Decizia civilă nr. 1161/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1161/R/2013

Ședința publică din data de 12 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.

1. M. GREFIER: G. C.

   S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta S. D. L. împotriva sentinței civile nr. 12486 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați T. M. T. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T., având ca obiect drepturi bănești.

   Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 27 februarie 2013 și, respectiv, 5 martie 2013, încheieri ce fac parte din prezenta decizie.

   C U R T E A

   Prin Sentința civilă nr. 12486 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea reclamantei Ș. D. L. în contradictoriu cu pârâtul T. M. T. și a fost obligată reclamanta să achite pârâtului suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariul avocațial.

   Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

   :

   Reclamanta este angajată a pârâtului în funcția de actriță studii superioare SI, în baza unui contract individual de muncă. Acest fapt rezultă și din înscrierile din carnetul de muncă.

   Cu privire la petitul privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariile neacordate constând în diferența dintre salariul efectiv încasat și salariul cuvenit acesteia, începând cu luna iunie 2007 și până la data executării prezentei hotărâri, la termenul din data de_ instanța a încuviințat proba cu expertiza judiciară contabilă, în cauză fiind numit ca expert dl. Culda I. . Expertiza a fost finalizată și depusă la dosar la termenul din data de_ .

   Din analiza respectivei expertize instanța constată că expertul a concluzionat că, raportat la prevederile legale, pentru perioada_ -_ salariul de încadrare (de bază) al reclamantei a fost corect și legal calculat/acordat. Mai mult în anexa nr. 4 la raport a fost prezentată o situație a salariilor acordate reclamantei. Se mai reține că sporul de vechime cuvenit reclamantei a fost corect acordat pe perioada amintită.

   Referitor la sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază, expertul opinează că acesta a fost corect și legal acordat pe perioada_ -_, iar după această perioadă acest spor nu s-a mai acordat. Sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază a fost acordat reclamantei, iar pentru perioada după_ acesta nu a mai fost acordat.

   Instanța a reținut că pârâtul a încadrat corect reclamanta la_, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009, care prevăd că reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. Mai mult chiar, potrivit alin. 1 și 2 din Legea nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie

   2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.

   Trebuie reținut, potrivit art. 1 din actul normativ amintit, ce are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, că începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în lege, astfel că salarul și sporurile acordate reclamantei sunt cele legale.

   Referitor la solicitarea de obligare a pârâtului de respectarea condițiilor de muncă, instanța reține că reclamanta își desfășura activitatea în încăperea denumită "Clubul actorilor";, încăpere care este dotată cu aparatură audio - Tv și sport, acestea fiind condiții de muncă cu totul rezonabile.

   Având în vedere prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 și aspectele reținute, instanța în temeiul art. 208 și următoarele din Legea nr. 62/2011, a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș. D. L. ca neîntemeiată.

   Fiind în culpă procesuală, potrivit art. 274 Cod proc. civ., instanța a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

   Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. D. L.

   , solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată; modificarea hotărârii atacate în sensul reducerii cheltuielilor de judecată la care recurenta a fost obligată, ca fiind excesive. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât cu judecarea fondului, cât și cu prezentul recurs.

   În motivarea recursului se arată următoarele:

   Din analiza actelor depuse în fața instanței de fond și din susținerile părților raportate la concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză se poate observa o opinie relativ unanimă a părților în sensul că expertul s-a pronunțat asupra normelor juridice aplicabile și asupra scopului urmărit de legiuitor, aspecte ce evident exced atribuțiilor sale.

   Mai mult decât atât, dl. expert menționează în mod expres ca

   "reglementările în discuție sunt destul de confuze, gradul de confuzie fiind sporit și de prevederile art. II (2) din Legea nr. 353/2007 ...";.

   Cu toate acestea, expertul a acceptat exclusiv interpretarea pârâtului- intimat T. Mun. T., realizând o adevărată judecată pe fond a cauzei.

   Concluziile expertului în ce privește salariul de încadrare au influențat vădit drepturile recurentei privitoare la stabilirea corectă a drepturilor salariale constând în sporul de fidelitate și sporul de suprasolicitare neuropsihică cuvenit.

   Toate aceste observații aduse la cunoștința instanței de judecată prin obiecțiunile formulate de recurenta, justifică o completare a raportului de

   expertiză cu variante contabile de calcul corespunzătoare susținerilor recurentei, în sensul indicării cuantumului salariului și al celorlalte drepturi salariale raportat la incidența tuturor actelor normative și nu doar la cele apreciate de către dl, expert a fi corecte.

   Această obligație subzistă în sarcina expertului judiciar în condițiile în care părțile contestă exact incidența anumitor dispoziții legale.

   Prin îndeplinirea conformă a obligațiilor sale, s-ar fi reușit expunerea judicioasă în fața instanței de fond a unei opinii contabile corecte și conforme legii.

   Cu toate acestea, prin răspunsul la obiecțiunile formulate, nu s-a dat curs solicitărilor recurentei, cu motivarea că "încă o variantă de calcul ar fi fost un demers inutil care, în plus, ar fi majorat costurile expertizei";, precum și că reglementările actelor normative aplicabile "au un caracter atât de tehnic încât chiar și un profesionist contabil reușește cu greu să le înțeleagă și să le prezinte explicit";.

   În această situație, având în vederea complexitatea unei interpretări corecte a actelor normative aplicabile în speță (atributul instanței de judecată), precum și refuzul expertului de a răspunde corespunzător obiecțiunilor formulate și admise de instanță, a apreciat necesară completarea probațiunii cu o nouă expertiză judiciară contabilă în scopul obținerii unei hotărâri judicioase, bazată pe probe complete și pertinente și nu doar interpretări forțate.

   Cererea formulată de recurenta în acest sens a fost respinsă de instanța de fond, fapt ce a culminat cu respingerea cererii de chemare în judecată fără a tine cont în mod corect și complet nici măcar de concluziile expertizei și a răspunsurilor la obiecțiuni, prin care s-a reținut că recurenta este îndreptățită la acordarea sumei de 1.728 lei reprezentând sporul de fidelitate neacordat și sumei de 1.476 lei reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică neacordat.

   Or, această soluție este expresia clară a confuziei în care s-a aflat instanța de fond cu privire la incidența actelor normative și la stabilirea corectă a drepturilor salariale cuvenite recurentei, fapt ce se datorează unei expertize conta bile judiciare incomplete.

   În considerarea celor expuse mai sus și în temeiul art. 304¹C.pr.civ., solicită instanței admiterea recursului în sensul admiterii cererii de casare a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării unei noi expertize conta bile judiciare.

   Mai mult decât atât, casarea hotărârii atacate se impune și prin prisma prevederilor art. 312 alin. 3 teza a 2-a C.pr.civ., conform cărora "dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară";.

   În ceea ce privește solicitarea de mordificare a sentinței atacate, recurenta își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ..

   Astfel cum a arătat la punctul anterior din prezentele motive de recurs, soluția instanței de fond s-a bazat în mod trunchiat pe prevederile legale aplicabile și chiar și pe concluziile expertizei efectuată în cauză, determinând pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale.

   Referitor la salariul de încadrare (de bază) al recurentei.

   În mod constant stabilirea salariilor de bază de către instituția pârâtă s-a efectuat cu nesocotirea normelor aplicabile cuprinse în textele normative în materie, respectiv prin aplicarea incorectă a coeficienților de evaluare la salariul de bază și prin efectuarea calculului pornind de la un cuantum eronat al salariului de bază.

   Pentru o determinare corectă a drepturilor salariale cuvenite acesteia se impune o analiză temeinică a actelor normative specifice instituțiilor publice de cultură și a celor ce reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, având în vedere perioada de aplicabilitate a fiecăreia dintre aceste acte.

   Astfel cum arătat instanței de fond, conform art. 24 din H.G. nr. 125/1999, conducerea instituției utilizează rezultatele obținute din evaluări și în scopul distribuirii fondului de salarii, identificat ca sursă pentru diferențieri salariale, și stabilirea salariilor de bază individuale între limite.

   De asemenea, potrivit art. 26 alin. (2) stabilirea salariilor de bază individuale între limite se face pe baza rezultatelor evaluării performanțelor profesionale ale angajatului, în raport cu cerințele postului.

   Prin urmare, la calculul salariului de bază al recurentei recurente, pârâtul- intimat trebuia să aibă în vedere coeficientul obținut în urma evaluării profesionale individuale, respectiv coeficientul maxim obținut de 5 puncte ce a fost păstrat și pentru anii următori.

   Potrivit O.G. nr. 10/2007 și OG nr. 10/2008, salariile de bază prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 24/2000 se majorează corespunzător procentelor menționate în ordonanțele menționate, precum și corespunzător evaluărilor performanțelor profesionale individuale realizate pentru anul anterior.

   Din analiza dispozițiilor art. 50 din HG nr. 1672/2008 rezultă că salariații pot opta pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, și evaluarea performanțelor profesionale individuale, realizată conform H.G. nr. 125/1999.

   Opțiunea salariatului în ceea ce privește evaluarea conform H.G. nr. 125/1999 nu contravine reglementărilor prevăzute de O.G. nr. 21/2007 referitoare la stabilirea salariului de bază, în condițiile în care formula prevăzută de H.G. nr. 125/1999 stabilește doar coeficientul de multiplicare și nu calculul salariului.

   Acest aspect a constituit obiectul controversei din speța dedusă judecății, fiind tratat cu superficialitate atât prin expertiza efectuată în cauză cât și prin hotărârea pronunțată, căreia îi lipsește cu desăvârși re o motivare concludentă.

   Reiterează în fața instanței de recurs faptul că din analiza coroborată a dispozițiilor amintite se poate concluziona faptul că metoda de stabilire a salariului de bază prin raportare la coeficientul de evaluare profesională obținut prin aplicarea Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 125/1999 este corectă și legală, contrar celor susținute prin expertiza efectuată în cauză.

   În acest moment al raționamentului expus intervine calculul contabil ce a fost refuzat de către expert a fi efectuat în fața instanței de fond și care ar fi indicat sumele corecte și lega le la care recurenta sunt îndreptățită.

   Astfel, aplicând formula indicată de H.G. nr. 125/1999 prin coeficienții prevăzuți de Anexa - Funcții artistice de specialitate la O.G. nr. 21/2007 se obține coeficientul de multiplicare maxim prevăzut de O.G. nr. 21/2007, respectiv 9.76, care se va înmulți cu valoarea punctului de referință dată de Anexă, respectiv 45, obținându-se astfel adaosul de 439 lei la salariul prevăzut de grilă.

   Acest adaos de 439 lei aferent performanței recurentei se va adăuga la cuantumul salariului de bază maxim aferent perioadei_ -_ prevăzut de anexele actelor normative menționate precum și de expertiza judiciară efectuată în cauză.

   În mod logic, diferența dintre salariul de bază acordat și cel cuvenit acesteia în considerarea celor de mai sus se ridică la valoarea de 11.201 lei.

   La suma rezultată se vor adăuga sporurile de vechime, de fidelitate și de suprasolicitare neuropsihică și se vor scădea contribuțiile datorate statului, obținându-se astfel suma reprezentând drepturile salariale cuvenite recurentei în aplicarea corectă a legii.

   În concluzie, salariul de bază cuvenit recurentei nu a fost corect stabilit de către pârât, iar soluția instanței de fond se impune a fi modificată în sensul recunoașterii dreptului recurentei la acordarea diferenței între salariul de bază cuvenit și cel efectiv încasat.

   Referitor la sporul de fidelitate (15%) și sporul de suprasolicitare neuropsihică (5%).

   Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și în baza prevederilor art. 30 alin. 6 raportate la prevederile art. 7 alin. 1, art. 29 alin. 1, respectiv art. 7 alin. 2 și art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pârâtul datorează recurentei sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază aferent perioadei 01.01. -_, opinie asumată și prin expertiza judiciară efectuată în cauză, însă prin raportare la un cuantum greșit al salariului de bază.

   Tot în baza expertizei efectuată în cauză și a prevederilor art. 151 alin. 3 din O.G. nr. 21/2007 raportate la prevederile art. 45 alin. 1 lit. g) din CCM Cultură, precum și în baza prev. art. 30 alin. 6 raportate la art. 7 alin. 1-3 lit.c) și art. 29 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 pârâtul era obligat să plătească recurentei sporul de suprasolicitare neuropsihică în cuantum brut de 5% din salariul de bază pentru perioada_ -_, respectiv 01.01. -_ .

   Calculul corect al diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate de recurenta se poate reflecta doar prin raportare la un alt cuantum al salariului de bază, astfel cum acesta a fost stabilit și prin expertiza extrajudiciară depusă la dosarul instanței de fond.

   Acest calcul se poate determina fie prin efectuarea unei noi expertize contabile în fața instanței de fond, fie prin luarea în considerare a sumelor evidențiate în notele de ședință depuse cu ocazia judecării fondului cauzei în fața Tribunalului Cluj.

   Instanța de fond face referire la Legea nr. 330/2009 aplicabilă pentru perioada_ 0-_, însă omite să evidențieze acele prevederi ce reglementează sporurile de fidelitate și de suprasolicitare neuropsihică.

   Prin urmare, contrar celor reținute prin Sentința civilă nr. 12486/2012, Legea nr. 330/2009 reglementează un sistem de salarizare ce are la bază principiile regăsite în art. 3 din legea menționată, potrivit cărora se vor lua în considerare sporurile, adaosurile salariale, majorările și alte drepturi de natură salarială "recunoscute sau stabilite, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, [...] prin acte de negociere colectivă";, care se regăsesc în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază.

   Având în vedere că acordarea sporurilor s-a efectuat în anii anteriori în baza prevederilor CCM Cultură și în considerarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009 ce recunosc aplicabilitatea convențiilor colective în materia sporurilor, apreciază că neacordarea acestora de către pârâtul-intimat a fost contrară legii, motiv pentru care soluția instanței de fond trebuie modificată în sensul recunoașterii îndreptățirii recurentei la sporul de fidelitate și cel de suprasolicitare neuropsihică pe perioada_ -_ .

   Obligația pârâtului de respectare a condițiilor de muncă astfel cum acestea sunt prevăzute în cadrul contractului individual de muncă și a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

   Trebuie subliniat faptul că susținerea conform căreia recurenta este izolată

   8 ore/zi într-o încăpere trebuie interpretată în sensul corespunzător fișei

   postului, atribuțiilor ce revin unui actor cu studii superioare, respectiv repartizarea corectă a actorilor în producțiile instituției, respectându-se dreptul legal privind pauza de masă și sarcinile conforme cu fișa postului.

   Aceste aspecte sunt susținute de materialul probatoriu administrat în cauză, putând concluziona faptul că un astfel de tratament reprezintă o flagrantă încălcare atât a principiilor de egalitate de tratament și nediscriminare prevăzute de Constituție, cât și a principiilor care guvernează relațiile de muncă, expres prevăzute de Codul muncii.

   Motivația că nu managerul impune distribuția nu se justifică, deoarece d- na director este cea care invita regizorii artistici sau actorii colaboratori în teatru prin încheierea unor contracte de colaborare cu aceștia.

   În perioada în discuție, neexistând un Consiliu Artistic, așa cum prevedea CCM Cultură, s-a facilitat conducerii pârâtului colaborarea cu actori și regizori potrivit unor alegeri subiective, nerespectând dreptul la șanse și tratamente egale pentru toți angajații instituției teatrale.

   Trebuie menționat că din 11 premiere jucate la T. M. în 2011, recurenta, actor 15, a fost distribuită în doar 3 spectacole, un număr insuficient pentru realizarea normei unui actor 15. De subliniat este că managerul a preferat actori debutanți aduși ocazional prin colaborare.

   Cu privire la acest aspect, instanța de fond a reiterat susținerile pârâtului, conform cărora recurenta își desfășoară activitatea în condiții de muncă rezonabile, având acces la dotări cu aparatură audio - TV și sport.

   Dacă raportul de muncă al recurentei cu pârâtul-intimat ar presupune astfel de activități relaxante ar fi de înțeles condițiile de muncă, însă, așa cum a subliniat, refuzul de a fi inclusă în distribuțiile teatrului, abordarea unui tratament inegal fața de angajați, nerecunoașterea de către conducere a atribuțiilor ce îi revin conform studiilor recurentei și fișei postului nu reprezintă altceva decât un tratament abuziv și discriminatoriu ce trebuie corectat de către instanță.

   Reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

   În cazul în care instanța de recurs va menține hotărârea instanței de fond, menționează faptul că recurenta a fost obligată la plata unui cuantum excesiv al cheltuielilor de judecată ce trebuie redus în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă.

   Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți în procesul civil. Totodată, cheltuielile de judecată au caracter de sancțiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Prin obligarea la plata acestora trebuie să se realizeze acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții care a câștigat procesul.

   În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

   De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele Costin contra României și Johana Huber contra României, a statuat, în privința cheltuielilor de judecată, că acestea trebuie să fie necesare și efectuate real, în limita unui cuantum rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

   În condițiile în care în cadrul procesului s-a dispus efectuarea unei expertize conta bile tocmai pentru a se lămuri aspectele complexe ale cauzei,

   respectiv calculele conta bile prevăzute de legile aplicabile, onorariul avocațial plătit de pârât în cuantum de 5.000 lei este nejustificat.

   Prin întâmpinarea depusă de pârâtul T. M. T.

   s-a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca legală și temeinică.

   Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, următoarele:

   În perioada_ -_, salariul de bază al reclamantei a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 27 din HG nr. 125/1999 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performantelor profesionale individuale și de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de baza între limite pentru instituțiile publice de cultura, formula de calcul a salariului de bază având ca și componente punctajul obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale, determinat potrivit metodologiei specificată în aceast act nromativ, și valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului bugetar.

   În perioada de referință reclamanta a obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale, punctajul maxim 5, și în funcție de acesta i-a fost stabilit salariul de bază corespunzător potrivit prevederilor HG nr. 125/1999.

   Prin Legea nr. 353/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, a fost introdus art. 15¹având următorul conținut "(1) Salariile de bază și indemnizațiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic și administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă. (2) E. luarea personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate în vederea stabilirii salariilor de bază se face conform normelor metodologice elaborate de M. Culturii și cultelor. (3) La salariile de bază stabilite conform prevederilor alin. (1) se pot adăuga premii, stimulente, precum și sporuri prevăzute de lege sau în contractul colectiv de muncă pe ramură, în limitele bugetului aprobat.";

   Acest act normativ stabilește o nouă formulă de calcul a salariului de bază pentru personalul artistic dar, în același timp, stabilește și o nouă metodologie de evaluare a performanțelor profesionale individuale, astfel cum acestea sunt reglementate prin prevederile HG nr. 1672 din 10 decembrie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate din instituțiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază, actul normativ devenind aplicabil de la data intrării în vigoare a normelor metodologice date în aplicarea lui.

   Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din HG nr. 1672/2008 "(1) Prezentele norme metodologice stabilesc principiile, regulile și procedura de evaluare anuală a personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate încadrat cu contract

   individual de muncă în instituțiile de spectacole sau concerte, în vederea stabilirii salariilor de bază între limitele din grila prevăzută în anexa la Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2007, denumită în continuare grilă."; Procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale este cea prevăzută la art. 9 și urm din Norme iar salariul de bază se stabilește potrivit formulei prevăzute la art. 30.

   Însă, potrivit dispozițiilor art. 50 din HG nr. 1672/2008 "(1) Pentru perioada 1 ianuarie-31 august 2009 salariații din cadrul personalului de

   specialitate pot opta pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, și evaluarea performanțelor profesionale individuale, realizată conform Hotărârii Guvernului nr. 125/1999.

   (2) Salariații care au optat conform prevederilor alin. (1) își pot menține respectiva opțiune pe o durată de 3 ani, după expirarea căreia li se aplică prevederile prezentei norme metodologice. (3) Comunicarea de către salariați a opțiunii lor se face în termenul prevăzut la art. 49 alin. (2), respectiv în termenul prevăzut la art. 34 alin. (1).";

   Uzând de dreptul conferit potrivit art. 50 din HG nr. 1672/2008, reclamanta a optat, prin cererea înregistartă la pârât sub nr. 277/_, f. 66 dosar fond, pentru metodologia de evaluare prevăzută de HG nr. 125/1999, optând astfel, implicit, și pentru stabilirea salariului de bază în conformitate cu prevederile acestui act normativ.

   Prin prezentul demers judiciar, se reclamă de către recurentă greșita stabilire a salariului de bază, începând cu data de_, și, implicit greșita stabilire a sporurilor de fidelitate de 15% și de suprasolicitare neuropsihică de 5%, care ar fi trebuit să fie raportate la un alt salariu de bază, obținut prin luarea în considerare a formulei prevăztă de HG nr. 125/1999 însă prin aplicarea coeficienților prevăzuți la Anexa la OG nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007. Altfel spus, reclamanta recurentă solicită stabilirea salariului de bază după o nouă formulă de calcul, distinctă de cele prevăzute prin dispozițiile legale,

   formulă ce presupune combinarea elementelor de calcul din două acte normative diferite, or, o astfel o formulă de calcul, în condițiile în care nu este prevăzută de lege, nu poate fi aplicabilă.

   Prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit la fondul cauzei de către expert Culda I., s-a concluzionat corecta stabilire a salariului de bază și implicit a sporurilor, în raport de prevederile HG nr. 125/1999, acesta fiind actul normativ care, în mod corect, a fost avut în vedere la stabilirea salarizării reclamantei recurente, astfel că o nouă variantă de calcul a salariului care ar fi trebuit să țină sesama de solicitările reclamantei, ar fi fost inutilă.

   Așadar, prima instanță, preluând concluziile raportului de expertiză, în mod corect a respins cererea reclamantei de completare a acestuia cu o nouă variantă, în condițiile în care formula de calcul propusă de reclamantă nu-și găsește corespondent în dispozițiile legale.

   Începând cu data de 1 ianuarie 2010, salariul recurentei reclamante a fost stabilit înconformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și cu cele cuprinse în OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar.

   Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că

   "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";

   Art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a

   fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indem- nizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna de- cembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta po- trivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz,

   indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";

   Potrivit art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.

   Reținând dispozițiile art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și precum și pe cele cuprinse la art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, Curtea concluzionează că, începând cu data de 1 ianuarie 2010 reclamanta era îndreptățită să beneficieze de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, astfel cum acesta în mod corect a fost stabilit de pârâtă, potrivit considerenteleor anterior expuse.

   Prin intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată.

   Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.

   În ceea ce privește invocarea de către recurentă a prevederilor contractului colectiv de muncă, Curtea reține prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010, potrivit cărora "în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009";.

   De asemeena, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/2006, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, "contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";

   Totodată, art. 157 alin. 2 din C.muncii statuează că "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";

   Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.

   Prin urmare, reclamanta se poate prevala de acordarea unor sporuri prin contractul colectiv de muncă, în cuantumul menționat de acesta, numai în măsura în care prevederile contractuale își găsesc corespondent în dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului bugetar.

   În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta la fondul cauzei, Curtea constată că acesta este fondat, potrivit Ordinului de plată nr. 245/_ și facturii nr. 77/_, f. 555-556 dosar fond, cuantumul onoraiului avocațial era de 1.000 lei, sumă cu mult inferioară față de cea la care a fost obligată reclamanta, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., va fi admis în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat, sub aspectul modificării cuantumului cheltuielilor de judecată.

   Referitor la acordarea cheltuilelilor de judecată în recurs, va fi respinsă cererea recurentei formulată în acest sens, reținând faptul că recursul a fost admis doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei, în aceste limite poziția procesuală a pârâtului intimat fiind de recunoaștere a pretențiilor recurentei, fiind incidente astfel prevederile art. 275 C.pr.civ..

   PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

   D E C I D E

   Admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de reclamanta S.

2. L. împotriva Sentinței civile nr. 12486 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pe reclamanta S. D. L. să plătească pârâtului T. M. T. suma de

1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Respinge cererea recurentei privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S. -C. B. I. -R. M. C. M.

cu opinie separată, în sensul admiterii în parte a recursului, modificării în

parte a sentinței și admiterii în parte a acțiunii.

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_ Jud.fond:E. B.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Analizând recursul formulat de către reclamanta Ș. D. L., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor legale și contractuale aplicabile în cauză, apreciez că acesta este în parte fondat

, pentru următoarele considerente:

În mod greșit, prin sentința civilă nr.12486 din_ pronunțată în dosarul nr._, Tribunalului Cluj a respins în totalitate acțiunea reclamantei Ș. D. L. în contradictoriu cu pârâtul T. M. T. .

Prin acțiunea inițială formulată de către reclamanta Ș. D. L., înregistrată sub nr.4191/117/_, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale neacordate începând cu anul 2007, constând în diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și salariile cuvenite reclamantei, calculate potrivit normelor aplicabile în vigoare, printre care s-au enumerat în motivare și dispozițiile O.G. nr.21/2007 aprobată prin Legea nr.353/2007, precum și cele ale Legii nr.330/2009.

În motivare acțiunii sale, reclamanta a mai arătat că, astfel cum rezultă din adresa nr.302/R/_ a D.M.P.S. Cluj, emisă în urma unui control efectuat la instituția angajatoare în cursul anului 2009, această instituție a constatat că:

"…în ceea ce privește salariul, angajații nu sunt înștiințați printr-o comunicare referitoare la situația actuală a salariului.";

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâtului T.

M. T. la plata drepturilor salariale neacordate constând în: diferența dintre salariul de încadrare efectiv încasat și salariul cuvenit, începând cu luna iunie 2007 și până la data de_, sporul de fidelitate de 15% pentru perioada _

-_ ; sporul de suprasolicitare de 5% pentru perioada decembrie 2008-_ ; sume actualizate cu dobânda legală.

S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială corectă potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009.

De asemenea, reclamanta a mai cerut instanței obligarea angajatorului la asigurarea de condiții de muncă nediscriminatorii și fără abuzuri, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și cel la nivel național.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta este salariata T. UI M. T., în calitate de actor studii superioare grad I.

Reclamanta a susținut prin acțiune și s-a probat în cauză că anual, în

ur ma e v alu ăr ii perf or manțelor ind iv idu ale, i s -a acordat calificativul maxim,respectiv 5,

acest calificativ fiind utilizat pentru stabilirea salariilor de bază între limitele minime și maxime pentru instituțiile publice de cultură.

De asemenea, reclamanta a mai susținut prin cererea de chemare în judecată faptul că până în anul 2010 angajatorul nu i-a comunicat deciziile de stabilire a salariului. Angajatorul, căruia îi revine sarcina probei în cauză nu a probat comunicarea unor asemenea decizii salariatei.

Prin decizia nr.11/_ de reîncadrare salarială a reclamantei în temeiul

dispozițiilor Legii nr.330/2009

, comunicată acesteia la data de_ (fila nr.69 dosar de fond), s-a stabilit că drepturile salariale ale acesteia, începând cu data de_, sunt în sumă de 2432 lei, cuprinzând: salariul din grilă pe luna decembrie 2009, de 1603 lei, sporul de vechime pe luna decmbrie 2009, în sumă de 407 lei, precum și sporurile conform contractului colectiv de muncă plătite acesteia în luna decmbrie 2009, respectiv: sporul de suprasolicitare-10%-160 lei și sporul de fidelitate-15%-264 lei.

De altfel, aceste drepturi salariale sunt înscrise și la poziția nr.57 din carnetul de muncă al reclamantei, fila nr.16 dosar de fond.

Reclamanta a contestat această decizie la ordonatorul de credite (filele nr.70-71 dosar de fond) la data de_, cerere înregistrată sub nr.225/_ ,

invocând faptul că angajatorul nu a stabilit salariul său pornind de la grila de

salarizare prevăzută de O.G. nr.21/2007 aprobată prin Legea nr.353/2007, astfel

încât și toate celelalte sporuri au fost în mod greșit calculate.

În cursul soluționării acesteia contestații, angajatorul emite decizia nr.37/_, prin care s-au modificat drepturile salariale ale reclamantei, începând cu data de_, salariul său de bază fiind stabilit la suma de 1924

lei, fiind format din: "salariul din grilă, conform O.G. nr.10/2008 din luna

decembrie 2009, în sumă de 1603 lei și sporul de vechime aplicat la salariul de

bază din luna decembrie, de 321 lei.

Prin contestația înregistrată la angajator sub nr.329/_, (fila nr.9 dosar de fond), reclamanta a invocat că salariul său nu cuprinde coeficienții prevăzuți de O.G. nr.21/2007 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.353/2007.

Decizia nr.37/_ a fost comunicată reclamantei la data de_ (fila nr.72 dosar de fond). Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație soluționată la data_, decizia de respingere a contestației fiindu-i comunicată la data de_ .

Prin decizia nr.57/_, comunicată acesteia la data de_, s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr.11/_ .

Drepturile salariale în sumă totală de 1924 lei, stabilite începând cu data de_, sunt înscrise și în carnetul de muncă al reclamantei, la poziția nr.59 (fila nr.16 dosar de fond).

Practic, în cauză, astfel cum a am menționat anterior, reclamanta

formulează critici privind modul de sta bilire a drepturilor sale salariale pentru perioada iunie 2007-decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale și contractuale

în vigoare privind salarizarea personalului artistic din instituțiile publice de

cultură, contestând însă și modul în care aceasta a fost reîncadrată în ceea ce

privește drepturile sale salariale potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009 și ale O.G .

nr.1/2010, începând cu data de_ .

Consider că aces te critici sunt î n mare parte fo ndate , pentru

următoarele considerente:

Astfel, după cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză, dar și din recunoașterea intimatului-pârât, salariul de încadrare al reclamantei nu s-a modificat, practic, din data de_ și până în prezent, fiind menținut la suma de 1603 lei, care reprezenta limita maximă prevăzută în grila de salarizare stabilită conform Anexei IV /2b la Legea nr.154/1998, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr.10/2008.

Având în vedere evoluția legislației privind salarizarea personalul artistic din instituțiile publice de spectacole, se constată că grilele de salarizare ale acestei categorii de angajați erau prevăzute într-o lege generală privind privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar, respectiv, în Legea nr.154/1998.

Trebuie subliniat însă că, după aprobarea O.G. nr.21/2007

privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, prin Legea nr.353/2007, legiuitorul a introdus, prin disp.art.12 coroborate cu art.151, prevederi speciale de salarizare a acestei categorii de personal, derogatorii de la normele generale în materia salarizării bugetarilor și care, în cazul reclamantei, nu au fost aplicate niciodată până la data abrogării acestor dispoziții prin art.48 pct.29 din Legea nr.330/2009.

În acest sens, prin Expunerea de motive a Guvernului în vederea adoptării acestui act normativ, s-a arătat la rubrica"Schimbări preconizate";, că

"Principalele modificări propuse prin noul cadru normativ privesc:…e)

reglementarea specifică a modului de încadrare,

de funcționare și de salarizare a

personalului instituțiilor de spectacole și concerte;";

De asemenea, la rubrica: "Alte informații";,

prin același act s-a arătat că:";Premisele adoptării proiectului de ordonanță se regăsesc și în necesitatea

implementării disp.art.33 din Constituția României, iar statul trebuie să asigure

sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservar ea

moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane și promovarea

valorilor culturale și artistice ale României în lume.";

Trebuie subliniat și faptul că, urmărind procesul legislativ ce a dus la adoptarea O.G.nr.21/2007, prevederile disp.art.12 și art.15¹au constituit de fapt amendamente ale Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de infomare în masă din cadrul Camerei deputaților, prezentate în Raportul asupra proiectului de lege privind adoptarea O.G. nr.21/2007, raport dezbătut în anul 2007 în nu mai puțin de zece ședințe.

Mai mult, având în vedere că art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 a prevăzut menținerea în plată a salariilor la care salariații bugetari erau îndreptățiți în luna decembrie 2009, fără ca acestea să fie afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, consider că reclamanta, prin neaplicarea dispozițiilor speciale ale O.G. nr.21/2007 până la sfârșitul anului 2009, a fost de fapt vătămată în drepturile sale și după data de _

, data intrării în vigoare a Legii cadru unice de salarizare.

Analizând dispozițiile legii speciale de salarizare aplicabilă categoriei profesionale din care face parte reclamanta până la data de_, se constată, în primul rând, că, potrivit art.12 alin.1 din O.G. nr.21/2007-modificat de pct. 6 al art.I din Legea nr. 353/2007, ce a aprobat această ordonanță-ce face parte

din capitolul III

al actului normativ, intitulat:";Personalul instituțiilor d e

spectacole sau concerte";,

funcționarea instituțiilor de spectacole sau concerte se asigură de către personalul artistic, tehnic și de către personalul administrativ care, de regulă, își desfășoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă.

Conform alin.2 din același articol, personalul artistic, tehnic și administrativ de specialitate din instituțiile de spectacole sau concerte, angajat, în condițiile legii, cu contract individual de muncă, se încadrează în funcțiile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță.

Prin urmare, consider că nu pot fi reținute în cauză concluziile expertului Culda I., care, în raportul de exepertiză efectuat la judecarea fondului cauzei (fila ce urmează după fila nr.340, nenumerotată din eroare), a precizat că reclamantei nu-i poate fi aplicată salarizarea prevăzută de legea specială, respectiv, de O.G. nr.21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007, pe de o parte, întrucât aceasta ar fi presupus încadrarea sa în altă funcție, prevăzută în acest act normativ, ceea ce nu s-a probat în cauză, iar, pe de altă parte, întrucât "comparând limitele de salarizare (s.n., pe care le calculase conform acestor dispoziții legale speciale) cu cele din Anexa IV/2b la O.G. nr.10/2008 se observă o creștere atât de mare încât este greu de crezut că ar fi fost admisă de către legiuitor";.

Față de aceste considerații efectuate de către expert asupra legislației aplicabile în cauză, trebuie să avem în vedere, în primul rand, că scopul unei lucrări de specialitate, a unei expertize contabile nu este cea de stabilire a legilor aplicabile unui anumit litigiu, aceasta fiind atribuția instanței.

De altfel, primei instanțe îi revenea în acet sens, în raport de motivele invocate de către reclamantă prin acțiune și precizări, atribuția de a stabili dacă prevederile O.G. nr.21/2007, precum și prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, îi erau sau nu aplicabile acesteia în privința stabilirii salariului său în perioada indicată prin acțiune, cu consecințe și în ceea ce privește salarizarea sa ulterior datei de_ și să încuviințeze o probă cu expertiza contabilă, stabilind obiectivele corespunzătoare, doar ulterior clarificării acestor chestiuni.

În al doilea rând, se observă că expertul, concluzionând asupra legilor aplicabile drepturilor salariale ale reclamantei după cum am menționat anterior,

încalcă de fapt în mod evident dispozițiile art.12 alin.2 din O.G. nr.21/2007, pentru a căror aplicare nu era prevăzută nicio condiționare sau amânare.

Acesta a arătat astfel, prin raportul de expertiză efectuat (fila nr.340 bis dosar de fond) că, prin noua lege de salarizare, gradele profesionale sunt înlocuite cu categorii profesionale, "…ceea ce presupune o decizie de reîncadrare/act adițional la CIM, precedat de aprobarea încadrării în categoria I sau II….";.

În acest sens, se observă, de fapt, și o primă încălcare a drepturilor reclamantei de către angajator, având în vedre că, prin nesocotirea acestor dispoziții, acesta nu a dispus, începând cu data intării în vigoare a Legii nr. 353/2007, încadrarea acesteia în funcția prevăzută în anexa care face parte integrantă din O.G. nr.21/2007, respectiv cea de: "actor teatru S categoria I";, menționată la punctul A.a).1 din anexă.

Se mai remarcă faptul că neefectuarea de către angajator a acestei

încadrări, astfel cum rezultă din carnetul de muncă al reclamantei, încălcându -se

disp.art.12 alin.2 din O.G.nr.21/2007, aprobată prin Legea nr.353/2007, nu

poate fi invocată p entru lipsirea recla mantei de drepturil e salariale cuvenite

potrivit acestui act normativ

.

De altfel, reținerea concluziilor expertului în acest sens ar însemna ca intimata să-și poată invoca în cauză propria culpă.

După această operațiune de încadrare în funcțiile prevăzute în anexa la O.G.nr.21/2007, legiuitorul a prevăzut că personalul artistic trebuia să fie și salarizat, potrivit art.15¹din acest act normativ, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare și a valorii de referință corespunzătoare acestor funcții, astfel cum aceste elemente au fost reglementate prin aceeași anexă la legea specială.

Astfel, conform art.151 alin.1 din O.G.nr.21/2007

introdus de pct.9 al art.I din LEGEA nr. 353/2007

, salariile de bază și indemnizațiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic și administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă.

Potrivit disp.art.7 alin.2 din Legea nr.24/2000,republicată, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, prin modul de exprimare actul normativ trebuie sa asigure dispozitiilor sale un caracter obligatoriu și, conform alin.3 al aceluiași articol, dispozitiile cuprinse in actul normativ pot fi, dupa caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; iar aceste situatii trebuie sa rezulte expres din redactarea normelor.

Analizând prevederile art.15¹

alin.1 din O.G.nr.21/2007, consider că din aceste dispoziții rezultă în mod expres că acestea sunt imperative, legiuitorul reglementând situația salariilor de bază ale personalului artistic prin folosirea terminologiei "se stabilesc"; (nu prin cea :"se pot stabili"; sau "se pot stabili în funcție de opțiunea salariatului";) și sunt derogatorii de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, astfel cum rezultă chiar din acest text de lege.

De altfel, conform art.14 din Legea nr.24/2000, intitulat "Reglementari speciale si derogatorii";, o reglementare din aceeasi materie si de acelasi nivel poate fi cuprinsa într-un alt act normativ, daca are caracter special fata de actul ce cuprinde reglementarea generala in materie.

De asemenea, art.61 din Legea nr.24/2000, intitulat "Norma derogatorie";, prevede că: "Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la ...", urmata de mentionarea reglementarii de la care se deroga. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza.

Mai trebuie menționat că disp.art.151 din O.G.nr.21/2007, prevede, la alin.2, că evaluarea personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate în vederea stabilirii salariilor de bază se face conform normelor metodologice elaborate de M. Culturii și Cultelor.

De asemenea, art.322 din O.G.nr.21/2007, introdus de pct.22 din Legea nr.353/2007, prevede că normele metodologice prevăzute la art. 15¹alin.2 se elaborează de M. Culturii și Cultelor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței.

Conform alin.1 al art. II din Legea nr.353/2007, dispozițiile art. 15¹din O.G.nr.21/2007,cu modificările și completările aduse prin această lege, intră în vigoare și se aplică începând cu data de 1 septembrie 2008, în mod eșalonat, în conformitate cu prevederile cuprinse în normele metodologice elaborate de M. Culturii și Cultelor potrivit dispozițiilor art. 322din O.G.nr. 21/2007.

Conform alin.2 al aceluiași articol

, la data intrării în vigoare a

dispozițiilor art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 ,

cu modificările și completările aduse prin prezenta lege: a) prevederile anexei nr. IV/2c la

Ordonanța Guvernului nr. 10/2007

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 24/2000

privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998

privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.

231/2007, se modifică în mod corespunzător.

Prin urmare, având în vedere faptul că, de fapt, conform precizărilor la acțiunea formulată, reclamanta pretinde că, în temeiul Legii nr.353/2007, este îndreptățită la un salariu de încadrare calculat prin aplicarea coeficientului maxim, de 9,76, prevăzut în Anexa I la O.G. nr.21/2007, pentru funcția în care trebuia să fie încadrată, la valoarea de referință de 450 lei, consider că în cauză se putea pune problema unui asemenea mod de salarizare doar începând cu data de 1 septembrie 2008,

dată de la care, conform disp. alin.1 al art. II din Legea nr.353/2007

, au intrat în vigoare și "se aplică"; dispozițiile art. 151 din O.G.nr.21/2007.

Î n speță, problema supusă jurisd icției muncii este însă faptul că, aceste

prevederi legale de salarizare speciale și derogatorii , deși intrate în vigoare la

data de 1 septembrie 2008, nu s-au aplicat reclamantei niciodată până la data

abrogării acestora prin Legea nr.330/2009, ceea ce af ectat, după cum voi

argumenta în cele ce urmează și salarizarea sa actuală, stabilită după data

de_ .

Consider că, pentru acest motiv, cererile reclamantei având ca obiect obligarea intimatei la despăgubiri reprezentând diferențele salariale ce i s-ar fi cuvenit acesteia prin aplicarea tuturor dispozițiilor legale și contractuale în vigoare sunt fondate, aceasta suferind în mod cert o vătămare a drepturilor pe care le avea, în calitate de salariat, prin neaplicarea

dispozițiilor art.151 din O.G.nr.21/2007 în întreaga perioadă de timp în care acestea au fost în vigoare.

Conform doctrinei și practicii judiciare, un act normativ este adoptat în scopul de fi aplicat persoanelor cărora li se adresează, nefiind admisibilă o suspendare a aplicării acestuia, a exercitării drepturilor prevăzute de lege, până la data abrogării sale, întrucât aceasta ar echivala cu reglementarea unei situații fictive.

Cunoaștem că, potrivit disp.art.6 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele obligatorii de tehnică legislativă, proiectul de act normativ trebuie sa instituie reguli necesare, suficiente si posibile care sa conduca la o cât mai mare stabilitate si eficienta legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie sa fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativa a statului roman si cerintele corelarii cu ansamblul reglementarilor interne, precum si ale armonizarii legislatiei nationale cu legislatia comunitara si cu tratatele internationale la care Romania este parte.

A. .2

al aceluiași articol prevede că pentru fundamentarea noii reglementari se va porni de la dezideratele sociale prezente si de perspectivă, precum si de la insuficientele legislatiei in vigoare

.

Astfel, consider că legiuitorul a apreciat ca fiind insuficientă legislația generală în vigoare cu privire la salarizarea personalului bugetar, că se impune adoptarea unei norme speciale cu privire la salarizarea personalului artistic din instituțiile publice de spectacole, care să stabilească, astfel cum subliniază și expertul desemnat în cauză, drepturi salariale majorate, având în vedere specificul activității desfășurate în acest sector de activitate, pentru ca ulterior, timp de ani de zile, angajatorii să nu aplice aceste prevederi și, mai mult, acestea să fie abrogate, fără să fi fost în fapt aplicate acestei categorii de personal, după cum rezultă din încheierea de dezbateri și din pozițiile exprimate în acest sens de către autoritățile publice.

În acest sens, reprezentantul T. ui T., întrebat în cursul dezbaterilor asupra fondului prezentului recurs de către instanța de control judiciar dacă poate preciza câți dintre salariații acestei instituții publice de spectacole au fost salarizați potrivit dispozițiilor art.15¹din O.G.nr.21/2007 începând de la data intrării în vigoare a acestora și până la data abrogării lor, pe data de_, a răspuns cu că: "Niciunul dintre angajați nu a fost salarizat potrivit prevederilor legii speciale";.

Astfel, prin adresa nr.2739/MCS/_, M. Munciii, Familiei și

Protecției Sociale (fila nr.77 dosar de fond), a precizat următoarele :

"Î n anul 2009, salarizarea personalului unităților de cul tură s -a făcut

potrivit OUG nr.41/2009, OG 10/2008. Unele funcții de c onducere din aceste

unități erau stabilite prin O.G. nr.21/2007, aprobată cu mo dificări și completări

prin Legea nr.353/2007.";

De asemenea, C. Local al Municipiului T., în subordinea căruia

funcționează T. M. T., a precizat,

prin concluziile scrise formulate la judecarea cauzei în primă instanță (fila nr.541 dosar de fond), următoarele:

"De disp.O.G. nr.21/2007 și ale Anexei reclamanta putea eventual

beneficia doar:

……..

"dacă în cadrul T. ui M. T. s-ar fi decis modalitateaa de evaluare

conform H.G. nr.1672/2008, ceea ce nu a fost cazul, deoarece toți salariații T.

ui Mun.T. au optat la acel moment pt. evaluare cf. H.G.nr.125/1999, respectiv

pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzute de Legea

nr.154/1998 și actele subsecvente.";

Consider că, având în vedere cele mai sus menționate, trebuie constatat că, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând un demers legislativ similar, a stabilit, prin decizia nr.XXIII din_ pronunțată într-un recurs în interesul legii, următoarele:

"Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a încetat să mai fie prevăzut după trecerea a 2 ani, în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor doi ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge în situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.";

Situația salarizării reclamantei, începând cu data de 1 septembrie 2008

este similară în cauză,

întrucât, după cum voi motiva în cele ce urmează, Guvernul, prin art.50

din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor art.15¹

din O.G.nr.21/2007 aprobate prin H.G.nr.1.672 din 2008, a adăugat practic la

lege următoarele

:

"(1) Pentru perioada 1 ianuarie-31 august 2009 salariații din cadrul personalului de specialitate pot opta pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, și evaluarea performanțelor profesionale individuale, realizată conform Hotărârii Guvernului nr. 125/1999.

(2) Salariații care au optat conform prevederilor alin. (1) își pot menține respectiva opțiune pe o durată de 3 ani, după expirarea căreia li se aplică prevederile prezentei norme metodologice.";

Mai trebuie mențio nat că, de fapt, a ceste prevederi contravin, în mod

evident, dispozițiilor Legii speciale de salarizar e nr.353/2007, care, după ce, în art.II alin.1, prevăd cu certitudine data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007

, respectiv, 1 septembrie2008

, stabilesc, prin alin.2 al aceluiași articol

, că, la data intrării în vigoare a

acestor dispoziții, prevederile anexei nr.IV/2c la Ordonanța Guvernului nr. 10/2007

, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, privind drepturile salariale ale personalului bugetar salarizat potrivit Legii nr.154/1998, se

modifică în mod corespunzător.

Practic, această modificare legislativă, prevede clar că de la data intrării în vigoare a dispozițiilor speciale de salarizare, respectiv, 1 septembrie 2008, anexele ce detaliază coeficienții de salarizare aplicabili acestei categorii de personal, din care face parte reclamanta, înlocuiesc anexa nr.IV/2c la Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind personalul salarizat potrivit Legii nr.154/1998, ce era aplicabilă personalului din instituțiile de spectacole.

În consecință, și aplicarea disp.ar t.50 din Normele aprobate prin H.G.nr._ presupune ca reclamantei să-i fie aplicată de fapt de către

angajator o normă legală în privința căreia a intervenit, prin v oința clar

ex primată a legiu itorului, evenimentul legislativ al modificării, astfel cum

acesta este definit de Legea nr.24/2000 republicată, privind normele de

tehnică legislativă.

Mai trebuie menționat în acest sens, că nu trebuie confundată intrarea în vigoare a legii, cu aplicarea sa eșalonată, întrucât, după cum rezultă din art.II alin.1 a Legii nr.353/2007, există stabilită o dată certă de intrare în vigoare a dispozițiilor speciale de salarizare, aceasta fiind, de altfel, și cerința legii privind normele de tehnică legislativă în situația în care legiutorul optează ca anumite prevederi legale să intre în vigoare la alte date decât cele stabilite potrivit cadrului general în materie.

Astfel, pe de o parte, Guvernul a transformat de fapt, prin alin.1 alart.50, sistemul de salarizare stabilit de legea specială, din unul obligatori u

de aplicat întregului personal artistic, în unul opțional, iar prin alin.2, și -a

asigurat de fapt o suspendare a aplicării dispozițiilor O.G.nr.21/2007 pe o

durată de 3 ani, perioadă în care a intervenit însă și abrogarea acestor

prevederi, prin art.48 din Legea cadru 330/2009.

Drept consecință, pentru reclamantă, se poate conchide că dispozițiile art.151 din O.G.nr.21/2007 au constituit o reglementare a unei situații juridice fictive,

în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.XXIII din_ .

Mai mult, conform disp. art.64 alin.1 din Legea nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă, "În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelasi nivel sau de nivel superior. În aceasta situatie se vor prevedea, in mod expres, data la care se produce suspendarea, precum si durata ei determinată.";

În speță, practic, suspendarea aplicării dispozițiilor de salarizare ale O.G. nr.21/2007 s-a produs, ce-i drept într-un mod mascat de dreptul de opțiune al salariatului, în mod nelegal, print-un act normativ inferior, dat în aplicarea legii, respectiv, o hotărâre de govern.

Apreciez că în cauză, pentru motivele deja în mod sintetic expuse, dar pe care le voi detalia în cele ce urmează, se impunea, în temeiul disp art.4 din Legea nr.554/2004, sesizarea din oficiu, după punerea în discuția prealabilă a părților, prin încheiere motivată, a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor H.G.nr._ și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a acesteia.

În cadrul completului de judecată ce judecă prezentul recurs nu s-a întrunit majoritatea de opinii necesară invocării, punerii în discuția părților și a sesizării instanței de contencios administrativ cu soluționarea unei asemenea excepții de nelegalitate, motiv pentru care voi expune în cele ce urmează și considerentele pentru care apreciez că era necesară în cauză soluționarea unei asemenea excepții de nelegalitate a prevederilor H.G.nr._ .

Ceea ce, în primul rand, instanțele de contencios administrativ analizează, atunci când sunt investite cu cereri în constatarea nelegalității unor acte administrative cu caracter normativ este respectarea cerinței ca acestea să se mențină în limitele stabilite de legea pe baza căreia au fost emise și a cărei executare o organizează, fără a conține solutii care sa contravină prevederilor acestora.

Potrivit disp.art.108 alin.2 din Constituția României, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

Prin jurisprudența s a constantă, Î . C urtea de C. și J ustiție

a reținut că: "În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

Consider că instanța de contencios administrativ trebuia sesizată cu excepția de nelegalitate a prevederilor H.G.nr._, întrucât acest act normativ,

departe de scopul p e care Constituția i l -a recunoscut, de a asigura aplicarea

dispozițiilor legale O.G.nr.21/2007, de a organiza executarea acestuia, a stabilit,

în mare parte adă ugând la lege, con diții care a u făcut practic inaplicabil e ,

neexecutabile, prevederile art.15¹

din O.G. nr.21/2007.

Trebuie reamintit astfel că, după cum rezultă și din preambulul hotărârii de guvern, acesta s-a emis doar în temeiul dispozițiilor art. 15¹alin.2 și al art.322

din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, ce prevedeau adoptarea de către Guvern a Normelor metodologice de evaluare a personalului artistic

, tehnic și administrativ de specialitate în vederea stabilirii salariilor de bază prevăzute de

ordonanța aprobată prin lege, ori, prin prevederile acestui act, s -a introdus de

fapt o modalitate de evaluare reformatoare în sistem, care, astfel cum voi motiva

în cele ce urmează, preconiza a produce efecte nu numai asupra remunerării

lucrătorilor cărora li se adresa, ci chiar asupra menținerii raporturilor de muncă

ale acestora, a funcției pe care acești salariați o obținuseră prin concursuri

legale.

Astfel, legea nouă, specială de salarizare nu prevedea că dispozițiile sale

derogatorii se vor aplica doar acelor angajați care vor realiza anumiți parametrii

cantitativi și calitati vi

și, mai mult, această lege, ce trebuia să fie previzibilă, n u

putea în niciun caz să conducă pe cei cărora li se adresa la interpretarea că s -a

avut în vedere o reformare a sistemului evaluării personalului din instituțiile

bugetare, în sensul ca aceștia să nu mai fie evaluați doar pentru activitatea pe

care au desfășurat-o în anul antrerior, ci și pentru cea viitoare.

Cu privire la baza legală a ingerinței statului, instanța europeană a decis în mod constant că expresia "prevăzută de lege";

care figurează în art.8,9,10 și 11 din Convenție impune nu numai o simplă existență a unor reglementări, ci privește însăși calitatea legii în cauză

, care trebuie să fie suficient de accesi bilă și

previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să-și adapteze conduita socială.

De asemenea, s-a stabilit că principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich împotriva Franței, hotărârea din_, paragraful 42).

De asemenea, Legea nr.353/2007 nu prevea că aceasta se va aplica numai

acelor lucrători care optau pentru acest mod de remunerare.

De altfel, luând în considerare concluziile expertului că aplicarea art.15¹și a anexei la O.G.nr.21/2007 ar fi condus la o majorare substanțială a salariului angajaților, practic, este de neconceput că, în lipsa condițiilor impuse și adăugate la lege prin hotărârea de guvern, ar fi existat vreun angajat care să nu opteze pentru acest mod de salarizare.

Dispozițiile art.15¹și cele ale anexei la O.G.nr. 21/2007 prevedeau doar că

toți cei care făce au parte din cat egoria personalului artistic, tehnic ș i

administrativ de spe cialitate vor fi salari zați în funcție de co eficienții prevăzuți î n

anexele la O.G.nr. 21/2007, astfel încât normele metodologice de evaluare a

angajaților în vederea stabilirii salarizării trebuiau doar să organizeze aplicarea

acestor dispoziții legale, în sensul ca evaluarea să conducă la diferențierea

coeficienților ce urmau să fie în mod concret utilizați pentru calculul salariului

fiecărui angajat, cu încadrarea acestora între cei minimi și maximi prevăzuți în

grila de salarizare.

De altfel, în acest se ns sunt și disp ozițiile art.1 alin.1 din No rmele apro bate

prin H.G.nr._, care prevăd scopul urmărit prin această reglementare

:"Prezentele norme metodologice stabilesc principiile, regulile si procedura de evaluare anuala a personalului artistic, tehnic si administrativ de specialitate incadrat cu contract individual de munca in institutiile de spectacole sau concerte, in vederea stabilirii salariilor de baza intre limitele din grila prevazuta in anexa la Ordonanta Guvernului nr. 21/2007 privind institutiile si companiile de spectacole sau concerte, precum si desfasurarea activitatii de impresariat artistic, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 353/2007, denumita in continuare grila.";

Cu toate acestea, Guvernul s-a îndepărtat de la ceea ce și-a propus a reglementa, stabilind, în continuarea prevederilor acestui act normativ o procedură de evaluare novatoare, cuprinzând elemente care nu au mai fost avute niciodată în vedere în salarizarea bugetarilor, preconizând ca efectele acesteia să se producă nu numai asupra salarizării angajaților, ci și cu privire la corespunderea lor profesională în funcțiile în care erau angajați, cu un mod de calcul greoi de stabilire atât pentru cei ce urmau să stabilească coeficienții, cât și pentru cei evaluați. De altfel, consider că toată această procedură avea menirea tocmai de a conduce salariații, fără ezitări, la opțiunea de a fi salarizați conform dispozițiilor legii vechi, generale, consecințele noului mod de calcul a salariilor prevăzute de normele de aplicare a legilor speciale fiind apreciate de către aceștia ca prezentând un risc deosebit chiar pentru menținerea funcțiilor în care erau angajați.

În acest sens, s-a exprimat chiar și expertul Culda I., atât prin raportul de expertiză (fila nr.340 dosar de fond), în sensul că: "…gradul de confuzie a reglementărilor în domeniu sunt sporite de art.II (2) din Legea nr.353/2007 conform cărora la data intrării în vigoare a dispozițiilor art.151, se modifică corespunzător prevederile anexei nr.IV/2c din O.G. nr.10/2007.";

, cât și prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat la judecarea fondului cauzei (fila nr.511 dosar de fond), subliniind că a depus eforturi "…de a înțelege reglementările confuze aplicabile…";

, întrucât acestea "…au un caracter atât de tehnic încât chiar și un profesionist contabil reușește cu greu să le înțeleagă și să le prezinte explicit

.";

Având în vedere aceste concluzii ale expertului nu putem decât să ne

întrebăm în ce măsu r ă se po ate vorb i des pre o opț iune, o man if estare expr imată în

cunoș tinț ă de c auz ă- cu respectarea dreptului acestuia la informare garantat de

leg isl aț ia n aț ion al ă ș i in tern aț ion al ă - de c ătre recl aman tă- actor într-o ins tituț ie de spectacole- care, într-un termen relativ scurt de la data emiterii Normelor

aprobate prin H.G.nr._, a fost nevoită să aleagă între două proceduri de

calcul a salariului s ău, ultima mult mai complicată față de prima (reglementată

prin H.G. nr.125/1999), fără a se proba în cauză că acesteia i s -ar fi prezentat de

către angajator cel puțin un calcul pro babil al salariului c e ar fi rezultat prin

aplicarea coeficienților prevăzuți de O.G. nr.21/2007.

În acest sens trebuie amintit faptul că, potrivit disp.art 14 d in Concvenția

nr.95/1949 a O.I. M. privind protecți a salariului,

convenție ratificată de țara noastră încă din anul 1973, s-au prevăzut următoarele :

"Dacă este cazul, vor fi luate măsuri eficace în vederea informării lucrătorilor într-un mod corespunzător și ușor de înțeles

:

1. asupra condițiilor de salari zare care li se vo r aplica , și aceasta înainte de a fi angajați sau cu prilejul oricăror schimbări ale condițiilor de angajare;

2. cu ocazia fiecărei plăți de salariu, asupra elementelor componente ale salariului, pe perioada de plată considerată, în măsura în care aceste elemente sunt susceptibile de modificări.";

Modul cum i s-a cerut reclamantei să opteze, în lipsa unor asemenea

elemente, nu poate fi apreciată ca fiind o alegere liberă, în deplină cunoștință de

cauză, între două proceduri de salarizare, aceasta formulând de fapt o opțiune în

sensul de a-și protej a cel puțin drepturil e salariale pe care le avea la acea dată -al

căror mod de calcul îl cunoștea -, cealaltă variantă nereprezen tând practic pentru

aceasta nicio certitudine.

Î n acest sens, trebuie amintit că, în C auz a P ădur aru co n tr a Ro mân ie i,

Curtea EDO a arăt at că: "odată ce a f ost adoptată o solu ție de către stat, ea

trebuie implementată cu o claritate și c oerență rezonabile p entru a evita pe cât

posibil insecuritatea juridică și incertitu dinea pentru subiec ții de drept la care s e

referă măsurile de a plicare a acestei sol uții; în această privi nță, trebuie sublinia t

faptul că incertitud inea, fie ea legisla tivă, administrativă sau provenind din

practicile aplicate de autorități este un factor important ce trebuie luat în

considerare pentru a aprecia conduita statului.";

Pentru a înțelege această reglementare dată în executarea legii speciale de salarizare, prin H.G.nr._, voi menționa câteva dintre dispozițiile Capitolului 2, privind procedura de evaluare:

Conform disp.art.9 din Norme, evaluarea personalului artistic, tehnic si administrativ de specialitate se constituie din doua componente-evaluarea cantitativa si evaluarea calitativa.

E. luarea cantitativa

a fiecărui salariat consta in stabilirea volumului de

munca pentru perioada de referința, rezultat din producțiile artistice noi si, după

caz, din producțiile artistice prezentate în reluare.

E. luarea calitativa

a fiecărui salariat constă în aprecierea activității anterioare.

Conform disp.art.4 alin.1 lit.b) din Norme

, prin per io ad ă de ref erinț ă se

înțelege perioada c uprinsă între data de 1 septembrie a anului în curs și 31

august a anului ur mător, pentru care se stabilește norma de muncă și salariu l,

în baza evaluării anuale realizate conform prezentelor nome metodologice

.

Potrivit disp.art.10 din Norme, în vederea stabilirii volumului de munca, directorul general sau, dupa caz, directorul fiecarei institutii de spectacole are obligatia de a configura repertoriul din perioada de referinta, in acord cu prevederile contractului de management, astfel:

1. planifica stagiunea, cu luarea in considerare a propunerilor regizorilor artistici sau, dupa caz, ale coregrafilor, cu statut de angajat sau colaborator, prin stabilirea productiilor artistice care urmeaza a se realiza, a numarului maxim de repetitii si a datei primei prezentari publice pentru fiecare productie;

2. stabileste programul exploatarii noilor productii artistice si programul exploatarii productiilor artistice care urmeaza sa fie prezentate in reluare.

   În urma configurarii repertoriului din perioada de referinta, conducerea executiva calculeaza numarul serviciilor din fiecare productie artistica.

   Art.13 alin.1 lit.a) din Norme

   prevede că s tab il ire a volu mu lu i de munc ă

   rezul tat d in producț iile ar tis tice no i

   se face în baza distribuirii

   , în cazul actorilor de teatru.

   Art.14 din Norme

   prevede că, în instituțiile de spectacole, distribuirea personalului artistic prevăzut la art.13 alin.1, se face, în cazul artiștilor interpreți, prin selecție, organizată pentru fiecare producție artistică. Prin excepție de la aceste prevederi, artiștii interpreți sunt distribuiți prin decizie a directorului general, în funcție de: opțiunile regizorului/coregrafului/dirijorului

   sau dirijorului de cor; cerințele impuse de natura producțiilor noi; aparatul orchestral necesar; rezultatele testării profesionale.

   Conform disp.art.17 din Norme, dupa stabilirea volumului de munca pentru fiecare salariat conform prevederilor art. 13-15 si, dupa caz, ale art.16, se calculeaza punctajul individual.

   Punctajul individual rezulta din aplicarea coeficientilor de serviciu sau, dupa caz, a coeficientilor de productie la numarul de servicii corespunzator salariatului respectiv, precum si a coeficientilor de complexitate, conform formulelor de calcul prevazute in anexa nr. 2 pct. I si II.

   Conform disp.art.24 din Norme

   : "Salariatii din cadrul personalului artistic si tehnic al caror punctaj individual final se situeaza sub punctajul de referinta pot fi incadrati cu fractiune de normă, calculată prin raportarea punctajului individual final al salariatului respectiv la punctajul de referință.

   Art.25 din Norme prevede că în cadrul eveluării calitatative, aprecierea activitatii anterioare a personalului de specialitate se efectueaza conform procedurilor stabilite prin regulamentul de organizare si functionare a fiecarei institutii de spectacole sau concerte și se determină și, conform disp.art.26, se determină valoarea aprecierii activității anterioare.

   Art.27 menționează modul de calculare a punctajului individual final, care determină salariul de bază pentru perioada de referință.

   Conform disp.art.34 din Norme:

   1. In termen de 15 zile calendaristice de la comunicarea rezultatului evaluarii, salariatul are obligatia de a instiinta, in scris, institutia de spectacole sau concerte despre acceptul sau, dupa caz, refuzul său cu privire la condițiile raportului de munca cu instituția pentru următoarea perioadă de referință.

   2. Daca in termenul prevazut la alin. (1) salariatul fie nu comunica institutiei de spectacole sau concerte acceptul sau, fie îi comunica refuzul cu privire la noile conditii ale raportului de munca, conducerea executiva comunica salariatului respectiv, in scris, pana la data de 15 iulie, lista posturilor vacante din institutie, compatibile cu pregatirea profesionala si cu abilitatile acestuia.

   3. În situatia in care institutia de spectacole sau concerte nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (2), aceasta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, in vederea redistribuirii salariatului,

      corespunzator pregatirii profesionale a acestuia.

   4. Salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea listei posturilor vacante din institutie pentru a-si manifesta in scris consimtamantul.

   5. În situatia acceptarii, directorul general sau, dupa caz, directorul institutiei de spectacole ori concerte va stabili noul raport de munca in conditiile art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 21/2007

      , aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.353/2007.

   6. în cazul in care salariatul nu isi manifesta consimtamantul in termenul prevazut la alin.(4), raportul sau de muncĂ cu instituția de spectacole sau concerte poate fie să continue, în condițiile determinate de rezultatul evaluării, fie sa îceteze, in condițiile legii.

   7. Cu persoanele ale caror contracte individuale de munca inceteaza, institutia de spectacole sau concerte poate incheia contracte civile, in baza Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor si alte drepturi conexe, cu modificarile si completarile ulterioare, sau a Codului civil, dupa caz.

Conform disp.art.35 din Norme:

1. In cazul salariatilor al caror punctaj individual este 0 (zero), acesta le va fi comunicat de conducerea executiva in termenul prevazut la art. 33 alin. (1).

2. Pana la data de 15 iulie conducerea executiva va comunica salariatilor prevazuti la alin.(1), in scris, lista posturilor vacante din institutie, compatibile cu pregatirea profesionala a acestora.

(3) Prevederile art. 34 alin. (3)-(5) sunt aplicabile si in cazul salariatilor prevazuti la alin. (1).

(4) In situatia in care salariatii prevazuti la alin. (1) nu isi manifesta consimtamantul in termenul prevazut la art. 34 alin. (4), raportul lor de munca cu institutia inceteaza, in conditiile legii.

În urma reglementării acestei proceduri încurajataore pentru salarați, Guvernul ajunge și la dispozițiile de esență ale acestei reglementări, și anume:

Art.49 din Norme:

(1) In perioada 1 ianuarie-31 august 2009, in vederea aplicarii prezentelor norme metodologice, stabilirea volumului de munca se face dupa cum urmeaza:

1. pentru personalul artistic de specialitate distribuit - cu respectarea distributiilor facute pentru productiile artistice care sunt in curs de realizare, respectiv pentru cele a caror distributie a fost anuntata anterior intrarii in vigoare a prezentelor norme metodologice;

2. pentru personalul tehnic si administrativ de specialitate - prin repartizarea salariatilor la fiecare productie artistica din repertoriu.

(2) Comunicarea rezultatului evaluarii de catre conducerea executiva si comunicarea de catre fiecare salariat a refuzului sau acceptului sau se fac la termenele stabilite de conducerea fiecarei institutii de spectacole sau concerte.

Art.50 din Norme:

1. Pentru perioada 1 ianuarie-31 august 2009 salariatii din cadrul personalului de specialitate pot opta pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevazut in Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, cu modificarile si completarile ulterioare, și evaluarea performantelor profesionale individuale, realizata conform Hotararii Guvernului nr.125/1999.

2. Salariatii care au optat conform prevederilor alin. (1) isi pot mentine respectiva optiune pe o durata de 3 ani, dupa expirarea careia li se aplica prevederile prezentei norme metodologice.

(3) Comunicarea de catre salariati a optiunii lor se face in termenul prevazut la art. 49 alin. (2), respectiv in termenul prevazut la art. 34 alin. (1).

Analizând aceste dispoziții ale Normelor de aplicare a legii speciale de salarizare, pe l âng ă cele menț ion ate an ter ior, trebuie să mai menționăm c ă

Guvernul ad aug ă l a tex tul de lege a c ăru i apl ic are trebu ia s ă-l as igure ur măto arele:

-nu nu mai c ă preved e ev alu are a c an titativ ă ce nu er a prev iz ib il ă po tr iv it leg ii,

dar modifică de fa pt , pes te d ispoz iț iile leg ii ș i ale con tr ac tul u i de munc ă înche iat

în tre p ărț i, chiar sistemul de retribuire al reclamantei, în calitate de actor. Astfel, Guvernul prevede în acest sens și elemente specifice salarizării în acord, respectiv calculul re muner aț ie i în raport de volumul de munca pentru

per io ad a de ref erinț ă, rezultat din pro ducțiile artisti ce noi s i, dup ă c az, din

producțiile artistice prezentate în rel uare, deș i, potrivit contractului individual

de munc ă, ace as ta tr ebu ie s ă f ie s al ar iz ată do ar în reg ie ;

-deși potrivit dispozițiilor legii speciale de salarizare, respectiv a disp.art.151 din O.G. nr.21/2007, ce a mai mare te me re a recl aman te i ar f i trebu it s ă f ie ce a c a,

în ur ma ev alu ăr ii, s ă f ie pl ătită l a co ef ic ien tul min im d in gr il a de s al ar iz are

prev ăzu tă în Anex a 1 l a aces t ac t nor mativ, Nor mele me tod olog ice au dep ăș it c u mult cadrul legal, p revăzând, într -o veritabilă evaluare în scopul stabilirii corespunderii profesionale, posibilitatea ca angajatoru l să dispună , drept

consec inț ă a ur măr ii aces te i procedur i, modificări ale altor elemente esențiale

ale contractului de muncă, cum ar fi: funcția, locul muncii, trecerea de la

norma întreagă la fracțiunea de normă și chiar încetarea contractului de

muncă, cu posibili tatea eventuală a încheierii ulterioa re a unor c onvenții

civile;

-desigur că, în ace ste condiții, mai al es c ă mod al itate a d e e valuare era

un a ref or mato are ș i c ă, mai mul t, nu se pu te a an tic ip a cu m ace as ta v a f i apl ic ată

ulterior în practică, reclamanta și aproape toți ceilalți actori de la T. T. ,

diligenți privind drepturile lor de salariați, doritori să -și păstreze în

primul rând locul de muncă, nu s-au mai hazardat să aleagă trecerea la

noul sistem de salarizare, fiind astfel lipsiți de drepturile prevăzute de o

lege în vigoare.

Consider că, de altfel, orice alt salariat pus în situația unei astfel de opțiuni, nu ar fi optat pentru aplicarea prevederilor H.G.nr.1.672 din 2008, ceea ce nu ar fi trebuit însă să atragă lipsirea sa de dreptul de beneficia vreodată de drepturi salariale prevăzute de o lege, în întreaga perioada în care aceasta a fost practic în vigoare.

Prin urmare, și cererea reclamantei înregistrată sub nr.277/_ la angajator (fila nr.66 dosar de fond), prin care aceasta a optat pentru evaluarea performanțelor profesionale potrivit prevederilor H.G. nr.125/1999, deși apreciată ca fiind esențială în cauză și determinantă pentru stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei după data intrării în vigoare a dispozițiilor art.151 din

1. nr.21/2007, atât de către pârât, de către expert, cât și de către prima instanță, precum și, în opinie majoritară, de instanța de control judiciar, consider că trebuie apreciată în contextul prezentat anterior.

   Mai trebuie subliniat în acest sens, privind posibilitatea unei reale opțiuni de către salariat între două proceduri de evaluare în vederea stabilirii salariului său că, potrivit disp.art.50 alin.3 din Norme, s-a stabilit, în privința comunicării de catre salariati a optiunii lor, că aceasta se face in termenul prevazut la art. 49 alin.2, respectiv in termen ul prev ăzu t l a ar t. 34 alin.1.

   În cazul reclamantei, la d ata l a c are a f or mul at opț iune a invo c ată în c auz ă, aplicabile erau disp. art. 49 alin.2 din Norme.

   Potrivit disp.art.49 din Norme:

   1. In perioada 1 ianuarie-31 august 2009, in vederea aplicarii prezentelor

      norme metodologice, stabilirea volumului de munca se face dupa cum urmeaza:

      1. pentru personalul artistic de specialitate distribuit - cu respectarea

         distributiilor facute pentru productiile artistice care sunt in curs de realizare,

         respectiv pentru cele a caror distributie a fost anuntata anterior intrarii in vigoare

         a prezentelor norme metodologice;

      2. pentru personalul tehnic si administrativ de specialitate - prin repartizarea salariatilor la fiecare productie artistica din repertoriu. (2) Comunicarea rezultatului evaluarii de catre conducerea executiva

si comunicarea de catre fiecare salariat a refuzului sau acceptului sau se fac la termenele stabilite de conducerea fiecarei institutii de spectacole sau concerte.

Ori, d in probele ad min is tr ate în c auz ă rezul tă c ă a ngajatorul a cerut

recl aman te i s ă o p tez e în tre cele dou ă proc edur i de ev alu are, îns ă nu a doved it, deș i

s arc in a probe i î i reve ne a în aces t l itig iu, c ă ar fi comunicat în prealabil acestei

salariate rezultat ul evaluării, cu st abilirea volumului de muncă con form disp.art.49 alin.1 din Norme.

În strânsă legătură cu apărările principale formulate de către angajator și reținute de către expertul Culda I., în sensul că însăși reclamanta a ales să opteze pentru vechea salarizare de care aceasta beneficia potrivit legislației generale de remunerare a tuturor bugetarilor, pe lângă aspectele menționate anterior privind necesitatea verificării prealabile în contencios administrativ a

legalității Normelor de aplicare a legii și a lipsei unui consimțământ dat de către angajată în cunoștință de cauză, mai trebuie reținut că, de fapt, acest act al reclamantei echivalează cu o veritabilă renunțare la un drept prevăzut de o lege în vigoare, renunțare prohibită însă de disp.art.38 și art.165 din Codul muncii.

Astfel, având în vedere faptul că raporturile de muncă se caracterizează prin raportul de subordonare în care se află salariatul față de angajatorul său, cu atât mai mult cu cât, în speță, acesta este o instituție publică-practic, chiar Statul-, legislația muncii, tocmai pentru a proteja angajații, a stabilit, prin art.38 din Codul muncii, faptul că: "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.";

De asemenea, art.165 din Codul muncii în vigoare la data la care erau aplicabile disp.art.151 din O.G. nr.21/2007 (art.170 din Codul muncii republicat),

reglementează "Inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale";

, după cum urmează: "Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea statelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.";

Aceste dispoziții erau cu atât mai mult aplicabile reclamantei cu cât aceasta era salariata unei instituții publice în cadrul căreia salarizarea nu se stabilește prin negociere, ci chiar prin lege, conform disp.art.157 alin.2 din Codul muncii, astfel încât prevederile art.38 și 165 din Codul muncii fac ca opțiunea acesteia de a nu fi plătită potrivit dispozițiilor actului normativ special de salarizare, în vigoare, să fie de fapt o renunțare la drepturile legale ce i se cuvin, nepermisă de legislația muncii din țara noastră.

Pentru că există elemente de similitudine cu situația din speță, mai trebuie amintite în acest sens și deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de C. și Justiție ce au sancționat conduita legislativă a Guvernului de anihilare a aplicării dispozițiilor noi de salarizare, mai favorabile unei anumite categorii de personal din sectorul bugetar.

Astfel, analizând excepția de neconstituționalitate a actului normativ adoptat de către Guvern, ulterior adoptării Legii nr.221/2008, Curtea

Cons tituț ion al ă, prin decizia nr.1221/2008,

a observat că art.1 alin. 4 din Constituție a instituit principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte.

1. mai reținut prin această decizie că adoptarea de către Guvern

   a O.U.G.nr.136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, c i, d imp o tr iv ă, de contracararea une i măsur i de pol itic ă leg isl ativ ă în do men iul s al ar iz ăr ii

   person alulu i d in înv ăț ămân t adop tată de P arl ame n t.

   Așa fiind, în condițiile în care

   legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea

   nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile și criteriil e de

   acordare a acestor creșteri salariale, Guvernul, pr in in tervenț ia s a ul ter io ar ă, in tr ă

   în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) d in Cons tituț ie, po tr iv it c ăror a "P arl ame n tul

   es te org anul repreze n tativ supre m al poporulu i ro mân ș i un ic a au tor itate legiuitoare

   a ț ăr ii".

   Ulterior, Guvernul a adoptat mai multe acte normative în sensul diminuării drepturilor salariale ale personalului din învățămant față de cele stabilite prin Legea nr.221/2008, toate aceste acte fiind declarate neconstituționale prin deciziile nr. 842 din 2 iunie 2009, nr. 989/2009 ale Curții Constituționale.

   Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr.15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4

   aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii

   , a stabilit că dispozițiile

   Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

   , astfel cum a fost ap robată cu modificăr i

   prin Legea nr. 221/2008

   , cons titu ie te me i leg al pen tru d if erenț a d in tre drep tur il e

   s al ar iale cuven ite f uncț iilor d id ac tice p o tr iv it aces tu i ac t n or mati v ș i drep tur il e salariale efectiv încasate

   cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

   Întrucat nerespectarea drepturilor salariale ale personalului din înv ăț ăman t s-a perpe tu at ș i dup ă in tr are a î m v igo are a Leg ii un ic e de salarizare, prin decizia

   nr.11/2012 pronunțată în recurs în i nteresul legii de c ătre Înalta Curte d e

   Casație și Justiție, s-a stab il it c ă

   ,

   în int erpretarea și aplicar ea dispozițiilor art. 5

   alin. (6) din Ordona nța d e Urgență a Guvernului nr. 1/2010

   privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.

   30 din Legea-cadru nr. 330/2009

   privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învăță mânt aflat în funcție la data d e

   31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un

   salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009,

   stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

   privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din

   învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

   Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut următoarele:

   "….la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că,

   începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.

   Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

   Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.

   În acest context se reține că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

   Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, Rec., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. Rec., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza Viașu împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.";

   Av ând în vedere ace s te dec iz ii pr in c are ins tanț a de con tenc io s cons tituț ion al

   ș i ins tanț a supre mă s ancț ione az ă cond u ita leg isl ativ ă a G u vernulu i adop tată î n

   scopul de nu ex ecu ta d ispoz iț iile une i leg i de s al ar iz ar e mai f av or ab ile un e i anu mite

   c ategor ii de person al buge tar, precu m ș i f ap tul c ă, în prezen t, dup ă d ata de_ ,

   leg iu itorul a cons ide r at c ă în tregul pe rsonal bugetar trebuie tratat în materie de

   s al ar iz are po tr iv it ac elor aș i pr inc ip ii, enu nț ate ch iar pr in leg il e c adru, pe baza unor

   regle men tăr i un ice -desigur, cu luarea în considerare a specificului activ ităț ii d in

   diferite domenii- con s ider c ă cele statuate în s itu aț ia s al ar iz ăr ii person alulu i d in

   înv ăț ămân t obs tacul at în drep tul de a o bț ine drep tur i s al ar iale prev ăzu te de leg e,

   sun t deopo tr iv ă v al ab ile ș i pen tru person alul ar tis tic d in c adr ul ins tituț iilor publ ice

   de spectacole.

   Trebuie menționat în acest sens că disp.art.3 lit.b) din Legea nr.330/2009 a prevăzut că sistemul de salarizare al personalului plătit din fonduri publice respectă principiul supremației legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.

   Cons ider c ă nu se po ate reț ine n ic i f ap tu l c ă modalitatea de reglementare a executării dispozițiilor art.151 din O.G.nr.21/2007, prin H.G. nr.1672/2008, ar fi

   leg al ă în truc ât ar cons titu i o apl ic are eș alon ată î n sensul disp.alin.1 al art. II din

   Legea nr.353/2007

   , întrucât, în primul rand, Normele aprobate prin H.G.nr._ nu conțin o eșalonare propriu-zisă, ci o aplicare a acestora sub condiția opțiunii,

   iar, pe de altă parte, nu ar f i or icu m ad mis ib il c a eș alon are a apl ic ăr ii unor d ispoz iț ii

   leg ale s ă înse mn e de fapt neaplicarea acestora în cee a c e pr iveș te drep tur ile salariale ale recl aman te i, an al iz ate în speț ă, în to ată per io ad a în care lege a a f ost în vigoare, cu consecințe ș i asupr a s al ar iz ăr ii v iito are a recure n te i.

   Mai apreciez că, prin faptul că în luna decembrie 2009, reclamanta nu a beneficiat de un salariu stabilit conform dispozițiilor art.15¹din O.G.nr.21/2007, aceasta a rămas de fapt, pentru întreaga perioadă ulterioară datei de_, cu drepturi salariale incorect stabilite.

   Astfel, conform disp.art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009

   , în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

   1. noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege.

Mai consider că rec urenta a suferit o v ătămare în drepturil e sale salariale,

și prin faptul că aceasta, începând cu data intrării în vigoare a disp.at.151 alin.3 din O.G. nr.21/2007 (

1 septembrie 2008), ce prevedea că: " La salariile de

bază stabilite conform prevederilor alin.1 se pot adăuga premii, stimulente,

precum și sporuri prevăzute de lege sau în contractul colectiv de muncă pe

ramură, în limitele bugetului aprobat .";, trebuia să beneficieze și de sporul de

fidelitate și de suprasolicitare prevăzute de art.45 alin.1 lit.f) și g) din

Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cultură nr.197/2006

pentru anii 2006-2008.

Astfel, conform art.2 alin.1 din acest Contract colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, semnat din partea patronatului de M. Culturii si Cultelor, prevederile acestuia se aplica in institutiile de cultura, indiferent de forma de organizare, de subordonare si de caracterul activitatii.

A. .3 al aceluiași articol prevede că acest contract colectiv de munca la

nivel de ramură asigura garantii minime pentru incheierea

contractelor colective de munca la nivel de institutii, precum și a contractelor individuale de muncă

.

Potrivit disp.art.3 alin.1 din contractul colectiv de muncă, acesta s-a încheiat pe o perioada de doi ani.

Conform alin.2 al aceluiași articol, daca niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile inainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până când una dintre părți solicită în scris negocierea unui nou contract.

Potrivit disp.art.44 alin.2 din același contract, salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile si sporurile la acesta, indexarile ulterioare si alte drepturi de natura salariala, in limitele si in conditiile legii.

Art.45 alin.1

din contractul colectiv

prevede că sporurile ce se acorda, in conditiile legii, sunt urmatoarele:

f) personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultura beneficiaza de un spor de fidelitate de 15% din salariul de baza, care face parte din acesta, conform prevederilor legale.

g)personalul salariat beneficiază, pentru suprasolicitare neuropsihică, de un spor de 5% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru fiecare treaptă/gradație profesionala deținută, conform prevederilor legale.

De altfel, conform acestor prevederi ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, preluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reclamanta a beneficiat de:

-sporul de fidelitate de 15%, începând cu data de_ ;

-sporul de suprasolicitare de 10%, începând cu data de_, astfel cum rezultă din poziția nr.57 din carnetul de muncă al reclamantei-recurente, depus la fila nr.16 dosar de fond.

După data de_, inițial, astfel cum rezultă din poziția nr.58 din

carnetul de muncă și decizia nr.11/2010, acesteia i -au fost luate în considerare,

în continuare, aceste sporuri pe care le avea conform dispozițiilor legii coroborate

cu cele ale contract ului colectiv de muncă,

însă ulterior, prin decizia nr.37/_

, acesteia i-a fost redus salariul de bază, de la 2432 lei, la cel de 1603.

Decizia nr.37/_ a fost emisă în urma controlului modului în care

autoritățile locale a u aplicat Legea nr.330/2009, efectuat de către agențiile

teritoriale pentru prestații sociale, conform dispozițiilor Ordinul nr._ al M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al M. ui Finanțelor P. e.

Astfel, chiar din preambulul acestei decizii, s-a menționat că aceasta a fost emisă în baza Legii nr.330/2009, a O.U.G. nr.1/2010, a Ordinului nr._ al

1. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al M. ui Finanțelor P. e și

   a adresei Agenției Județene de Prestații Sociale Cluj nr.229/d/_ .

   Trebuie menționat însă, în primul rand, că prin sentința civilă nr.239/_

   a Curții de Apel Cluj, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

   s-a anulat acest ordin, hotărârea judecătoreacă fiind menținut ă

   , în urma respingerii recursurilor Guvernului României și M. ui Finanțelor P. e, prin decizia

   civilă nr.1622/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție-Secția de contencios

   administrativ și fiscal.

   Prin această sentință pronunțată în contencios adminstrativ, s -au reținut

   următoarele:

   "Analiza punctuală a atribuțiilor conferite de actele normative care reglementează organizarea și funcționarea relevă că nici una dintre atribuțiile evidențiate în mod special anterior în ceea ce privește M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice nu pot asigura legitimarea în vederea emiterii actului administrativ atacat.";

   În al doilea rand, analizând adresa nr.224/R/_ a A.J.P.S.Cluj- M.M.F.P.S.,

   se reține că prin acest act nu s-a constatat nelegalitatea acordării de

   către T. M. T. a celor două sporuri, de fidelitate și de suprasolicitare, ci s-a constatat doar că: "Nu s-a indicat temeiul legal pentru sporurile și

   indemnizațiile de care s -a beneficiat în decembrie 2009";, solicitându-se corectarea acestor nereguli.

   Primind acesată adresă, T. M. T., în loc să indice A.J.P.S.Cluj aceste temeiuri legale, respectiv, art.151 alin.3 din O.G.nr.21/2007, coroborat cu

   ar t.45 al in.1 l it.f ) și g) d in Con tr ac tul col ec tiv de munc ă l a n ivel de r amur ă cul tur ă nr.197/2006,

   a preferat să nu mai includă în drepturile salariale cuvenite reclamantei începând cu data de_, aceste drepturi bănești, de care realmente salariata beneficiase în luna decembrie 2009.

   Prin urmare, culpa angajatorului, care nu a indicat unei instituții (pe care instanța de contencios admistrativ a considerat-o de altfel ca neavând nici competența de a verifica modul de gestionare a bugetului local) temeiul legal corect al drepturilor salariale acordate reclamantei în luna decembrie 2009, nu poate defel să atragă lipsirea salariatei de drepturile legale ce i se cuveneau acesteia atât pentru luna anterior menționată, cât și în continuare, potrivit disp.art.30 alin.5 și 6 din Legea nr.330/2009.

   Mai trebuie avut în vedere faptul că art. 3 lit.c) din Legea nr.330/2009, ce a constituit temeiul reîncadrării ce este cenzurată în cauză, a înscris printre principiile de bază ale legii și cel privind "luarea în considerare a sporurilor, a

   adaosurilor salarial e, a majorărilor, a i ndemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau

   stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități

   , acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare;";.

   Având în vedere faptul că, prin Nota la Anexa II/4 la Legea 330/2009

   privind "Unitățile de Cultură"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana

   "Bază"; sunt cuprinse și sporul de stabilitate, sporul de suprasolicitare

   neuropsihică, sporul de fidelitate, pentru toate categoriile de personal bugetarcare au beneficiat în anul 2009 de acestea,

   consider că, prin coroborarea art. 3 lit.c) din Legea nr.330/2009, cu aceste dispoziții cuprinse în nota menționată, nu se mai poate pune problema în cauză, în procesul aplicării aceleiași legi de salarizare, a îndreptățirii personalului ce face parte din această categorie la cele două categorii de sporuri în anul 2010

   , recunoscându-se astfel că cele două sporuri prevăzute în contractele colective de muncă se cuvin acestor salariați, deci și reclamantei, urmând ca, desigur, în timp, să fie incluse în salariul de bază.

   Chiar dacă în anul 2010-pentru care s-a dispus reîncadrarea personalului prin dispoziția mai susmenționată-conform disp.art.12 din legea nr.330/2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege, nu se poate trece

   cu vedere intenția legiuitorului de a recunoaște dreptul acestei categorii de

   personal la sporul de fidelitate și sporul de suprasolicitare neuropsihică,

   chiar din momentul în care se vor aplica acești coeficienți, astfel încât nimic nu

   justifică lipsirea acestora de aceste drepturi pentru anul 2010, în condițiile art.30 alin.5 din aceeași lege.

   Pe lângă aspectele menționate anterior, în sensul că drepturile salariale de care a fost lipsită reclamanta prin actul contestat nu contravin dispozițiilor art.12 alin 1 din Legea nr.130/1996, fiind recunoscute prin art.15¹din O.G. nr.21/2007, precum și faptul că O.U.G.nr.1/2010 a recunoscut valabilitatea

   drepturilor salariale stabilite în instituțiile bug etare prin contracte colective legal

   încheiate și care nu exced dispozițiilor legii nr.330/2009

   , mai consider că esențial

   în cauză este faptul că din salariul reclamantei pe luna decembrie 2009 au făcut

   parte aceste sporuri, care trebuiau să fie menținute potrivit dispozițiilor art. 30

   alin. 5,6 din Legea 330/2009.

   De altfel, nici nu s-a constat at de către insta nțe le de judecată

   nelegalitatea acordării acestor drepturi salariale reclamantei în luna

   decembrie 2009.

   Art. 30 alin.5,6 din Legea 330/2009

   prevede că:

   "În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra

   salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de per sonal

   din luna decembrie 2009

   , astfel:

   1. noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

   2. sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare

se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.";

Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr.1/2010

, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.

Mai mult, și expertul Culda I ., prin raportul de expertiză și suplimentul la

acest raport, întocmite la judecarea fondului cauzei, a reținut îndreptățirea

reclamantei la plata sporului de fidel itate ș i a sporului de suprasolicitare

neuropsihică, conform disp.art.15¹

alin.3 din O.G.nr.21/2007, coroborat cu

art.45 alin.1 lit.f) și g) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură

cultură nr.197/2006 și, ulterior datei de_, potrivit dispozițiilor art.30 alin.5, 6 din Legea nr.330/2009.

De altfel, expertul a stabilit, în urma verificării statelor de plată, că acesteia i-a fost plătit sporul de fidelitate în perioadele:_ -_ și 01.01-_, precum și faptul că sporul de suprasolicitare s-a acordat acesteia în perioada decembrie 2009-martie 2010.

Acesta a calculat și diferențele de drepturi salariale ce trebuiau să fie plătite reclamantei, în perioada septembrie 2008-noiembrie 2009, cu titlu de spor de suprasolicitare și, în perioada_ -_ -având în vedere că a beneficiat în mod legal de aceste două sporuri în luna decembrie 2009 (filele nr.346, 347, 357 dosar fond).

Prin urmare, consider că, pentru toate aceste considerente, recurenta- reclamantă a fost lipsită în mod nelegal și de aceste diferențe de drepturi salariale, ce trebuiau recunoscute acesteia astfel cum au fost calculate de către expert, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Consider însă, astfel cum s-a reținut și în opinia majoritară, că în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la respectarea condițiilor de muncă, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și cel la nivel național.

În acest sens, reclamanta a invocat faptul că, în mod discriminatoriu și abuziv, își desfășoară activitatea în condițiile în care este izolată 8 ore pe zi într-o încăpere și nu i se acordă sarcini și atribuții din fișa postului.

Este adevărat că, în materie de discriminare sarcina probei este inversată, fiind suficient ca salariatul să invoce situația de discriminare, astfel încât revine angajatorului obligația de a proba că această persoană nu a suferit o discriminare în legătură cu munca prestată.

Aceasta presupune însă ca salariatul să indice în mod concret modul în care a fost discriminată și mai ales, care sunt persoanele aflate într-o situație comparabilă față de care aceasta a fost tratată diferențiat, pentru ca instanța să poate cerceta în cauză existența unei situații de discriminare.

De asemenea, în cauză, cu probele administrate, nu s-a reușit nici probarea unor abuzuri ale angajatorului privind condițiile de muncă asigurate salariatei reclamante.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că în cauză se impunea, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, admiterea recursului formulat de către reclamantă, modificarea în parte a sentinței recurate și admiterea în parte a acțiunii, cu obligarea pârâtului T. M. T. la plata diferențelor de drepturi salariale, cuvenite reclamantei, începând cu data de_ și până la data de _

, conform prevederilor art.15¹alin.3 din O.G.nr.21/2007 și a grilei de salarizare prevăzute de Anexa la acest act normativ, și pentru perioada:_ -_, drept consecință a corectei stabiliri a drepturilor salariale ce se cuvin acesteia pentru luna decembrie 2009, cu luarea în considerare a dispozițiilor art.30 alin.5,6 din Legea nr.330/2009.

Potrivit considerentelor menționate anterior, se impunea și obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale ce trebuiau să fie plătite reclamantei, în perioada septembrie 2008-noiembrie 2009, cu titlu de spor de suprasolicitare neuropsihică.

În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale cuvenite reclamantei potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009, corespunzător sumelor de bani plătite în luna decmbrie 2009 cu titlu de spor de fidelitate și spor de suprasolicitate, se constată că recurenta-reclamanta a precizat că solicită plata acestora doar până la data de_, acestea fiind de altfel calculate doar pentru această perioadă de către expertul Culda I., astfel încât se impunea și obligarea pârâtului la plata acestora.

De asemenea, având în vedre disp.art.60 Cod.proc.civilă, se impunea și admiterea cererii de chemare în garanție a C. ui Local al Municipiului T., formulată de T. M. T. .

Astfel, conform H.C.L. nr.34/1999 (fila nr.81 dosar de fond), T. M.

T. a fost preluat de la C. Județean Cluj, de către C. Local T. .

Se mai reține că apărările formulate de către pârât și de către chematul în garanție privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi bănești nu pot fi reținute în cauză, întrucât, poziția acestor două autorități de a nu recunoaște în integralitatea lor drepturile salariale cuvenite reclamantei conform legislației speciale de salarizare în vigoare și a prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, a avut drept consecință și faptul că aceștia nu au inclus în bugetele întocmite fondurile necesare plății unor asemenea drepturi.

Ori, aceștia nu își pot invoca în cauză propria culpă de a nu respecta prevederi legale și convenționale în vigoare.

Prin urmare, se impunea și obligarea C. ui Local al Municipiului T. la alocarea fondurilor necesare plății de către pârâtul T. M. T. a diferențelor de drepturi anterior menționate.

Consider că, în temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, reclamanta era îndreptățită și la plata cheltuielilor de judecată suportate în cauză, proporțional cu pretențiile încuviințate acesteia.

Judecător,

C. M.

Red./Tehnored.: C.M;

2 ex.-_ .

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Decizia civilă nr. 3134/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 2915/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 1731/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Decizia civilă nr. 2968/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 3215/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 1848/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 1547/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 2679/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă