Decizia civilă nr. 1195/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
+R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1195/R/2013
Ședința publică din 18 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTORI: L. D.
: C. M.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. C. S. împotriva sentinței civile nr. 248 din 10 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat P. H. G., și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. S., C. LOCAL AL C. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent P. comunei S. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 248 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. H. G. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I - V. S., C. LOCAL AL C. S. și P. C. S. .
A fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și plata către reclamant a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008 - 2009, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL C. S. și P. C. S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În perioada anului școlar 2008-2009 reclamantul a fost angajatul pârâtei de rd.1, așa cum rezultă din răspunsul la adresa instanței înregistrat sub nr. 555/_ a Școlii Gimnaziale S. .
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili
ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de
vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca
personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din C.C.M. la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din Legea nr. 130/1996, "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații
instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin C.C.M. exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin Legea nr. 128/1997 care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 128/1997, drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin C.C.M.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate în cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În C.C.M. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul "are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele C.C.M. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci
"plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit până la_, conform cărora "prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează
asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv "un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care urmează a se dispune, în temeiul art.208 și urm. din Legea nr. 62/2011 și obligarea pârâtei de rândul I, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamantului pentru anul școlar 2008-2009.
De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală din Codul muncii, primele datorate vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din Legea nr. 84/1995, pârâții C. Local al C. S. si P. comunei S. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Potrivit dispozițiilor art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit O.G. nr. 9/2000 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Așadar, la sumele ce vor fi achitate reclamantului cu titlu de primă de vacanță, se va calcula și dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii și până la data achitării efective.
Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. S. , solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă
modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate, cu obligarea intimatului la plata la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare pârâtul a arătat că instanța de fond a reținut că în condițiile în care prevederile CCM, la care reclamantul a făcut referire, sunt considerate legale respectarea acestor dispoziții devine obligatorie pentru toate părțile.
Această interpretare este însă în antiteză cu practica Curții de Conturi a României, care consideră ilegală orice plată suplimentară făcută către personalul bugetar cu titlu de sporuri și indemnizații. La fel de adevărat este și faptul că nici practica instanțelor judecătorești chemate să se pronunțe asupra legalității acordării acestor beneficii financiare nu este constanță, nici măcar la nivelul Tribunalului C. .
Astfel, odată contestată decizia Curții de Conturi prin care unitățile administrativ teritoriale au fost obligate la recolectarea sumelor plătite cu acest titlu către personalul bugetar, s-a reținut că: "funcționarii publici pot beneficia de drepturile salariale prevăzute de lege iar acordarea altor sume - fie că sunt denumite sporuri sau diverse indemnizații - nu poate face obiectul acordurilor încheiate la nivelul instituțiilor bugetare";.
Totodată prevederile CCM cu privire la plata acestei prime de vacanță sunt interpretabile. Astfel, solicită să se observe faptul că primele de vacanță se plătesc în condițiile CCM numai dacă unitatea dispune de venituri proprii. Or, școala nu beneficiază de venituri proprii care să permită efectuarea legală a plăților cu titlu de prime de vacanță.
Totodată mai arată faptul că reprezentanții unității administrativ teritoriale au fost oprite chiar de către trezorerie să efectueze plăți cu acest titlu.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.48 alin 2 din Legea nr.128/1997, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate naționala, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanta activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, și o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Curtea reține că, întrucât dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturi bănești, prevăd că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, art.157 alin.2 din Codul muncii (în forma anterioară modificării prin Legea 40/2011), referitor la stabilirea prin lege a sistemului de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice, nu poate exclude stabilirea prin contractele colective de muncă a unor prime de vacanță în favoarea personalului didactic.
Potrivit art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii";.
Drept urmare, Curtea reține că dispozițiile menționate anterior din Legea 128/1997 reprezintă o excepție de la regula instituită prin art.157 alin.2 din Codul muncii, care prevede modul de stabilire a salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice.
Prin art. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 s-a prevăzut că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico- financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractul colectiv de muncă la nivel național aplicabil în perioada de referință prevede posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Învățământ pentru anii 2005-2006 stabilește că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ.
Potrivit dispozițiilor art.5 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învățământ, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.
Însă, la data de_ a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului C. Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2008-2009, prelungit până la_, care la
art.36 lit.g prevede că personalul din învățământ beneficiază de o "o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";.
Potrivit art. 25 alin.3 Legea 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la DMPS, sau la o dată ulterioară în măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.
Prin urmare, Curtea constată că pentru anul școlar 2008-2009 reclamantul este îndreptățit la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ
C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură fiind neîntemeiat.
Pentru aceste considerente, reținând și că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu a fost dezvoltat, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. C. S. împotriva sentinței civile nr. 248 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 martie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
C. M.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: E. B.
