Decizia civilă nr. 143/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 143/R/2013
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1741 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S.
L. D. Î. M. și pe pârâții intimați G. CU P. P. NR. 8 B. M. și C. LOCAL B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1741 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții G. CU
P. P. NR. 8 B. M., C. LOCAL B. M. și P. ORAȘULUI B. M. .
Pârâta G. CU P. P. NR. 8 B. M. a fost obligată să acorde cadrei didactice P. GRETI M. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrei de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ -_, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Pârâții C. LOCAL B. M. ȘI P. ORAȘULUI B. M. au fost obligați să aloce unităților de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din adeverința nr. 63/_ rezultă că reclamanta are raporturi juridice de muncă cu G. cu program prelungit nr. 8 B. M. și în perioada aprilie 2009-decembrie 2009 nu a beneficiat de prevederile Legii 221/2008.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic
auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
OUG nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional prin decizia nr.
1221/12 noiembrie 2008.
Ulterior, se emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în
M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O.- Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 136/2008.
Atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu -și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
Ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că,
"orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate
publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. B. M.
solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că între membrii de sindicat și cei doi pârâți nu există nici un raport juridic de genul angajat-angajator.
Pornind de la obiectul procesual spre calitatea procesuală se poate constată că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial, în orice alt caz existând lipsa calității procesuale pasive. P. municipiului B. M. nu este angajatorul reclamanților și între părți nu există raporturi juridice de muncă.
Pe fond solicită respingerea acțiunii ca nefondată. Contractul Colectiv de Muncă Unic este încheiat între unitățile de învățământ în calitate de angajator și Inspectoratul Școlar Județean M. . Obligația de plată a acestor drepturi bănești o aveau unitățile de învățământ în calitate de angajator și nu P. municipiului B. M. .
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod. procedură civilă.
S. L. din Î. M. a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de pârât nu au vizat fondul pretențiilor deduse judecății, acesta înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive, în privința căreia Curtea apreciază că argumentația pe care se fundamentează nu este întemeiată, iar în concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită.
Obligația pârâtului recurent de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale acordate prin hotărârea atacată derivă din calitatea sa legală de ordonator principal de credite al bugetului local, expres prevăzut de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 273/2006.
Astfel, dispozițiile art. 167 alin. din Legea nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de
învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin hotărârea atacată rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, P. municipiului B. M. își justifică calitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului B. M. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ- teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâtul nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator și nu a fost obligat la plata directă a unor sume de bani către salariații unității de învățământ, iar prevederile din legile speciale privitoare la finanțarea învățământului preuniversitar de stat, care sunt de strictă interpretare, justifică legitimarea procesuală a primarului în prezentul litigiu.
Recurentul a mai solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, însă nu formulează critici referitoare la pretențiile deduse judecății, ci doar se limitează a arăta că, Contractul Colectiv de Muncă Unic este încheiat între unitățile de învățământ în calitate de angajator și Inspectoratul Școlar Județean M. . Astfel, în condițiile în care pretențiile reclamanților au fost fundamentate pe dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 221/2008, iar nu pe cele ale unui contract colectiv de muncă, Curtea apreciază că nici aceste susțineri nu sunt de natură a modifica soluția adoptată de instanța de fond.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1741 din_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
G.
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud.fond: C. M.
