Decizia civilă nr. 1198/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1198/R/2013

Ședința publică din 18 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTORI: L. D.

: C. M.

GREFIER: C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. MUNICIPIULUI C. N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. împotriva

sentinței civile nr. 139 din 07 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată F. M., și pe pârâtul intimat C. T. DE C. "A. M. ", având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantei intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 139 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta F. M. în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. "A. M. "; C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și în

consecință:

A fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008-2009.

Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive

a pârâților C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. sunt nefondate în raport

de dispozițiile art. 16 din HG 2192/2004, art. 167 al. 3 din Legea 84/1995, art. 8 din Legea nr. 1/2011, art. 23 alin. 1 și art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001.

Pe fondul cauzei

, în fapt, s-a constatat că, în perioada anului școlar 2008- 2009, reclamanta F. M. a fost angajata pârâtului C. T. de C.

"A. M. "; și nu a beneficiat în cursul acestui an școlar de acordarea primei de vacanță.

În drept, în ceea ce privește prima de vacanță

, instanța a reținut că, potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în

judecată, în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).

În conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.

Clauzele contractelor colective de muncă evocate mai sus trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, rezultând fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii";, ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.

Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâților de rând 2 și 3, iar aceștia nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă. A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus obligarea pârâului C. T. de C. "A. M. ";, în calitate de angajator, la plata către reclamantă a sumelor de bani reprezentând prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază aferent anului școlar 2008-2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

De asemenea, pârâții C. Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N.

, au solicitat în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii

.

În motivarea recursurilor s-a arătat că în mod eronat s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenți întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.

S-a mai invocat în temeiul art. 1 din Legea 1/2011 că pentru ca pârâții să poată aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale este necesar ca sumele care cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local de la bugetul de stat.

Totodată, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.

S-a mai invocat că dreptul salarial solicitat de reclamantă putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea școlară, așa cum prevede art.

36 lit.g din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ. De asemenea, conform art. 33 alin. 1 și 2 din același contract colectiv de muncă prevede că "în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. . (2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi";.

De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca și Solidaritate Sociala, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

Din coroborarea textelor legale la care s-a făcut referire mai sus, rezulta că, pentru ca instituția pârâtă sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile solicitate este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat - aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către

instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.

Având în vedere că prima de vacanță a fost solicitată pentru anul școlar 2008-2009, Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 84/1995, Legea 1/2011 intrând în vigoare în_ . Conform art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se

face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.

În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.

În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.

Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantei de către recurenți în calitate de angajată a acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei

implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.

Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.

În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică

dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.

Este adevărat că în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Învățământ pentru anii 2005-2006 se prevede că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ. Potrivit dispozițiilor art.5 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învățământ, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.

Însă la data de_ a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului C. Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2008-2009, prelungit până la_, care la art.

36 lit. g prevede că personalul din învățământ beneficiază de o "o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";.

Conform art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 (în vigoare la data la care s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2008-2009) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. per a contrario clauzele care conțin drepturi la un nivel superior din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior față de cele încheiate la nivel superior sunt permise de lege.

Prin urmare, Curtea apreciază că pentru anul școlar 2008-2009 reclamanta este îndreptățită la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ

C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare, dreptul la plata primei de concediu fiind prevăzut într-un mod mai favorabil pentru salariați în contractul colectiv încheiat la nivel de "ramură învățământ C. ";, decât în cel la nivel ramură învățământ.

Independent de sursa de finanțare din care se achită contravaloarea cheltuielilor de transport și de modul concret în care s-au constituit bugetele aferente anilor în care trebuiau acordate aceste drepturi, Curtea apreciază că simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării contravalorii cheltuielilor de transport pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. municipiului C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 139 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 martie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. G.

L.

D.

C. M.

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ _

Jud.fond: A. M. I.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1198/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă