Decizia civilă nr. 11/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N. 11/R/2013
Ședința publică din 07 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. O. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 1687 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat
S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU CLASELE I-V. S.
, Ș. DE A. ȘI M. N. 4 V. DE S., Ș. CU CLASELE I-V. "L. R. " D.
, C. LOCAL S., P. C. S., C. LOCAL V. DE S., C. LOCAL
D., P. O. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 11 decembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 1687/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui O. V. de S. ;
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ
M., în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. S., Ș. de A. și M. nr. 4 V. de S., Ș. cu clasele I-V. "L. R. "; D., C. local S., P.
S., P. O. V. de S., C. local V. de S., C. local D.
, P. O. D. și, în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. S. să le plătească membrilor de sindicat Peter M., Magdău Titiana, Hodea M. S., Coman D. C. ,
Coman I., Peter D. M., Chindriș G. M., Tomoiagă Doinița, Tentea M., Horj
I., Mihali L., Bizău R., Șușca Aurica Parasca, Bizău M., Burnar Raluca N., Coman I., D. ci M. Ramona, Grad I., Coman E., Peter Pintea, I. I., Burnar D., Grad G., Dunca I., pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute prin Legea nr. 118/2010 și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta Ș. de A. și M. nr. 4 V. să-i plătească membrului de sindicat Coman E., pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute prin Legea nr. 118/2010 și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta Ș. de A. și M. "L. R. "; D. să-i plătească membrului de sindicat Dunca I., pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute prin Legea nr. 118/2010 și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. local S., P. C. S., C. local V. de S., P. O. V. de S., C. local D., P. O. D. să aloce unităților de învățământ pârâte din circumscripția lor, sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
În anul școlar 2009-2010, membrii de sindicat Peter M., Magdău Titiana, Hodea M. S., Coman D. C., Coman I., Peter D. M., Chindriș G. M., Tomoiagă Doinița, Tentea M., Horj I., Mihali L., Bizău R., Șușca Aurica Parasca, Bizău M., Burnar Raluca N., Coman I., D. ci M. Ramona, Grad I., Coman E., Peter Pintea, I. I., Burnar D., Grad G., Dunca I.
, au constituit personalul unității de învățământ pârâte- Ș. cu clasele I-V. S.
.
În același an școlar, membrul de sindicat Coman E. a funcționat și la Ș. de A. și M. nr. 4 V., iar Dunca I., la Ș. de A. și M. "L. R. "; D.
.
Potrivit art. 103 lit. a din Legea 128/1997, aplicabilă litigiului în speță, personalul didactic beneficiază de "concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale";, art. 146 din Legea nr. 128/1997, dispunând că, în măsura în care statutul cadrelor didactice nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.2 Codul mun- cii, indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Însă, art. 7 al. 1 și 2 din H.G. nr. 250/1992, republicată, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare stipulează că pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de baza, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1)
stabilindu-se în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Apoi, potrivit pct. 21-26 din Ordinul M. ui Educației Naționale nr. 3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, "pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu";.
Nu se poate susține că art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, ar fi fost abrogat expres indirect prin raportarea la prevederile art. 298 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), căci în condițiile art. 63 din Legea nr. 24/2000 abrogarea unui act normativ trebuie dispusă în mod expres si distinct, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestuia, iar pe de altă parte, prevederile din Codul Muncii au caracter de normă generală in materia dreptului muncii, salarizarea personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat realizându-se prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative (art.1 al.2 si 157 al.2 C o d u l M u n c i i).
De altminteri, art. l alin. (2) din Codul muncii statuează că "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.";
interpretarea tuturor acestor norme legale, instanța a conchis că dispozițiile Codului muncii, ca norma comună, generală, se aplică personalului didactic numai în măsura în care, prin reglementările specifice statutului acestei categorii de personal, nu se prevede altfel, or atât cu privire dreptul personalului didactic la concediul de odihnă, cât și cu privire la indemnizația aferentă, precum și modul de calcul al acesteia, în perioada vizată în litigiu existau reglementări speciale, aplicabile prioritar acestei categorii de personal chiar și după intrarea în vigoare a Codului muncii.
Prevederile H.G. nr. 250/1992 au fost consacrate ca aflându-se în vigoare și după apariția Legii 53/2003 prin dispozițiile art. 23 al. 6 din O.G. nr. 10/2007 si art. 23 al. 6 din O.G. nr. 10/2008, iar asemenea considerații se regăsesc și în motivarea Deciziei nr. 385/2007 a Curții Constituționale, care reține că dispozițiile art. 145 al. 1 din Codul Muncii stabilesc nivelul minim al indemnizației de concediu, iar textul "nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, care consacră dreptul salariaților la concediul de odihnă plătit, drept care, ca și celelalte măsuri de protecție socială a muncii, se stabilește de lege. Astfel, legiuitorul este îndreptățit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizației de concediu cuvenite.";
Așadar, algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 era diferit față de cel stabilit prin art. art. 145 alin. (2) din Codul Muncii pentru celelalte categorii de salariați, raportându-se la o bază de calcul diferită față de cea prevăzută în dreptul comun și care era reprezentată de media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu
caracter permanent din ultimele trei luni anterioare celei în care se efectua concediul.
Indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calcula în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuau zilele de concediul, iar nu conform Codului muncii.
Instanța a reținut că nu sunt incidente nici prevederile art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de I.S.J. MM 2008 - 2009, prelungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, or câtă vreme indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic este reglementată prin lege, ea nu poate fi supusă negocierii.
D. adeverințele depuse la dosar reiese că membrii de sindicat reprezentați în cauză și-au început efectuarea concediului de odihnă în cursul lunii iunie, respectiv la_, indemnizațiile de concediu fiindu-le diminuate cu 25% în con- formitate cu Legea 118/2010.
Potrivit art. 1 a acestui act normativ "(1) Cuantumul brut al salariilor / soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
Legea 118/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/_, data intrării în vigoare a acesteia fiind_ .
În consecință, în considerarea modalității legale de determinare a indemnizației pentru concediul legal de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, precum și a principiului neretroactivității legii civile, diminuarea acestei
indemnizații, ca urmare a reducerii cu 25 %, este aplicabilă acelor indemnizații corespunzătoare concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 (3 iulie 2010).
Obligația angajatorului, instituită prin art. 26 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3251/1998 de a plăti indemnizația de concediu cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, nu prezintă consecințe juridice în privința criteriilor pe baza cărora această indemnizație se determină, deci devine certă, ci are doar semnificația unei plăți în avans a drepturilor bănești aferente.
Față de aceste considerente, instanța a admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele Ș. cu clasele I-V. S., Ș. de A. și M. nr. 4 V., Ș. de A. și M. "L. R. "; D., în calitate de angajatori, să le plătească membrilor de sindicat reprezentați diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute prin Legea nr. 118/2010 și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
Instanța a obligat pârâții C. local S., P. C. S., C. local
V. de S., P. O. V. de S., C. local D., P. O. D. să aloce unităților de învățământ pârâte sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate, pentru considerentele care au fundamentat și
soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a P. ui O.
V. de S. .
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. O. V. l de S. prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a primarului și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu acesta.
Motivând recursul, pârâtul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale.
În acest sens, a subliniat că prevederile HGR nr. 538/2001, al Legii nr. 84/1995 și ale Legii nr.215/2001 în temeiul cărora a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului orașului V. de S. fac referire la unitățile administrativ teritoriale, iar nu la calitatea de primar al orașului, chiar dacă potrivit Legii nr. 215/2001 acesta este cel care reprezintă unitatea administrativ teritorială în raport cu persoane fizice sau juridice și în fața instanței de judecată. De asemenea, prima instanță a omis să aibă în vedere că potrivit HGR nr.
538/2001 finanțarea instituțiilor de învățământ se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar nu din bugetul propriu al primarul orașului, cu atât mai mult cu cât aceeași reglementare arată că fiecare instituție de învățământ are obligația sa își desfășoare activitatea pe baza bugetului propriu.
Mai arată pârâtul că nu poate asigura sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de către membrii de sindicat din învățământ deoarece nu are buget propriu, în calitatea de primar, astfel încât nu poate să își asume obligații pecuniare, pe cale de consecință nici nu poate avea calitate procesuală pasivă. Bugetul local aparține orașului iar nu primarului. P. doar reprezintă orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice, precum și în instanță.
Face trimiteri la H.G. nr. 1618/2009, HG nr. 2192/2004, Legea 273/2006, OUG nr. 32/2001 în ceea ce privește modalitatea de finanțarea a învățământului preuniversitar de stat.
Prin întâmpinarea formulată (f. 6), pârâtul S. L. al Î. ului M.
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, susținând, în esență, că pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat pentru cele ce succed:
Criticile aduse de pârât hotărârii atacate nu pot fi primite, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, din care rezultă faptul că acesta are, pe segmentul lui de activitate, atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituției pârâte.
Potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a
căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
P. O. V. l de S. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv V. l de S. , art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că
"primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâtul nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator, ci în calitate de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1 cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. O. V. L DE S. împotriva sentinței civile nr. 1687 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: B.G.
