Decizia civilă nr. 1251/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1251/R/2013
Ședința publică din data de 20 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S.
N.
DE T.
F.
DE C. C. C. SA și S. N. DE T. F.
DE C.
C. C.
SA - S. R. C. împotriva sentinței civile nr. 1382 din 28 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată M. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, av. Minea M., lipsă fiind reprezentanții pârâtelor recurente și reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului avocațial, extras de pe portalul instanței privind o cauză similară și concluzii scrise, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, arătând în motivare că instanța de fond a reținut și aplicat corect termenul de prescripție extinctivă de 3 ani. Cu privire la perioada în care reclamanta s-a aflat în șomaj tehnic, având în vedere că această împrejurare nu s-a produs din culpa ei, consideră că drepturile solicitate nu ar trebui să fie afectate. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1382 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției extinctive cu privire la salariul suplimentar.
A fost respinsă excepția prescripției extinctive cu privire la ajutorul material de Crăciun, aferent anului 2009.
A fost admisă excepția prescripției extinctive cu privire la ajutorul material de Paști și de Ziua F. ului, pentru anul 2009, și s-a respins acțiunea în această privință ca prescrisă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta M. L. în contradictoriu cu pârâții S. N. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B., S. N. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. - S.
R. C. .
Au fost obligați pârâții să achite reclamantei salariul suplimentar pentru anul 2009.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pentru anul 2009, precum și ajutorul de Paști, ajutorul de Crăciun și ajutorul pentru Ziua F. ului pentru anul 2010.
A fost respinsă cererea privind plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009 - mai 2012.
A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 200 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive, instanța a constatat în primul rând că în speță, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut expres, de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, pentru drepturile salariale de tipul celor solicitate de către reclamantă prin acțiunea sa. Fiind vorba de retribuții bănești acordate pentru munca prestată prima de Paști și de Crăciun și prima acordată cu ocazia zilei F. ului, acestea intră de asemenea în această categorie. Prin urmare, instanța a apreciat că în speță este aplicabil termenul de 3 prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii și nu cel de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din același act normativ.
Raportat la acest termen de prescripție, de 3 ani, și la data introducerii acțiunii (_ ), termenul de prescripție este împlinit cu privire la pretențiile privind ajutorul material de Paști și de Ziua F. ului, pentru anul 2009; în consecință, instanța a respins acțiunea ca prescrisă în această privință.
Pe fondul cauzei
instanța a constatat că acțiunea parțial întemeiată, respectiv cu privire la următoarele aspecte:
Contractele colective de muncă, aplicabile în speță, depuse în copie la dosarul cauzei, prevăd acordarea către reclamantă, alături de ceilalți angajați, salariului suplimentar, a ajutoarelor materiale de Pași, de Crăciun și de Ziua F. ului. Aceste ajutoare constituie drepturi prevăzute ca și retribuție pentru munca efectuată de reclamantă, nefiind condiționată de profitul realizat de pârâte în anii respectivi. În măsura în care situația financiară ar fi impus, pârâtele ar fi avut posibilitatea să negocieze excluderea acestor drepturi din contractul colectiv de muncă.
Capătul de cerere privind tichetele de masă a fost respins ca neîntemeiat. Astfel, art. 81 din contractul colectiv de muncă invocat de reclamantă prevede acordarea acestor tichete în conformitate cu prevederile legale. Potrivit Legii nr. 142/1998 acordarea tichetelor de masă nu este însă imperativă pentru angajator, fiind numai o posibilitate pentru acesta. Nefiind alocate în bugetul de venituri și cheltuieli al C. aferent perioadei februarie 2009 - noiembrie 2011 sume pentru plata tichetelor de masă, instanța a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata tichetelor de masă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții
S. N. DE T.
F. DE C. "C. C. "; S.A. B., S. N. DE T. F. DE C.
"C. C. "; S.A. - S. R. C.,
solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâtele au arătat că reclamanta solicită acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, în conformitate cu prevederile art. 32
alin.1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de societate, conform căruia:
"Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Față de prevederile mai susmenționate, învederează instanței faptul că solicitările reclamanei își au izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al salariaților reclamant. De asemenea, acesta reprezintă o recompensă acordată de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii de către aceștia, ireproșabil, a obligațiilor de serviciu de către aceasta, iar dreptul de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Deși, contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de salariu suplimentar, în mod evident acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acordă lunar și nu este prevăzut în contractul individual de muncă.
Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și cea a "salariului suplimentar"; pe de altă parte, solicită instanței să constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea la respectarea unei clauze din CCM, pe cale de consecință suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art.283 alin. 1 lit. e din C.muncii, conform cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, consideră ca în mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamantului de a se acorda ajutorului material de Crăciun, de Paști pentru anul 2010 și a premierii pentru Ziua F. ului pentru anii 2010.
Reclamanta solicita acordarea ajutorului material pentru Paste, și Ziua feroviarului în temeiul prevederilor art. 69 din Contractul colectiv de munca la nivel de SNTFC C. SA cat și a art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Fata de cele mai sus-menționate rezulta ca solicitările reclamanților își au izvorul în contractele colective de munca, fiind aplicabile astfel prevederile art. 283 alin. 1 lit. e C.muncii.
Pe fondul cauzei, Consideră ca în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei salariile suplimentare pentru anii 2009 - 2010, ajutoarele materiale de Paste 2010, Crăciun 2009 și 2010, premierea de Ziua F. ului pentru anul 2010 fără a tine seama de situația financiara a societății și de modificările aduse contractului colectiv de munca la nivel de societate prin actele adiționale.
Mai arată că prima instanța nu a reținut apărările formulate de pârâta prin care a arătat ca SNTFC nu a avut venituri pentru constituirea fondului pentru acordarea salariului suplimentar și ca drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, parata SNTFC C. C. SA nu se putea obliga să acorde aceste drepturi materiale pentru că nu avea fonduri pentru acordarea acestora, și, chiar daca și-ar fi asumat această obligație, ea se putea executa numai dacă existau fondurile necesare pentru acordarea acestor drepturi. Dar câtă vreme SNTFC C.
C. SA lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările
ulterioare: "contractele colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale";.
Acest text se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este recurenta, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzută de O.U.G, nr. 79/2008.
Este important de reținut ca prin O.U.G. nr. 79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativa bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat respectiv și pentru recurentă.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";.
Din acest text rezultă că un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. Caracterul de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta sa devina inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este ajutorul material de Paști, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plata.
Apreciază că atâta timp cât instanța a admis contrariu, acest lucru echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de munca la nivel de unitate pot negocia drepturi de natura salariala fără nici un fel de limita, ca lege a părților, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau premierea pentru Ziua Ceferistului și pentru ajutorul material de Paști, nu pot avea eficienta decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plată luând naștere doar în condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Arată că la nivel de societate, în anul 2009 si 2010 sindicatele reprezentative și administrația SNTFC "C. C. " S.A. au renegociat clauzele prevăzute la art. 32 al. 1 și art. 69 din CCM la nivel de societate, în acest sens încheind actul adițional la CCM nr. 2450/_ și Actul Adițional la CCM nr. 1708/_, valabil până la data de_ .
Astfel, potrivit actului adițional nr. 1708/_ la CCM încheiat la nivel de societate, prevederile art. 32 si 69 din CCM nu se aplica în anul 2010, respectiv nu se acorda salariul suplimentar, ajutorul material de Paste și Crăciun si nici premierea pentru Ziua ceferiștilor în anul 2010.
Suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar, premieri și ajutoare materiale este în concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulata in valoare de 535.423,74 mii lei.
De asemenea, negocierea si neacordarea acestor drepturi materiale este in concordanta cu prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia
"conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicala legal constituita poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronala orice tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, in forma scrisa, care reprezintă legea părților";.
Chiar daca în același timp coexistau mai multe contracte colective de munca, cel la nivel de ramura si cel la nivel de societate, in care existau si se regăseau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar, ajutoare materiale de Paste, Crăciun și Ziua ceferistului, considera ca trebuie data eficienta
contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților și, mai mult, nu se poate face aplicarea prevederilor art. 247 din Codul Muncii, motivat de faptul că prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior (CCM la nivel de grup de unități) se pot aplica numai în absenta contractelor colective de muncă inferioare încheiate la nivel de societate.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta M. L.
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor, "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data scadenței drepturilor ce formează obiectul judecății, prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin dispozițiile art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, aplicabil și la nivelul unității pârâte Compania N. de Căi Ferate "C. "; SA B., s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Ziua F. ului al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare și un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni. Prin Actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la
48 de luni de la data înregistrării, ceea ce a semnificat prelungirea efectelor acestuia până la_ . Ulterior, valabilitatea contractul colectiv de muncă a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin Actul adițional nr. 629/_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor constând în ajutorul material de Crăciun pentru anii 2009 - 2010, ajutorul material de Paște, prima aferentă Zilei
F. ului pentru anul 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2009 îl constituie contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte și nici actele adiționale la acestea.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul Colectiv la Nivel de Grup de Unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "vor primi"; și "se va acorda"; ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sau realizările sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din C.muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Nu pot fi primite criticile formulate de recurente, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din C.muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Criticile în sensul că obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite.
Aspectele invocate de către prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantei, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
]n temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., recurentele vor fi obligate să plătească intimatei M. L. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. N. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B., S. N. DE T. F. DE C. "C.
C. "; S.A. - S. DE T. F. DE C. C. împotriva Sentinței civile nr. 1382 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe recurente să plătească intimatei M. L. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: B. G. Z.
