Decizia civilă nr. 1219/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1219/R/2013
Ședința publică din data de 19 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
S. "C. C. "; SA prin S. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 503611011 din_ pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. _
, privind și pe intimatul reclamant S. L. DE LA R. DE V. C. -N., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 5 martie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 martie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 503611011 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, și excepția prescripției la acțiune a reclamantului, excepții invocate de pârâtă.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C. N., în numele membrilor de sindicat Stanca I. C., ș.a., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE C. "C. C. "; SA și în consecință pârâta a fost obligată sa plătească:
diferențele de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ ;
diferențele dintre sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru perioada efectiv lucrată (vacanta, Crăciun, Paste, Ziua F. ului și salariul suplimentar) și sumele rezultate în urma recalculării salariului;
Pârâtele au fost obligate la actualizarea acestor sume în funcție de rata inflației.
Respinge cererea reclamanților privind obligarea paratelor la calculul dobânzii legale asupra acestor sume.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.500 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 137 Cod procedură civilă, nu a fost întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada 01 august 2009-31 decembrie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de_ . Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța a concluzionat că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani a început a început să curgă la data de_, iar acesta nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii_, astfel încât instanța a respins, ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost respinsă deoarece după cum reiese din tabele depuse la dosar de către reclamant, și care au fost semnate de către membrii de sindicat aceștia au împuternicit S. să îi reprezinte în prezenta acțiune.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei angajator în perioada pentru care au formulat pretenții, aspect reieșit din actele depuse în copie la dosar.
Instanța a constatat că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar prin actul adițional din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră,
salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta și că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură este aplicabil și în cazul pârâtelor ce funcționează în domeniul transporturi conform art. 3 din același CCM ce prevede neechivoc faptul că acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, însă pârâtele, după cum s-a reliefat anterior, nu au avut în vedere la calculul și plata drepturilor salariale ale reclamanților aceste prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel superior, angajatorul aplicând doar CCM la nivel de unitate.
Potrivit art. 236 Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, adică acestea trebuie să producă efecte juridice între părți întocmai ca prevederile legale edictate de organele abilitate ale statului. De asemenea tribunalul a arătat că un contract colectiv de muncă la nivel superior produce efecte juridice și în cazul în care contractul colectiv de muncă la nivel inferior conține dispoziții mai puțin favorabile salariaților și că potrivit art. 241 lit. c Codul muncii, în forma în vigoare anterioară adoptării legii nr. 40/2011 și aplicabilă în cauză pentru o perioadă din pretențiile deduse judecății, respectiv_ -_, clauzele unui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Aserțiunea pârâtelor în sensul că reclamanții nu-și pot invoca propria culpă întrucât au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă, iar prin sindicat au negociat CCM la nivel de unitate, deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, tribunalul nu o găsește întemeiată pentru că legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care în mod evident nu poate fi mutată culpa înspre salariați, atât timp cât angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
Nici apărarea pârâtelor în sensul că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, pentru că după cum s-a reliefat anterior prevederile art. 241 lit. c Codul muncii sunt clare și neechivoce în ce privește efectele contractelor colective la nivel de ramură, fără a fi condiționate efectele acestor contracte de existența ori inexistența unor contracte colective la nivel de unitate. Lipsită de relevanță este și apărarea că au expirat contractele colective de muncă la nivel de unitate, situație în care nu mai pot fi găsite fondate pretențiile reclamanților, pentru că aplicarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor deduse judecății era independentă de existența ori de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acestea erau nefavorabile salariaților comparativ cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a constatat că pârâtele nu au respectat și nu au pus în aplicare prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură în cazul reclamanților cu toate că aveau obligația legală în acest sens, relevante fiind și prevederile art. art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii ce instituie în sarcina angajatorului obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, motiv pentru care tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtele să plătească reclamanților diferențele salariale pentru perioada_ -_, dintre drepturile salariale
efectiv acordate și drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei lunar, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel ramură transporturi. Aceste sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâtele angajator.
Având în vedere faptul că sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru perioada efectiv lucrată (vacanță, Crăciun, Paste, Ziua F. ului și salariul suplimentar) se calculează având ca bază de calcul salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 de lei, ca o consecință, instanța urmează a admite cererea privind plata diferențelor dintre sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru perioada efectiv lucrată (vacanță, Crăciun, Paște, Ziua F. ului și salariul suplimentar) și sumele rezultate în urma recalculării salariului.
Aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâtele angajator.
Prejudiciul suferit de către reclamanți fiind recuperat prin actualizarea cu
indicele de inflație de la scadență la data plății efective, instanța a respins cererea reclamanților privind obligarea paratelor la calculul dobânzii legale asupra acestor sume.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T.
DE C. "C. C. "; SA
solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod pr. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că sentința pronunțata, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_, având în vedere salariul de baza minim brut de 700 lei prevăzut în CCM la nivel de ramura și a diferențelor rezultate din sumele efectiv primite pentru perioada efectiv lucrata ( vacanta, Crăciun, Paste, Ziua F. ului și salariul suplimentar ) și sumele rezultate în urma recalculării salariului, este data cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de pr. civila.
Prima instanța își fundamentează aceasta soluție raportat la prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008-2010, ori, așa cum a arătat, drepturile salariaților din cadrul societății au fost reglementate, respectiv protejate prin trei tipuri de contracte colective de munca, respectiv:
Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura de transporturi (CCM la nivel de ramura), pe anii 2008 - 2010, înregistrat la M. Muncii și Protecției Sociale sub nr. 722 din_, intrat în vigoare la data de_, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 3/_, valabil pana la data de_, data la care și-a încetat valabilitatea, fiind denunțat, în condițiile art. 4, de pârtile semnatare - Confederația Naționala a Patronatului Roman, conform adresei nr. 171/00S/_ a M. ui Muncii și Protecției Sociale.
Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008 (CCM grup de unități), înregistrat sub nr. 2836/_, prelungit până la data de_ prin Actul Adițional înregistrat la MMFES B. sub nr. 370/_ :
CCM la nivel de S. "C. C. "; S. (CCM la nivel de societate), înregistrat la OMSSF B. sub nr._, valabil pentru anii 2007 - 2008, prelungit și modificat cu Actul Adițional înregistrat la OMPS B. sub nr. 1753/_ aplicabil până la data de_, prelungit și modificat cu Actul Adițional înregistrat la OMPS B. sub nr. 437/_, valabil până la data de_, modificat și completat prin Actul Adițional înregistrat la OMIS B. sub nr. 2450/_, modificat și completat prin Actul Adițional înregistrat la OMPS
B. sub nr. 1708/_, valabil până la data de_, CCM la nivel de unitate S. "C. C. "SA pe anul 2011 - 2012, înregistrat la ITM B. sub nr. 43/_, valabil pana la data de_ .
La nivelul societății, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 din Actul Adițional nr. 370/_ la CCM la nivel de grup de unități din transporturi și a anexei nr. 1 din CCM la nivel de societate, modificat prin Actul adițional nr. 2450/_, salariul de baza minim brut (clasa 1 de salarizare) a fost negociat și stabilit la valoarea de 570 lei începând cu data de_, ulterior fiind majorat la 600 lei prin Actul adițional nr. 1708/_ la CCM încheiat la nivel de societate, valoare aplicata începând cu data de_, la nivelul societății nefiind negociat si neaplicându-se niciodată salariul minim brut de 700 lei (clasa I salarizare) prevăzut în CCM la nivel de ramura de transporturi, art. 41 (3) lit. a).
În conformitate cu prevederile aii. 9 din CCM la nivel de ramura transporturi, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/luna prevăzut în art. 41 (3) lit. a din CCM la nivel de ramura se putea acorda salariaților din sistemul de transport feroviar numai dacă, în urma negocierii cu autoritățile din subordinea Guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achita-ii drepturilor salariale, fonduri ce urmau a fi aprobate prin bugetul de stat sau alte acte normative, respectiv în situația în care cheltuielile de personal (fondul de salarii) se încadrau în prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.
De asemenea, la alin. 3 al art. 9 din CCM la nivel de ramura de transporturi se menționează clar că, pe baza fondurilor aprobate prin bugete sau acte normative, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat.
Având în vedere faptul că începând cu anul 2008 subvenția de stat acordată pentru transportul feroviar de calatori a fost în permanentă diminuată, respectiv alocațiile bugetare au scăzut, în baza bugetelor S. "C. C. " aprobate prin acte normative s-au negociat, prin contractele colective la nivel de grup de unități din transporturi și la nivel de societate salariul minim brut de 570 lei, majorat ulterior la 600 lei.
2. Precizează că împotriva prevederilor CCM la nivel de grup de unități din transporturi și a CCM la nivel de societate, prelungit și modificat cu nu mai puțin de 4 acte adiționale, care stabileau un alt nivel al salariului minim brut decât cel din CCM la nivel de ramura de transporturi, nu s-au formulat niciodată, în termenul legal de 6 luni, prevăzut de art. 268 (1) lit. e, din Codul Muncii, sau pe toata durata de valabilitate a contractelor, conform prevederilor art. 268 (1) lit. d) din Codul muncii vreo acțiune prin care să se invoce neexecutarea CCM la nivel de ramura sau să se invoce eventuale clauze de nulitate ale CCM la nivel de societate.
Din cele precizate, prin aplicarea termenelor prevăzute la art. 268 (1) lit. d și e, se constată că sunt depășite termenele în care se putea solicita atât respectarea și aplicarea clauzelor din CCM la nivel de ramura cât și constatarea eventualelor nulități ale CCM la nivel de grup de unități din transporturi sau ale
fiecărui act adițional la CCM la nivel de societate, dreptul la acțiune fiind prescris.
Așa cum a arătat, în perioada august_ -_ reclamanților li s-a acordat lunar salariu prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de încadrare a fiecărui salariat și a sporurilor aferente la salariul de baza minim brut negociat și stabilit prin actele adiționale la CCM la nivel de societate valabil și aplicabil, respectiv 570 lei pentru 2009 -- aprilie 2010 și 600 lei începând cu_ -_, iar drepturile salariale astfel calculate au făcut obiectul negocierilor individuale între unitate și salariați, finalizate prin semnarea, de către fiecare reclamant din prezenta speța, a actelor adiționale la contractul individual de munca pentru anii 2009, respectiv 2010, acte ce constituie legea părților.
Fata de cele arătate mai sus, solicită a se constata că solicitarea reclamanților de acordare și de plată retroactiva a diferențelor de salariu rezultate prin recalcularea salariilor pornind de la salariul de baza minim brut de 700 lei conform art. 41 (3) lit. a din CCM la nivel de ramura, corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea indicilor de ierarhizare valabili la nivelul societății și salariile efectiv primite în perioada_ -_ este prescrisă, netemeinică, nelegală și nedatorată de către societatea recurentă și astfel, pe cale de consecința, solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata.
În drept a invocat art. 9 din CCM unic la nivel de ramura de transporturi publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 3/_, Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006- 2008, înregistrat la MMSSF B. sub nr. 2836/_, prin Actul Adițional înregistrat la MMFES B. sub nr. 370/_, cap.II și Anexa nr. 1 la CCM la nivel de unitate și modificările la aceasta făcuta prin Actele Adiționale la CCM pe unitate, art. 268 Codul muncii - Legea 53/2003 republicat, Legea 130/1996.
Intimatul reclamant S. L. de la R. de V. C. -N. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
La data de 9 ianuarie 2013 pârâta S. N. DE T. F. DE C.
"C. C. "; SA
a formulat completare la recurs raportat la încheierea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 5036/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj prin care se precizează că obligă unitatea recurentă să plătească diferențele de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ și nu pentru perioada_ -_ .
În motivarea completării la recurs, recurentul a arătat că perioada precizată în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5036/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj înțelege să o modifice, astfel atât la pct. 1 cât și la pct.2 din recurs arată că se referă în continuare la diferențele de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ .
Solicită a se constată că solicitarea reclamanților de plată retroactivă a diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ este prescrisă, netemeinică, nelegală și nedatorată și astfel pe cale de consecință, admiterea recursului formulat împotriva sentinței atacate, modificarea în totalitatea a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
Intimații -reclamanți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Este adevărat că, prin decizia civilă nr. 1211/_ pronunțată de Curtea de A. B., s-a respins acțiunea formulată de recurentă privind nulitatea absolută a art. 41 alin. 3 lit.a) din acest contract colectiv de muncă, reținându-se valabilitatea sa, însă consecințele acestei decizii trebuie privite nuanțat, raportat la argumentele ce succed.
În acest sens, Curtea constată că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul a salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază
minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanții intimați faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta venituri mai mici pentru angajați.
Concluzia este că negocierea la nivel de unitate a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se
întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al
dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca întemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced, motiv pentru care, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C.
"C. C. "; SA împotriva sentinței civile nr. 5036 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C. -
N. în contradictoriu cu pârâta S. "C. C. "; SA.
Menține hotărârea tribunalului privind soluționarea excepțiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena