acțiunea reclamantului a fost admisa în proporție de 1/3, motiv pentru care reclamantul va trebuie sa suporte
2/3 din cheltuielile de judecata, totuși în ceea ce privește onorarul expert, raționamentul se schimba. În acest sens, se arată ca raportat la concluziile lucrării de expertiza, reclamantul nu a căzut în pretenții si nu trebuie sa suporte acest onorar. În opinia recurentei acest raționament este unul greșit. În condițiile în care instanța de fond admite acțiunea doar parțial, reclamantul este obligat sa suporte cheltuielile de judecata, în raport cu partea care a fost respinsa (in cazul de fata 2/3), procent care se aplica la cheltuielile de judecata în întregul lor si nu doar la onorarul de avocat.
În final, dar nu în ultimul rând va învedera împrejurarea ca prin decizia de încetare a contractului de munca s-au stabilit si drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta în momentul disponibilizării. R. nu a contestat aceasta dispoziție. În ipoteza în care acesta era nemulțumit de cuantumul despăgubirii acordate, avea posibilitatea sa conteste aceasta decizie numai cu privire la sumele acordate.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului instanța a modificat în mod implicit si dispoziția de încetare a contractului de munca în partea privitoare la despăgubirile acordate. O asemenea soluție este profund nelegala.
Acestea sunt considerentele pentru care în opinia recurentei hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica, impunându-se admiterea recursului nostru așa cum a fost el formulat.
Intimatul reclamant S. F. T. a formulat întâmpinare prin acre a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal arătând că instanța de fond, a respins în mod judicios excepțiile invocate de recurentă și a admis în parte acțiunea.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. C. de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr.
53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.
430/(...) și C. colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 187 că salariațiivor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
C. dacă la nivel de P. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, în speță, sunt aplicabile dispozițiile din C. colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură.
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997.
Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anii 2006 - 2007.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art. 176 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P., întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens.
Mai mult decât atât susținerile sale sunt contrazise și prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, iar cererea recurentei de a se acorda preferință opiniei exprimată de expertul asistent, în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu nicio probă aflata la dosarul cauzei, nu poate fi primită.
Mai mult, nici chiar concluziile expertului asistent nu confirmă susținerile recurentei. A., aceasta încearcă să demonstreze includerea în salariu de bază al reclamanților a contraechivalentului cotei de 4000 mc gaz natural., prin majorarea veniturilor salariale cu un coeficient de 1,27. În acest sens, cu titlu de exemplu, expertul indică situația mai multor salariați, din care rezultă însă că deși aceștia au majorat de creșteri salariale în anul 1997, acetea au diferit fundamental de la un salariat la altul -403.260 lei, 320.000 lei, 134.618 lei etc.( filele 154 și urm dosar fond). Or tocmai aceste diferențe conduc la conc luzia că majorările salariale din anul 1997 nu au reprezentat ajutorul material ce este solicitat prin prezența acțiunii. Spre deosebire de alte sporuri, bonusuri etc, a căror cuantum diferă în funcție de salariu fiecăruia, contravaloarea cotei de
4000 mc de gaze naturale reprezintă un ajutor material fix, ce trebuie să se regăsească așadar în mod firesc în creșterea cu aceiași suma a salariului fiecărui reclamant, indiferent de cuantumul inițial al acestuia. Nu se poate reține că pentru un salariat contravaloarea a 4000 mc gaze este de 134.618 lei, în timp ce pentru un alt salariat, același bun valorează de trei ori mai mult -
403.260. În condițiile în care expertul asistent nu a oferit nici o explicație rațională acestor diferențe, față de lipsa unor alte probe pe care să se sprijine concluziile acestuia, în mod corect concluziile sale nu au fost reținute de instanța de fond.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, nu instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, ci instituie un drept în sine.
Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamant, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamantul este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
De asemenea, Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Întrucât dispoziția de încetare a contractului de muncă al reclamantului nu a constituit obiectul prezentului litigiu, Curtea constată a fi lipsită de temei și susținerea din recurs în sensul că prin admiterea acțiunii reclamantului instanța a modificat în mod implicit respectiva dispoziție în partea privitoare la despăgubirile acordate.
Cu privire la modul de soluționare a precizării de acțiune, Curtea reține că potrivit art. 132 alin.2 C.pr.civilă, cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen atunci când reclamantul micșorează câtimea cererii, ca atare în mod corect instanța de fond a luat act de această precizare, chiar în acest stadiu al procedurii, neexistând un termen limită fixat de normele de procedură în această situație. Mai mult, în condițiile în care prin această procedură reclamantul și-a restrâns pretențiile, recurentul nu are nici un interes în a invoca vicii legate de acesta, acțiunea reclamantului fiindu-i favorabilă pârâtului.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, la care pârâta recurentă a fost obligată la fondul cauzei, Curtea constată că prima instanță a procedat în cauză la o corectă aplicare a prevederilor art. 274 și urm
C.pr.civ., având în vedere și momentul procesual în care a intervenit restrângerea pretențiilor de către pârât. În mod corect instanța de fond a stabilit proporția în care trebuie suportate de către fiecare parte cheltuielile de judecată, raportând culpa procesuală la fiecare tip de cheltuieli. A., dacă onorariile de avocat s-au acordat prin raportare la proporția în care au fost admise pretențiile reclamantului, constatându-se culpa procesuală a fiecărei părți, în mod corect instanța de fond a pus onorariu de expert în totalitate în sarcina pârâtului, în condițiile în care aceasta a confirmat susținerile reclamantului în totalitate, iar cuantumul său nu a depins de perioada indicată inițial, ci. Așa cum corect s-a reținut, complexitatea lucrării a constat într-o amplă analiză de documente destinată a stabili o regulă de principiu - dacă ajutorul de gaz a fost sau nuinclus în salariu de bază, concluzia fiind valabilă indiferent de anul pentru care s-au emis pretențiile.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului S. F. T. suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
GREFIER N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2 ex./(...) Jud.fond B. R. I.
| ← Decizia nr. 3390/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1089/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
