Decizia civilă nr. 1013/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1013/R/2013
Ședința publică din 04 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. N. A Î.
F. împotriva sentinței civile nr. 5360 din 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați C. I. ,
P. I., E. C., ZAH L., P. M., C. V., TAP I., și pe pârâta intimată A. N. A Î. F. - F. J. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamanților intimați, avocat Ielciu M., lipsă fiind reclamanții intimați, reprezentantul pârâtei recurente și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de 04 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați C.
I., P. I., E. C., Zah L., P. M., C. V., Tap I. au transmis prin fax întâmpinare la care au anexat și împuternicirea avocațială a domnului avocat Ielciu M. .
Reprezentantul reclamanților intimați depune la dosar împuternicire avocațială, întâmpinare, factura și chitanța care atestă plata cheltuielilor de judecată, copia sentinței civile nr. 4444 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, copia Deciziei nr. 225 din_ emisă de M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale - A. N. de Îmbunătățiri F.
, copia Deciziei nr. 42 din_ emisă de M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale - A. N. de Îmbunătățiri F. - F. Îmbunătățiri F. S., copia preavizului emis de M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Administrația N. de Îmbunătățiri F. RA Sucursala teritorială Tisa-Someș la data de_, copia Deciziei nr. 60 din 28 decembrie 2011 emisă de M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Administrația N. de Îmbunătățiri F. RA Sucursala teritorială Tisa-Someș.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate pentru motivele arătate în scris în întâmpinarea depusă la dosar. În
esență arată că motivele de recurs vizează faptul că instanța de fond nu a făcut o apreciere corectă însă reclamanții au fost concediați colectivă. De asemenea, arată că prin decizie este dispusă concedierea colectivă, astfel că aprecierea instanței de fond este temeinică și legală. Solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5360 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._
, a fost admisă acțiunea reclamanților C. I., P. I., TAP I., ZAH L., P. M., C. V., E. C. și a fost obligată pârâta A. N. a Î. F. la plata către fiecare reclamant a 7 salarii compensatoare, actualizate ci indicele de inflație de la data de_ și până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta la 2.700 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au fost angajați cu contract colectiv de muncă pe durată nedeterminată ai Administrației Naționale a Î. F. - F. J. S. .
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, se înființează A. N. de Îmbunătățiri F., instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. .
Potrivit alin. (4) art. 1 al aceluiași act normativ, numărul maxim de posturi al Agenției și filialelor județene este stabilit la 1.500 de posturi. Numărul de posturi ocupate la data de_ aferent Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. era de 4.757 salariați, fiind disponibilizați cu aceeași dată
3.257 de salariați.
Disponibilizările au fost efectuate în data de_, la nivel național. Cu această ocazie și reclamanților le-au fost comunicate preavizele, prin care au fost încunoștințați cu privire la desființarea tuturor locurilor de muncă din cadrul ANIF, consecința fiind desfacerea contractelor individuale de muncă prin concediere colectivă.
De altfel, la data de_ reclamanților le-au fost comunicate și deciziile de concediere colectivă în temeiul art. 65-68 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii Conform art. 12 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ANIF
în cazul concedierii colective "fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă astfel:
vechimea în sector de muncă mai mică de 3 ani - 3 salarii de bază;
vechimea în sector de muncă mai mare de 3 ani - 7 salarii de bază";
Potrivit art. 67 din Codul muncii salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil.
În conformitate cu prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 82/2011 "A. se substituie în toate drepturile"; și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația N. a Î.
F. este parte, precum și că, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea încheiate de Administrația N. a Î. F. și aflate în executare la data adoptării prezentei Hotărâri își mențin valabilitatea și se preiau de către Agenție";.
Dreptul reclamanților la a beneficia de compensația prevăzută în contractul colectiv de muncă a fost recunoscut și la pct. 2 din deciziile de concediere comunicate acestora.
Simplu fapt al măsurii concedierii reclamanților ca urmare a concedierii colective le dă dreptul acestora la acordarea compensațiilor.
Nici chiar în situația prevăzută la art. 74 din Codul muncii, de reorganizare a salariatului concediat la aceeași unitate și fără examen, concurs sau perioadă de probă, textul legal nu prevede exonerarea angajatului de la plata compensațiilor sau obligarea angajatului la returnarea acestor compensații.
Cu atât mai mult reclamanții care s-au angajat la o altă unitate și după susținerea unui concurs, nu pot fi privați de plata drepturilor compensatorii cuvenite.
Având în vedere aceste considerente instanța a admis cererea reclamanților și a obligat pârâta să le plătească compensația cuvenită în funcție de vechimea avută în sectorul de muncă, actualizate cu indicele de inflație, de la data de_ și până la data plății efective, în temeiul art. 253 alin. 1 din Codul muncii.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 2.700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. N. de Îmbunătățiri F.,
solicitând modificarea în tot a sentinței și respingerea cererii reclamanților.
În motivarea recursului, după reiterarea stării de fapt, pârâta a arătat în esență că sentința atacată a fost dată după o apreciere greșită a actelor deduse judecății și cu aplicarea greșită a legii întrucât față de reclamanți nu a operat în fapt concedierea, nu au beneficiat de protecția oferită de ajutor de șomaj fiind angajați de la data de_ la Agenție, nefiind afectați de măsura concedierii și deci nu pot beneficia de salarii compensatorii.
Reclamanții au fost preluați la entitatea nou înființată care a preluat patrimoniul Administrației Naționale a Î. F. R.A., conform prevederilor art. 14 din OUG 82/2011.
Atribuțiile și denumirile posturilor la Agenție sunt firesc diferite de cele ale Administrației, fiind cele ale unei instituții publice, însă acest lucru nu are relevanță deoarece preluarea s-a realizat conform OUG 82/2011 atât pentru patrimoniu, cât și pentru personal.
Prin urmare, concret, nu s-a produs efectul specific al concedierii, și anume pierderea locului de muncă, prevăzut cu decizia de concediere, reclamanta continuându-și practic activitatea în cadrul instituției succesoare a Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. .
Recurenta critică hotărârea și sub aspectul obligării sale la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație, arătând că nu există nici o reglementare legală în acest sens pentru plata salariilor, motiv pentru care instanța nu a putut motiva hotărârea, invocând greșit ca temei de drept art. 253 alin. 1 din Codul muncii.
Consideră, de asemenea, cheltuielile de judecată solicitate ca fiind foarte ridicate în raport cu complexitatea cauzei.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.pr.civ..
În data de_, intimații reclamanți C. I., P. I., TAP I., ZAH L. ,
P. M., C. V., E. C. au depus întâmpinare (f. 15-17),
prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind legala și temeinica a hotărârii atacat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 82/2011, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, se înființează A. N. de Îmbunătățiri F., instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. .
Potrivit art. 1 lin. 4 din același act normativ numărul maxim de posturi al Agenției și filialelor județene este de 1.500 de posturi.
De asemenea, art. 3 din OUG nr. 82/2011 prevede că "Patrimoniul Agenției se constituie prin preluarea elementelor de activ și de pasiv ale Administrației Naționale a Î. F., pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data înființării Agenției.
(2) La data încheierii protocolului de predare-preluare prevăzut la alin. (1), Administrația N. a Î. F. se desființează.";
Din perspectiva cererii formulate de reclamanți în cauză sunt relevante prevederile art. 14 din OUG nr. 82/2011 potrivit cărora "(1) Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Î. F., care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4).
(2) Încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor alin.
(1) se face în termenele și cu procedura stabilite de lege.";
Este necontestat în cauză faptul că, în raport de faptul că în cadrul Administrației Naționale a Î. F. își desfășurau activitatea un număr mai mare de angajați decât cel prevăzut la art. 1 alin. 4 din OUG nr. 82/2011, în vederea selectării personalului care a fost preluat de noua instituție publică s-a organizat un concurs.
Potrivit susținerilor recurentei pârâte, necontestate de reclamanți, aceștia s-au înscris la concursul organizat, numărându-se printre persoanele care au promovat concursul respectiv, astfel încât reclamanții au fost "angajați";, începând cu data de_, în cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri F.
Reclamanții își întemeiază pretențiile pe deciziile de concediere emise de fostul angajator, și în mod special pe mențiunile de la pct. 2 din deciziile respective, unde se prevede că fiecare dintre aceștia beneficiază la data concedierii de o compensație echivalentă 7 salarii, prevăzută de art. 12 alin. 3 din Cap. II din Contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF RA.
Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 67 din Codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Compensațiile astfel acordate reprezintă în fapt măsuri de protecție socială de care beneficiază persoanele ale căror contracte individuale de muncă încetează pentru motive ce nu țin de persoana lor, menite să compenseze într-o anumită măsură eventuale prejudicii suferite prin pierderea locului de muncă.
Curtea apreciază însă că în situația reclamanților nu a avut loc o concediere în sensul dispozițiilor legale, întrucât, în urma procesului de selecție a personalului ce urma a fi preluat de instituția publică nou înființată, reclamanții au continuat raporturile de muncă cu această din urmă instituție, începând chiar cu data desființării Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. .
În raport de terminologia folosită de legiuitor, și anume că personalul Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. "se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4)";, este evident că în privința personalului astfel preluat nu se poate vorbi despre o concediere, raporturile de
muncă ale acestora nefiind întrerupte, ci au continuat cu instituția publică nou înființată în urma reorganizării fostului angajator.
Cu alte cuvinte, în cazul reclamanților nu s-a produs efectul specific al concedierii, și anume pierderea locului de muncă, aceștia continuându-și activitatea în cadrul instituției succesoare a Administrației Naționale a Î.
F. .
Chiar dacă și în cazul reclamanților fostul angajator a procedat la emiterea unor decizii de concediere, decizii care nu au fost anulate sau retractate, Curtea reține că aceste decizii nu pot constitui un temei suficient pentru a se constata îndreptățirea reclamanților la plățile compensatorii menționate în deciziile respective, din moment ce, astfel cum s-a arătat mai sus, în cazul acestora nu a intervenit o concediere.
Având în vedere cele menționate anterior Curtea constată că situația reclamanților nu este similară cu cea reglementată de prevederile art. 74 din codul muncii, reținută de instanța de fond ca un argument suplimentar în conturarea concluziei că reclamanții ar fi fost îndreptățiți la plata salariilor compensatorii. Aceasta întrucât în cazul reclamanților nu se poate vorbi despre o reînființare a locurilor de muncă intervenită ulterior concedierii, ci de o procedură specifică, reglementată prin dispoziții legale speciale, privind reorganizarea unei persoane juridice de interes public național, care a condus în final la concedierea unei părți dintre salariații acesteia.
Faptul că prin HG nr. 183/2012 s-a aprobat suplimentarea bugetului M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale în vederea achitării de către A. N. de Îmbunătățiri F. a obligațiilor rezultate din încetarea contractelor de muncă în urma disponibilizării nu poate fi interpretat ca o recunoaștere a unei îndreptățiri a reclamanților de a beneficia de plățile compensatorii pretinse, câtă vreme în actul normativ invocat de aceștia nu se face referire și la personalul preluat de noua instituție, ci se menționează destinația sumelor ca fiind aceea de a se achita obligațiile rezultate din încetarea contractelor de muncă în urma disponibilizării, reclamanții nefăcând însă parte dintre persoanele disponibilizate, astfel cum s-a arătat mai sus.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 cod proc. civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de pârâtă și va modifică în tot sentința atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. | N. A Î. | F. |
împotriva sentinței civile nr. 5360 din _ | a Tribunalului S. | pronunțată în |
dosar nr._, pe care o modifică în întregime și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții C. I., P. I., TAP I., ZAH L.
, P. | M. | , C. | V. | , E. | C. | împotriva pârâților A. | N. | A Î. |
F. | și A. | N. | A Î. | F. | - F. J. S. . |
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | S. | D. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: C. N. C.