Decizia civilă nr. 1317/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1317/R/2013
Ședința publică din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D.
C.
G.
JUDECĂTOR: G.
-L.
T.
GREFIER: N.
N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta G. E. împotriva sentinței civile nr. 11221 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata pârâtă S.C. A. -
R. A. SA, având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 19 martie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11221 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.
E., în contradictoriu cu pârâta SC Generali România A. -R. SA, ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în fapt, astfel cum reiese din carnetul de muncă depus în copie la dosar la filele 5-21, reclamanta a fost angajata pârâtei S.C. Generali România A. -R. S.A. B. în perioada 15 martie 2002 - 29 mai 2010.
Reclamanta a solicitat în cauza de față obligarea pârâtei la acordarea bonusului anual aferent anilor 2009, respectiv 2010, însă pentru acest an doar până la data de_, și obligarea pârâtei să calculeze și să îi acorde diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și sporul de 5% acordat.
Privitor la capătul de cerere vizând acordarea bonusului anual pentru anii 2009 și 2010, instanța reține că, la data de_ la nivelul societății pârâte s-a înregistrat contractul colectiv de muncă nr. 3941/2008, valabil, conform art. 6 alin. 1 și art. 60, pe durata unui an de zile, cu începere din momentul înregistrării sale. Astfel, prevederile contractului colectiv de muncă nr. 3941/2008 s-au aplicat în intervalul_ -_ .
Potrivit art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3941/_, anual, după închiderea situațiilor financiare pentru fiecare dintre salariații sucursalei se acorda un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat astfel: 1. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei era mai mare de 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primea încă un salariu de bază brut lunar;
2. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei era mai mic de 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primea un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază
brut lunar. Analiza realizării planului la nivel de sucursală se făcea conform art.
8 al regulamentului de salarizare și anume prin compararea primelor de asigurare brute încasate la nivel de sucursală cu planul comunicat de sucursala respectivă conform art. 3 al regulamentului.
Totodată, prin contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 175 la data de_, contract valabil o perioadă de un an de la data înregistrării, așadar în intervalul_ -_, s-a prevăzut în art. 8.1.2 din anexa cuprinzând regulamentul de salarizare, că anual, după închiderea situațiilor financiare potrivit legislației aplicabile pentru fiecare dintre salariații sucursalei se acorda un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat după cum urmează: 1. dacă procentul de realizare a planului de prime subscrise anuale la nivelul sucursalei era mai mare de 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primea încă un salariu de bază brut lunar; 2. dacă procentul de realizare a planului de prime subscrise anuale la nivelul sucursalei era mai mic de 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primea un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar.
Analizând aceste dispoziții legale, s-a constatat că momentul la care se naște dreptul la bonusul anual menționat în contractul colectiv de muncă este acela al închiderii situațiilor financiare, respectiv după închiderea exercițiului financiar aferent anului supus analizei privitoare la îndeplinirea planului de încasări.
S-a impus o astfel de concluzie având în vedere modalitatea de calcul a bonusului, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 8.1.2 din Regulament, raportat la planurile de încasări anuale la nivelul sucursalei, și cum acestea se verifică la sfârșitul fiecărui an, doar din acel moment se naște în patrimoniul salariaților dreptul de a beneficia de bonusul menționat. Așadar, acordarea acestui bonus nu are nici o legătură cu perioada efectiv lucrată de salariați pe parcursul unui an calendaristic.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/_, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile pentru anul 2009, a produs efecte pentru perioada de un an de la data înregistrării, respectiv până la data de_, în cauză nefiind dovedit că ar fi avut loc o prelungire a valabilității acestuia.
Întrucât contractul colectiv de muncă nr. 3941/_ a încetat la data de_, s-a constatat că acesta nu mai era în vigoare la data de_ astfel că nu putea constitui temei de acordare a bonusului anual după închiderea exercițiului financiar pe anul 2009, care a intervenit la data de_ .
Mai mult, având în vedere că Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/_ s-a încheiat doar pentru 1 an, respectiv_ -_, este fără putință de tăgadă că părțile nu au putut avea în vedere la momentul încheierii acestuia decât acordarea bonusului o singură dată, respectiv pentru anul fiscal 2008, nicidecum și pentru anul 2009.
Cât privește contractul colectiv de muncă nr. 175/_, având în vedere că acesta a fost înregistrat abia la data de_, s-a constatat că nici prevederile acestuia nu pot constitui temei pentru acordarea bonusului anual aferent anului 2009.
Cât privește pretențiile formulate de reclamantă pentru anul 2010, s-a constatat că contractul colectiv de muncă nr. 175/_ a fost aplicabil în perioada_ -_, deci până la un moment ulterior închiderii situațiilor financiare aferente anului 2010, însă, astfel cum reiese din carnetul de muncă depus la dosar de reclamantă, acesteia i-a încetat calitatea de salariat a pârâtei la data de_, astfel că, nemaiavând calitatea de angajată a pârâtei SC Generali România A. -R. SA la momentul închiderii exercițiului financiar, în patrimoniul acesteia nu se putea naște dreptul la acordarea bonusului anual
prevăzut de art. 8.2.1. din contractul colectiv de muncă nr. 175/_, text legal precitat.
Cât privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei să calculeze și să îi acorde diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și sporul de 5% acordat, instanța a reținut că, potrivit art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, publicat în Monitorul Oficial din 29 ianuarie 2007, "sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază";.
Instanța a constatat că în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 se reglementează numai limitele minime și maxime ale sporului de vechime, fără să se impună obligativitatea de a se prevedea prin contractele colective de muncă la nivel inferior sporul distinct pentru diverse tranșe de vechime. De asemenea, 25 % pentru o vechime de peste 20 de ani este o limită maximă, ceea ce înseamnă că ea nu poate fi depășită și nu că pentru 20 de ani vechime nu se poate acorda un spor de vechime într-un cuantum mai mic de 25%.
Art. 29 alin. 1 lit. m din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat sub nr. 3941/_ prevede că salariații beneficiază de spor de vechime de 5% pentru vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, prevedere care reprezintă limita minimă stipulată în contractul colectiv de muncă la nivel național, care nu exclude posibilitatea ca pentru o vechime în muncă de peste 20
% să se acorde sporul de vechime în cuantum de 5%.
Drept urmare, sub aspectul modului de reglementare a sporului de vechime Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate respectă Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
Ori, cum dispozițiile art. 41 alin.3 lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 stabilesc niște limite în cadrul cărora se poate negocia sporul menționat, iar la nivelul pârâtei nu s-a realizat nici o negociere privitoare la acest aspect, iar reclamanta recunoaște în cererea de chemare în judecată că primea sporul de vechime în cuantumul de 5%, limita minimă impusă de contractul colectiv de muncă menționat, s-a constatat că nu există temei legal sau convențional pentru a obliga pârâta să acorde reclamantei mai mult decât însăși legea prevede.
Împrejurarea că legiuitorul a prevăzut o limită maximă pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani în cuantum de 25% din salariul de bază nu este de natură a conduce la concluzia că se impune ca angajatorii să acorde acest procent angajaților săi care îndeplinesc condiția de a avea o vechime în muncă de peste 20 de ani. Această limită a fost prevăzută de legiuitor pentru a impune părților dialogului social manifestat în cadrul negocierii colective o limită maximă până la care pot stabili, prin negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la nivel inferior, sporul cuvenit salariaților vizați de aceste clauze.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că se impune respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâta SC Generali România A. -R. SA, ca neîntemeiată.
Totodată, în aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, având în vedere că reclamanta este partea căzută în pretenții, iar pârâta nu a formulat vreo cerere expresă în acest sens, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. E., solicitând admiterea recursului, în baza art.304 pct.9 Cod proc. civ. coroborat cu art.3041și art.312 alin.3 Cod proc. civ. și în consecință modificarea în întregime a hotărârii instanței de fond ca nelegală, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată,
cu consecința obligării pârâtei-intimate, în baza art.159 și art.160 și următoarele din Codul Muncii, să calculeze și să acorde recurentei bonusul pentru anul 2009, precum și pentru anul 2010 - până la data de_, dată la care a fost desfăcut contractul individual de muncă în baza art.65 din Codul Muncii, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la scadența acestor sume și până la data plății, să calculeze și să acorde diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și sporul de 5% acordat pentru perioada 21 noiembrie 2008-29 mai 2010 raportat la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului C.
-_ ), precum și dobânda legală aferentă, calculată de la scadență și până la data plății precum și cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Solicită admiterea recursului și modificarea în întregime a sentinței instanței de fond pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește acordarea bonusului pentru anul 2009, instanța de fond a reținut în primul rând că "momentul la care se naște dreptul la bonusul anual este acela al închiderii situațiilor financiare ... și nu are nicio legătură cu perioada efectiv lucrată de salariați pe parcursul unui an calendaristic" .
În primul rând, față de cele de mai sus, consideră că în mod eronat și nelegal instanța de fond a analizat prevederile CCM. Astfel, se face o evidentă confuzie între momentul la care se poate face calculul și perioada la care se referă calculul.
Pe de altă parte, instanța de fond se contrazice raportat la faptul că, ana1izând ulterior bonusul pe anul 2010 și reținând că având în vedere că a încetat calitatea de salariat a recurentei la_, nu se mai putea naște în patrimoniul acesteia dreptul la bonus, în mod evident reține relevanța perioadei efectiv lucrate!
În ceea ce privește valabilitatea CCM, instanța de fond a considerat pe de-o parte că CCM
2008-2009, deși se arată că e valabil până la data de_ "nu putea constitui temei de acordare a bonusului anual pe anul 2009 ", iar CCM 2009-2010 nu poate constitui temei pentru acordarea bonusului pe 2009 pentru că a fost înregistrat abia la_ .
În consecință, instanța de fond se contrazice din nou în analizarea actelor, respectiv atunci când se referă la CCM 2008-2009 concluzionează că este fără putință de tăgadă că părțile au avut în vedere doar anul fiscal 2008 și nu și anul 2009, iar când se referi la CCM 2009-2010 reține că acesta nu poate constitui temei pentru acordarea bonusului pentru anul 2009.
Astfel, conform art.6 din CCM - unitate 2008-2009, "prezentul contract colectiv de muncă se încheie pentru o perioadă de 1 an, cu începere de la data de 1 iulie 2008. "
În condițiile în care perioada de valabilitate a acestui contract este în mod expres stabilită, poate face o paralelă între anul contractual și anul fiscal. Dacă ar fi acceptată această interpretare, ar însemna că:
perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008 nu este cuprinsă în prevederile acestui contract, și atunci nu s-ar putea cuprinde în situația financiară a anului 2008 această perioadă;
perioada 1 ianuarie 2009-30 iunie 2009 nu este cuprinsă în calculul situației financiare, deși conform clauzelor contractuale CCM nu își încetează valabilitatea decât la data de 30 iunie 2009 ;
Atâta timp cât se prevede în mod expres că CCM este încheiat pe perioadă de 1 an, iar acel an începe să curgă de la 30 iunie 2008 și până la 30 iunie 2009, rezultă că aceasta este perioada care trebuie luată în calcul și nu doar 6 luni (30 iunie 2008-1 ianuarie 2009). Existând astfel o perioadă de 6 luni care era
reglementată de un CCM valabil, pentru aceasta se poate face cel puțin un calcul proporțional al realizării planului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește perioada_ -_, pentru care se susține că nu se poate acorda bonusul, neexistând un CCM valabil, respectiv înregistrat la ITM, în primul rând consideră că acest aspect nu poate anula drepturile recurentei.
Pe de altă parte, este evident că practic toate celelalte prevederi ale acestui CCM erau aplicate, respectiv drepturi salariale, decontări de cheltuieli, motive de suspendare sau încetare a contractului individual etc.
În consecință, pârâta-intimată a ales să excludă de la aplicare doar aspectul din CCM referitor la acordarea bonusului.
În ceea ce privește bonusul pentru anul 2010, simplul fapt că din data de 29 mai 2010 contractul individual de muncă a încetat în baza art.65 din Codul Muncii (respectiv pentru motive obiective) nu poate anula calitatea de salariat a recurentei până la data concedierii și nici bonusul aferent acestei perioade.
Pe de-o parte, cele afirmate mai sus sunt susținute și de dispozițiile contractuale ale art.16 pct.2 și art.17 din CCM - unitate, care prevăd drepturile salariatului în cazul concedierii din motive neamputabile salariatului și se referă la compensații bănești. În aceste condiții, interpretarea pârâtei-intimate, preluată și de instanța de fond, în sensul că prin acordarea bonusului ar fi nesocotit însuși fundamentul pentru care se acordă acest al 13-lea salariu nu poate fi primită, neexistând nicio culpă a recurentei în desfacerea contractului individual de muncă, iar lipsirea de bonusul aferent perioadei lucrate din anul 2010 ar constitui o încălcare a drepturilor salariate care i se cuvin.
Pe de altă parte, "scuza" pârâtei în sensul că nu se poate stabili procentul de realizare pentru perioada_ -_ nu poate fi primită, în condițiile în care analiza realizării planului de vânzări are la bază niște simple calcule care permit stabilirea procentelor raportat la perioade strict determinate.
Ceea ce instanța de judecată trebuie să aibă în vedere este aceea că aceste drepturi ale reclamantei-recurente sunt drepturi câștigate, valorificate prin contractul individual, CCM- unitate și CCM la nivel național.
În ceea ce privește sporul de vechime astfel, corespunde realității faptul că CCM la nivel național pe anii 2007-2010 prevede doar limite minime și maxime ale sporurilor, respectiv minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 ani.
Cu toate acestea, așa cum s-a reținut în practica instanțelor, nu se poate considera că este la latitudinea angajatorului posibilitatea de a alege cuantumul cel mai mic prevăzut de lege sau de CCM - național.
Interpretarea dată în analizarea corelării dintre prevederile CCM - unitate și cele ale CCM - la nivel național urmează a se face în interesul salariatului, acesta fiind cel ale cărui drepturi trebuie protejate în mod prioritar. Or, chiar dacă prevederile CCM- unitate cu privire la sporul pentru vechimea în muncă sunt în limitele cuprinse de CCM - la nivel național, stabilirea lor la limita minimă prin CCM - unitate încalcă drepturile și interesele recurentei, în calitate de salariată.
Mai mult, o astfel de interpretare ar avea un caracter abuziv, în sensul că nu s-ar mai putea face nici o diferențiere sub acest aspect între un angajat cu vechime de 3-4 ani și un angajat cu vechime de peste 20 de ani, ceea ce ar lipsi de conținut și fundament întreaga instituție de acordare a acestor sporuri, un angajat cu vechime de cel puțin 20 de ani fiind pus pe același plan cu un angajat cu mult mai puțină vechime (3 ani), ceea ce nu ar fi deloc echitabil.
Pe de altă parte, raportat la jurisprudența depusă de reclamantă în fața instanței de fond, respectiv hotărâri pronunțate de Curtea de Apel C. în cauze similare (față de alți angajați ai pârâtei-intimate), prin care au fost admise cererile
vizând aceleași aspecte ca în acțiunea reclamantei, solicită a se avea în vedere Hotărârea pronunțată la data de 2 noiembrie 2010 de CEDO în cauza Ștefănică și alții ca. României. În acest sens, se poate observa și în prezenta speță faptul că instanța de fond a încălcat art.6 din Convenție, cu privire la dreptul la un proces echitabil.
În aceeași idee și având în vedere cele arătate mai sus, prin pronunțarea hotărârii de către prima instanță se poate aprecia că a existat în speță și o încălcare a art.14 din Convenție cu privire la interzicerea oricărei discriminări.
Pentru toate cele de mai sus, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond ca nelegală, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În drept: art.304 pct.9, coroborat cu art.3041și art.312 atin.3, art.274 Cod proc. civ., art.159 și art.160 Codul Muncii, art. 41 lit. d) din Contractul colectiv de muncă nr.2.895/_ la nivel național pe anii 2007-2010, art.6 și art.14 din Convenție.
Intimata S.C. GENERALI ROMÂNIA A. -R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1.În ceea ce privește criticile privind modul de soluționare a petitului privind acordarea bonusului anual aferent anului 2009-2010, Curtea reține, în opinie majoritară) că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În esență, ceea ce susține recurenta reclamantă este faptul că acest drept salarial trebuia acordat pentru anul 2009 cel puțin pentru o perioadă de șase luni, cât contractul colectiv de muncă a fost în vigoare (respectiv până la data de 30 iunie 2009), iar pentru anul 2010, proporțional cu perioada în care a mai fost angajata pârâtei intimate (respectiv până la data de_, data la care i-a încetat contractul individual de muncă).
Raportat la aceste susțineri, este așadar esențial în dezlegarea cauzei a stabili care este data nașterii dreptului, iar această data se stabilește prin raportare la natura acestuia. Recurenta susține practic că acest drept se dobândește zi cu zi, asemeni drepturilor salariale, doar executarea sa făcându-se o singură dată, la finalul anului financiar.
Or, în opinia majoritară a instanței, o astfel de argumentație nu poate fi primită, fiind contrară unei interpretări sistematice a prevederilor contractuale aplicabile.
Pe de-o parte, așa cum a reținut și instanța de fond, interpretarea gramaticală a textului contractual impune concluzia potrivit căreia acest drept se naște o singură dată, la finalul anului, dată la care se poate constata în mod obiectiv dacă sunt îndeplinite condițiile pentru nașterea sa. Astfel, potrivit art.
8.1.2 din Regulamentul de salarizare pe anul 2008-2009, anexă și parte integrantă la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/_, părțile semnatare au stabilit că "anual după închiderea situațiilor financiare potrivit legislației aplicabile - pentru fiecare dintre salariații sucursalei se va acorda un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat după cum urmează: a. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale este mai mare decât 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar; b. dacă procentul de realizare a planului de
încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar. ";
Se reține așadar că acordul părților exprimat în mod expres prin contract se referă la acordarea anuală a unui bonus, ceea ce conferă acestui drept un caracter unitar, ce împiedică stabilirea lui divizată, așa cum pretinde recurenta.
În acord cu interpretarea literală a sensului textului este și interpretarea sa tautologică. Pentru a ajunge la concluzia recurentei ar trebui ca, din ansamblul prevederilor contractuale invocate, să reiasă intenția părților de a conferi acestui premiu un caracter oarecum intuituu personae, legat de performanțele individuale ale fiecărui salariat. Aceasta deoarece a pretinde că acest bonus este dobândit zi de zi, sub o condiție rezolutorie, înseamnă a pretinde că bonus este legat de calitatea muncii pe care ai prestat-o în favoarea angajatorului, contribuind astfel la procentul de realizare a planului de încasări anuale prevăzut ca și condiție de contract.
Or, nicăieri în cuprinsul contractului nu se regăsește vreo condiționare a acordării bonusului de munca prestată de angajat, nici sub aspectul timpului lucrat, nici al performanțelor acestuia. Singura condiție se referă la existența unui rezultat global, pur obiectiv, raportat la nivel de sucursală și nu la nivel individual. Rezultă așadar că acordarea bonusului este legată de calitatea de salariat al sucursalei în momentului nașterii dreptului la acesta, adică la finele anului financiar.
Ca atare, a agrea susținerea recurentei înseamnă a adăuga condițiilor contractuale agreate de părți noi condiții, care nu au fost avute în vedere de părți nici explicit, nici implicit la încheierea contractului colectiv de muncă, lucru ce nu poate fi evident primit. În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestui bonus nu are nici o legătură cu perioada efectiv lucrată de salariați pe parcursul unui an calendaristic.
Pornind de la cele de mai sus și constatând că la finalul anului 2009 nu exista un contract colectiv de muncă valabil pe care recurenta să își întemeieze pretențiile, iar la finalul anului 2010 nu mai avea calitatea de salariat a sucursale (față de considerentele anterioare fiind irelevant motivul desfacerii contractului individual de muncă), în opinie majoritară, Curtea reține ca neîntemeiate criticile recurentei sub acest aspect.
2. În ceea ce privește însă criticile vizând acordarea sporului de vechime, Curtea constată că aceste sunt fondate, recursul urmând a fi admis sub acest aspect.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 publicat în Monitorul Oficial, din 29 ianuarie 2007 stabilește la art. 41 alin. 1 că ";părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu";, iar la alin. 2 s-a prevăzut că "sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.";
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. d din același contract: "Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: (…) pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.";
Curtea reține că dispozițiile de mai sus acordă dreptul angajaților, care au o vechime în muncă de 20 ani sau mai mare, de a beneficia de un spor de vechime de 25%, iar o interpretare contrară, în sensul reținut de instanța de fond, ar goli de conținut și ar face inaplicabile prevederile contractului colectiv încheiat la nivel național.
Contrar susținerilor recurentei, din modul de formulare al art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, reiese că intenția părților a fost
aceea de fixa un cuantum al sporului de vechime de 25% pentru salariații care au o vechime în muncă de 20 ani și în același timp de a limita acordarea unui spor mai mare de 25% pentru acei angajați care au o vechime mai mare de 20 de ani, iar nu de a acorda un spor cuprins între 5 și 25% indiferent de vechimea în muncă acumulată de fiecare angajat, așa cum în mod nefondat susține recurenta.
În condițiile în care art. 238 din Codul muncii prevedea că: "(1) Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior. (2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";, iar prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu s-au acordat drepturile în același cuantum cu cel negociat prin contractul la nivel național, se impune acordarea sporului de vechime în procent de 25%, raportat la vechimea în muncă a reclamantului de peste 20 de ani, spor care trebuia să se regăsească înscris între celelalte drepturi de natură salarială de care trebuia să beneficieze reclamantul.
Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit, în mod corect, că reclamantul este îndreptățit la aplicarea sporului de vechime în procent de 25%, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 și următoarele din Codul Muncii (în varianta în vigoare pentru perioada în litigiu).
Finalitatea urmărită de către contractul colectiv de muncă la nivel național nu poate fi atinsă și astfel, nu pot fi considerate ca fiind respectate prevederile acestuia prin dispozițiile art. 29 alin.1 lit.m) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, și anume prin stabilirea dreptului tuturor salariaților societății recurente, ce au o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, la același spor, de 5%, acesta fiind prevăzut în realitate ca spor cuvenit pentru salariații cu 3 ani vechime.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea reține că soluția primei instanțe de respingere a acestui petit reflectă o aplicare și interpretare incorectă a legii și a clauzelor cuprinse în contractul colectiv încheiat la nivel național, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.proc.civ. raportat la art.
304 pct.9 C.pr.civilă să admită recursul formulat de reclamanta G. E. împotriva sentinței civile nr. 11221 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în parte, în sesnul dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă va obliga pârâta intimată S.C. GENERALI ROMÂNIA A. -R. SA la plata sumei de 1000 lei în favoarea recurentei reclamante G. E., reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în fond și recurs, corespunzător măsurii în care au fost admise în final pretențiile acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta G. E. împotriva sentinței civile nr. 11221 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta
E. în contradictoriu cu S.C. GENERALI ROMÂNIA A. -R. SA și în consecință:
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei reprezentând diferența dintre sporul de vechime cuvenit de 25 % și cel acordat de 5 %, începând cu data de_ până la_, precum și a dobânzii legale aferente, începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pârâta intimată S.C. GENERALI ROMÂNIA A. -R. SA la plata sumei de 1000 lei în favoarea recurentei reclamante G. E., reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în fond și recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T. D. C.
G.
G.
-L.
T.
cu opinie separată în sensul obligării pârâtei și la plata bonusului pentru perioadele 01.01.-_ și 19.01.-
_, în favoarea
reclamantei
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: A. M. Ion
MOT. EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez întemeiat și petitul privitor la obligarea pârâtei la plata bonusului pentru perioadele 01.01.-_ și 19.01.-_ în favoarea reclamantei.
În acest sens, consider că această soluție se impune raportat la cutuma de plată proporțională a drepturilor anuale, în cazul în care sunt datorate, prin aplicarea regulilor de stabilire a acestora, doar pentru o parte dintr-un an.
Așa este cazul concediului de odihnă, care în cazul încetării contractului individual de muncă anterior efectuării acestuia, se indemnizează proporțional cu perioada pentru care era datorat.
Chiar în lipsa unei reglementări a acestui principiu, el se deduce din statuările Codului muncii cu privire la plata salariului, coroborate cu o cutumă, în sensul că deși este stabilită convențional scadența salariului o dată pe lună, conform ar. 161 (art. 166 după republicare) Codul muncii, totuși, în cazul în care
încep sau se încheie raporturile de muncă în cursul unei luni, plata drepturilor salariale se va face proporțional cu partea de lună lucrată.
Mutatis mutandis,
trebuie să se accepte că în lipsa unor stipulații contrare, la fel trebuie să se calculeze dreptul la bonusul anual, prin raportare la partea din an lucrată de reclamant și evident, la durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă aplicabil.
Practic, acest bonus reprezintă al treisprezecelea salariu, întrucât este similar în datele sale cu al treisprezecelea salariu, fiind datorat la sfârșitul anului calendaristic pentru anul care a trecut și pentru toți salariații.
Constant, practica instanței, a Curții de Apel C., a statuat în sensul că plata celui de al treisprezecelea salariu, acolo unde era stipulată prin contract colectiv de muncă, este datorată proporțional pentru perioada lucrată, chiar în condițiile în care contractul individual de muncă a încetat anterior încheierii unui an calendaristic.
Raportat la apărarea pârâtei formulată sub aspectul că la data scadenței obligației de plată a bonusului anual pe anul 2009, respectiv_, acest CCM/unitate nr. 3941 nu-și mai producea efectele, rețin următoarele:
Potrivit art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3941/_, "anual, după închiderea situațiilor financiare pentru fiecare dintre salariații sucursalei se acordă un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat astfel:
dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mare de 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar;
dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 100%, fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar";.
Se constată că prevederea contractuală nu condiționează plata bonusului de prelungirea existenței contractului colectiv de muncă până la sfârșitul anului calendaristic, ci doar fixează scadența dreptului la sfârșitul anului, or reclamanta nu a solicitat plata acestui drept anterior scadenței prin prezenta acțiune.
În mod evident, părțile nu au prevăzut și ca atare, nici nu au reglementat situația atipică dată de inexistența unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate la sfârșitul anului calendaristic, respectiv de încetarea contractului individual de muncă în cursul anului, situație în care revine instanței sarcina de a interpreta contractul în baza căruia se solicită bonusul și să dezlege în funcție de interpretare situația juridică dedusă judecății.
Or, potrivit art. 978 Cod civ. în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.
Prin urmare, interpretarea trebuie făcută în sensul ce poate produce efecte, or dacă s-ar considera că prin necoinciderea contractului colectiv de muncă cu un an calendaristic, plata bonusului nu ar fi datorată deloc, s-ar ajunge astfel la o ineficientizare a unei clauze contractuale, în contra prevederilor legale citate.
Cu alte cuvinte, în cauză se constată că perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă nr. 3941/_ este 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009, astfel încât, în raport de apărările pârâtei, ar rezulta că acordarea bonusului anual în temeiul acestui contract colectiv de muncă nu ar trebui făcută deloc: pentru anul 2009 - întrucât sfârșitul anului calendaristic, când este scadentă datoria, nu se încadrează în durata de valabilitate a contractului -, iar pentru anul 2008, când sfârșitul anului calendaristic se încadrează în durata de
valabilitate a contractului, s-ar obiecta că acest an nu este acoperit în totalitate de perioada de valabilitate a acestui contract, și ca atare bonusul anual nu ar putea fi acordat pentru un fragment de an. Acest tip de raționament a folosit pârâta în raport de solicitarea reclamantei privind plata bonusului aferent anului 2010, arătând că nefiind angajată la sfârșitul perioadei de un an, reclamantei nu i se datorează o parte din acest bonus, privit astfel ca un drept indivizibil.
Or, prin acceptarea acestui raționament, se încalcă nu doar principiile ce guvernează materia, potrivit celor de mai sus, ci și regula de interpretare logică a contractelor, în sensul de a produce un efect clauzele acestora.
În ipoteza în care angajatorul a acceptat valabilitatea clauzei și în baza acesteia a plătit bonusul pentru anul 2008, deși contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a intrat în vigoare doar la mijlocul anului 2008, aceleași trebuie să fie argumentele de eficiență ale clauzei și pentru anul 2009, și ca urmare să se aplice această clauză și pentru jumătatea de an 2009 acoperită de stipulațiile contractului colectiv de muncă.
Nu trebuie confundată scadența dreptului, ca dată de la care dreptul poate fi lichidat și este datorat, cu însăși existența dreptului, care își are sorgintea în dispozițiile contractuale citate.
Evident, doar la sfârșitul anului 2009 se va putea verifica modul de calcul a bonusului, respectiv dacă acesta este la nivelul unui salariu de bază brut lunar, planul de încasări anuale la nivelul sucursalei fiind realizat, sau mai mic, prin aplicare asupra salariului de bază brut lunar a procentului de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei, în cazul nerealizării în procent de 100% a acestui plan.
Având în vedere regula aplicării contractelor colective de muncă pe perioada valabilității acestora, se concluzionează că este temeinică cererea de acordare a bonusului pentru anul 2009, aferent perioadei pe durata căreia s-a întins valabilitatea acestui contract colectiv de muncă.
Similar, având în vedere că reclamanta a lucrat în anul 2010 până la data de_ și având în vedere înregistrarea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cu clauze similare, cu începere de la data de_, apare ca întemeiată și cererea de acordare a bonusului anual aferent acestei perioade, pentru aceleași considerente, deci cu păstrarea regulii proporționalității.
În drept, apreciez incidente dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art.
304 pct. 9 C.proc.civ.
JUDECĂTOR,
T.
Red., dact. I.T.,
_
