Decizia nr. 816/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 816/R/2012
Ședința publică din data de 22 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1901 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I- V. D., C. E. „. V. C., C. LOCAL D., P. C. D., C. LOCAL C. și P. O. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 februarie
2012, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1901 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P.
S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. CU C. I-V. D. C. E. „. V. C. C. LOCAL D. P. C. D. C.
LOCAL C. P. O. C. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâții Ș. cu cls. I-V. D., C. E. „P. V. C. au fost obligați să acorde următoarelor cadre didactice: A.ca I., C. C., Cernestean Adela, Luca M.lena, P.
G., Matyus L., M. Liana, P. M., Bunu L., Borcuti Zamfira, T. Lidia, Tomsa M.lena, D.cu V., Daraban I., Sajerli A., Salajan D., P. G., Donca C., F.an Aurelia, Papp M., Delescu M., Valenas C.ia, Ciocotisan M., M. D., Manea M., Osan Carlota, Robas-Konyicska Adela, Graur V., C. M., T. A., Leordean M.a, Barda M., P. M., A.ca Flaviu, Marchis M., Bonat P., P. Vlad, Botis M., Demian M. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Pârâții C. Local D., P. comunei D., C. Local C., P. orașului C. și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor bănești.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că Ministerul Finanțelor Publice în virtutea dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară.
Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor
Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-
31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008. S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. S-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, , constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractualesă-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.
2..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii obligării la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești.
În motivare a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetara revine G. respectiv P. potrivit art.17 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art.18 din aceeași lege, stabilește ca, acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anula de execuție.
In asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane și care nu se număra printre angajații M. F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal și în același timp imposibila deoarece, aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens da către legiuitor.
S-a invocat D. nr.10/(...) prin care I. Curtea de C. si Justiție a admis recursurile în Interesul legii și prevederile art.2 din O.U.G nr.1. privind stabilirea unor masuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul
2008.
Potrivit art.8 din L. nr. 69/2010 a responsabilității fiscale- bugetare G.ul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să seasigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscal-bugetară.
Același act normativ prevede ca totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.
In rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar. Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicat, precum și opinia C.ui fiscal cu privire la acesta.
Astfel, conform dispozițiilor legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.
Face precizarea ca în rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
S. L. din Î. M. prin întâmpinare (f.8-9) a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Raportat la conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială.
Prin atragerea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în proces se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, reclamanții nu au invocat existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci au avut în vedere raporturile care subzistă între pârâți - unități de învățământ, ca instituții bugetare și Ministerul Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.
Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul
Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă în baza raportului juridic de muncă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, darnu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările
și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva M. F. P., care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia se impun a fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri. Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentințaatacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite cu opinie majoritară recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1901 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că: Respinge acțiunea formulată de S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI C. M. S.-C. B. I.-R. M. Cu opinie separată în sensul respingerii recursului Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...) Jud. fond: C. M. G. G. C. Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M. Consider că recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, este nefondat, pentru următoarele considerente: Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară intimată în cauză. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde seprevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legii bugetuluide stat, consiliul județean și C. General al Municipiului B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Se mai reține că răspunderea M. F. P. în ceea ce privește acordarea integrală a drepturilor bănești cuvenite personalului didactic prin L. nr.2., decurge și din art.8 alin.1 al Legii nr.24/2000, întrucât legiuitorul a avut, pentru adoptarea acestei legi, avizul tuturor autorităților interesate în aplicarea acestora, deci și a M. F. P., astfel încât, în cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă privind neacordarea efectivă a unor drepturi prevăzute expres prin acte normative ce au avut avizul său. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform disp.art. 23 și 30 alin.1 din L. nr.24/2000, Statul, la elaborarea acestor legi a luat desigur în considerare "diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ"; și "efectele avute în vedere"; prin această reglementare, în urma evaluării impactului financiar asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung ( 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri. Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prinlege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursulaplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturibănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri. Se reține astfel că, M. F. P. îi revin a tribuții însemnate în ceea ce privește chiar alocarea și fundamentarea fondu rilor necesare unităților de învățământ , în b az a leg ilor în v igo ar e ș i a preve der ilor co n tr ac telor colec tive de munc ă ce regle men te az ă drep tur i ale person alulu i d id ac tic , astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acești pârâți la acordarea drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Curtea mai reține că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs îninteresul legii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată decătre instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate îninteresul legii nu pot fi extinse și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesareîmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. În primul rând, se reține că, astfel cum rezultă din considerenteleacestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar."; De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sauordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele judecătorești";, s-au reținut următoarele: „ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. 3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional."; În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „Recursurile în interesul legii vizează aceeași problemă de dre pt ref eritoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de proced ură civilă raportate l a art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de pla tă ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor dr epturi de natură s alarială personalului buge tar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de pr ograme educaționa le pe suport ele ctronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; Curtea reține astfe l că, doar analizân d cele reținute pri n decizie cu privire la problemele de drept asupra cărora instanțele au pronunțat soluții diferite, se reține că acest recurs în int eresul legii nu pute a soluționa decât cererea cu care a fost investită legal, respectiv doar chestiunea cererii de chemare în garanți e a M. F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar . De altfel, conform art.3305 din Codul de procedură civilă , recursul în interesul legii este admisibil do ar d ac ă se f ace dov ad a c ă problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit pr in ho tăr âr i irevoc ab ile. În al doilea rând, Curtea reține faptul că asemenea litigii vizând acord are a unor dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă person alulu i buge tar, respec tiv person al d id ac tic, pe rson al d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, s e judecă într -un cadru procesual în care Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât, solicitându-se de c ătre recl amanț i obl ig are a aces tu ia l a aloc are a f ondur ilor neces are pl ăț ii dr ep tur ilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te acț iun i, s au l a as igur are a f in anț ăr ii neces are, deaproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principal prevederile Legii nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele publ ice , cu modificările și completările ulterioare, dar și cele ale Ord on anțe i G. nr. 2., mai ales pr in excep ț iile l ipse i c al ităț ii procesu ale p as ive in voc ate de c ătre aces t min is ter. Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, încalitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și încontencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată. Se reț ine c ă, în to ată această perio adă , probabil în urma practicii cons tan te a ins tanțel or judec ătoreș ti de o bl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare procesuală de a e xercita recursul în interesul legii , respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și colegiile de conducere ale curților de apel nu a u constatat că această problemă de drept ar fi fost soluționată diferit de către instanțele judecătorești, nefiind promovat un recurs în interesul legii în acest sens. Po tr iv it ar t.329 al in. 1 d in Codul de pro cedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost modificat prin L. nr.219/2005, P. general al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a c erere a min is trulu i ju s tiț ie i ș i coleg iile de conducere ale curț il or de apel, au drep tul, pen tru a as igur a in terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a l eg ii pe în treg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de C. ș i Jus tiț ie s ă se pronunțe asupr a ches tiun ilor de drep t c are au f ost soluț ion ate d if erit de c ătre ins tanțele judec ătore ș ti. Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens. Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fidecât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență. În al treilea rând, se reține că începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ș i, ul ter ior, colegiile de conducere ale curților de apel au sesizat Înalta Curte de C as aț ie ș i Jus tiț ie c u pronunțarea un or decizii în inter esul legii privind drepturi de natur ă salarială ale personalului bugetar, respectiv personal d id ac tic, person al d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i publici, în care au fost ataș ate ș i examinate hotărâri judec ătoreș ti d in în tre ag a ț ar ă în c are, în calitate de pârât în cererile de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale figura Ministerul Finanțelor Publice, invocându -se prevederile Legii nr. 500/2002 și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2. , fără a se constata vreodată soluționarea diferită a unor asemenea c ereri de către i nstanțele judecătorești, deci nici necesitatea sesizării instanței supreme cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens. Se mai reț ine în ace s t sens c ă Înalta C urte de Casație și Justiție a pronunțat, în ur ma unor ase mene a ses iz ăr i pr iv ind drep tur i d e n atur ă s al ar ial ă ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, pers on al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncț ion ar i pu bl ic i, ur mătoarele decizii: nr.23/(...) (dosar nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008), nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007),nr.46/(...)(dosarnr.27/2008),nr.41/(...),nr.33 din (...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar nr.5/2009) și nr.37/(...)(do sar nr.23/2009), având în fiecare dintre aceste dos are ataș ate ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i ch iar er a obl ig at Min is terul F in anțelor Publ ice l a aloc are de f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i aceș ti an i o pr ac tic ă neun itar ă a ins tanțel or judec ătoreș ti în acest sens, ceea ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în in teresul leg ii soluț io n at pr in dec iz i a nr.1 1/2010 ș i asupr a u nor ase mene a cerer i de che mare în judec ată. În al patrulea rând, în acț iun ile pr iv in d drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i d in s is te mul jus tiț ie i, încep ând cu anul 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Ju stiție, prin procurorul general și C.le de A. au figurat î n calitate de pârâ ți, alături de Min isterul Finanțelor Publice, ul timu l f iind che mat s ă aloc e f ondurile neces ar e pl ăț ii drep tur ilor b ăneș ti sol ic itate, f or mul ându -se ch iar ap ăr ăr i f aț ă de exce pț ia l ipse i c al ităț ii procesu ale p as ive invoc ată în aces te c auze de c ătre M in is terul F in anțelor Publ ice, în te me iul Leg ii nr. 500/2002, as tf el înc ât es te c er t c ă aceș tia au cunoscu t pr ac tic a in s tanțelor judec ătoreș ti d in ț ar ă în cee a c e pr iveș te ace as tă proble mă de drep t ș i nu au cons ider at neces ar, în to ată ac e as tă per io ad ă, s ă ses izeze În al ta Cur te de Cas aț ie ș i Ju s tiț ie cu pronunț are a unu i recurs în in teresul leg ii în ac e as tă ches tiune, as tf el încât nu se po ate pune proble ma extinderii efectelor deciziei nr.10/2011 a Î. C. de C. ș i Jus tiț ie asupr a aces te ia. Pentru toate aceste considerente, consider că se impunea respingerea recursului formulat de către Ministerul Finanțelor Publice. C. M. Judecător,
| ← Decizia nr. 1038/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1107/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
